ORDIN nr. 567 din 12 mai 2015 privind aprobarea datelor de identificare ale bunurilor din domeniul public şi privat al statului care se preiau în administrarea unor structuri din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu ocazia reorganizării acestora în condiţiile legii
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 110.442 din 2 aprilie 2015 al Direcţiei generale buget finanţe şi fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
- prevederile art. 7 alin. (10) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor şi al art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2015 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Fitosanitare,
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale şi ministrul finanţelor publice emit următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă datele de identificare ale unor bunuri mobile şi imobile aflate în domeniul public, respectiv în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi din subordine, pentru care se schimbă unităţile de administrare ca urmare a reorganizării. În condiţiile legii, conform prevederilor anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat în termen de 30 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE ale unor bunuri mobile şi imobile aflate în domeniul public, respectiv în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru unele unităţi din subordine, pentru care se schimbă unităţile de administrare ca urmare a reorganizării, în condiţiile legii
a)Bunuri care aparţin domeniului public al statului

Nr. crt.

Nr. MFP şi codul de clasificare

Denumirea bunului

Descrierea tehnică a bunului

Persoana juridică de la care se transmite bunul

Adresa

Valoarea de inventar
(lei)

1. Autoritatea Naţională Fitosanitară CIF-34334188

1

36604

8.28.08

Atelier + garaje

Sc - 241 mp; P;
Sd -195 mp; pref; sarp.; lemn; ţiglă

5714957
Direcţia pentru Agricultură Alba

Judeţul Alba, municipiul Alba Iulia, str. A.I. Cuza nr. 4

146.928

2

36611

8.28.03

Laboratoare + birouri + magazii

Sc = 101 mp;
Sd = 101 mp; P;
S teren = 879 mp

5714957
Direcţia pentru Agricultură Alba

Judeţul Alba, municipiul Blaj, str. Mihail Kogălniceanu nr. 76

70.689

3

153286

8.28.03

Laboratoare şi birouri
Unitatea Fitosanitară

Sc = 322,10 mp;
Sd = 694,10 mp; P +1; cărămidă

5714957
Direcţia pentru Agricultură ALBA

Judeţul ALBA, municipiul Alba Iulia, str. A.I. Cuza nr. 4

613.292

4

100010

8.29.08

CRSA Piteşti

Sc-60 mp; cărămidă; P +1

4229547
Direcţia pentru Agricultură ARGEŞ

Judeţul Argeş, municipiul Piteşti

3

5

35715

8.29.08

Sediu, UF Bacău Laboratoare + anexe

Sc = 200 mp; garaj-43 mp; cabină poartă -6 mp;
împrejmuire - 296,80 ml; P+1;S teren = 5.240 mp; CF = 60430-C1, C5, C6 Mărgineni

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, satul Baraţi, comuna Mărgineni

1.749.984

6

35718

8.28.10

Copertina (Magazie pesticide)

Sc= 119 mp; P;

CF = 60430-C3 Mărgineni

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău; satul Baraţi, comuna Mărgineni

19.861

7

35719

8.28.10

Magazie combustibil (beci)

Sc = 11 mp; parter
CF = 60430-C4 Mărgineni;

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, satul Baraţi; comuna Mărgineni

1.836

8

35725

8.27.07

Magazie

Sc = 79 mp;

CF = 60927-C2 Moineşti

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, municipiul Moineşti, Str. Stadionului nr. 1

3.892

9

35726

8.28.13

Staţie de prognoză şi avertizare UF Moineşti

Sc = 119 mp; Sd = 119 mp; S teren = 2.213 mp; CF = 60927-C1 Moineşti

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, municipiul Moineşti, Str. Stadionului nr. 1

176.571

10

35733

8.28.13

Magazie
(la sediul UF Bacău)

Sc=184 mp; parter;
CF = 60430-C2 Mărgineni

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, satul Baraţi, comuna Mărgineni

95.378

11

97110

8.28.13

Instalaţii gaz metan

Centrala gaz metan

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, municipiul Bacău

27.820

12

97122

8.28.03

Clădire laborator ERWINIA

Sc = 80 mp; Sd = 80 mp; CF = 62062-C1-U5 şi
CF = 62062-C1-U6

4278787
Direcţia pentru Agricultură Bacău

Judeţul Bacău, municipiul Bacău; Str. Şoimului nr. 5

82.122

13

38098

8.28.10

Magazie pesticide

Sc - 445 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. -

66.357

14

38099

8.28.10

Magazie pesticide

Sc - 220 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. -

8.079

15

38100

8.28.10

Şopron metalic

Sc - 131 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. -

4

16

38101

8.28.08

Garaj + puţ absorbant + chioşc metalic

Sc - 70 mp; Scurte - 6.000 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, municipiul Oradea, str. Ion Bogdan nr. -

11.503

17

38102

8.28.10

Magazie pesticide

Sc - 77 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. -

3.860

18

38103

8.28.10

Magazie pesticide

Sc - 153 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. -

5.610

19

38104

8.28.10

Birou + magazie

Sc - 150 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. -

6.813

20

38105

8.28.13

Atelier

Sc - 59 mp; Scurte - 5.000 mp

4390240
Direcţia pentru Agricultură Bihor

Judeţul Bihor, oraşul Aleşd, str. Arena Sportivă nr. -

2.059

21

40349

8.28.10

Magazie Fitosanitară Bistriţa

Sc - 849 mp; Sd - 2.545 mp; cărămidă

4347461
Direcţia pentru Agricultură Bistriţa

Judeţul Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa, str. Ioan Slavici nr. -

