DECIZIE nr. 19 din 18 noiembrie 2013 referitoare la examinarea recursului în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată
Dosar nr. 13/2013

Iulia Cristina Tarcea

- vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea

- preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa

- preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă

- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Corina Michaela Jîjîie

- preşedintele Secţiei penale

Adina Georgeta Nicolae

- judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu

- judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor

Simona Lala Cristescu

- judecător la Secţia I civilă

Laura Ivanovici

- judecător la Secţia I civilă

Cristina Petronela Văleanu

- judecător la Secţia I civilă

Dragu Creţu

- judecător la Secţia I civilă

Ileana Izabela Dolache

- judecător la Secţia a II-a civilă

Aurelia Motea

- judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Dorin

- judecător la Secţia a II-a civilă, judecător-raportor

Nela Petrişor

- judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă

- judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia

- judecător la Secţia a II-a civilă

Zoiţa Milăşan

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor

Gheorghiţa Luţac

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Viorica Iancu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cezar Hîncu

- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ilie Iulian Dragomir

- judecător la Secţia penală

Mariana Ghena

- judecător la Secţia penală

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), raportat la art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.
La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent-şef Ruxandra Petre, din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.
Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arată că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, cererile prin care se solicită, pe cale principală, acordarea cheltuielilor de judecată sunt supuse taxei judiciare de timbru, calculată la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, indiferent dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost sau nu scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că nu există o practică judiciară unitară în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.
Problema de drept care a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a conturat în legătură cu calificarea cererilor prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată şi a normelor legale aplicabile din perspectiva Legii nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, în vreme ce unele instanţe au stabilit în sarcina titularilor acestor cereri obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, alte instanţe au apreciat că cererile având ca obiect acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, în considerarea caracterului lor accesoriu faţă de cererile principale a căror soluţionare a ocazionat efectuarea cheltuielilor, cereri principale care intrau sub incidenţa dispoziţiilor legale de exceptare de la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea de recurs în interesul legii a fost însoţită de hotărâri judecătoreşti exemplificative.
2. Examenul jurisprudenţial
2.1. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că atunci când cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale accesorie (în procesul în care au fost efectuate), îşi găseşte aplicare regula cuprinsă în art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, acestea fiind scutite de taxa judiciară de timbru, însă, în cazul în care aceste cheltuieli sunt solicitate pe cale separată, se aplică regula cu caracter general, conform căreia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti se timbrează. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepţia, iar excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est strictissimae interpretations et aplicationis). În lumina principiilor care se desprind din legislaţia privitoare la taxele de timbru, interpretând per a contrario prevederile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, rezultă că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate în cadrul unor procese finalizate este supusă taxei judiciare de timbru. Fiind o cerere evaluabilă în bani, taxa judiciară de timbru datorată se va calcula în funcţie de cuantumul debitului solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
2.2. Într-o altă opinie, aceste cereri au fost socotite scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, reţinându-se existenţa unui raport de accesorialitate faţă de cererile principale iniţiale, cereri iniţiale care prezintă particularitatea că au beneficiat în temeiul unor prevederi legale de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru.
În justificarea acestui raport de accesorialitate au fost invocate şi dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, care au următorul conţinut: "De asemenea, nu se timbrează: cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacţiile intervenite intre părţi în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum şi cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situaţii."
3. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că punctul de vedere care rezultă din prima orientare jurisprudenţială, respectiv acela că cererile prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, au natura unor cereri principale, evaluabile în bani, pentru care se datorează taxa judiciară de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord cu litera şi spiritul legii.
Astfel, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, regula o constituie plata taxei judiciare de timbru, în vreme ce scutirea de la plata acestei taxe reprezintă o excepţie de strictă interpretare şi aplicare, precum şi că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în sensul că "art. 21 din Constituţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei. Potrivit legii, contribuţia justiţiabilului, prin avansarea unei părţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperată de la partea care cade în pretenţii."
