Document embed

DECIZIE nr. 627 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Irinel Nicolae Munteanu în Dosarul nr. 3.527/84/2008* al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 739D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015 în care Curtea a analizat critici similare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 23 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.527/84/2008*, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Irinel Nicolae Munteanu într-o cauză având ca obiect rejudecarea apelului formulat împotriva sentinţei penale prin care autorul excepţiei, printre alţii, a fost condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice şi a infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate, în măsura în care, în cauzele aflate în curs de judecată a apelului la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, nu se permite instanţei de apel realizarea unui control asupra legalităţii actului de sesizare, a probelor şi a actelor procesuale efectuate de organele de urmărire penală în cursul urmăririi penale şi restituirea cauzei la organele de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare sau a actelor procesuale.

6. Cât priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, susţine că acestea încalcă principiul egalităţii în drepturi prevăzut la art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, inculpaţii care au fost trimişi în judecată, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală din 1968, şi cu privire la care nu a fost depăşită faza procesuală a camerei preliminare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, beneficiind de dreptul de a invoca nulităţi absolute şi nulităţi relative intervenite în cursul urmăririi penale, care pot conduce la restituirea cauzelor la parchet, în timp ce inculpaţii trimişi în judecată conform prevederilor aceluiaşi cod, dar ale căror cauze se aflau în faza apelului la data anterior arătată, sunt privaţi de beneficiile conferite de procedura camerei preliminare şi nu mai pot invoca încălcările anterior menţionate, fiind ţinuţi de interdicţiile prevăzute de Codul de procedură penată. Arată că, întrucât verificarea legalităţii administrării probelor se face numai de către judecătorul de cameră preliminară, se înfăptuieşte O justiţie inegală faţă de persoanele aflate în curs de judecată în faza apelului la momentul intrării în vigoare a Codului de procedură penală, în raport de cele aflate la acel moment în procedura de cameră preliminară, cu toate că aceste persoane au fost urmărite penal sub imperiul aceluiaşi cod.

7. Referitor la pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, subliniază că o componentă a garanţiilor unui proces echitabil este principiul egalităţii armelor, ce semnifică aplicarea unui tratament egal pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unei instanţe de judecată, fără ca una dintre părţi să fie dezavantajată în raport cu cealaltă. Susţine, totodată, că principiul contradictorialităţii, care este o altă componentă a dreptului la un proces echitabil, presupune, în esenţă, posibilitatea pentru părţile unui proces de a lua cunoştinţă de toate probele şi observaţiile prezentate judecătorului, de natură să îi influenţeze decizia, făcându-se trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.456 din 4 noiembrie 2011. Arată că, în condiţiile în care etapa procedurii în camera preliminară nu există în cazul inculpaţilor care erau judecaţi în apel la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, acestora le este încălcat dreptul de a formula cereri şi de a invoca excepţii referitoare la legalitatea actelor de urmărire penală, fapt ce determină caracterul inechitabil faţă de aceste persoane al procesului penal derulat.

8. Susţine, de asemenea, că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 contravin normei constituţionale prevăzute la art. 24 alin. (1), întrucât limitează dreptul la apărare al inculpaţilor trimişi în judecată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968 şi judecaţi în faza procesuală a apelului la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală, fără a le oferi remediile procesuale necesare sub aspectul posibilităţii invocării unor încălcări ale dispoziţiilor legale, săvârşite pe parcursul efectuării activităţii de urmărire penală.

9. Cu privire la pretinsa încălcare prin prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, subliniază că restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi trebuie să aibă caracter excepţional şi temporar şi nu trebuie să afecteze substanţa respectivelor drepturi sau libertăţi. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, precum şi la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Arată că în situaţia unor astfel de restrângeri se impune aplicarea de către legiuitor a principiului est modus in rebus, măsurile instituite fiind necesar să fie suficient de rezonabile pentru a nu pune în pericol însăşi existenţa dreptului.

10. Arată că principiul egalităţii în drepturi este reglementat în art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în cuprinsul Protocolului nr. 12 la Convenţie, în art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, arată că dreptul la un proces echitabil se regăseşte în art. 6 din Convenţie şi în art. 47 din Cartă, că dreptul la apărare este prevăzut în art. 6 paragraful 3 din Convenţie şi art. 48 alin. (2) din Cartă şi că România a ratificat actele europene arătate, condiţii în care încălcarea prin prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 a normelor de drept european la care autorul face referire contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie.

11. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, arată că prin reglementarea situaţiilor tranzitorii generate de intrarea în vigoarea Codului de procedură penală, din perspectiva criticată, nu s-a asigurat proporţionalitatea între scopul urmărit, acela de accelerare a soluţionării cauzelor, şi nevoia de garantare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cercetate penal. Susţine, astfel, că prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu aşază pe poziţii de egalitate procesuală persoanele supuse instrucţiei penale în momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, în raport cu persoanele ale căror cauze vor începe să fie judecate sub imperiul noii reglementări, doar acestea din urmă având pe deplin garantate drepturile constituţionale în desfăşurarea anchetei penale. Se arată că şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 53 şi art. 124 alin. (2), argumentele invocate în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 fiind aplicabile mutatis mutandis şi în această ipoteză.

12. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în acest sens, arată că dispoziţiile criticate sunt norme tranzitorii care reglementează regimul nulităţilor actelor şi lucrărilor de urmărire penală sau ale judecătorului, efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi invocate sub imperiul noii legi procesual penale, respectiv procedura aplicabilă apelurilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedura penală. Totodată, arată că normele procesual penale criticate nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpatului de a-şi apăra drepturile şi interesele legitime în cadrul soluţionării apelului, de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă imparţială şi independentă, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în apel, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Aceasta cu atât mai mult cu cât calea de atac a apelului este una devolutivă, instanţa fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept (substanţial şi procesual), permiţând deci realizarea unei verificări multilaterale a hotărârii atacate, în baza lucrărilor şi materialelor din dosarul cauzei. Apreciază că nu există nicio diferenţă de tratament juridic între persoanele urmărite penal sub imperiul legii vechi, cu privire la care procesul se afla deja în faza apelului la 1 februarie 2014, şi, respectiv, persoanele urmărite penal tot sub imperiul legii vechi, dar faţă de care nu s-a depăşit faza camerei preliminare la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, întrucât nu este vorba de persoane aflate în aceeaşi situaţie cărora li se aplică un tratament diferenţiat, ci sunt persoane în situaţii juridice diferite, în stadii procesuale diferite, cărora li se aplică proceduri diferite, aferente legii în vigoare la momentul corespunzător fazei procesuale în care se găsesc. Arată, de asemenea, că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor convenţionale privind egalitatea în faţa legii, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare de vreme ce inculpatul se bucură de aceleaşi drepturi şi garanţii procesuale, chiar dacă într-o altă modalitate de valorificare, de exercitare, respectiv în condiţiile şi modalităţile reglementate prin dispoziţiile tranzitorii cu raportare la noua lege procesual penală.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

14. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, în dosarele Curţii nr. 202D/2014 şi nr. 567D/2014, în sensul că prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 sunt constituţionale, punct de vedere reţinut în deciziile nr. 631 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 24 din 3 februarie 2015.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins:

- Art. 4 alin. (2): "Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală."

- Art. 10 alin. (1): "Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel."

18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale Protocolului nr. 12 la Convenţie şi ale art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la egalitatea în faţa legii şi la interzicerea discriminării, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu privire la dreptul la apărare şi art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, referitoare la condiţiile restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, în raport de critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, reţinând, în esenţă, la paragrafele 20-33, următoarele:

20. Reglementarea în noul Cod de procedură penală a procedurii camerei preliminare are ca scop soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, având în vedere că, potrivit Codului de procedură penală din 1968, începerea cercetării judecătoreşti era tergiversată de cererile şi excepţiile formulate de părţi, care aveau ca efect restituirea cauzelor la procuror, de multe ori, după perioade lungi de timp de la data sesizării instanţei. De aceea, art. 281 alin. (4) lit. a) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din actualul Cod de procedură penală prevăd că nulitatea absolută reglementată la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi cea relativă prevăzută la art. 282 alin. (1) vizând încălcări ale drepturilor părţilor în faza de urmărire penală pot fi invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară.

21. Totodată, potrivit noii reglementări, apelul este singura cale de atac integral devolutivă împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, fiind reglementată la art. 408-425 din Codul de procedură penală. Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă de la data pronunţării acesteia atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel, conform art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta fiind totodată executorie, potrivit art. 550 alin. (1) din acelaşi cod.

22. Spre deosebire de actuala reglementare, potrivit art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, nulitatea relativă a actului putea interveni numai dacă încălcările dispoziţiilor legale erau invocate în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea lipsea la efectuarea actului, iar instanţa lua în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. De asemenea, apelul reglementat la art. 361-385 din acest cod era o cale ordinară de atac. Cu apel puteau fi atacate toate sentinţele, cu excepţia celor prevăzute la art. 361 alin. 1 lit. a)-f) din Codul de procedură penală din 1968, şi anume: sentinţele pronunţate de judecătorii; sentinţele pronunţate de tribunalele militare; sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie; sentinţele de dezînvestire şi sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, precum şi cele privind reabilitarea.