840.179

22

40362

8.28.08

Garaj Beclean

Sc-25 mp; cărămidă

4347461
Direcţia pentru Agricultură Bistriţa

Judeţul Bistriţa-Năsăud, oraşul Beclean, Coldău nr. 131

19

23

40369

8.28.10

Magazie pentru aparatură - Năsăud

Sc -180 mp; Sd - 1.365 mp; cărămidă

4347461
Direcţia pentru Agricultură Bistriţa

Judeţul Bistriţa-Năsăud, oraşul Năsăud, Str. Podirei nr. 12 A

68.596

24

40370

8.28.10

Pavilion utilitar şi alimentare cu apă - Năsăud

Sc - 84 mp; Sd - 84 mp; cărămidă

4347461
Direcţia pentru Agricultură Bistriţa

Judeţul Bistriţa-Năsăud, oraşul Năsăud, Str. Podirei nr. 12 A

156.174

25

27041

8.28.13

Magazie

Sc = 300 mp; P; cărămidă

3372564
Direcţia pentru Agricultură Botoşani

Judeţul Botoşani, municipiul Botoşani, Str. Eternităţii nr. -

130.346

26

27049

8.28.13

Magazie

Sc = 63 mp; P; Scc = 3.557 mp; chirpici

3372564
Direcţia pentru Agricultură Botoşani

Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7

37.154

27

27051

8.28.13

Magazie

Sc = 160 mp; P; chirpici

3372564
Direcţia pentru Agricultură Botoşani

Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7

35.184

28

27053

8.28.13

Magazie

Sc = 60 mp; P; cherestea

3372564
Direcţia pentru Agricultură Botoşani

Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7

4.414

29

27054

8.28.10

Şopron

Sc = 37,5 mp; cherestea

3372564
Direcţia pentru Agricultură Botoşani

Judeţul Botoşani, oraşul Săveni, str. Avram Iancu nr. 7

1.590

30

153318

8.28.10

Complex protecţia plantelor

Sc = 728,85 mp,
Sd = 1.411.52 mp

3372564
Direcţia pentru Agricultură Botoşani

Judeţul Botoşani, municipiul Botoşani, Str. Eternităţii nr. 6

2.752.769

31

28329

8.28.10

Magazie fitosanitară

Sc - 288 mp; Sd - 288 mp; curte - 1,219 mp; P

4343087
Direcţia pentru Agricultură Brăila

Judeţul Brăila, municipiul Brăila, fdt. Râmnicu Sărat

236.000

32

38648

8.29.08

Clădire Direcţia Fitosanitară Braşov

Sc - 1.458,2 mp, Sd - 1.458,2 mp, Scurte-4.000 mp; Laborator + magazie pesticide

4384052
Direcţia pentru Agricultură Braşov

Judeţul Braşov, municipiul Braşov, Fdt. Lânii nr. -

426.469

33

99916

8.28.10

Clădire

Sc - 301 mp;
Scurt - 3.527 mp

4233858
Direcţia pentru Agricultură Buzău

Judeţul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, Oreavu

165.445

34

149548

8.28.10

Clădire + teren

Sc - 168 mp; Sd - 640,35 mp; D + P + E + M; teren 1.483 mp; D -169,43 mp, P-187,01 mp, E1-154,55 mp, M - 130,36 mp

4233858
Direcţia pentru Agricultură Buzău

Judeţul Buzău, municipiul Buzău, str. Frăsinet nr. 3

515.451

35

38252

8.29.08

Clădire sediu, birouri

Sc - 203,58 mp; P;

Scurte - 8.276,42 mp; cărămidă

3797182
Direcţia pentru Agricultură Călăraşi

Judeţul Călăraşi, municipiul Călăraşi, Prl. Dobrogei nr. 16

27.384

36

38256

8.28.10

Magazie fitosanitară + birouri Fundulea

Sc - 1.350 mp; P;

Scurte - 10.000 mp; cărămidă

3797182
Direcţia pentru Agricultură Călăraşi

Judeţul Călăraşi, oraşul Fundulea, str. Al. Odobescu nr. -

85.194

37

99686

8.28.10

Magazie pesticide

Sc = 756 mp

3797182
Direcţia pentru Agricultură Călăraşi

Judeţul Călăraşi, municipiul Călăraşi, Prl. Dobrogei nr. 16

98.310

38

27197

8.28.10

Clădire, birou, magazie

Sc= 110 mp; Sd = 110 mp; Scurte = 997 mp; cărămidă; diminuare conform Hotărârii Guvernului nr. 250/2006

4692605
Direcţia pentru Agricultură Caraş-Severin

Judeţul Caraş-Severin, municipiul Caransebeş, str. Subdeal nr. 4

617.518

39

27203

8.28.10

Şopron din ţevi metalice

Sc= 126 mp; Sd = 126 mp, ţevi metalice

4692605
Direcţia pentru Agricultură Caraş-Severin

Judeţul Caraş-Severin, municipiul Caransebeş, str. Subdeal nr. 4

2.429

40

36155

8.28.10

Magazii + laborator + anexe

Sc -243 mp; P; Sd - 243 mp; Scc -1.400 mp; cărămidă + beton + lemn

4288438
Direcţia pentru Agricultură Cluj

Judeţul Cluj, oraşul Huedin, str. Protopop Aurel Munteanu nr. -

276.267

41

39420

8.28.10

Clădire sediu - D.F.J.

S+P+2; cărămidă; beton; tablă galvanizată; Sc = 422 mp; Sd = 865 mp; St = 2.380 mp

4515077
Direcţia pentru Agricultură Constanţa

Judeţul Constanţa, municipiul Constanţa, str. Tulcea nr. -, km 2

44.140

42

100824

8.28.10

Clădire birouri

Sc -567,96 mp, P + et.

