ORDIN nr. 1083 din 22 august 2014 privind stabilirea ratelor de dobânzi practicate de Trezoreria Statului
Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 15 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul delegat pentru buget emite următorul ordin:
Art. 1
Începând cu data de 1 septembrie 2014, ratele dobânzilor aplicate de Trezoreria Statului la disponibilităţile păstrate în contul curent general al Trezoreriei Statului care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, sunt purtătoare de dobânzi, precum şi la depozitele la termen constituite de titularii acestora se stabilesc după cum urmează:
a)rata dobânzii la vedere acordată la disponibilităţile păstrate în conturi la Trezoreria Statului se stabileşte la 0,10% pe an;
b)rata dobânzii acordată la depozitele pe termen de o lună se stabileşte la 0,20% pe an;
c)rata dobânzii acordată la depozitele pe termen de 3 luni se stabileşte la 0,25% pe an.
Art. 2
Prevederile prezentului ordin vor fi duse la îndeplinire de Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de direcţiile generale regionale ale finanţelor publice.
Art. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 247/2014 privind stabilirea ratelor de dobânzi practicate de Trezoreria Statului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 20 februarie 2014, se abrogă.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 septembrie 2014.
-****-

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 625 din data de 26 august 2014