REGULAMENTdin 28 martie 2016 de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerile locale din anul 2016
Art. 1
(1)
Birourile electorale sunt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot.
(2)
Candidaţii în alegeri, soţul, soţia, rudele şi afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale.
(3)
În realizarea atribuţiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii este obligatorie.
(4)
Nimeni nu poate fi în acelaşi timp membru a două sau mai multor birouri electorale.
(5)
Procesele-verbale întocmite cu prilejul constituirii şi completării birourilor electorale atestă calitatea de membru al biroului electoral.
Art. 2
(1)
Reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în birourile electorale nu pot primi şi nu pot exercita alte însărcinări în afara celor prevăzute de Legea nr.
115/2015
.
(2)
Pentru motive întemeiate, apreciate de la caz la caz, reprezentanţii partidelor politice sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri în birourile electorale pot fi înlocuiţi, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar şi în ziua alegerilor.
Art. 3
(1)
Birourile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor care le compun şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor.
(2)
În sensul prezentei hotărâri, prin membri ai birourilor electorale se înţelege şi preşedinţii şi locţiitorii acestora.
Art. 4
(1)
Şedinţele birourilor electorale sunt conduse de preşedinţi.
(2)
În lipsa preşedintelui biroului electoral, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de locţiitorul său.
(3)
Prezenţa la şedinţe a membrilor birourilor electorale este obligatorie.
(4)
În cazuri justificate, preşedinţii birourilor electorale pot aproba ca unii membri ai acestora să lipsească de la şedinţă, cu aplicarea corespunzătoare a art. 3 alin. (1).
(5)
La şedinţele birourilor electorale nu participă decât membrii birourilor electorale şi personalul din aparatul tehnic auxiliar care asigură secretariatul şedinţelor; atunci când este cazul, pot participa reprezentanţii altor instituţii publice având atribuţii, potrivit legii, în desfăşurarea alegerilor, cu aprobarea prealabilă a biroului electoral.
(6)
Publicitatea hotărârilor adoptate şi a măsurilor luate de biroul electoral se asigură în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 5
(1)
Convocarea membrilor birourilor electorale la şedinţe se face telefonic, prin mesaj text sau prin e-mail, de regulă cu cel puţin 6 ore înainte, cu excepţia situaţiilor urgente, când se face de îndată de către preşedinte.
(2)
În convocarea membrilor birourilor electorale se precizează ora, motivul, locul de desfăşurare a şedinţei şi se comunică materialele ce sunt propuse a fi luate în discuţie.
Art. 6
(1)
Proiectul ordinii de zi a şedinţei se propune de către preşedinte şi se aprobă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(2)
Membrii biroului electoral pot face propuneri pentru completarea ordinii de zi sau pentru eliminarea unora dintre problemele înscrise în aceasta.
(3)
Propunerile de modificare a ordinii de zi se supun aprobării biroului electoral. Dacă acestea sunt aprobate, preşedintele este obligat să le supună dezbaterii.
Art. 7
(1)
Problemele înscrise pe ordinea de zi se supun dezbaterii biroului electoral în ordinea înscrierii.
(2)
Schimbarea ordinii de dezbatere a problemelor înscrise pe ordinea de zi se poate face numai cu aprobarea membrilor biroului electoral, la propunerea preşedintelui, locţiitorului sau a unuia dintre membri.
Art. 8
(1)
Membrii biroului electoral pot participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt şi numai după acordarea acestuia de către preşedinte.
(2)
În luările de cuvânt, membrii birourilor electorale au obligaţia de a se limita strict la problema pusă în discuţie.
(3)
Preşedintele poate limita sau retrage cuvântul acordat, în situaţia în care vorbitorul se abate de la subiectul aflat în discuţie. Dacă cel în cauză nu se supune, preşedintele poate suspenda şedinţa.
(4)
Membrii birourilor electorale trebuie să păstreze solemnitatea şedinţelor.
(5)
La finalizarea dezbaterilor privind o problemă înscrisă pe ordinea de zi, preşedintele biroului electoral sintetizează soluţiile propuse şi le supune votului biroului electoral.
(6)
Preşedintele biroului electoral asigură, cu sprijinul personalului tehnic auxiliar, numărarea voturilor exprimate şi consemnarea acestora în procesul-verbal de şedinţă.
(7)
În cadrul dezbaterilor biroului electoral, membrii acestuia pot solicita punctul de vedere al personalului tehnic auxiliar.
Art. 9
(1)
În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea nr.
115/2015
, birourile electorale adoptă hotărâri şi iau măsuri, potrivit competenţei lor, numai cu votul majorităţii membrilor prezenţi şi cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (1).
(2)
Votul se exprimă deschis şi poate fi numai "pentru" sau "împotrivă" şi va fi consemnat ca atare în procesul-verbal de şedinţă.
(3)
În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor.
(4)
Hotărârile adoptate se semnează de preşedinte, de locţiitorul acestuia şi de membrii care au participat la adoptarea lor.
(5)
Lipsa semnăturilor unor membri nu influenţează valabilitatea hotărârii, dacă aceasta a fost adoptată în condiţiile alin. (1) a căror îndeplinire trebuie consemnată în procesul-verbal de şedinţă.