4417052
Direcţia pentru Agricultură Dolj

Judeţul Dolj, municipiul Craiova, bd. N. Romanescu nr. 41

1.292.557

43

100826

8.27.07

Garaj

Sc - 27,08 mp; teren - 859,5 mp

4417052
Direcţia pentru Agricultură Dolj

Judeţul Dolj, municipiul Craiova, bd. N. Romanescu nr. 41

9.518

44

37177

8.28.10

Magazie (laborator prognoză şi avertizare depozit materiale)

Sc-35 mp; teren-96 mp; P; cărămidă

4417052
Direcţia pentru Agricultură Dolj

Judeţul Dolj, comuna Sadova nr. -

1

45

100822

8.28.10

Magazie (laborator prognoză avertizare dep. materiale)

Sc-49 mp; teren - 120 mp; cărămidă

4417052
Direcţia pentru Agricultură Dolj

Judeţul Dolj, municipiul Calafat nr. -

1

46

26708

8.29.08

Sediu clădire zid (6 camere + hol)

Sc -71,3 mp; P;
Scurte-1.240 mp

3347021
Direcţia pentru Agricultură Galaţi

Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. -

80.038

47

26709

8.28.08

Rampă garaj

Sc - 45 mp; P; clădire zid

3347021
Direcţia pentru Agricultură Galaţi

Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. -

188

48

26711

8.28.10

Clădire zid
4 camere + hol)

Sc-100 mp; P

3347021
Direcţia pentru Agricultură Galaţi

Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. -

62.252

49

26712

8.28.10

Clădire zid
(4 camere + garaj)

Sc - 168 mp; P; cărămidă

3347021
Direcţia pentru Agricultură Galaţi

Judeţul Galaţi, municipiul Galaţi, str. Dragoş Vodă nr. -

64.353

50

26721

8.29.08

Corp birouri

Sc-149 mp; P; cărămidă

3347021
Direcţia pentru Agricultură Galaţi

Judeţul Galaţi, municipiul Tecuci, fdt. M. Kogălniceanu nr. -

92.058

51

39889

8.29.08

Pavilion centrală-sediu

Sc = 142 mp; P; Sd = 142 mp; Scurte -1.500 mp

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, municipiul Giurgiu, Şos. Ghizdarului nr. 2

70.222

52

39898

8.29.08

Pavilion administrativ

Sc = 57,7 mp; P; Scurte - 1.821 mp; cărămidă; diminuare conform Hotărârii Guvernului nr. 250/2006 şi Legii nr. 63/2008

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

41.446

53

39900

8.28.10

Magazie pesticide

Sc = 288 mp; P; Sd = 288 mp; cărămidă

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

2

54

100355

8.28.10

Împrejmuire gard + plasă plăci beton

433 ml plăci beton

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

4

55

100356

8.28.10

Împrejmuire sediu interior

320 m plasă sârmă

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

0

56

100357

8.28.10

Fântână

Tuburi beton

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

0

57

100358

8.28.13

WC

Cărămidă 6 mp

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

0

58

100360

8.29.08

Teren agricol

Livada 69 de pomi fructiferi

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

4

59

100361

8.29.08

Teren arabil

Livada 69 de pomi fructiferi

4852439
Direcţia pentru Agricultură Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

139

60

100362

8.29.08

Teren agricol

700 mp viţă-de-vie

4852439
Direcţia pentru Agricultura Giurgiu

Judeţul Giurgiu, comuna Ghimpaţi, satul Naipu

0

61

38289

8.29.08

Clădire corp A Sediu + laborator - Unitate fitosanitară

Sc - 260 mp; P; Sd - 260 mp; Scurte -15.144 mp; plăci beton

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

162.437

62

38290

8.29.08

Clădire corp B Sediu + Unitate fitosanitară

Sc -120 mp; P; Sd -120 mp; cărămidă

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

41.285

63

38291

8.28.10

Magazie substanţe fitosanitare

Sc - 370 mp; Sd - 370 mp

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

10

64

38292

8.28.10

Magazie substanţe fitosanitare - Unitate fitosanitară

Sc - 465 mp; P+E; Sd - 930 mp; plăci prefabricate

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

33

65

38294

8.28.10

Magazie carburanţi

Sc - 20 mp; Sd - 20 mp

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

0

66

38295

8.28.10

Atelier+şopron - Unitate fitosanitară

Sc - 340 mp; Sd - 340 mp; BCA

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, Bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

0

67

38296

8.28.10

Spălătorie + fosă septică

Sc - 33 mp; Sd - 33 mp; cărămidă + beton

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Targu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

1

68

38298

8.28.10

Adăpost meteo - Unitate fitosanitară

Sc - 3 mp; Sd - 3 mp; lemn

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Motru nr. -

1

69

100886

8.28.10

Alee betonată - Unitate fitosanitară

Sc - 170 mp; Sd - 170 mp

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. -

4

70

100887

8.28.10

Gard plasă stâlpi beton - Unitate fitosanitară

 

4955981
Direcţia pentru Agricultură Gorj

Judeţul Gorj, municipiul Târgu Jiu, bd. Ecaterina Teodoroiu nr. 521

14

71

34911

8.28.03

Laborator protecţia plantelor (sediu UF) Anexe (depozit garaj auto)

Sc - sediu -406 mp et. 2; Sd - 406 mp; Scurte - 918 mp; cărămidă; Sc anexe - 76 mp, P; Sd anexe - 76 mp; diminuare conform Hotărârii Guvernului 719/2006

4246009
Direcţia pentru Agricultură Harghita

Judeţul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, Str. Progresului nr. 16

