Document embed

DECIZIE nr. 592 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum şi celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Andreea Costin	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum şi celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Radu Doru Chiş în Dosarul nr. 37.277/301/2012 (135/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 396D/2014.

2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei de neconstituţionalitate personal, precum şi partea Societatea Comercială "Romaqua Holdings" - S.A. din Borsec, prin doamna avocat Angela Grecu, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei partea Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi partea Societatea Comercială "Romaqua Holdings" - S.A. din Borsec au depus puncte de vedere referitoare la excepţia de neconstituţionalitate prin care se solicită respingerea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care precizează că la acest termen înţelege să nu mai susţină nimic în faţa Curţii Constituţionale.

5. Doamna avocat Angela Grecu menţionează faptul că Societatea Comercială "Romaqua Holdings" - S.A. din Borsec, ca urmare a fuziunii prin absorbţie, şi-a schimbat denumirea în Societatea Comercială "Romaqua Grup" - S.A. Pe fond, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Menţionează că, prin Decizia nr. 550 din 15 octombrie 2014, Curtea Constituţională a soluţionat şi a respins o excepţie de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale criticate de acelaşi autor. În ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, precizează că prin adoptarea acestui act normativ s-au reglementat condiţiile şi procedurile privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei. Prin acest act normativ Guvernul a instituit mecanisme corespunzătoare pentru respectarea drepturilor persoanelor. De asemenea, prin art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, care reglementează procedura de publicare gratuită în Monitorul Oficial al României a hotărârilor şi deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, în vederea exercitării căii de atac a revizuirii, se asigură respectarea accesului liber la justiţie. Prin urmare, ordonanţa Guvernului criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate şi nici nu impune un caracter oneros demersurilor pe plan intern ale persoanei prejudiciate. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, arată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 233 din 15 februarie 2011.

6. Reprezentantul Ministerului Public arată, în primul rând, că prin modul în care s-a formulat excepţia de neconstituţionalitate se tinde la modificarea textelor legale criticate. Prin urmare, solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei. În continuare, apreciază că ne aflăm în prezenţa punerii de acord a dispoziţiilor legale în materia revizuirii chiar de către instanţa de fond, care, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, la pagina 3 paragrafele 8-10 explică autorului excepţiei ce anume este în neregulă cu cererea sa. Astfel, acesta are dreptul de a cere revizuire, dar aceasta trebuie să respecte condiţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Încheierea din 17 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 37.277/301/2012 (135/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum şi celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Radu Doru Chiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunţate într-un dosar de revizuire care se referă la condiţiile de admisibilitate sub aspectul încetării consecinţelor deosebit de grave constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi care au continuat să se producă asupra sa, în calitate de parte vătămată.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, în sine, precum şi transpunerea acesteia în practică, contravine "dreptului constituţional de acces la justiţie şi la un proces echitabil, dreptul la nediscriminare şi dreptul la o bună administrare". Astfel, în situaţia în care agentul guvernamental nu declanşează nicio procedură de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, atât după ce Curtea declară plângerea admisibilă, sau mai ales după ce se şi pronunţă pe fondul încălcării, nicio normă nu reglementează calea de remediere a situaţiei reclamantului. Insuficienţa şi imprecizia legislativă a Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 încalcă art. 21 din Constituţie, având în vedere şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a arătat că nu este potrivit să i se solicite unei persoane care are o creanţă împotriva statului, la încheierea unei proceduri judiciare, să iniţieze ulterior procedura de executare silită pentru a obţine o reparaţie. Ordonanţa criticată nu reglementează "criteriile sau condiţiile pentru ca agentul guvernamental să declanşeze procedura soluţionării amiabile a cauzei", pasivitatea reprezentantului guvernamental nefiind sancţionată. Această insuficienţă legislativă creează o discriminare între beneficiarii unor hotărâri pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care parcurg procedura de soluţionare amiabilă şi cei care "nu ştiu cui să se adreseze sau ce să facă". Consideră că, "în cadrul procedurii administrative, simpla declarare ca admisibilă a plângerii poate declanşa procedura unei rezolvări amiabile a cauzei, atribuindu-se calitatea de titlu executor". În legătură cu acest aspect, arată că, în cadrul acestei proceduri, "rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei se face între agentul guvernamental şi reclamant, în timp ce în procedura revizuirii agentul nici măcar nu este citat în cauză, deşi el este cel care trebuie să apere Convenţia şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi tot el răspunde, în final, pentru executarea hotărârii instanţei europene. În schimb, sunt citaţi pârâţii interni, adică cei care au determinat condamnarea statului, şi procurorul, cel care a reprezentat instituţia incapabilă să apere ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor". De aceea, apreciază că între procedura administrativă şi cea jurisdicţională s-a creat o situaţie discriminatorie, pe terenul normelor procedurale.

9. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor care reglementează calea extraordinară a revizuirii, autorul excepţiei consideră că acestea au fost "impuse în condiţii neclare, artificiale şi fără o fundamentare temeinică" şi că, "în măsura în care aceste dispoziţii nu permit remedierea şi repunerea părţii vătămate în situaţia anterioară încălcării pentru care statul a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci toate prevederile contrare ordinii convenţionale vor trebui să fie înlăturate ca fiind afectate de vicii de neconstituţionalitate, sau, după caz, interpretate în sensul convenţional şi constituţional al dreptului fundamental cu privire la accesul la justiţie şi la un proces echitabil". Condiţionarea admisibilităţii unei căi de atac, prin raportare la un criteriu circumstanţial, reprezintă o încălcare a principiului legalităţii, a accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil. De asemenea, condiţionarea revizuirii de împrejurarea ca încălcarea pentru care statul a fost condamnat să se fi datorat unei hotărâri judecătoreşti este absolut nelegală şi netemeinică, pentru că ar însemna că, încă de la început, Curtea Europeană a Drepturilor Omului să nu se pronunţe decât asupra art. 6 paragraful 1 din Convenţie.

