Document embed

DECIZIE nr. 566 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina-Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Parohia Bisericii Icoanei din Bucureşti în Dosarul nr. 5.402/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 326D/2014.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Mariana Buric, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că interpretarea dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în sensul că art. 41 alin. (1)-(4) din acelaşi act normativ se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor semnifică o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că cererea de chemare în judecată este supusă condicilor de formă şi de fond prevăzute de normele legale în vigoare la momentul sesizării instanţei şi nesocoteşte efectele consumate ale raporturilor juridice născute în temeiul Legii nr. 247/2005. Se mai arată că nu suntem în cazul unei situaţii juridice cu caracter de continuitate, ci al unor raporturi juridice create în temeiul Legii nr. 247/2005, potrivit cărora s-a născut dreptul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate de a obţine obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată şi achitarea despăgubirilor. Se mai susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, pe de o parte, prin tratamentul juridic diferenţiat aplicat autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de alte entităţi aflate în situaţii similare, iar pe de altă parte, prin schimbarea cadrului procesual, în recurs, prin instituirea unui alt act normativ în baza căruia se soluţionează procesul. În acest mod este înfrânt şi principiul legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, dat fiind faptul că respectarea acestui principiu trebuie să se reflecte în activitatea de legiferare, prin elaborarea unor acte normative care să fie accesibile şi previzibile, astfel cum a decis şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că situaţia cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu poate fi asimilată unor situaţii juridice voluntare, ci unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, care intră sub incidenţa noului act normativ, fără încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se mai arată că nu este încălcat nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că nesoluţionarea tuturor cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, precum şi a cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, se datorează unor cauze obiective, respectiv numărul mare de cereri care trebuie soluţionate, pe de o parte, şi situaţia economică a ţării, pe de altă parte.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia civilă nr. 5.949 din 19 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.402/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Parohia Bisericii Icoanei din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, reprezentând o parte din despăgubirile stabilite prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, în sensul că sunt aplicabile şi litigiilor aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens, arată că dreptul la acţiune pentru solicitarea obligării Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată, reprezentând o parte din despăgubirile aprobate prin decizie a Comisiei Centrele pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost exercitat înainte de intrarea în vigoare a prevederilor legale criticate, neexistând nicio cauză legală de suspendare/amânare a emiterii titlurilor de plată şi nici de eşalonare/amânare a plăţii despăgubirilor în numerar. Or, prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, situaţie în care se regăseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Se mai arată că în acest mod sunt încălcate şi principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi, ale supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii, prin instituirea unui tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată şi în consecinţă a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată. În acest sens arată că trebuie făcută distincţia între situaţiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Unor situaţii juridice voluntare nu poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi, de aceea, intrând sub incidenţa noului act normativ. De asemenea nu este încălcat nici principiul constituţional al egalităţii în drepturi, dat fiind faptul că situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care s-ar găsi unele persoane, ale căror cereri nu au fost soluţionate în mod definitiv la momentul intrării în vigoarea Legii nr. 165/2013, are o justificare obiectivă, dată de necesitatea reglementării legale a notificărilor nesoluţionate şi măsurile ce s-au impus ca urmare a adoptării Hotărârii-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4 şi ale art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate aceste din urmă prevederi legale, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2)-(4):

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, [...] se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiile supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că sunt invocate, în principal, două aspecte, şi anume, pe de o parte, aplicarea retroactivă a prevederilor legale criticate, în temeiul cărora plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. Pe de altă parte, se invocă încălcarea principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii, prin instituirea unui tratament juridic diferenţiat faţă de situaţia persoanelor cărora le-a fost emis titlul de plată şi în consecinţă a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate.

14. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este titulara unui drept de despăgubire, drept născut sub imperiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prin emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, drept care însă nu a fost valorificat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, din cauza lipsei emiterii unui titlu de plată. După intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispoziţiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în conformitate cu graficul de eşalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Aşadar, având în vedere acest din urmă aspect, Curtea reţine că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederea legală criticată nu poate avea caracter retroactiv. Mai mult, ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În acest sens sunt, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004.

15. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că prevederile art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 165/2013 instituie un tratament juridic diferenţiat faţă de titularii dreptului la despăgubire cărora le-a fost emis titlul de plată şi în consecinţă a fost făcută plata în numerar, integral, înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate.

16. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că beneficiarii unui titlu de despăgubire, care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cei cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi, pe de altă parte, se află într-o situaţie juridică ce diferă în mod obiectiv, sub aspectul reglementării legale incidente modalităţii de valorificare a titlului de despăgubire. Or, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

17. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat în mod constant că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Astfel, s-a statuat că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că respectarea principiului egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

18. Mai mult, Curtea reţine că modalitatea de valorificare a titlurilor de plată instituită de Legea nr. 165/2013, prin eşalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, adoptate cu scopul menţinerii echilibrului bugetar, pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică şi un just echilibru între interesele aflate în joc, atât timp cât statul respectă mecanismul de plată instituit şi dă dovadă de diligenţă în executarea sa. (Decizia din 4 septembrie 2012 referitoare la Cererea nr. 57.265/08, pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 47-52). În acelaşi context, Curtea Europeană a reamintit larga marjă de apreciere de care dispun statele în privinţa soluţiilor legislative referitoare la reforme economice, sociale sau de altă natură, de mare anvergură, care au în vedere să elimine anumite consecinţe ale unui regim totalitar (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 126).

19. Pentru toate aceste considerente, în cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiile supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parohia Bisericii Icoanei din Bucureşti în Dosarul nr. 5.402/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generat obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

-****-

Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina-Loredana Gulie

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 34 din data de 15 ianuarie 2015