Document embed

DECIZIE nr. 497 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33, art. 34 alin. (1) şi la art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Valeria Maria Durdunescu şi Jeana Lupu în Dosarul nr. 6.626/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 16D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei au transmis la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecata în lipsă a cauzei. De asemenea, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 385D/2014 şi nr. 419D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Elena Berlescu şi, respectiv, Elisaveta Afumatu în dosarele nr. 1.777/2/2012* şi, respectiv, nr. 8.196/2/2011* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Magistratul-asistent învederează că, în ambele dosare, fiecare dintre autoarele excepţiei au comunicat Curţii câte o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, în aceste dosare, părţile Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au transmis puncte de vedere conţinând argumente în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Preşedintele Curţii, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 385D/2014 şi nr. 419D/2014 la Dosarul nr. 16D/2014, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că, în toate cele trei dosare, obiectul litigiului în fond este identic, astfel că asupra textelor de lege criticate face următoarele precizări: dispoziţiile art. 33 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în litigiile deduse judecăţii, astfel că solicită ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 şi la art. 35 să fie respinsă ca inadmisibilă; excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din acelaşi act normativ urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.626/63/2013, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Valeria Maria Durdunescu şi Jeana Lupu într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face, prin care autorii excepţiei au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia privind titlul de despăgubire pentru un imobil imposibil de restituit în natură, în privinţa căruia entitatea deţinătoare (Primăria Municipiului Craiova) a emis decizie prin care a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent.

10. Prin Decizia civilă nr. 1.550 din 3 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.777/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Elena Berlescu într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei de respingere ca nefondată a cererii prin care aceasta solicita instanţei obligarea pârâtei la soluţionarea dosarului său de despăgubire, în sensul întocmirii raportului de evaluare şi al emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

11. Prin Decizia civilă nr. 1.224 din 20 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.196/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Elisaveta Afumatu într-o cauză privind soluţionarea recursului formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară împotriva sentinţei prin care acestea au fost obligate la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire şi a titlului de plată, inclusiv la plata în numerar a sumei astfel stabilite.

12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi ale art. 1 din Primul Protocol la aceeaşi Convenţie.

13. În esenţă, se arată că principiul neretroactivităţii este flagrant încălcat prin aceea că noua lege în materia finalizării procesului de despăgubire - Legea nr. 165/2013 - impune, prin dispoziţiile legale criticate, respectarea unor termene administrative noi, diferite faţă de cele în vigoare la momentul formulării şi înregistrării cererilor de retrocedare sub imperiul Legii nr. 10/2001, fără a ţine cont de drepturile anterior câştigate. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene, între 12 şi 36 de luni, în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001. Aceste termene, care variază în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate, încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Totodată, legea nouă nu a abrogat niciuna dintre dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că art. 25 din aceasta, care prevede un termen de 60 de zile în care entitatea notificată are obligaţia de a pronunţa o decizie asupra cererii de restituire în natură, rămâne aplicabil în continuare. Or, în condiţiile în care Legea nr. 165/2013 nu face distincţie între etapa în care se află cererile sau cauzele de retrocedare la momentul intrării sale în vigoare, rezultă că aplicarea noilor termene specifice procedurii administrative, inclusiv cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, contravine principiului neretroactivităţii legii. În virtutea acestui principiu fundamental, termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câştigat cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, care au ca obiect soluţionarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001. În concluzie, extinzându-şi aplicabilitatea şi asupra cererilor de retrocedare aflate pe rolul instanţelor, Legea nr. 165/2013, prin art. 4 raportat la art. 33-35, obligă persoanele îndreptăţite să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior formulării acţiunilor de chemare în judecată, anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul legii vechi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, principiu ce reprezintă o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, a libertăţii şi siguranţei naţionale.

14. Dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin şi principiului egalităţii în drepturi, deoarece nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi sau părţi din teritoriul ţării. Astfel, beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei ce sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi, cauza discriminării create fiind dată de gradul de încărcare diferit şi numărul cererilor rămase nesoluţionate de entitatea învestită de lege la intrarea în vigoare a actului normativ criticat.

15. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere dreptului de acces la justiţie, exercitarea acestuia fiind permisă doar după scurgerea unui termen de 6 luni calculate din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 şi 36 de luni stabilite pentru soluţionarea cererilor/notificărilor de restituire, fără a exista vreo justificare sau o necesitate în sensul prevederilor art. 53 din Constituţie. Prin aceleaşi norme este încălcat, de altfel, şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere şi faptul că termenele mai sus menţionate încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Aplicarea acestor termene exagerat de lungi, care echivalează cu prelungirea perioadei de soluţionare a cererilor, în condiţiile în care cererile se soluţionează în ordinea înregistrării lor, reduce principiul celerităţii şi al termenului rezonabil doar la latura sa teoretică, în special în cazurile particulare în care dosarele sunt complete. în final, este invocată Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate pe considerentul introducerii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, a unor noi termene şi noi proceduri de plată a despăgubirilor constatate prin titlurile de plată.

16. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 16D/2014, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

17. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, exprimându-şi opinia în dosarele nr. 385D/2014 şi nr. 419D/2014, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

19. Avocatul Poporului consideră că motivele invocate în susţinerea excepţiei pot fi reţinute în parte în acest sens, se arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 raportat la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, având în vedere că, în baza acestor norme legale, cele mai multe acţiuni formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost respinse ca prematur introduse. În acest mod, legiuitorul a acţionat asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum.

20. Dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33 din legea criticată aduc, de asemenea, atingere şi principiului egalităţii în drepturi, deoarece creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, între persoanele ale căror procese s-au finalizat anterior intrării în vigoare a noii legi, aflate într-o situaţie mai favorabilă, şi cele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la această dată.

21. În opinia Avocatului Poporului, prevederile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin raportare la cele ale art. 4, sunt neconstituţionale şi prin aceea că îngrădesc accesul liber la justiţie, având în vedere că admiterea excepţiei de prematuritate face ca acţiunea de chemare în judecată să fie respinsă ca prematur introdusă. În consecinţă, este încălcat şi principiul soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil.

22. Considerând că celelalte critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute, Avocatul Poporului conchide că dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere exigenţelor impuse de art. 16 din Constituţie, iar art. 4 prin raportare la art. 33-35 din acelaşi act normativ contravine prevederilor art. 15 alin. (2) şi art. 21 din Legea fundamentală.

23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, notele depuse la dosare, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost sesizată Curtea Constituţională, îl constituie prevederile art. 4, art. 33, art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Analizând, însă, actele de sesizare ale instanţelor judecătoreşti şi motivarea autorilor excepţiei, raportat şi la circumstanţele specifice litigiilor, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 33, art. 34 alin. (1) şi la art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:

- Art. 4 teza a doua:

"Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 33:

"(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.

(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";

- Art. 34 alin. (1):

"Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.

- Art. 35:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

26. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 4 alin. (2) referitoare la interzicerea discriminării şi criteriile de discriminare, ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind principiul egalităţii în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeaşi Convenţie.

27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, pentru soluţionarea acesteia, se impune a fi analizată mai întâi incidenţa dispoziţiilor de lege criticate asupra soluţionării litigiilor în care aceasta a fost invocată, ca una dintre condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, Curtea observă că litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect, în fond, soluţionarea unor acţiuni de chemare în judecată întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin care autorii excepţiei de neconstituţionalitate au solicitat instanţei judecătoreşti să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară) şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, după caz, să soluţioneze dosarele de despăgubire aflate pe rolul acestor entităţi, în sensul de a dispune întocmirea raportului de evaluare şi de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire.

28. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 - criticate - instituie noi termene înăuntrul cărora entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, iar art. 35 din acelaşi act normativ reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise de autorităţile competente - fie entitatea deţinătoare, fie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară (fostă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34, sau a refuzului acestor entităţi de soluţionare.

29. Raportat la circumstanţele specifice litigiilor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 33 şi la art. 35 din Legea nr. 165/2013 nu au incidenţă în soluţionarea acestor cauze. Aceasta deoarece în respectivele dosare a fost epuizată prima etapă administrativă, în sensul că entitatea deţinătoare a imobilului preluat în mod abuziv a emis decizie prin care se constata imposibilitatea restituirii în natură a imobilului şi se propunea acordarea de despăgubiri. Aşadar, situaţia de fapt proprie dosarelor în discuţie nu se încadrează în ipoteza normelor cuprinse la art. 33 din lege, referitoare la termenele de soluţionare a cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aspect dirimant ce imprimă excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 din Legea nr. 165/2013 caracter inadmisibil. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că incidenţa acestor norme legale pentru soluţionarea cauzelor în care a fost invocată excepţia este condiţionată de existenţa deciziei emise de autoritatea competentă cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34, de vreme ce art. 35 reglementează căile de atac împotriva respectivelor acte administrative şi termenele procedurale specifice. Or, Curtea observă, pe de o parte, că în speţă nu poate fi vorba de o decizie a entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării întemeiate pe Legea nr. 10/2001, pe care autorii excepţiei să o supună căii de atac prevăzute de art. 35, iar, pe de altă parte, că o decizie a autorităţii administrative (în speţă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor) nu există în niciuna dintre cauzele în care a fost invocată excepţia, interesul reclamanţilor la demararea acţiunii judiciare constând tocmai în emiterea unei asemenea decizii. Totodată, Curtea constată, raportat la momentul procesual al cauzelor, că este prematur a fi apreciată incidenţa acestor norme sub aspectul promovării acţiunii judiciare în condiţiile art. 35, împotriva deciziei pe care o va emite sau va refuza să o emită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, nici aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmând să fie respinsă ca inadmisibilă.

30. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

31. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale" excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale.

32. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Altfel spus, dispoziţiile legale criticate vor fi interpretate şi aplicate direct de către instanţa judecătorească în conformitate cu cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. Aşadar, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (de exemplu, Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20), deciziile anterioare de constatarea neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 33 şi la art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Valeria Maria Durdunescu şi Jeana Lupu în Dosarul nr. 6.626/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, şi de Elena Berlescu şi Elisaveta Afumatu în dosarele nr. 1.777/2/2012* şi, respectiv, nr. 8.196/2/2011* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 839 din data de 18 noiembrie 2014