ORDIN nr. 52 din 19 decembrie 2012 privind aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a tarifului pentru serviciul de sistem, a tarifului practicat de operatorul pieţei de energie electrică şi a tarifelor zonale aferente serviciului de transport, practicate de operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, ale art. 75 alin. (1) lit. b), e) şi g), art. 76 alin. (1), art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi ale Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 60/2007, ale Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de sistem, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 20/2007, cu modificările ulterioare, şi ale Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate practicate de operatorii pieţelor centralizate din sectorul energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 17/2010,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă tariful mediu pentru serviciul de transport, tariful pentru serviciul de sistem, tariful practicat de operatorul pieţei de energie electrică şi tarifele zonale aferente serviciului de transport, practicate de operatorii economici din sectorul energiei electrice, prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Modul de determinare a venitului reglementat pentru serviciul de transport al energiei electrice aferent anului 2013 se determină în conformitate cu prevederile din anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 45/2010 privind aprobarea tarifului mediu pentru serviciul de transport, a tarifului pentru serviciul de sistem, a tarifului pentru serviciile prestate de operatorul pieţei centralizate participanţilor la pieţele administrate de acesta şi a tarifelor zonale aferente serviciului de transport, practicate de operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 30 decembrie 2010, cu modificările ulterioare.
Art. 4
Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2013.
-****-

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

ANEXA nr. 1:
1.Tabelul 1 - Tariful mediu pentru serviciul de transport, tariful pentru serviciul de sistem, tariful pentru serviciile prestate de operatorul de pieţe centralizate participanţilor la pieţele administrate de acesta

Operatorul economic

Tariful (Lei/MWh)

Compania Naţională de Transport al Energiei

Tariful mediu pentru serviciul de transport al energiei electrice

21,16

Electrice "Transelectrica" - S.A.

Tariful pentru serviciul de sistem, din care:

- pentru servicii funcţionale de sistem

10,91

1,14

Societatea Comercială Operatorul Pieţei de Energie Electrică "OPCOM" - S.A.

Tariful pentru serviciile prestate de operatorul de pieţe centralizate participanţilor la pieţele administrate de acesta

0,37

NOTĂ:
Tarifele nu conţin taxa pe valoarea adăugată (TVA).
2.Tabelul 2 - Tarife zonale aferente serviciului de transport pentru introducerea de energie electrică în reţea (TG)

Zone de introducere a energiei electrice în reţea

(G)

Cod zonă

Noduri RET

Operatorul de distribuţie/Noduri RED*

Tarife zonale pentru introducerea de energie electrică în reţea - TG

(Lei/MWh)

Muntenia

1G

Doiceşti, Târgovişte

S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord - S.A.

Târgovişte

8,16

Brazi Vest, Teleajen

Ploieşti

Stâlpu

Buzău

Arefu, Bradu, Piteşti Sud

S.C. CEZ Distribuţie - S.A.

Piteşti

Râureni, Stupărei

Râmnicu Vâlcea

Turnu Măgurele

Alexandria

Ghizdaru

S.C. Enel Distribuţie Muntenia - S.A.

Giurgiu

Bucureşti Sud, Fundeni

Bucureşti

Domneşti

Ilfov

Transilvania de Nord

2G

Oradea Sud

S.C. FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Nord - S.A.

Oradea

5,78

Câmpia Turzii, Cluj Est, Cluj Floreşti, Gădălin, Someş Mărişelu

Cluj-Napoca

Baia Mare 3, Roşiori

Baia Mare

Vetiş

Satu Mare

Sălaj, Tihău

Zalău

Gheorgheni

S.C. FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud - S.A.

Miercurea-Ciuc

Fântânele, Iernut, Ungheni

Târgu Mureş

Transilvania Centrală

3G

Lotru

S.C. CEZ Distribuţie - S.A.

Râmnicu Vâlcea

8,54

Arad, Nădab

S.C. Enel Distribuţie Banat - S.A.