525.000

72

156627

8.05.01

Teren

0,27 ha

4246009
Direcţia pentru Agricultură Harghita

Judeţul Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc, Str. Progresului nr. 22

 

73

37772

8.29.08

Clădire sediu + împrejmuire Haţeg

Sc = 119,12 mp; P; Sd = 105,69 mp; Scc - 2.420,93 mp; cărămidă

4374423
Direcţia pentru Agricultură Hunedoara

Judeţul Hunedoara, oraşul Haţeg, str. Mihail Eminescu nr. -

463.231

74

153426

8.29.08

Sediu UF

Sc = 246 mp; Sd = 717 mp; Sutilă = 571 mp

4374423
Direcţia pentru Agricultură Hunedoara

Judeţul Hunedoara, municipiul Deva, Bd. 22 Decembrie nr. 222

1.059.404

75

153427

8.28.10

Spaţii tehnice UF, spaţii depozitare pesticide, împrejmuire, amenajare incintă

Sc = 312 mp; Sd = 312 mp; Sutilă = 264 mp

4374423
Direcţia pentru Agricultură Hunedoara

Judeţul Hunedoara, municipiul Deva, Bd. 22 Decembrie nr. 222

878.957

76

34622

8.29.08

DFJ sediu imobil - extindere sediu modernizare laborator pesticide

Sc - 104 mp; P+1; Sd - 208 mp; Sccţii - 2.341 mp

4232089
Direcţia pentru Agricultură Ialomiţa

Judeţul Ialomiţa, municipiul Slobozia, Str. Lacului nr. 16

267.212

77

101427

8.28.08

Garaje DFJ Ialomiţa

Sc-120 mp

4232089
Direcţia pentru Agricultură Ialomiţa

Judeţul Ialomiţa, municipiul Slobozia, Str. Lacului nr. 16

2.540

78

38940

8.29.08

Sediu DFJ Iaşi

Sc -197 mp; Sd - 219,45 mp; Scurte clădiri -12 mp

4701118
Direcţia pentru Agricultură Iaşi

Judeţul Iaşi, municipiul Iaşi, al. Dumbrava Roşie nr. 3

145.030

79

38941

8.29.08

Sediu nou DFJ Iaşi

Sc - 426 mp; Sd - 619 mp; Scurte - 944 mp

4701118
Direcţia pentru Agricultură Iaşi

Judeţul Iaşi, municipiul Iaşi, al. Dumbrava Roşie nr. -

189.247

80

38967

8.28.10

Baracă metalică- sediu

Sc - 48 mp; Sd -48 mp; Scurte-1.376 mp

4701118
Direcţia pentru Agricultură Iaşi

Judeţul Iaşi, oraşul Târgu Frumos, str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. -

2.790

81

38968

8.28.10

Magazie (spaţiu depozitare)

Sc - 624 mp; Sd - 624 mp; scândură

4701118
Direcţia pentru Agricultură Iaşi

Judeţul Iaşi, oraşul Târgu Frumos, str. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. -

20

82

62038

8.29.08

Clădire administrativă + anexe (gard plasă, gard prefabricate, rampă spălat)

Sc = 263 mp; Sd = 444 mp; P+1; Steren-4.316 mp; CF nr. 50547

9977158
Direcţia pentru Agricultură Ilfov

Judeţul Ilfov, satul Ştefăneştii de Sus, Intr. Zorilor nr. 21

929.866

83

27414

8.28.10

Magazie pentru pesticide

Sc-173,2 mp; P; Scurte - 6.481 mp; cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70

156.796

84

27415

8.28.10

Magazie pentru pesticide

Sc - 315 mp; cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70

127.659

85

27416

8.28.10

Magazie atelier + birou

Sc - 178 mp; cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70

94.352

86

27417

8.28.10

Magazie pesticide

Sc - 32 mp; P; beton

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70

1

87

27418

8.28.10

Magazie pentru pesticide (alimentare cu gaze; instalaţie cu încălzire centrală; modernizare laborator)

Sc -134,6 mp; P+E;
Sd - 269,2 mp, cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70

357.896

88

27422

8.28.13

Magazie materiale

Sc - 102 mp; P;

Scurte - 11.900 mp; cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, oraşul Baia Sprie, str. Cloşca nr. 7

72.773

89

27423

8.28.10

Magazie remiză

Sc - 50 mp; P; cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, oraşul Baia Sprie, str. Cloşca nr. 7