Cu privire la situaţiile de excepţie reglementate de Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt prevăzute la art. 15-172, care nu fac nicio referire la cererile având ca obiect acordarea cheltuielile de judecată.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Certe de Casaţie şi Justiţie a făcut referire la dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, şi, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (1) şi art. 139 alin. (1) din Constituţie şi, respectiv, la cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a concluzionat că sunt de strictă interpretare în sensul că sunt aplicabile numai în cazul în care cheltuielile de judecată se solicită în procesul care le-a ocazionat.
S-a arătat că posibilitatea părţii îndreptăţite de a-şi valorifica dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe calea unei acţiuni civile separate este recunoscută în mod constant în jurisprudenţa, dar această acţiune este o cerere principală întrucât caracterul accesoriu al unei cereri se stabileşte în raport cu cererea principală prin care se declanşează procedura judiciară, iar nu în raport cu o cerere care a format obiectul altui proces.
În ceea ce priveşte raţiunea instituirii scutirii de plată a taxelor judiciare de timbru pentru cererile accesorii prin care se solicită cheltuielile de judecată, s-a arătat că acestea nu modifică valoarea obiectului acţiunii principale şi, pe cale de consecinţă, nici valoarea supusă taxării; or, în cazul cererilor formulate pe cale separată, o asemenea raţiune nu subzistă.
Subliniind caracterul distinct al cererii de acordare, pa cale separată, a cheltuielilor de judecată de procesul iniţial care le-a generat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu prezintă nicio relevanţă dacă acţiunea sau cererea care a format obiectul litigiului iniţial a fost scutită, potrivit legii, de plata taxei judiciare de timbru.
Cu referire la dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt aplicabile doar în situaţiile în care prin legi speciale se instituie în mod expres scutiri de la plata taxelor judiciare de timbru.
În lipsa unei dispoziţii legale exprese în sensul scutirii şi faţă de sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, în problema de drept analizată, legiuitorul nu a înţeles să deroge de la regula timbrării cererilor şi acţiunilor în justiţie.
4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
Prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2000, Curtea Constituţională a statuat că: "accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora «Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii." De asemenea, Curtea a mai reţinut că, pentru aceleaşi considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă atingere principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
De asemenea, prin Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea Constituţională a statuat că: "echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.
În felul acesta reclamantul care a plătit taxele judiciare de timbru va suporta pierderea sumelor de bani plătite cu titlul acesta, numai atunci când instanţa hotărăşte că acţiunea sa nu este întemeiată sau nu îndeplineşte alte condiţii prevăzute de lege pentru a fi admisă, altfel spus, atunci când reclamantul a pus în mişcare în mod nejustificat serviciul public al justiţiei. În cazul în care acţiunea introdusă de reclamant a fost admisă, instanţa de judecată îl obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, în acestea cuprinzându-se şi taxele judiciare de timbru.
În ambele ipoteze enunţate mai sus, plata taxelor judiciare de timbru nu este de natură să-i cauzeze plătitorului o pierdere injustă şi nu poate fi caracterizată, în consecinţă, ca o împiedicare a accesului liber la justiţie. [...]"
5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a evidenţiat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.
În cauze precum Iorga împotriva României 2007, Rusen împotriva României 2008, Bejan împotriva României 2008 sau Nemeti împotriva României 2008, Curtea a statuat că, prin stabilirea unei taxe judiciare de timbru, a existat o limitare a dreptului reclamantului de a accede la o instanţă, însă aceasta urmărea un scop legitim, şi anume limitarea cererilor injustiţie abuzive şi colectarea de fonduri pentru bugetul justiţiei; în schimb, nu a fost întrunită condiţia proporţionalităţii cuantumului stabilit raportat la scopul urmărit.
Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se observă faptul că, în materia stabilirii taxelor judiciare de timbru, statele dispun o anumită marjă de apreciere, însă măsurile adoptate în cadrul acestei marje de apreciere trebuie să urmărească un scop legitim şi să existe un grad rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Se recunoaşte obligaţia justiţiabililor de a contribui la costurile pe care statul le are cu privire la organizarea serviciului public al justiţiei, însă există preocuparea constantă ca, ţinându-se seama de criterii precum natura dreptului dedus judecăţii, cuantumul taxei, faza procesuală în care este impusă taxa, circumstanţele cauzei şi situaţia financiară a părţilor, această obligaţie să nu reprezinte, în cazuri particulare, un impediment efectiv pentru accesul la justiţie.
6. Doctrina în materie