Arad

Iaz, Reşita

Resiţa

Baru Mare, Hăjdat, Mintia, Pestiş, Râul Mare Retezat, Paroşeni

Deva

Săcălaz, Timişoara

Timişoara

Alba Iulia, Gâlceag, Şugag

S.C. FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Sud - S.A.

Alba Iulia

Braşov, Dârste

Braşov

Sibiu Sud

Sibiu

Oltenia

4G

Calafat, Cetate, Craiova Nord, Işalniţa

S.C. CEZ Distribuţie - S.A.

Craiova

11,90

Sărdăneşti, Târgu Jiu Nord, Urecheşti, Tânţăreni

Târgu Jiu

Porţile de Fier, Turnu Severin Est

Turnu Severin

Drăgăneşti-Olt, Grădişte, Slatina

Slatina

Moldova

5G

Bacău Sud, Gutinaş

S.C. E.ON Moldova

Distribuţie - S.A.

Bacău

7,40

Dumbrava, Roman Nord, Stejaru

Piatra-Neamţ

FAI

Iaşi

Suceava

Suceava

Munteni

Vaslui

Focşani Vest

S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord - S.A.

Focşani

Dobrogea

6G

Cernavodă, Constanţa Nord, Medgidia Sud

S.C. Enel Distribuţie Dobrogea - S.A.

Constanţa

9,68

Pelicanu, Mostiştea

Călăraşi

Gura Ialomiţei

Slobozia

Isaccea, Tulcea Vest

Tulcea

Lacu Sărat

S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord - S.A.

Brăila

Barboşi, Fileşti, Smârdan

Galaţi

Tarif mediu de introducere

   

9,70

* Nodurile din reţeaua electrică de distribuţie exploatată de operatorul de distribuţie incluse în fiecare zonă de introducere a energiei electrice în reţea.
NOTĂ:
Tarifele nu conţin taxa pe valoarea adăugată (TVA).
3.Tabelul 3 - Tarife zonale aferente serviciului de transport pentru extragerea de energie electrică din reţea (TL)

Zone de extragere a energiei electrice din reţea

(L)

Cod zonă

Noduri RET

Noduri RED*

Tarife zonale pentru extragerea de energie electrică din reţea - TL

(Lei/MWh)

Muntenia de Nord

1L

Doiceşti, Târgovişte

Târgovişte

13,36

Brazi, Teleajen

Ploieşti

Stâlpu

Buzău

Focşani Vest

Focşani

Barboşi, Fileşti, Smârdan

Galaţi

Lacu Sărat

Brăila

Muntenia de Sud

2L

Bucureşti Sud, Fundeni

Bucureşti

12,50

Domneşti

Ilfov

Ghizdaru

Giurgiu

Oltenia

3L

Arefu, Bradu, Piteşti Sud

Piteşti

9,16

Râureni, Stupărei, Lotru

Râmnicu Vâlcea

Turnu Măgurele

Alexandria

Calafat, Cetate, Craiova Nord, Işalniţa

Craiova

Drăgăneşti-Olt, Grădişte, Slatina

Slatina

Porţile de Fier, Turnu Severin Est

Drobeta-Turnu Severin

Sărdăneşti, Târgu Jiu Nord, Urecheşti, Tânţăreni

Târgu Jiu

Banat

4L

Arad, Nădab

Arad

11,87

Baru Mare, Hăjdat, Mintia, Pestiş, Râul Mare Retezat, Paroşeni

Deva

Săcălaz, Timişoara

Timişoara

Iaz, Reşiţa

Reşiţa

Transilvania de Sud

5L

Fântânele, Iernut, Ungheni

Târgu Mureş

12,47

Gheorgheni

Miercurea-Ciuc

Alba Iulia, Gâlceag, Şugag

Alba Iulia

Braşov, Dârste

Braşov

Sibiu Sud

Sibiu

Transilvania de Nord

6L

Baia Mare 3, Roşiori

Baia Mare

12,52

Câmpia Turzii, Cluj Est, Cluj Floreşti, Gădălin, Someş Mărişelu

Cluj-Napoca

Oradea Sud

Oradea

Sălaj, Tihău

Zalău

Vetiş

Satu Mare

Moldova

7L

Bacău Sud, Gutinaş, Borzeşti

Bacău

13,05

Dumbrava, Roman Nord, Stejaru

Neamţ

FAI

Iaşi

Suceava

Suceava

Munteni

Vaslui

Dobrogea

8L

Cernavodă, Constanţa Nord, Medgidia Sud

Constanţa

9,82

Pelicanu, Mostiştea

Călăraşi

Gura Ialomiţei

Slobozia

Isaccea, Tulcea Vest

Tulcea

Tarif mediu de extragere

  

