DECIZIE nr. 303 din 13 iunie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Gagu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Societatea Comercială Autosig - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.966/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 108D/2013.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.966/229/2012, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Autosig - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unor procese-verbale prin care s-a constatat săvârşirea unor contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece permit sancţionarea proprietarului autovehiculului, şi nu a utilizatorului acestuia, pentru încălcarea obligaţiei de achitare a tarifului de utilizare şi de deţinere a rovinietei valabile.
De asemenea, consideră că prevederile de lege criticate încalcă demnitatea omului, obligându-l să conteste amenzile, pentru a fi absolvit de plata acestora, în condiţiile în care vânzarea autovehiculului a avut loc cu mult timp înaintea săvârşirii contravenţiei, iar vânzătorul nu mai are paza juridică asupra acestuia. Se încalcă, în acelaşi timp, libertatea de vânzare a unui vehicul, deoarece o persoană poate fi amendată pentru fapte săvârşite ulterior vânzării, dar care decurg din folosinţa bunului.
Totodată, arată că prevederile de lege criticate încalcă egalitatea între cetăţeni, deoarece cetăţenii care nu îşi transcriu dreptul de proprietate atunci când cumpără un autovehicul sunt exoneraţi de respectarea legii şi situaţi deasupra legii, neaplicându-se nicio sancţiune contravenţională pentru nedeţinerea rovinietei.
Este încălcat, în acelaşi timp, dreptul de proprietate, care presupune şi respectarea sarcinilor, care, potrivit legii şi obiceiului, revin proprietarului, deoarece, din punctul de vedere al stabilirii răspunderii contravenţionale, îl tratează pe fostul proprietar ca fiind proprietarul actual.
Autorul excepţiei mai susţine că prevederile de lege criticate sunt contradictorii şi echivoce şi limitează accesul liber al persoanei la activitatea economică de comerţ cu autovehicule, deoarece permit sancţionarea abuzivă pentru fapte săvârşite de terţii care utilizează vehiculele cumpărate de la respectiva persoană-agent economic.
În fine, arată că prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei permit aplicarea la fiecare 30 de zile a unui număr de 100 de amenzi, dacă, spre exemplu, persoana a înstrăinat 100 de vehicule, iar cumpărătorii nu şi-au transcris dreptul de proprietate pe numele lor, astfel încât dreptul la anularea actului prin care persoana a fost vătămată nu este respectat.
Judecătoria Feteşti consideră că sancţionarea cu amendă contravenţională a celor care utilizează reţeaua de drumuri publice, fără a avea achitată rovinieta, precum şi menţionarea de agentul constatator, în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, a contravalorii despăgubirii şi a modului de achitare a acesteia, nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (spre exemplu, Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008, Decizia nr. 1.343 din 22 octombrie 2009 şi Decizia nr. 836 din 16 noiembrie 2006), arată că instituirea în mod distinct a responsabilităţii de achitare a tarifului de utilizare şi de deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români şi cei străini nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. De asemenea, prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice nu se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului, iar prin instituirea responsabilităţii achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatori nu se încalcă principiul liberei circulaţii. Totodată, libertatea comerţului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care agenţii economici trebuie să se conformeze şi, în consecinţă, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulilor stabilite. În fine, consideră că dispoziţiile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie nu sunt aplicabile în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul- raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, modificate şi completate prin Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, şi, ulterior, prin Legea nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 24 iulie 2012.
Prevederile de lege criticate au, în prezent, următorul cuprins:
- Art. 1 alin. (1) lit. b): "În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
(...)
b) utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini;";
- Art. 7: "Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare şi a deţinerii rovinietei valabile, precum şi a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.";
- Art. 8 alin. (1): "Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă.";
- Art. 9 alin. (3): "În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Prevederile art. 9 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, la care prevederile art. 9 alin. (3) din ordonanţă fac trimitere, au următorul cuprins:
"Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 23 privind libertatea individuală, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 135 privind economia şi art. 136 privind proprietatea.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 217 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 18 iunie 2013, şi Decizia nr. 385 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 7 iunie 2012).
Astfel, referitor la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea a constatat ca neîntemeiată critica potrivit căreia sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei de a deţine rovinietă pentru circulaţia pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aplicată persoanelor fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, care au în proprietate sau pot folosi în baza unui drept legal vehiculele, iar nu conducătorului auto, ar conduce la crearea unei discriminări între cele două categorii. Curtea a reţinut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe reţeaua de drumuri naţionale, unde deţinerea unei rovinietei este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă îi aparţine. Totodată, deţinătorul sau, după caz, cel care foloseşte în mod legal autovehiculul are acţiunea în regres împotriva persoanei căreia i-a fost încredinţat autovehiculul, dacă aceasta a depăşit termenii şi condiţiile în care i-a fost încredinţat autovehiculul şi a circulat pe reţeaua de drumuri naţionale fără rovinietă (a se vedea Decizia nr. 623 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 23 iulie 2012).
Distinct de acestea, referitor la critica vizând caracterul echivoc al normelor supuse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea sunt suficient de clare, iar punerea lor în aplicare depinde de aprecierea judecătorului a quo, chemat să interpreteze şi să aplice legea la speţa dedusă judecăţii.
Cu privire la prevederile art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Curtea a observat că instituirea responsabilităţii achitării tarifului de utilizare şi deţinere a rovinietei valabile pentru utilizatorii români şi cei străini nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 1.376 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009).
Curtea a mai reţinut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege, iar alin. (7) al aceluiaşi articol obligă proprietarul la "respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului", îi revin. De asemenea, art. 136 alin (5) din Constituţie stabileşte că proprietatea privată este inviolabilă, "în condiţiile legii organice".
Aşa fiind, nu se poate susţine că prin instituirea unei sancţiuni contravenţionale în sarcina persoanelor fizice ori juridice se aduce atingere dreptului de proprietate, chiar dacă în mod automat executarea contravenţiei înseamnă diminuarea patrimoniului. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu conţin niciun fel de prevederi de natură a afecta în vreun fel libertatea comerţului, consacrată de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 836 din 16 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2007).
Curtea nu a reţinut nici criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 45 din Constituţie, întrucât instituirea unor tarife de utilizare şi de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România nu constituie o piedică în calea exercitării oricărui tip de activitate economică, cu respectarea exigenţelor legale corespunzătoare fiecărui domeniu de activitate. Tot astfel, textele de lege criticate nu sunt de natură să contravină art. 135 din Legea fundamentală, care statuează că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă şi care, în acest context, instituie obligaţiile care revin statului român.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
În fine, Curtea constată că invocarea celorlalte dispoziţii din Constituţie nu are nicio relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În plus, Curtea observă că, în motivarea excepţiei, autorul acesteia evidenţiază şi diverse aspecte de fapt a căror soluţionare revine, în exclusivitate, instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Autosig - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.966/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi constată că prevederile art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România sunt constituţionale în raport de criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 476 din data de 31 iulie 2013