23. Aşa încât, având în vedere diferenţele de reglementare anterior reţinute, faptul că normele procesual penale sunt de imediată aplicare, precum şi necesitatea asigurării continuităţii în aplicarea normelor procesual penale prevăzute în cele două coduri succesive, a fost adoptată Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale.

24. În aceste condiţii, Curtea a constatat că aplicarea în cadrul proceselor în curs a normei procesuale criticate reprezintă o concretizare a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi.

25. De asemenea, Curtea a reţinut că aplicarea textelor criticate proceselor aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală nu este de natură a crea discriminare între persoanele care cad sub incidenţa art. 6 din Legea nr. 255/2013, ale căror cauze sunt în curs de judecată în primă instanţă, în care la data anterior arătată nu începuse cercetarea judecătorească, persoane care pot formula excepţii şi invoca nulităţi referitoare la actele de urmărire penală, până la încheierea procedurii de judecată în camera preliminară, pe de o parte, şi persoanele ale căror cauze se aflau în faza apelului la acea dată şi care nu se pot prevala de aceste drepturi procesuale, pe de altă parte. Curtea a constatat că ipotezele procesuale în care aceste părţi se află sunt diferite, în sensul că, prin acceptarea principiului aplicării imediate a legii procesual penale, remediile juridice de care persoanele aflate în diverse stadii procesuale beneficiază nu pot fi decât diferite. O atare abordare nu poate fi contrară art. 16 din Constituţie, din moment ce mecanismele procedurale puse la dispoziţia părţilor sunt capabile să surmonteze problemele de fapt şi de drept cu care acestea se confruntă. În acest sens, Curtea a avut în vedere faptul că, în privinţa persoanelor ale căror cauze erau în faza apelului la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, posibilitatea de a invoca şi solicita constatarea nulităţii a subzistat în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1968, această posibilitate putând fi exercitată în orice fază a procesului penal, Faptul că legiuitorul, începând cu data de 1 februarie 2014, a eliminat această posibilitate în cauzele aflate în apel nu echivalează cu crearea unei situaţii juridice mai grele acestor persoane în raport cu cele care nu au depăşit procedura de cameră preliminară. Din contră, legiuitorul a optat pentru o egalizare a situaţiilor celor două categorii de persoane, punând capăt posibilităţii instanţei sau părţilor de a invoca nulităţi, în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1968, în cauzele pendinte la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală actual. Aşadar, legiuitorul a recurs la stabilirea unui moment procesual fix, determinat, până la care nulităţile pot fi invocate de părţi sau din oficiu. Pentru atingerea acestui scop legitim, soluţia legislativă prevăzută prin textul criticat prevede o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv şi cel individual, subiectiv.

26. Or, în lipsa unei asemenea norme tranzitorii, s-ar fi ajuns ca prin supravieţuirea legii vechi de procedură penală, cauzelor aflate în apel pe rolul instanţelor de judecată la 1 februarie 2014 să li se aplice art. 197 din Codul de procedură penală din 1968, situaţie ce ar fi creat, ea însăşi, un privilegiu în favoarea părţilor implicate în aceste cauze, faţă de persoanele ale căror cauze nu au depăşit faza camerei preliminare, conform Codului de procedură penală în vigoare, care pot invoca nulităţile actelor şi lucrărilor efectuate doar până la sfârşitul acestei faze.

27. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prevederilor art. 14 din Convenţie, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie şi art. 20-21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la egalitatea în faţa legii şi la nediscriminare.

28. Referitor la pretinsa încălcare prin textele criticate a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, având în vedere argumentele anterior arătate, Curtea a constatat că părţile ale căror cauze erau în curs de judecată în apel la data intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală au avut posibilitatea să invoce excepţii referitoare la efectuarea actelor de urmărire penală, respectiv să invoce nulităţi, în faţa primei instanţe, înaintea datei intrării în vigoare a codului anterior referit, aşa încât, pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, reglementate la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, la art. 6 din Convenţie şi la art. 48 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

29. Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu a reţinut nici încălcarea, prin textele criticate, a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie.

30. Totodată, având în vedere că prevederile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 nu sunt de natură a aduce atingere drepturilor fundamentale prevăzute la art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea nu a reţinut nici incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irinel Nicolae Munteanu în Dosarul nr. 3.527/84/2008* al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 863 din data de 19 noiembrie 2015