11,46

* Nodurile din reţeaua electrică de distribuţie exploatată de operatorul de distribuţie incluse în fiecare zonă de extragere a energiei electrice din reţea.
NOTĂ:
Tarifele nu conţin taxa pe valoarea adăugată (TVA).
ANEXA nr. 2: Reguli metodologice specifice pentru stabilirea venitului reglementat pentru serviciul de transport al energiei electrice aferent anului 2013
Art. 1
(1)La proiectarea venitului reglementat aferent serviciului de transport al energiei electrice pentru anul 2013 se aplică prevederile Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de transport al energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 60/2007, denumită în continuare Metodologie, cu particularităţile stabilite prin prezenta anexă.
(2)Anul 2013 reprezintă an de trecere de la perioada a doua de reglementare la perioada a treia de reglementare.
(3)Începutul celei de-a treia perioade de reglementare se decalează cu un an.
(4)Perioada a treia de reglementare este perioada cuprinsă între anii 2014-2018.
Art. 2
Termenii utilizaţi în prezenta procedură au semnificaţia de la capitolul 3 "Definiţii şi abrevieri" din Metodologie.
Art. 3
Prin excepţie de la prevederile art. 28 alin. (1) din Metodologie, venitul-ţintă al serviciului de transport al energiei electrice pentru anul 2013 se determină ca suma dintre:
a)costurile de achiziţie a energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic;
b)costurile de operare şi mentenanţă controlabile ale reţelei electrice de transport;
c)costurile de operare şi mentenanţă necontrolabile ale reţelei electrice de transport;
d)costurile necesare eliminării congestiilor;
e)costurile datorate transportului de energie electrică între OTS-uri;
f)amortizarea reglementată;
g)rentabilitatea bazei reglementate a activelor, din care se scad veniturile obţinute din alte activităţi ce utilizează resursele recunoscute pentru desfăşurarea activităţii de transport al energiei electrice, prognozate pentru anul 2013.
Art. 4
Venitul reglementat al serviciului de transport al energiei electrice pentru anul 2013 se determină ca suma dintre venitul-ţintă aferent anului 2013, în termeni nominali ai anului 2013, şi rezultatul corecţiilor ca urmare a erorilor de estimare/prognoză în perioada tarifară t-2/t-1 faţă de valorile realizate/estimate a fi realizate în perioada tarifară t-2/t-1, determinat în conformitate cu prevederile art. 19 din Metodologie.
Art. 5
Energia extrasă din reţele, energia transportată, energia importată şi energia exportată se prognozează considerând o creştere în anul 2013 de 1,5% faţă de cantităţile estimate a fi realizate în anul 2012.
Art. 6
(1)Costurile de achiziţie a energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic aprobate de autoritatea competentă pentru anul 2013 reprezintă produsul dintre cantitatea de energie electrică aferentă CPT reglementat şi preţul mediu realizat de achiziţie a energiei electrice pentru asigurarea CPT.
(2)Autoritatea competentă recunoaşte, la stabilirea venitului-ţintă iniţial pentru anul 2013, o cantitate de energie electrică pentru CPT reglementat, reprezentând 2% din energia intrată în conturul RET.
(3)Preţul mediu de achiziţie a energiei electrice pentru asigurarea CPT recunoscut de autoritatea competentă este cel realizat, fără a depăşi preţul mediu ponderat calculat cu luarea în considerare a preţului mediu stabilit pe piaţa centralizată a contractelor bilaterale în proporţie de 80% şi a celui stabilit pe piaţa pentru ziua următoare în proporţie de 20%, realizate în anul 2013.
