LEGE nr. 152 din 13 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I
Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 26
(1) Evaluarea activităţii profesionale individuale şi a conduitei poliţistului, denumită în continuare evaluare de serviciu, se realizează o dată pe an. Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie din anul pentru care se face evaluarea, iar în cazul personalului didactic şi didactic auxiliar perioada evaluată este corespunzătoare anului de învăţământ.
(2) Prin excepţie, evaluarea de serviciu se realizează şi pentru o perioadă mai mică decât cea prevăzută la alin. (1), în următoarele situaţii:
a) la acordarea gradului profesional următor;
b) la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu, care produce consecinţe pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice, sau la încetarea raportului de serviciu;
c) la modificarea sau suspendarea raportului de serviciu, care produce consecinţe pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice, sau la încetarea raportului de serviciu, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 69 alin. (1) lit. g), h), i) sau l), al persoanei care are competenţa de a întocmi evaluarea;
d) în alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a)-c), atunci când activitatea desfăşurată de poliţist este mai mare de 30 de zile.
(3) Evaluarea de serviciu realizată în condiţiile alin. (1) reprezintă evaluare de serviciu anuală, iar cea realizată în condiţiile alin. (2) reprezintă evaluare de serviciu parţială.
(4) Poliţistului i se întocmeşte evaluare de serviciu anuală numai dacă perioada de activitate desfăşurată este, cumulat, de cel puţin 6 luni inclusiv.
(5) În situaţia în care perioada prevăzută la alin. (4) este rezultatul mai multor perioade de activitate profesională însumate, evaluate în condiţiile alin. (2), rezultatul evaluării de serviciu anuale se stabileşte pe baza punctajului obţinut ca medie ponderată a punctajelor obţinute la evaluările de serviciu parţiale."
2.După articolul 26 se introduc şase noi articole, articolele 261-266 cu următorul cuprins:
"Art. 261
(1) Evaluarea de serviciu anuală se realizează între 1 ianuarie şi 15 februarie din anul următor perioadei evaluate.
(2) În cazul personalului didactic şi didactic auxiliar, evaluarea de serviciu anuală se realizează între 1 octombrie şi 15 noiembrie.
Art. 262
(1) Evaluarea de serviciu se întocmeşte de către şeful nemijlocit şi se aprobă de şeful ierarhic al acestuia. Au competenţe de evaluare a personalului exclusiv şefii care îndeplinesc atribuţiile funcţiilor prevăzute cu salariu de comandă, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi prefecţii.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ministrul afacerilor interne întocmeşte şi aprobă evaluarea de serviciu pentru poliţiştii din instituţiile/unităţile/structurile pe care le coordonează nemijlocit, pentru care are competenţă de numire.
(3) În cazul poliţiştilor care au calitatea de ataşaţi de afaceri interne sau ofiţeri de legătură, evaluarea de serviciu se întocmeşte de către şeful structurii care coordonează activitatea acestora şi se aprobă de secretarul de stat coordonator al activităţilor de reprezentare externă.
(4) Nu poate realiza evaluarea de serviciu persoana care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) este soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu poliţistul evaluat;
b) i-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. g), h), i) sau l).
(5) În situaţiile prevăzute la alin. (4), evaluarea de serviciu se întocmeşte, respectiv se aprobă, de către persoanele desemnate, în scris, de şeful unităţii. Dacă şeful unităţii se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4), evaluarea de serviciu se întocmeşte, respectiv se aprobă, de către persoanele desemnate, în scris, de către şeful ierarhic superior al acestuia.
Art. 263
(1) Evaluarea de serviciu se realizează în baza următoarelor criterii:
a) modul de îndeplinire a sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor înscrise în fişa postului;
b) legalitatea exercitării competenţelor conferite de funcţie;
c) nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor specifice, raportat la cerinţele postului;
d) aptitudini personale şi respectarea normelor de etică şi deontologie aplicabile poliţistului;
e) aptitudini organizatorice sau, exclusiv pentru personalul care îndeplineşte atribuţiile funcţiilor prevăzute cu salariu de comandă, capacităţi manageriale demonstrate în îndeplinirea atribuţiilor.
(2) Pentru fiecare dintre criteriile prevăzute la alin. (1), în formularul de evaluare de serviciu se prevăd indicatori de evaluare Pe baza punctajului acordat fiecărui indicator de evaluare se calculează punctajul general
(3) În funcţie de punctajul general obţinut, poliţistului i se acordă unul dintre următoarele calificative: «foarte bine», «bine», «satisfăcător», «nesatisfăcător».
(4) Punctajul acordat fiecărui indicator de evaluare, punctajul general, constatările şi concluziile evaluării de serviciu şi calificativul se consemnează în formularul de evaluare de serviciu.
(5) Modelul formularului de evaluare de serviciu se stabileşte prin ordinul prevăzut la art. 266.
Art. 264
(1) Rezultatul evaluării de serviciu se aduce la cunoştinţă poliţistului în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării.
(2) Poliţistul nemulţumit de rezultatul evaluării de serviciu poate formula contestaţie în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea la cunoştinţă.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), poliţistul a cărui evaluare de serviciu a fost aprobată de ministrul afacerilor interne se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii. în această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se mai efectuează.
(4) Contestaţia formulată în condiţiile prevăzute la alin. (2), cu precizarea motivelor contestării şi a argumentelor corespunzătoare, se depune la secretariatul unităţii din care face parte persoana care a aprobat evaluarea.
(5) Contestaţia, împreună cu formularul de evaluare de serviciu, se înaintează de către şeful care a aprobat evaluarea, în termen de 3 zile lucrătoare, şefului ierarhic superior al acestuia.
(6) În termen de două zile lucrătoare, şeful ierarhic superior prevăzut la alin. (5) numeşte o comisie de soluţionare a contestaţiei, formată dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puţin de 3, dintre care unul este desemnat preşedinte. Comisia soluţionează contestaţia în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data constituirii.
(7) Modul de soluţionare a contestaţiei se consemnează într-un proces-verbal, semnat de membrii comisiei, şi se aduce la cunoştinţa poliţistului în termen de 5 zile lucrătoare de la soluţionare.
(8) Poliţistul nemulţumit de rezultatul contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii, în această situaţie, procedura administrativă prealabilă prevăzuta la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se mai efectuează.
Art. 265
Calificativul obţinut la evaluarea activităţii desfăşurate în cadrul unor/pentru organisme interne şi internaţionale se echivalează cu unul dintre calificativele prevăzute la art. 263 alin. (3), potrivit unei proceduri stabilite prin ordinul prevăzut la art. 266.
Art. 266
Metodologia privind evaluarea de serviciu a poliţiştilor se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne."
Art. II
Ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 266 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. III
(1)În situaţia în care, prin acte normative, calificativele obţinute la evaluările anuale reprezintă o condiţie, iar perioada luată în calcul include anul 2015, această condiţie se consideră îndeplinită.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care evaluarea de serviciu anuală, pentru anul 2015, a fost finalizată până la data de 8 decembrie 2015.
Art. IV
Prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea stagiului minim în grad se ia în calcul şi perioada prevăzută la art. III alin. (1).
Art. V
Prin derogare de la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2016, evaluarea de serviciu anuală se realizează pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi şi data de 31 decembrie 2016.
Art. VI
În anul 2016, acordarea gradului profesional următor poliţiştilor se realizează la data stabilită prin ordin al ministrului afacerilor interne. Ordinul se emite în 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

FLORIN IORDACHE

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 540 din data de 19 iulie 2016