DECIZIE nr. 876 din 23 octombrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Daniela Ramona Mariţiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Nicanor George Ene şi Dragoş Marian Ene în Dosarul nr. 43.901/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 833D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 43.901/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Nicanor George Ene şi Dragoş Marian Ene într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate îngrădesc dreptul de a fi ascultat şi de a-şi exprima punctul de vedere referitor la emiterea de către organul fiscal a unei decizii fiscale, precum şi dreptul de acces la o instanţă. Potrivit autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 124-126 din Constituţie.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul cuprins: "(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: (...) d) urmează să se ia măsuri de executare silită."
Alin. (1) al art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la care fac referire dispoziţiile criticate, au următorul conţinut: "(1) Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 125 referitor la statutul judecătorilor şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, prin Decizia nr. 344 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu îngrădeşte în niciun mod posibilitatea părţilor de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru contestarea actelor de executare silită, inclusiv a titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, şi de a se prevala, în acest cadru, de toate garanţiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil. În acest sens, dispoziţiile art. 172 alin. (1) din Codul de procedură fiscală prevăd că "Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege". De asemenea, prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, Curtea a statuat că persoanele interesate pot contesta actul administrativ fiscal potrivit art. 205 şi următoarele din acelaşi cod, făcându-şi toate apărările pe care le consideră necesare. În aceste condiţii, exprimarea unui punct de vedere cu ocazia executării silite poate părea nerelevant şi de aceea legiuitorul a prevăzut doar posibilitatea, iar nu obligaţia organului fiscal, de a solicita un punct de vedere al persoanei interesate.
Desigur că, în cadrul contestaţiei la executare silită, persoana interesată îşi poate face toate apărările, putând solicita anularea actului de executare contestat, încetarea executării înseşi sau anularea titlului executoriu.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât considerentele, cât şi soluţia acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Nicanor George Ene şi Dragoş Marian Ene în Dosarul nr. 43.901/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 octombrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 20 din data de 10 ianuarie 2013