În literatura de specialitate, cu referire la problema de drept supusă analizei, au fost exprimate argumente care susţin prima orientare jurisprudenţial, arătându-se că "atunci când cererea de cheltuieli de judecată este formulată pe cale separată, vor fi urmate regulile de competenţă de drept comun, pretenţia nemaiputând fi considerată accesorie, pentru ca, prin efectul prorogării de competenţă să fie în căderea instanţei învestite cu judecata litigiului principal" (Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat - coordonatori V.M. Ciobanu şi M. Nicolae, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I, pag. 1024); în mod similar, alţi autori au apreciat că "în toate situaţiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acţiune separată, aceasta se înfăţişează ca o cerere având un caracter principal, iar temeiul acţiunii îl constituie principiul răspunderii civile delictuale" (Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole - I. Leş, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pag. 600 cu notă de trimitere la Tribunalul Suprem, Secţia civilă, Decizia nr. 135/3.02.1981 C.D. 1981, p. 233; Tribunalul Suprem, Secţia civilă, Decizia nr. 328/11.02.1984 C.D. 1984, p. 208), respectiv că: "... în cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată (fie că nu au fost solicitate în procesul care le-a prilejuit, fie că, deşi au fost solicitate, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor), atunci, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de muncă etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil, distinct, astfel încât cererea se judecă în primă instanţă de judecătorie (afară de cazul în care ar deveni incidente prevederile înscrise în art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, când competenţa de primă instanţă va aparţine tribunalului)" (Codul de procedură civilă adnotat, G. Boroi şi O. Spineanu-Matei, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, pag. 457-458).
În sens contrar, a fost exprimată opinia conform căreia: "Deşi art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru dispune că nu se timbrează cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, această scutire operează şi atunci când cererea de recuperare a cheltuielilor este formulată pe cale separată, întrucât aceasta este o pretenţie accesorie, derivată din litigiul principal, şi are doar o existenţă formală ca cerere principală." (Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Andreea Liana Constanda [...] Ed. Hamangiu, 2013, voi. 1, pag. 843.)
7. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul asupra recursului în interesul legii, întocmit de judecătorii raportori desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că cererile prin care se solicită acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt, în toate cazurile, cereri principale supuse taxelor judiciare de timbru.
8. Înalta Curte
Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă privitoare la titularul sesizării şi la existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.
Pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate sub imperiul Codului de procedură civilă anterior, subzistă condiţia ca hotărârile menţionate să fie irevocabile; hotărârile anexate îndeplinesc condiţia de a fi irevocabile.
Deşi ulterior înregistrării recursului în interesul legii pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, a fost abrogată Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, prezentul demers judiciar nu devine lipsit de obiect întrucât prevederile legii vechi ultraactivează în privinţa cererilor de chemare în judecată şi a celorlalte cereri care au fost înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti anterior intrării în vigoare a noii reglementări.
Astfel, norma tranzitorie cuprinsă în art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 prevede că "Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor."
"Dispoziţiile legii vechi se aplică pentru acţiunile şi cererile introduse sub imperiul acesteia, inclusiv pentru cererile incidentale şi căile de atac formulate în cadrul acestora". În plus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 păstrează, în esenţă, dispoziţiile legale examinate în recursul în interesul legii pendinte.
Înalta Curte este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru:
1. Art. 1 care are următorul conţinut: "Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti[ precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege."
2. Art. 2 alin. (1) care, în forma în vigoare la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avea următorul conţinut: "Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel:
a) până la valoarea de 50 lei - 6 lei;
b) între 51 lei şi 500 lei - 6 lei +10% pentru ce depăşeşte 50 lei;
c) între 501 lei şi 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depăşeşte 500 lei;
d) între 5001 lei şi 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depăşeşte 5.000 lei;
e) între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depăşeşte 25.000 lei;
f) între 50.001 lei şi 250.000 lei -2.611 tei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei;
g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depăşeşte 250.000 lei"
3. Art. 15 lit. p) care are următorul conţinut: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: [...]
p) orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru."
Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, instituie principiul conform căruia regula generală o constituie plata taxei judiciare de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti.
Excepţiile de la regula timbrării cererilor şi acţiunilor formulate în justiţie, care, potrivit principiilor generale de interpretare, sunt de strictă interpretare şi aplicare, sunt prevăzute în art. 15-172 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cuprinsul acestor articole nu se regăsesc textual menţiuni privitoare la cererile privind cheltuielile de judecată.
Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, prevăd la art. 13 şi 14 alte situaţii de excepţie în care taxa judiciară de timbru nu este datorată.
Astfel, art. 13 prevede că "nu se timbrează cererile depuse în cursul judecăţii şi care nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale, ca de exemplu: cererea cu care se depune lista de martori, cererea pentru precizarea domiciliului ales sau pentru schimbarea domiciliului, cererea pentru depunerea recipiselor de consemnare şi a chitanţelor de plată a sumelor ce reprezintă onorarii pentru experţi, pensii de întreţinere şi altele".
