ORDIN nr. 793 din 27 aprilie 2016 privind abrogarea unor ordine ale ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea manualelor de procedură aferente măsurilor, submăsurilor şi schemelor de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 12.141 din 27 aprilie 2016 al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale,
în baza prevederilor:
- art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015;
- Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 din 17 decembrie 2013 al Parlamentului European şi al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului şi completările ulterioare;
- Acordului de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi bugetul de stat, încheiat între AM PNDR şi AFIR nr. 78.061/6.960/2015;
- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 - PNDR 2014-2020, aprobat conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. C(2015)3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;
- art. 31 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Art. 1
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele ordine:
- Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.284/2015 pentru aprobarea manualelor de proceduri aferente activităţii specifice Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de finanţare privind submăsurile, măsurile şi schemele de ajutor de stat sau de minimis din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 şi 905 bis, cu modificările ulterioare,
- Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.997/2015 privind aprobarea Manualului de procedură specifică pentru evaluarea, selectarea şi contractarea cererilor de finanţare pentru proiecte aferente submăsurilor, măsurilor şi schemelor de ajutor de stat sau de minimis aferente Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 şi 731 bis din 30 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 331 din data de 29 aprilie 2016