(4)Dacă preţul mediu de achiziţie a energiei electrice pentru asigurarea CPT realizat în anul 2013 este mai mic decât preţul mediu ponderat calculat conform alin. (3), câştigul valoric de eficienţă rezultat din diferenţa de preţ se va împărţi în mod egal între operatorul de transport şi utilizatorii finali ai reţelei de transport.
(5)Preţul mediu de achiziţie a energiei electrice pentru asigurarea CPT reglementat prognozat pentru anul 2013 se stabileşte în baza preţului mediu realizat pe piaţa pentru ziua următoare în anul 2012.
Art. 7
Costurile de operare şi mentenanţă controlabile ale reţelei electrice de transport pentru anul 2013 se determină, în termeni reali ai anului 2012, prin diminuarea cu factorul de eficienţă Xiniţial, eficienţă = 1,5% a costurilor de operare şi mentenanţă controlabile aprobate pentru anul 2012.
Art. 8
Costurile de operare şi mentenanţă necontrolabile ale reţelei electrice de transport, costurile necesare eliminării congestiilor şi costurile datorate transportului de energie electrică între OTS-uri prognozate pentru 2013 se stabilesc în baza costurilor realizate de operatorul de transport al energiei electrice recunoscute de autoritatea competentă pentru anul 2012.
Art. 9
Costurile aferente amortizării reglementate se determină ca suma dintre:
a)costul aferent amortizării reglementate a activelor existente, recunoscute de autoritatea competentă la 31 decembrie 2012; şi
b)costul recunoscut de autoritatea competentă, aferent amortizării noilor investiţii realizate şi puse în funcţiune în cursul anului 2013, calculat în funcţie de luna punerii în funcţiune a mijloacelor fixe ce constituie noile investiţii.
Art. 10
(1)Rentabilitatea bazei reglementate a activelor pentru anul 2013 se stabileşte în conformitate cu art. 55 din Metodologie, având în vedere:
a)valoarea estimată de către operatorul de transport şi de sistem a BAR la data de 31 decembrie 2012;
b)valorile intrărilor şi ale ieşirilor de active prognozate a fi realizate în anul 2013, precum şi ale amortizărilor aferente acestora, stabilite pe baza planului de investiţii pentru anul 2013 al OTS.
(2)Rata reglementată a rentabilităţii (RRR) în anul 2013 pentru activitatea de transport al energiei electrice este de 8,52%.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 44 din Metodologie, la determinarea valorii BAR la 31 decembrie 2013 se au în vedere toate activele ieşite din BAR, indiferent de data punerii în funcţiune a acestora.
Art. 11
(1)Prevederile art. 28 alin. (2) din Metodologie nu se aplică pentru anul 2013.
(2)Corecţia datorată diferenţei dintre valoarea mijloacelor fixe intrate/ieşite în/din BAR prognozată şi valoarea mijloacelor fixe intrate/ieşite în/din BAR estimată a fi realizată, respectiv cea realizată în anul 2013, se va aplica la determinarea venitului reglementat aferent perioadelor tarifare ale celei de-a treia perioade de reglementare, împreună cu corecţiile anuale.
Art. 12
Veniturile obţinute din alte activităţi ce utilizează resursele recunoscute pentru desfăşurarea activităţii de transport al energiei electrice prognozate pentru anul 2013 se stabilesc pe baza veniturilor recunoscute de autoritatea competentă pentru anul 2012.
Art. 13
Operatorul de transport al energiei electrice utilizează în anul 2013 veniturile obţinute din alocarea capacităţii de transport pe liniile de interconexiune pentru:
a)garantarea disponibilităţii reale a capacităţii alocate; şi/sau
b)menţinerea ori creşterea capacităţilor de interconexiune prin investiţii în reţea, în special investiţii în noi interconexiuni.
Art. 14
Alocarea pe nodurile RET a costului serviciului de transport şi calcularea tarifelor zonale sunt responsabilitatea operatorului de transport, în conformitate cu prevederile art. 91 din Metodologie.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 889 din data de 27 decembrie 2012