Art. 14 prevede că: "De asemenea, nu se timbrează cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacţiile intervenite între părţi în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum şi pentru exercitarea căilor de atac, în astfel de situaţii."
Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Ordinele [...] trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".
Rezultă că prevederile cuprinse în normele metodologice de aplicare a legii se află în raport de subordonare faţă de actul normativ cu forţă juridică superioară pe baza şi în executarea căruia au fost emise şi nu pot adăuga la prevederile legale din actul de bază.
Din interpretarea coroborată a ipotezelor expres prevăzute de art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, cu dispoziţiile art. 13 din acelaşi act normativ (care reglementează exceptarea de la plata taxei judiciare de timbru a cererilor care îndeplinesc cumulativ două condiţii, respectiv sunt depuse în cursul judecăţii şi nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale) se poate concluziona că art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al ministrului justiţiei este aplicabil exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate.
În funcţie de criteriul de clasificare determinat de calea procedurală aleasă de parte, pentru considerentele care au fost expuse şi jn doctrină, acestea au caracterul de cereri principale. În plus, acestea au caracter autonom faţă de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală şi necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câştigătoare) şi c) împrejurarea că raţiunea prorogării competenţei instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă (respectiv art. 123 din Codul de procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecinţa aplicării regulilor de competenţă de drept comun.
Aceste caracteristici (cereri principale cu caracter autonom) aparţin deopotrivă şi cererilor prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese care au fost scutite de taxă judiciară de timbru.
Prin urmare, aceste cereri nu se fundamentează pe dispoziţiile legale din legile speciale care instituie scutiri de la plata taxelor de timbru şi, în consecinţă, nu intră sub incidenţa ari. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu referire la argumentul principal expus de instanţele care s-au pronunţat în sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, respectiv existenţa unui raport de accesorialitate faţă de cererile principale iniţiale, cereri iniţiale care prezintă particularitatea că au beneficiat, în temeiul unor prevederi legale, de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, se constată că, pentru justificarea în drept a soluţiei adoptate, au fost coroborate dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999 cu dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, ori cu dispoziţii din legi speciale care prevăd scutiri de la plata taxelor de timbru.
Această asociere de norme nu apare ca fiind necesară întrucât, aşa cum s-a arătat, art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, este aplicabil exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate, fiind fără relevanţă dacă cererile principale sunt supuse timbrajului.
Prin urmare, dacă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este formulată în procesul primar, dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, sunt suficiente pentru a justifica exceptarea de la plata taxelor judiciare de timbru. În schimb, dacă aceeaşi cerere este formulată pe cale principală, respectiv ipoteza examinată în prezentul demers judiciar, art. 14 din aceleaşi norme metodologice nu este aplicabil în nicio situaţie, de vreme ce, aşa cum s-a arătat, el se aplică exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii.
Având în vedere regula instituită de legea taxelor de timbru (conform căreia cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează) şi împrejurarea că aceasta nu prevede scutirea de la plata taxelor de timbru pentru cererile principale prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată rezultă că, în astfel de situaţii, cererea trebuie taxată la valoarea pretenţiilor, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Această concluzie rezultă şi din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1.999, interpretare care conduce la concluzia că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în cadrul unor procese anterioare, finalizate, este supusă taxei judiciare de timbru. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepţia, iar potrivit unui principiu esenţial al dreptului, excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare (exceptio est strictissimae interpretations et aplicationis).
Raţiunea acestei soluţii rezidă şi în faptul că, prin declanşarea unui nou litigiu pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, se generează costuri suplimentare pentru sistemul judiciar, iar, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională, nu numai că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, dar este justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.
În considerarea caracterului lor autonom, care, aşa cum s-a arătat, derivă, în principal, din faptul că temeiul juridic al cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată este unul distinct de cel al procesului care a generat efectuarea cheltuielilor de judecată, cererile de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată rezultate din procese în care nu au fost datorate taxe judiciare de timbru nu se circumscriu dispoziţiilor de excepţie cuprinse în art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte:
Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2013.
-****-

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent-şef,

Ruxandra Petre

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 45 din data de 20 ianuarie 2014