HOTĂRÂRE nr. 955 din 25 septembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.231/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăştie-Sibiu"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (1) şi art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al Hotărârii Guvernului nr. 562/2010 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie "Autostrada Orăştie-Sibiu",
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Hotărârea Guvernului nr. 1.231/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăştie-Sibiu", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 16 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Anexa nr. 1 se completează potrivit anexei nr. 1*), care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
2.După articolul 31 se introduce un nou articol, articolul 32, cu următorul cuprins:
"Art. 32
Lista cuprinzând imobilele supuse exproprierii potrivit alin. (2), situate pe raza localităţilor Vinţu de Jos, Şibot, Săliştea, Sebeş, Pianu, Şpring, Câlnic din judeţul Alba, a localităţilor Geoagiu, Romos din judeţul Hunedoara şi a localităţilor Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Cristian, Sibiu, Şura Mică, Sălişte din judeţul Sibiu, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor este prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre."
3.După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 2**), care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
4.Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 7
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre."
Art. II
Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Orăştie-Sibiu", completat conform art. I pct. 1, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.
Art. III
(1)Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, prevăzute la art. II, situate pe raza localităţilor Vinţu de Jos, Şibot, Săliştea, Sebeş, Pianu, Şpring, Câlnic din judeţul Alba, a localităţilor Geoagiu, Romos din judeţul Hunedoara şi a localităţilor Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos, Cristian, Sibiu, Şura Mică, Sălişte din judeţul Sibiu, sunt în cuantum total de 7.453 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie conform legilor bugetare anuale, la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", poziţia "Programe din fonduri de coeziune".
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) sunt aferente imobilelor cuprinse în anexa nr. 2.
(3)Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - SA. la dispoziţia proprietarilor de imobile, pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. II, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
(4)Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
(5)Planul cu amplasamentul lucrării se aduce la cunoştinţa publică prin afişarea la sediul consiliului local respectiv şi prin afişarea pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

______
*) - Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice şi juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărţii topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacţională.
**) - Anexa nr. 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", şos. Panduri nr. 1.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 738 din data de 1 noiembrie 2012