(6)
Hotărârile adoptate şi măsurile dispuse se aduc la cunoştinţă publică sub semnătura preşedintelui biroului electoral, prin afişare la sediul propriu, prin comunicare către părţile interesate sau prin orice alt mijloc de publicitate, inclusiv prin postare pe internet.
Art. 10
(1)
Birourile electorale sunt obligate să ţină evidenţa întâmpinărilor, contestaţiilor şi a altor cereri privind procesul electoral, precum şi a hotărârilor adoptate şi a măsurilor dispuse.
(2)
După fiecare şedinţă, birourile electorale întocmesc un proces-verbal de şedinţă, care se semnează de preşedinte (sau de către locţiitorul acestuia, în cazul în care a condus şedinţa biroului electoral) şi de persoana care l-a întocmit. Acesta poate fi consultat, la cerere, de către membrii biroului electoral şi nu poate fi făcut public.
(3)
În procesul-verbal prevăzut la alin. (2) vor fi consemnate: membrii biroului electoral prezenţi la şedinţă; problemele înscrise pe ordinea de zi; ordinea de zi aprobată de biroul electoral; soluţiile propuse pentru fiecare punct al ordinii de zi; pe scurt, eventualele dezbateri asupra punctelor ordinii de zi; voturile exprimate; hotărârea sau măsura adoptată pentru fiecare punct al ordinii de zi.
Art. 11
(1)
Durata programului zilnic de lucru cu publicul se afişează la sediile birourilor electorale şi este respectată cu stricteţe. Acesta nu poate avea mai puţin de 6 ore şi trebuie fixat între orele 10,00-17,00.
(2)
În zilele în care se împlinesc termene privind activităţi care ţin de competenţa lor, birourile electorale îşi încheie programul de lucru cu publicul la ora 24,00.
(3)
În ziua votării, birourile electorale asigură permanenţa.
Art. 12
Hotărârile birourilor electorale prin care se soluţionează întâmpinări, contestaţii şi, după caz, plângeri, trebuie să conţină în mod obligatoriu:
a)
denumirea, numărul şi adresa sediului biroului electoral, precum şi, dacă este cazul, adresa de e-mail, numărul de telefon şi/sau fax;
b)
data şedinţei;
c)
datele de identificare ale contestatorului;
d)
obiectul întâmpinării/contestaţiei;
e)
probele care au fost administrate;
f)
susţinerile altor părţi interesate, dacă este cazul;
g)
soluţia dată şi măsurile luate de biroul electoral, cu arătarea motivelor, de fapt şi de drept;
h)
calea de atac şi termenul de exercitare a acesteia;
i)
semnăturile membrilor biroului electoral, conform art. 9.
Art. 13
Preşedinţii birourilor electorale stabilesc care dintre problemele cu care acestea au fost sesizate sunt de natură să fie supuse dezbaterii biroului electoral şi soluţionate prin hotărâri.
Art. 14
(1)
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Biroul Electoral Central emite hotărâri care se aduc la cunoştinţă în şedinţă publică şi prin orice mijloc de publicitate.
(2)
Hotărârile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate birourile electorale din ţară, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electorală, de la data aducerii la cunoştinţă în şedinţă publică.
(3)
Hotărârile Biroului Electoral Central prin care se dau interpretări unor prevederi din Legea nr.
115/2015
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)
Hotărârile se semnează de preşedinte, de locţiitorul acestuia şi de membrii care au participat la adoptarea lor. Lipsa semnăturilor unor membri nu influenţează valabilitatea hotărârii, dacă aceasta a fost adoptată în condiţiile prevăzute de art. 42 din Legea nr.
115/2015
.
Art. 15
(1)
Biroul Electoral Central are un purtător de cuvânt din rândul membrilor săi ori din cadrul personalului tehnic auxiliar, desemnat prin votul majorităţii membrilor prezenţi. În cazul în care purtătorul de cuvânt face parte din cadrul personalului tehnic auxiliar, acesta participă la şedinţele Biroului Electoral Central.
(2)
Purtătorul de cuvânt este singura persoană abilitată să transmită punctul de vedere oficial al Biroului Electoral Central către mass-media.
(3)
În cazul în care se consideră necesară emiterea unui comunicat de presă, conţinutul acestuia se aprobă de Biroul Electoral Central.
Art. 16
Preşedintele Biroului Electoral Central poate desemna unul sau mai mulţi membri pentru întocmirea unor puncte de vedere asupra problemelor în discuţie, cu sprijinul personalului tehnic auxiliar.
Art. 17
(1)
Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale, personalul tehnic auxiliar se subordonează birourilor electorale a căror activitate o sprijină, fiind degrevat de sarcinile de serviciu.
(2)
Personalul tehnic auxiliar are obligaţia de a respecta normele de conduită profesională prevăzute de Legea nr.
7/2004
privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată.
Art. 18
Personalul tehnic auxiliar are următoarele atribuţii:
a)
asigură lucrările de secretariat ale biroului electoral;
b)
asigură redactarea proceselor-verbale de şedinţă, a hotărârilor şi a celorlalte acte adoptate de birourile electorale;
c)
asigură relaţia biroului electoral cu publicul;
d)
îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de birourile electorale, necesare realizării acţiunilor prevăzute de lege.
Art. 19
Biroul Electoral Central îşi încetează activitatea după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a rezultatului alegerilor, potrivit art. 40 din Legea nr.
115/2015
.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 234 din data de 30 martie 2016