56.613

90

27424

8.29.08

Clădire administrativă

Sc - 62 mp; P; Scurte - 11.900 mp; cărămidă

3627730
Direcţia pentru Agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, oraşul Baia Sprie, str. Cloşca nr. 7

42.553

91

152725

8.29.08

Teren

S -7.313,8 mp

3627730
Direcţia pentru agricultură Maramureş

Judeţul Maramureş, municipiul Baia Mare, str. Vasile Alecsandri nr. 70

258.116

92

39272

8.29.08

Sediu administraţie DGAIA - corp B

Sc -405 mp; P+2+Et. 3 (parţial); Sd-4.110,97 mp; cadre beton armat

4639857
Direcţia pentru Agricultură Mehedinţi

Judeţul Mehedinţi, municipiul Drobeta-Turnu Severin, str. Crişan nr. 87

768.047

93

36766

8.28.03

Laborator biologic

Sc - 59,53 mp, Sd - 59,53 mp, parter,

CF 132929-C17

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgul Mureş,

53.182

94

36767

8.28.03

Laborator chimie - calitate pesticide

Sc - 232 mp, Sd - 232 mp, parter, CF 132929-C15

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

262.445

95

36768

8.28.03

Laborator chimic - biotestare

Sc - 157,21 mp, Sd - 157,21 mp, parter,

CF 13292S-C14

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

459.116

96

36769

8.28.08

Garaj

Sc - 175,5 mp, Sd - 175,5 mp, parter,

CF 132929-C19

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

5.000

97

36770

8.28.10

Şopron metalic

Sc - 343,2 mp, Sd - 343,2 mp, parter,

CF 132929-C13

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

5.000

98

36771

8.28.10

Depozite

Sc - 238 mp, Sd - 238 mp, parter, CF 132929-C12

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

3.000

99

36772

8.28.10

Depozit

Sc -160,8 mp, Sd - 321,6 mp, P+1,

CF 132929-C11

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

15.000

100

36773

8.29.08

Corp administrativ cu anexe

Sc -138 mp, Sd - 276 mp, P+M, CF 132929-C1

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

928.035

101

36774

8.28.03

Laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide din plante şi produse vegetale cu anexe

Sc - 262 mp, Sd - 262 mp, parter, CF 132929-C4

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

1.108.798

102

36775

8.28.03

Laboratoare

Sc - 50,05 mp, Sd - 50,05 mp, parter,

CF 132929-C18

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

67.152

103

36776

8.28.08

Depozit şi locuinţe

Sc - 563 mp, Sd - 563 mp, parter, CF 132929-C5

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii or. 80, municipiul Târgu Mureş

190.220

104

36777

8.28.10

Laborator prognoză

Sc - 234 mp, Sd - 234 mp, parter, CF 132929-C8

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

235.641

105

36778

8.28.10

Gheretă poartă

Sc - 49 mp, Sd - 49 mp, parter, CF 132929-C21

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

1.499

106

36779

8.28.10

Depozit de carburanţi

Sc - 31 mp, Sd - 31 mp, parter, CF 132929-C6

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

600

107

36785

8.28.10

Turn de apă

Sc - 11,9 mp, Sd - 11,9 mp, parter, CF 132929-C7

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

100

108

36786

8.27.06

Seră

Sc - 56,3 mp, Sd - 56,3 mp, parter.

CF 132929-C16

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

3.065

109

100684

8.28.10

Drum asfalt

Asfalt

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

100

110

100686

8.28.10

Împrejmuire

Stâlpi beton, plăci beton

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

500

111

100687

8.27.07

Coteţ porci

S - 54 mp; beton; zid cărămidă; ţiglă

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr: -, oraşul Luduş

1.590

112

100688

8.28.10

Împrejmuire

prefabricate L - 204 m; H - 2 m

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. 1, oraşul Luduş

50

113

100690

8.28.10

Drum acces

pietriş; L - 143 m; 13,5

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, str. Nicolae Grigorescu nr. 1, oraşul Luduş

50

114

100700

8.28.10

Drum asfaltat

Asfalt

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

100

115

153188

8.28.06

Teren incintă

Suprafaţa - 18.436 mp, în parcelele:
1Cc - 14.067 mp; 2A-1.989 mp; 3L-1.123 mp; 4L-1.257mp; CF 132929

4323055
Direcţia pentru Agricultură Mureş

Judeţul Mureş, Str. Dezrobirii nr. 80, municipiul Târgu Mureş

163.490

116

26215

8.28.03

Laborator SPA

Sc -104 mp; P; Sd -104 mp; Scurte -4.028 mp

2613540
Direcţia pentru agricultură Neamţ

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27

1.951.575

117

26220

8.28.10

Beci produse fito

Sc -151 mp; D; Sd -151 mp; piatră

2613540
Direcţia pentru agricultură Neamţ

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27

15.044

118

26231

8.28.13

Magazia nr. 1

Sc - 88 mp; P; Sd -88 mp; cărămidă

Scurte -2.069 mp

2613540
Direcţia pentru Agricultură Neamţ

Judeţul Neamţ, oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan cel Mare nr. -

69.550

119

26235

8.28.10

Spălătorie

Sc-33 mp; P; Sd-33; cărămidă

2613540
Direcţia pentru Agricultură Neamţ

Judeţul Neamţ, oraşul Târgu-Neamţ, bd. Ştefan cel Mare nr. -

3

120

105173

8.28.10

Instalaţie apă

2 robineţi

2613540
Direcţia pentru Agricultură Neamţ

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27

0

121

105175

8.28.10

Gard împrejmuire

L-319 m; stâlpi beton; plasă sârmă

2613540
Direcţia pentru Agricultură Neamţ

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, Str. Fermelor nr. 27

118.592

122

40322

8.28.10

Magazie fitosanitară

Sc = 357,6 mp; P; Sd = 357,6 mp; cărămidă

4286461
Direcţia pentru Agricultură Olt

Judeţul Olt, municipiul Slatina, str. Tudor Vladimirescu nr. -

11

123

40328

8.28.10

Magazie fitosanitară + birouri

Sc -61 mp; Sd -61 mp; P; Scurte - 1.184 mp; cărămidă

4286461
Direcţia pentru Agricultură Olt

Judeţul Olt, municipiul Caracal, Str. Silozului nr. -

12

124

101727 8.29.08

Pavilion administrativ

Sc - 142,85 mp; Sd - 2.272,85 mp; beton armat; prefabr.; dim. conf. H.G. 113/2006

