ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 17 octombrie 2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie, precum şi prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici
Întrucât capacitatea utilă reală de stocare din centrale este ocupată în proporţie de 70% la cărbune, respectiv 50% la păcură de stocurile rezervă de stat, astfel încât capacităţile proprii utile reale ale centralelor devin insuficiente asigurării unei funcţionări în bune condiţii pe perioada de iarnă,
având în vedere faptul că pornirea instalaţiilor de termoficare pentru asigurarea cu agent termic a populaţiei, precum şi creşterea consumului prognozat de energie electrică pe perioada iernii vor determina creşterea consumurilor medii zilnice şi lunare de cărbune şi păcură, afectând astfel procesul de aprovizionare cu combustibili, precum şi prognoza de creştere, prevăzută în programul de iarnă, a consumului de energie electrică faţă de anul precedent, se impune asigurarea necesarului de cărbune şi păcură pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a Sistemului electroenergetic naţional.
Ţinând cont de faptul că necesitatea asigurării consumului de energie electrică, precum şi a agentului termic pentru populaţie pentru perioada friguroasă constituie o situaţie extraordinară şi vizează interesul general şi imediat,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Prin derogare de la prevederile art. 54 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă scoaterea din rezerva de stat, cu titlu de împrumut, până la data de 31 octombrie 2013, a cantităţilor de cărbune energetic şi păcură prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, care vor fi acordate pentru operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau în administrarea consiliilor judeţene ori locale.
Art. 2
(1)În cazul nerestituirii împrumutului prevăzut la art. 1, operatorii economici vor suporta, pentru primele 30 de zile, penalităţi de întârziere de 0,25% pe zi din valoarea produsului prevăzută în contractul de împrumut, după care Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va emite facturi pentru valoarea produselor calculate la preţurile pieţei, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată luând naştere, prin derogare de la prevederile art. 1342 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, la încasarea parţială sau totală a facturii.
(2)Până la dezdăunarea integrală a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, operatorii economici debitori vor suporta majorări de întârziere la plată la nivelul celor prevăzute de lege pentru creanţele bugetare, precum şi dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României, percepute pe toată durata derulării împrumutului.
(3)Restituirea cantităţilor de păcură ce vor fi împrumutate se va face ca produs cu conţinut de sulf sub 1 %, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 470/2007 privind limitarea conţinutului de sulf din combustibilii lichizi, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3
(1)Pentru cantităţile de combustibili ce vor fi împrumutate în baza prezentei ordonanţe de urgenţă, potrivit art. 1, precum şi, după caz, în situaţia aplicării prevederilor art. 2 alin. (1), se va percepe dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României.
(2)Dobânda de referinţă stabilită de Banca Naţională a României va fi percepută la valoarea de piaţă a combustibililor la data încheierii contractului de împrumut şi este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
(3)Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va utiliza, pentru fiecare operator economic, o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicate de Banca Naţională a României, la care se adaugă 4 puncte procentuale şi se rambursează integral la termenul prevăzut la art. 1.
Art. 4
Împrumutul cantităţilor de cărbune energetic pentru Societatea Comercială "C.E.T. Bacău" - S.A. şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, respectiv de păcură pentru Societatea Comercială "Electrocentrale Oradea" - S.A., Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Societatea Comercială "Acvacalor" - S.A. Brad, prevăzute în anexă, se poate face până la data de 31 martie 2013, numai după restituirea cantităţilor de combustibili aprobate şi împrumutate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici, aprobată prin Legea nr. 137/2012.
Art. 5
Pentru cantităţile de combustibili împrumutate şi nerestituite de unii operatori economici, termenul prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011, aprobată prin Legea nr. 137/2012, se prorogă până la data de 31 mai 2013.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Daniel Chiţoiu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul delegat pentru administraţie,

Radu Stroe

Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi

Probleme Speciale,

Cătălin Zisu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

ANEXĂ: CANTITĂŢILE DE COMBUSTIBILI ce vor fi împrumutate din rezervele de stat de operatori economici producători de energie electrică pentru Sistemul electroenergetic naţional şi de energie termică, precum şi/sau energie termică pentru populaţie

Nr. crt.

Operatorul economic

Cantitatea ce va fi împrumutată
(tone)

Cărbune energetic

Păcură

1.

Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A.

 

10.000,000

2.

Societatea Comercială "Electrocentrale Galaţi" - S.A.

-

15.500,000

3.

Societatea Comercială "Electrocentrale Bucureşti" - S.A.

-

50.000,000

4.

Societatea Comercială "Complexul Energetic Oltenia" - S.A.

450.000,000

6.500,000

5.

Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare

377.000,000*)

12.429,715*)

6.

Societatea Comercială "C.E.T. Arad" - S.A.

100.000,000

-

7.

Societatea Comercială "C.E.T. Hidrocarburi" - S.A. Arad

-

3.000,000

8.

Societatea Comercială "C.E.T. Bacău" - S.A.

250.000,000*)

5.000,000

9.

Societatea Comercială "Uzina Termoelectrica Giurgiu" - S.A.

-

2.100,000

10.

Societatea Comercială "C.E.T. Govora" - S.A.

250.000,000

5.000,000

11.

Societatea Comercială "Dalkia Termo Iaşi" - S.A.

-

8.274,194

12.

Societatea Comercială "Electrocentrale Oradea" - S.A.

60.000,000

6.500,000*)

13.

Societatea Comercială "Dalkia Termo Prahova" - S.R.L.

-

14.000,000

14.

Societatea Comercială "Compania Locală de Termoficare Colterm" - S.A. Timişoara

100.000,000

1.000,000

15.

Societatea Comercială "Modern Calor" - S.A. Botoşani

-

3.000,000

16.

Societatea Comercială "Acvacalor" - S.A. Brad

 

4.500,000*)

 

TOTAL:

1.587.000,000*)

146.803,909*)

*) Cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 122/2011 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici, aprobată prin Legea nr. 137/2012.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 715 din data de 22 octombrie 2012