10. Dispoziţiile legale criticate care se referă la revizuirea unor hotărâri interne ca urmare a unei încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pun la dispoziţia reclamantului (parte vătămată) mijloacele adecvate şi accesibile, mergând până la redeschiderea unor proceduri interne, dacă remedierea situaţiei acestuia impune o astfel de procedură. Însă, în opinia autorului excepţiei, norma de reglementare este complet eronată, neclară, imprecisă, incoerentă şi impredictibilă, conducând la o încălcare a principiului stabilităţii şi securităţii juridice, făcând loc arbitrariului şi repetării ilicitului.

11. În ceea ce priveşte competenţa instanţei de revizuire, autorul excepţiei arată că "obligaţia de redeschidere a unor proceduri juridice interne ar trebui să revină acelei instanţe care a răspuns, la cel mai înalt nivel, de înfăptuirea sau neînfăptuirea justiţiei, respectiv instanţei supreme, care printr-o singură procedură ar trebui să remedieze situaţia reclamantului pe cale juridică, dacă procedura administrativă este insuficientă sau ineficientă, deoarece de executarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului va trebui să răspundă statul, şi nu o instanţă aflată la un anumit grad de jurisdicţie, doar pentru că a pronunţat o hotărâre greşită la un moment dat".

12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că dispoziţiile legale criticate dau posibilitatea părţii să aprecieze asupra posibilităţii de a exercita calea de atac de retractare a revizuirii, în măsura în care consideră că s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care nu au fost remediate. Arată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, derogatorii, în considerarea unor situaţii deosebite, cu condiţia ca aceste norme să se aplice în mod egal în toate cazurile şi pentru toate persoanele care se încadrează în situaţii identice. Astfel, stabilirea unor reguli diferenţiate în această materie, ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia deosebită în care se află persoanele implicate, nu are semnificaţia instituirii unor discriminări, câtă vreme ele sunt pe deplin aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. În ceea ce priveşte liberul acces la justiţie, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 646 din 5 octombrie 2006 prin care s-a reţinut că acest drept semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiţionări. Arată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate se referă la modificarea soluţiei legislative criticate. De asemenea, şi în ceea ce priveşte Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, instanţa arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu critică o încălcare a unui drept fundamental prin normele cuprinse în acest act normativ, ci omisiunea legiuitorului de a reglementa o procedură de revizuire a hotărârilor judecătoreşti interne, ori de câte ori Curtea Europeană a Drepturilor Omului constată o încălcare a drepturilor garantate prin Convenţie, respectiv nu prevede o atare obligaţie în sarcina agentului guvernamental. În concluzie, instanţa arată că o asemenea solicitare nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 23 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865. Curtea observă că, prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat. Însă, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora "Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că sintagma "în vigoare " din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, în sensul în care aceste dispoziţii de lege pot fi supuse controlului de constituţionalitate. Dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 au următorul cuprins: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...] 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate."

17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, art. 11 alin. (1) şi (2) privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) şi (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea constată că prin Decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 17 mai 2011, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Însă, în prezenta cauză, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din altă perspectivă decât cea analizată prin decizia suscitată.

19. În continuare, Curtea reţine că prin Decizia nr. 254 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, a stabilit în ceea ce priveşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispoziţiile art. 322 partea introductivă din Codul de procedură civilă din 1865, legiuitorul a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecaţii decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.

20. De asemenea, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ţine de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunţate în recurs prin care se evocă fondul.

21. Totodată, Curtea a statuat că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate.

22. Din notele depuse la dosar reiese însă faptul că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu doreşte revizuirea doar a anumitor hotărâri, ci a întregii sale situaţii, în condiţiile în care agentul guvernamental nu i-a remediat situaţia pe cale administrativă. În acest sens, Curtea observă că prin Hotărârea din 14 septembrie 2010, pronunţată în Cauza Chiş împotriva României, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2011, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât condamnarea statului român, în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, pentru neexecutarea Sentinţei din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, sentinţă rămasă definitivă la data de 30 mai 1997. Prin urmare, autorul excepţiei de neconstituţionalitate se prevalează de o hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului favorabilă, prin care statul român este condamnat pentru neexecutarea Sentinţei civile nr. 7.391 din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 rămase definitivă prin Decizia civilă nr. 2.891/A/1996 a Tribunalului Bucureşti şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1.036/1997 a Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu formulă executorie. Astfel, raportând critica de neconstituţionalitate, respectiv extinderea motivelor de revizuire raportate la finalitatea căii de atac a revizuirii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865 apare ca fiind inadmisibilă.

23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999, Curtea observă că acest act normativ stabileşte condiţiile în care se poate proceda la rezolvarea pe cale amiabilă a unei cauze întemeiate pe procese individuale împotriva statului român. În aceste condiţii, Curtea constată că aspectele învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează o omisiune a legiuitorului de a reglementa o procedură de revizuire a hotărârilor judecătoreşti interne, ori de câte ori instanţa de la Strasbourg constată o încălcare a drepturilor garantate prin Convenţie, respectiv nu prevede o atare obligaţie în sarcina agentului guvernamental. În consecinţă, Curtea reţine că prin modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate se tinde la modificarea textelor legale criticate, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă [...], fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

24. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că îi revine statului obligaţia de a se conforma hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin mijloacele din sistemul său juridic intern, pentru a se achita de obligaţiile ce decurg din faptul că România este parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind obligată să respecte atât Convenţia, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum şi celor ale art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Radu Doru Chiş în Dosarul nr. 37.277/301/2012 (135/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 923 din data de 18 decembrie 2014