4286461
Direcţia pentru Agricultură Olt

Judeţul Olt, municipiul Slatina, Str. Arcului nr. 20

5.599.820

125

26376

8.29.08

Clădiri birouri sediu + magazie + curte

Sc= 162 mp; P; Sd = 162; cărămidă

2844049
Direcţia pentru Agricultură Prahova

Judeţul Prahova, comuna Blejoi, satul Ploieştiori

13.268

126

26382

8.28.10

Magazie insecto- fungicide

Sc = 231 mp; Sd = 231 mp; beton

2844049
Direcţia pentru Agricultură Prahova

Judeţul Prahova, comuna Blejoi, satul Ploieştiori

42

127

26402

8.28.10

Magazie insecto- fungicide + birou

Sc = 77,9 mp; cărămidă; ţiglă; tabla

2844049
Direcţia pentru Agricultură Prahova

Judeţul Prahova, oraşul Mizil, str. Tohani nr. 57

5.348

128

150112

8.29.08

Teren incintă

S - 390 mp

2844049
Direcţia pentru Agricultură Prahova

Judeţul Prahova, oraşul Mizil, str. Tohani nr. 57

5.741

129

39914

8.29.08

Sediu DFJ + magazie fitosanitară

Sc = 139 mp; Sd = 417 mp; p + 2; cărămidă + beton

4494640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, comuna Crişeni nr. -

816.350

130

39915

8.28.08

Garaj + depozit carburanţi

Sc = 43 mp; P; cărămidă

4494640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, comuna Crişeni nr. -

3.092

131

39916

8.29.08

teren total (clădire; curte; lot demonstrativ)

Scc = 5.480 mp

4494640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, comuna Crişeni nr. -

1

132

39921

8.28.10

Magazie fitosanitară + laboratoare

Sc = 263 mp; P; Sd = 263 mp; cărămidă; Steren total - 4.439 mp

4494640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, oraşul Jibou, Str. 22 Decembrie 1989 nr. -

265.847

133

144904

8.28.10

Racord şi reţea alimentare gaze naturale

Racord şi conductă; I - 450 m; diametru - 50 mm

4494640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, comuna Crişeni, Bd. Agriculturii

78.039

134

149170

8.28.10

Fântână

Tuburi de beton

4404640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, comuna Crişeni nr. 403

1.061

135

149171

8.28.10

Instalaţie alimentare GPL

Rezervor depozitare + instalaţii

4494640
Direcţia pentru Agricultură Sălaj

Judeţul Sălaj, oraşul Jibou, Str. 22 Decembrie 1989 nr. 79

17.593

136

27953

8.28.10

Remiza pentru materiale UF Livada

Sc - 25 mp; P; Sd - 25 mp; Scurte -10 mp; cărămidă

3897351
Direcţia pentru Agricultură Satu Mare

Judeţul Satu Mare, oraşul Livada, str. Satu Mare nr. -

4.266

137

27963

8.28.13

Magazie pt. materiale UF - Livada

Sc - 91 mp; P; Sd - 91 mp; Scurte - 1.315 mp; cărămidă

3897351
Direcţia pentru Agricultură Satu Mare

Judeţul Satu Mare, oraşul Livada, str. Satu Mare nr. -

18.834

138

28002

8.28.03

Sediu + Laborator DADR UF Satu Mare

Sc-260 mp; P+2; cărămidă; Sd - 621 mp; Scurte -1.079,5 mp

3897351
Direcţia pentru Agricultură Satu Mare

Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37

1.800.939

139

28007

8.28.10

Magazie DADR- UF Satu Mare

Sc-845 mp; P; cărămidă; Sd - 845 mp

3897351
Direcţia pentru Agricultură Satu Mare

Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37

394.518

140

28008

8.28.10

Remiza metal DADR UF Satu Mare

Sc - 450 mp; P; Sd - 333 mp;

3897351
Direcţia pentru Agricultură Satu Mare

Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37

61.718

141

28009

8.28.08

Garaj DADR - UF Satu Mare

Sc-98 mp; P; cărămidă; Sd - 73 mp

3897351
Direcţia pentru Agricultură Satu Mare

Judeţul Satu Mare, municipiul Satu Mare, Str. Lăcrămioarei nr. 37

50.875

142

25749

8.28.10

Magazie 2/I + teren

Sc = 140.45 mp; P; Sd = 140.45 mp:

Scurte - 4.252 mp: cărămidă

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. -

42.292

143

25751

8.28.10

Atelier întreţinere, remiza

Sc = 155,61 mp; P; Sd = 155,61 mp; cărămidă

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. -

173.273

144

25752

8.28.10

Magazie insecto- fungicide

Sc = 538,21 mp; P; Sd = 538,21 mp; cărămidă

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. -

238.528

145

25753

8.28.03

Grup laboratoare

Sc = 215,95 mp: P; Sd = 215,95 mp; cărămidă

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. -

407.823

146

25754

8.28.12

Grup social - platformă acoperită

Sc = 81,9 mp; P; Sd = 81,9 mp; cărămidă

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. -

31.782

147

25755

8.28.03

Şarpantă grup laboratoare

Sa = 215,95; A; ţiglă

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. -

97.505

148

121421

8.29.08

Teren

St - 4.252 mp; din care teren constr. -1.516.5 mp; teren curţi - 2.735,95 mp

2687750
Direcţia pentru Agricultură Sibiu

Judeţul Sibiu, municipiul Sibiu, Dr. Ocnei, nr. 2

1

149

34775

8.28.10

Depozit nr. 1 de substanţe fitosanitare; Instalaţie de distribuire gaze naturale

Sc - 129 mp; Sd -129 mp; Scurte - 1.145 mp; cărămidă; plăci; dimensiuni conform Hotărârii Guvernului nr. 250/2006

4244458
Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Fălticeni, str. Pleşeşti Gane nr. 10 bis

319.759

150

34794

8.29.08

Birou administrativ

Sc = 121 mp; Scurte - 2.726 mp; P; cărămidă

4244458
Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare nr. -

505.906

151

34797

8.28.13

Magazie materiale nr. 2

Sc = 176 mp; Scurte - 1.461 mp; P; cărămidă

4244458
Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Rădăuţi, str. Ştefan cel Mare nr. -

