DECIZIE nr. 629 din 14 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

Petre Lăzăroiu

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

-judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Mircea Ştefan Minea

-judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de lori Vişan în Dosaru! nr. 8.335/1.748/CV/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 15D/2012 al Curţii Constituţionale
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că textul de lege criticat nu instituie un tratament discriminatoriu, având în vedere că este justificată reglementarea unui regim juridic diferit pentru situaţii obiectiv diferite.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.335/1 748/CV/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Ion Vişan într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reprezentate de fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat stabileşte în mod diferit o anumită obligaţie de respectare a legii, doar pe criteriul originii naţionale, instituind o discriminare, în sensul că utilizatorii români (deţinătorii prevăzuţi în certificatul de înmatriculare) au obligaţia de a achita tariful de utilizare, pe când, în cazul utilizatorilor străini, obligaţia revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului. Arată că se încalcă şi principiul răspunderii personale şi prezumţia de nevinovăţie a unei persoane, întrucât stabileşte ca făptuitor „o persoană ce deţine în acte un vehicul", deşi Codul civil instituie o prezumţie legală de proprietate asupra persoanei aflate în posesia unui bun mobil. Precizează că din art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 rezultă că reprezintă contravenţie doar fapta de a circula pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă, nu şi deţinerea unui vehicul care !a un moment dat circulă pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În opinia sa, faptul că, în cazul utilizatorilor români, obligaţia de plată a taxei revine proprietarului autoturismului, spre deosebire de cazul cetăţenilor străini, unde persoana care este obligată la plata taxelor este conducătorul autovehiculului, nu constituie un aspect ce contravine normelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Precizează că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului nediscriminării, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008. Consideră că situaţia diferită a celor două categorii de utilizatori este evidentă, motiv pentru care tratamentul diferit stabilit de legiuitor este justificat.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, precum şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea discriminării şi celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la convenţia menţionată privind interzicerea generală a discriminării.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că instituirea în mod distinct a responsabilităţii achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români şi cei străini nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, acest principiu constituţional nu are semnificaţia uniformităţii, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, situaţiilor diferite trebuie să le corespundă un tratament diferit. În cauză, situaţia evident diferită a celor două categorii de utilizatori, în funcţie de care distinge textul de lege criticat, justifică tratamentul diferit stabilit de legiuitor.
Neintervenind elemente noi, aceste considerente şi soluţia pronunţată cu acel prilej îşi menţin valabilitatea si în cauza de faţă.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia din prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 rezultă că reprezintă contravenţie doar fapta de a circula pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă, nu şi deţinerea unui vehicul care la un moment dat circulă pe drumurile naţionale fără a deţine rovinietă valabilă, Curtea observă că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o afirmaţie care poate avea relevanţă din perspectiva instanţei învestite cu soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, sub aspectul stabilirii existenţei faptei care reprezintă contravenţia prevăzută de textul de lege menţionat, precum şi a persoanei care a săvârşit-o.
De asemenea, Curtea constată că nu poate reţine nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului răspunderii personale şi a prezumţiei de nevinovăţie a unei persoane, prin aceea că textul de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate stabileşte ca făptuitor utilizatorul, în sensul art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, deşi Codul civil stabileşte o prezumţie legală de proprietate asupra persoanei aflate în posesia unui bun mobil. În acest sens, Curtea reţine, pe de o parte, că principiul răspunderii personale nu este de ordin constituţional, astfel că această modalitate de reglementare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului. Pe de altă parte, Curtea observă că textul de lege criticat nu este de natură să nesocotească prezumţia de nevinovăţie de care se bucură persoana care figurează în calitate de contravenient în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Cu privire la acest aspect, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [... ] instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale."
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Ion Vişan în Dosarul nr. 8.335/1.748/CV/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.
-****-

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Valentina Birbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 567 din data de 9 august 2012