RAPORT nr. 13700 din 8 octombrie 2014 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti
AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5), şi (6) din Legea nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 3 iulie-18 iulie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti pentru anul 2013.
I.
Constatări:
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti au totalizat 39.645,22 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 39.645,00 lei şi din alte surse de venit în sumă de 0,22 lei. De asemenea s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Naţional Liberal - Organizaţia Sectorului 2 Bucureşti a fost sancţionat conform art. 41 alin. (1) din Legea nr.
334/2006
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
II.
Recomandări:
- respectarea prevederilor Legii nr.
334/2006
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.
749/2007
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.
334/2006
privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare;
- respectarea prevederilor Legii contabilităţii nr.
82/1991
, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 913 din data de 16 decembrie 2014