Document embed

DECIZIE nr. 14 din 19 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Simina Popescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Elena Chitca în Dosarul nr. 63/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului nr. 851D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde avocatul Dumitru Popovici, în calitate de reprezentant al autorului excepţiei, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, potrivit încheierii de şedinţă din 26 noiembrie 2015, Curtea, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a doua şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor în cauză la data de 19 ianuarie 2016.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorului excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Precizează că prevederile de lege criticate au caracter retroactiv, deoarece se aplică şi în cazul proceselor aflate în curs de judecată la momentul intrării în vigoare a legii şi încalcă principiul securităţii juridice, în condiţiile în care se impune o reeşalonare a plăţii despăgubirilor, pentru situaţiile în care, nici până în prezent, despăgubirile acordate nu au fost achitate, deşi cererea autorului excepţiei, depusă în anul 1998, a fost soluţionată în anul 2003 şi validată în anul 2009. De asemenea arată că beneficiarul unui titlu de despăgubiri, scadent, nu mai poate apela la forţa coercitivă a statului, de vreme ce art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 dispune suspendarea procedurilor de executare silită. Se încalcă astfel dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acelaşi timp, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2014, instituind un nou termen de 5 ani pentru plata despăgubirilor, reprezintă, în realitate, o reeşalonare disproporţionată, excesivă a plăţii sumelor stabilite, mai ales în cazul persoanelor în vârstă, pentru care realizarea efectivă a dreptului devine incertă. Se creează, totodată, discriminări în raport cu persoanele care au avut şansa de a încasa despăgubirile în termenul prevăzut de Legea nr. 9/1998. Depune note scrise.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care susţine că actul normativ criticat, prin măsurile pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, se aplică fără discriminare tuturor persoanelor vizate, iar reglementarea unui nou sistem de plată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri nu este de natură să încalce normele fundamentale invocate. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865, ambele din 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6. Prin Încheierea din 20 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 63/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Chitca într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că modificarea intempestivă, la scurte intervale de timp, a normelor care reglementează regimul juridic al acordării despăgubirilor acordate cetăţenilor în temeiul Legii nr. 9/1998 este de natură să afecteze drepturile acestora şi nu asigură egalitatea de tratament a beneficiarilor care urmează să primească drepturile stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene în raport cu persoanele care deja au beneficiat de aceste despăgubiri. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică cererilor pentru care deja există emise titluri de plată exigibile, celor pentru care s-a început executarea silită, precum şi celor pentru care există, pe rolul instanţelor judecătoreşti, acţiuni în instanţă privind soluţionarea cererilor şi/sau emiterea titlurilor de plată, caz în care acestea sunt supuse prevederilor legii în vigoare la momentul învestirii instanţelor judecătoreşti. În acelaşi timp, prin prevederile legale criticate se creează o situaţie care pune în discuţie chiar garanţia liberului acces la justiţie, de vreme ce o executare silită începută anterior publicării Legii nr. 164/2014 poate fi suspendată numai pentru faptul că, prin această lege, se instituie alte termene de exigibilitate a titlului executoriu. Se mai arată că dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti trebuie soluţionate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul naşterii raportului juridic. Or, normele criticate din Legea nr. 164/2014 nesocotesc dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, cu consecinţe directe în sensul afectării dreptului de proprietate privată. De asemenea, prevederile legale criticate care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul înregistrării cererilor de chemare în judecată încalcă principiul fundamental al neretroactivităţii legii. Totodată, se arată că executarea silită constituie un drept al petentului, drept născut înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014. Or, dispoziţiile care instituie noile termene de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 9/1998 şi care se aplică cauzelor în materia acordării despăgubirilor aflate pe rolul instanţelor nu fac decât să stabilească o condiţie de exercitare a accesului la justiţie, care, la momentul introducerii cererii, nu exista. De asemenea, aplicarea retroactivă a termenelor prevăzute de legea criticată are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi obligarea persoanelor care au fost diligente în a se adresa justiţiei la suportarea unei sarcini suplimentare faţă de cunoscuta inactivitate a autorităţilor publice.

8. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că, având în vedere speţa dedusă judecăţii, excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, raportat la conţinutul dispoziţiilor art. 16, art. 20 şi art. 53 din Constituţie. Astfel, o dispoziţie legală prin care se suspendă cursul judecăţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate sau la anumite titluri executorii este neconstituţională. Pe de altă parte, raportat la datele speţei deduse judecăţii, autoritatea statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităţi pentru a justifica amânarea executării unui titlu executoriu emis în anul 2003. De altfel, nu s-au justificat şi dovedit circumstanţele speciale, fiind astfel afectat(ă) chiar regula/principiul executării într-un termen rezonabil. Or, această întârziere aduce atingere substanţei însuşi dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 29 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ocneanu împotriva României, şi Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, acestea fiind aplicabile tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare şi având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legea veche (Legea nr. 9/1998), cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite, şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării sale în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare. Ca atare, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

11. De asemenea invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi arată că normele de lege criticate, prin care s-a dispus eşalonarea plăţii despăgubirilor, precum şi suspendarea oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile prevăzute în titlurile de plată emise în condiţiile Legii nr. 164/2014, nu sunt de natură să aducă atingere dispoziţiilor constituţionale invocate. Atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei judecătoreşti nu este suprimat, nu este neconstituţională opţiunea legiuitorului de a reglementa în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Noile dispoziţii conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, în mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, însă această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei şi de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";

- Art. 10 alin. (1): "Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.";

- Art. 11 alin. (1) şi (3): "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. [...]

(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)."

15. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

16. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta privind interzicerea discriminării.

17. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

*) Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016.

18. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

19. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată, din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).

20. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

21. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

22. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea, pe o durată de 5 ani, a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.

23. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

24. De asemenea, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, citată mai sus, şi Decizia nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015), reţine că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

27. În fine, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie nu are relevanţă pentru soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Chitca în Dosarul nr. 63/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 212 din data de 22 martie 2016