14.819

152

34801

8.29.08

Clădire birouri + laboratoare DFJ Suceava

Sc = 223 mp; Sd - 669 mp; P; cărămidă; tablă

4244458
Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. -

1.191.536

153

34802

8.28.10

Depozit fitosanitare, platformă betonată; îngrădire; cabină pază

Sc = 521 mp; S - 1.045 mp; P; cărămidă; tablă

4244458

Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. -

435.255

154

34803

8.28.13

Magazie materiale; garaj; beci; buncăr gunoi

Sc - 313 mp; Scurte - 1.780 mp; P; cărămidă; tablă

4244458

Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. -

87.815

155

102432

8.28.03

Laborator nematologie

Sc-110 mp; cărămidă; tablă;

4244458

Direcţia pentru Agricultură Suceava

Judeţul Suceava, municipiul Suceava, Str. Universităţii nr. 3

358.195

156

35241

8.29.08

Imobil sediu DF (birouri, magazie, garaj)- Alexandria

Sc = 335 mp; Sd = 335 mp; Scurte = 1.588 mp; planşeu; cărămidă; destinaţie: garaj = 14 mp; magazie efecte - 31 mp; birouri = 290 mp

4253642

Direcţia pentru Agricultură Teleorman

Judeţul Teleorman, municipiul Alexandria, Str. Libertăţii nr. -

280

157

25785

8.28.10

Clădire atelier + remiză

Sc = 233 mp; P; Sd = 233 mp; Scc = 10.602 mp; cărămidă

2491214

Direcţia pentru Agricultură Timiş

Judeţul Timiş, municipiul Timişoara, Calea Şagului nr. 140

27.186

158

27135

8.28.10

Magazie pentru depozitat produse de uz fitosanitar

Sc - 440 mp; P; (5 încăperi); cărămidă, azbociment

3430037

Direcţia pentru Agricultură Tulcea

Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Mahmudiei nr. 164

6

159

27137

8.28.10

Magazie de depozitat produse de uz fitosanitar

Sc - 480 mp; cărămidă, lemn, azbociment

3430037

Direcţia pentru Agricultură Tulcea

Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, Str. Mahmudiei nr. 164

24

160

59368

8.29.08

Sediu administrativ 2

Sc = 170 mp; P; Scc = 790 mp

3430037

Direcţia pentru Agricultură Tulcea

Judeţul Tulcea, municipiul Tulcea, str. Mircea Vodă nr. 63

648.151

161

59369

8.28.10

Canton pentru supravegherea migraţiei lăcustelor în Delta Dunării

Sc = 225 mp; cărămidă

3430037

Direcţia pentru Agricultură Tulcea

Judeţul Tulcea, nr. - Delta Dunării

308.728

162

144900

8.28.10

Canton pentru supravegherea migraţiei lăcustelor în Delta Dunării

Sc -127,80 mp; cărămidă, tablă, anexe: Sc - 96,99 mp; cărămidă, ţiglă

3430037

Direcţia pentru Agricultură Tulcea

Judeţul Tulcea, nr. - Delta Dunării

458.063

163

27082

8.29.08

Clădire administrativă + laborator

S+P+E;Sc -205,21 mp, Scd - 698,69 mp, Su - 78,88 mp, Suprafaţa teren Cc+Dr+A+Ps+L - 10.270 mp, nr. cad 4473-C1

3667875

Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Şoseaua Naţională nr. 96, sub. Moara Grecilor

713.123

164

27083

8.28.10

Magazie + garaje, de pesticide

Parter, Sc - 191,29 mp, Su - 146,14 mp, nr. cad. 4473-C4

3667875

Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Şoseaua Naţională nr. 96, sub. Moara Grecilor

100.212

165

103482

8.28.10

Împrejmuiri

zidărie: beton; plasă sârmă

3667875

Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Şoseaua Naţională nr. -, sub. Moara Grecilor

8.236

166

103483

8.28.10

Împrejmuiri

zidărie beton; plasă sârmă

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Vaslui, str. Şoseaua Naţională nr. -, sub. Moara Grecilor

21.931

167

104187

8.28.10

Magazie pesticide

Sc - 183,53 mp; Su - 143,93; Suprafaţa teren Cc+Dr+A- 5.830 mp; nr. cad. 4043-C1

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. -

376.089

168

104188

8.28.13

Centrală termică

Parter, Sc - 36,00 mp,

Su - 26,40 mp; nr. cad. 4043-C3

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. 91

4.314

169

104202

8.28.10

Drumuri interioare

beton

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. -

22

170

104208 8.28.10

Împrejmuire

stâlpi metalici; plasă sârmă

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Bârlad, Str. 1 Decembrie nr. -

24.534

171

104209

8.28.10

Magazie pesticide

P; Sc- 158,41 mp, cărămidă; acoperiş tablă, Steren Cc+Dr+A+L+Ps+Vie - 11.192,82 mp; nr. cad. 2742-C1

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. 16;

519.842

172

104210

8.28.10

Magazie pesticide

P; Sc - 86,50 mp; nr. cad. 2742-C2

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. 16

16.235

173

104212

8.28.10

Împrejmuire

şpalieri cu plasă

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. -

22.508

174

104223

8.28.10

Împrejmuire

Gard elicopter

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. -

8.158

175

104225

8.28.13

WC

Zidărie beton

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. -

1.406

176

121563

8.28.10

Platformă

beton

3667875
Direcţia pentru Agricultură Vaslui

Judeţul Vaslui, municipiul Huşi, Calea Basarabiei nr. -

65.967

177

36284

8.29.08

Sediu+gard+WC

Sc = 128,8 mp; P; Sd = 128,8 mp; Scurte = 84 mp; cărămidă

4350742
Direcţia pentru Agricultură Vrancea

Judeţul Vrancea, municipiul Focşani, str. Milcov nr. 5

56.566

178

36287

8.28.10

Baraca metalică

Sc = 100 mp; P; Sd = 100 mp; tablă metalică

4350742
Direcţia pentru Agricultură Vrancea

Judeţul Vrancea, municipiul Focşani, str. Milcov nr. 5

8

179

38191

8.28.03

Clădire laborator nematologie Băneasa

Sc = 180 mp; Sd = 180 mp; P; cărămidă;

4316228
Direcţia pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti

Municipiul Bucureşti, sectorul 1, bd. Ion Ionescu de la Brad

170.740

180

26950

8.05.03

Teren

Sc -30.150 mp;

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

410.947

181

26951

8.28.10

Drumuri şi alei

Sc -9.309 mp;

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

188.676

182

26952

8.05.03

Teren

Sc - 196 mp;

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

2.671

183

26953

8.29.08

Clădire sediu + împrejmuire + anexe

Sc - 500 mp; P+2; Sd - 1.857 mp; P+2+M

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

4.030.510

184

26954

8.28.10

Clădire chimie + contr. gazare decantor canaliz.

Sc - 570 mp; Sd - 995 mp;

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

944.315

185

26955

8.27.06

Sere + bordei carburanţi

Sc - 446 mp

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

2.839.081

186

102117

8.28.03

Clădire lab. reziduuri P+1. Clădire toxicologie

D-Sd = 131,01 mp,
P-Sd = 188,01 mp,
Et. 1-Sd = 177,92 mp,
Sd total = 496,92 mp; D+P+E; Staţie pompare = 5,575 mp, teren aferent = 226,750 mp

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Municipiul Bucureşti, sectorul 1, bd. Ion Ionescu de la Brad nr. 8

715.876

187

104274

8.28.08

Garaje + ateliere + anexe

Sc -1.036 mp;

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

529.128

188

152351

8.28.03

Clădire (Laborator de diagnoză)

Sc = 406,8 mp; Sd = 406 mp; un culoar de legătură

27308429
Laboratorul Central Fitosanitar

Judeţul Ilfov, oraşul Voluntari nr. -

881.314

Total

71.463.519

2. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor CIF -34138203

189

153760

8.28.10

Staţie Meteorologică Specială-punct comandă

D+P+1 Sc = 288 mp; Sd = 821 mp; structura din cadre metalice, planşee din beton; tâmplărie metalică, panouri tip termoizolant

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, Ploieşti, Str. Laboratorului nr. 3A

2.154.256

190

153761

8.28.13

Magazie

Parter; Sc = 887 mp; Sd = 887 mp; structura din metal, cu închidere şi acoperiş din tablă termoizolantă

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, Ploieşti, Str. Laboratorului nr. 3A

334.645

191

153762

8.28.10

Sistematizare şi împrejmuire

Sistem acces auto, parcaj, platforma de întoarcere şi parcare ocazională; gard împrejmuire din stâlpi metalici şi plasă sudată

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, Ploieşti, Str. Laboratorului nr. 3A

516.233

192

153763

8.28.10

Punct de lansare Valea Călugărească

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Valea Călugărească, satul Vârfuri, T 6, F 398

134.901

193

153764

8.28.10

Punct de lansare Boldeşti

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, oraşul Boldeşti - Scăeni, Str. Poienilor, T 5, R.51

87.894

194

153765

8.28.10

Punct de lansare Mehedinţa

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Podanii Noi, satul Mehedinţa, T 39

118.249

195

153766

8.28.10

Punct de lansare Ceptura

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructuri de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Ceptura, T 79, Pş 2387

118.461

196

153767

8.28.10

Punct de lansare Tătaru

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 -

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Tătaru, satul Tătaru, T 30; Ps 2026

118.487

197

153768

8.28.10

Punct de lansare Tohani

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Gura Vadului, satul Tohani, T 27

132.370

198

153769

8.28.10

Punct de lansare Băicoi

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, oraşul Băicoi, T 57, P 1271

155.941

199

153770

8.28.10

Punct de lansare Vărbilău

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Vărbilău, T8, P 3487

155.841

200

153771

8.28.10

Punct de lansare Câmpina

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, oraşul Câmpina, zona Dealul Muscelului

132.766

201

153772

8.28.10

Punct de lansare Pietroasele

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere;

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Buzău, satul Pietroasele, T 25

191.215

202

153773

8.28.10

Punct de lansare Vipereşti

Platformă betonată cu instalaţie de împământare; infrastructură de ancorare şi susţinere

4221187 - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Judeţul Prahova, comuna Vipereşti, T65

182.270

Total

4.533.529

b)Bunuri din domeniul privat al statului

Nr. crt.

Valoarea de inventar

- lei -

Construcţii (cont 212)

Echipamente tehnologice, aparate de măsură, control şi reglare, mijloace de transport
(cont 213)

Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale, alte active fixe corporale
(cont 214)

Obiecte de inventar
(cont 303)

Activa fixe necorporale (cont 205, 208)

Materiale
(cont 3028)

1. Autoritatea Naţională Fitosanitară

1

0

64.328.668,12

5.885.247,17

2.782.328,68

909.554,06

-

2. Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor CIF-34138203

2

17.798.468,46

6.767.124,10

1.143.955,42

860.281,56

6.006.243,20

1.482.754,29

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 358 din data de 25 mai 2015