PROCEDURĂ din 2 octombrie 2013 privind participarea României şi a entităţilor din România la un consorţiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC)
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1: Cadrul general
Prezenta procedură stabileşte cadrul procedural pentru aplicarea directă a Regulamentului (CE) nr. 723/2009 al Consiliului din 25 iunie 2009 privind cadrul juridic comunitar aplicabil unui consorţiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC), denumit în continuare Regulament, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 206 din 8 august 2009, cu scopul de a facilita participarea entităţilor româneşti la crearea şi operarea infrastructurilor europene de cercetare, în vederea consolidării Spaţiului European de Cercetare.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei proceduri, se aplică termenii şi expresiile de mai jos, cu următoarele semnificaţii:
a)autoritate de notificare înseamnă autoritatea competentă responsabilă pentru aplicarea prevederilor Regulamentului în România şi care solicită Comisiei Europene constituirea unui consorţiu pentru o infrastructură europeană de cercetare (ERIC). La data aprobării prezentei proceduri, Ministerul Educaţiei Naţionale este desemnat ca autoritate de notificare;
b)solicitant înseamnă entitatea publică sau entitatea privată care îndeplineşte un serviciu public din România şi care solicită autorităţii de notificare participarea la un ERIC, în nume propriu sau al unui consorţiu constituit la nivel naţional;
c)finanţator înseamnă entitatea publică sau privată care sprijină financiar solicitantul.
CAPITOLUL II: Derularea procedurii
Art. 3: Iniţiativa participării la un ERIC
(1)Iniţiativa participării României la un ERIC poate aparţine:
a)autorităţii de notificare. În acest caz, autoritatea de notificare solicită Colegiului Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare (CCCDI) identificarea potenţialelor entităţi publice sau private care îndeplinesc un serviciu public din România;
b)uneia sau mai multor entităţi publice şi/sau entităţi private care îndeplinesc un serviciu public din România.
(2)România poate participa la un ERIC în calitate de: stat membru gazdă, stat membru sau observator.
Art. 4: Cererea solicitantului de a participa la un ERIC
(1)Solicitantul are obligaţia de a înainta autorităţii de notificare cererea privind aprobarea participării la un ERIC. Cererea poate fi înaintată pentru aprobarea participării la un ERIC aflat în curs de constituire sau pentru aderarea la un ERIC.
(2)Cererea va conţine informaţii preliminare cu privire la participarea la ERIC, şi anume:
a)denumirea ERIC;
b)stadiul în care se află ERIC: ERIC aflat în curs de constituire/ERIC constituit;
c)calitatea în care România participă la ERIC: stat membru gazdă/stat membru/observator;
d)domeniul de activitate al ERIC;
e)lista membrilor, observatorilor şi, după caz, a entităţilor care îi reprezintă pe membri;
f)misiunea şi obiectivele ERIC;
g)activităţile ERIC şi ale solicitantului din România în cadrul ERIC;
h)contribuţii ale solicitantului român la ERIC;
i)avantajele participării solicitantului român la ERIC;
j)finanţator;
k)proiectul de statut sau statutul ERIC, după caz, în funcţie de stadiul în care se află respectivul consorţiu;
l)descrierea ştiinţifică şi tehnică a infrastructurii de cercetare, inclusiv cea a solicitantului, care urmează a fi sau este înfiinţată şi operată de ERIC, după caz;
m)în situaţia în care finanţatorul este diferit de autoritatea de notificare, se anexează dovada acordului de sprijin pentru participarea solicitantului la ERIC.
Art. 5: Avizul asupra cererii solicitantului de a participa la un ERIC
(1)Autoritatea de notificare supune cererea menţionată la art. 4 spre analiză CCCDI.
(2)În vederea acordării avizului consultativ asupra cererii menţionate la art. 4, CCCDI va analiza oportunitatea şi necesitatea participării solicitantului la respectivul ERIC, în raport cu Strategia naţională în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, precum şi în raport cu potenţialul de cercetare al României în domeniul respectiv.
(3)Avizul consultativ al CCCDI se formulează şi se transmite în scris în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării.
(4)Avizul consultativ al CCCDI poate fi: favorabil, favorabil cu obiecţii sau propuneri, cu menţionarea acestora în termeni clari şi precişi, ori negativ, cu menţionarea motivelor, în termeni clari şi precişi.
Art. 6: Decizia privind cererea solicitantului de a participa la un ERIC
(1)În urma încheierii procedurii de avizare a cererii de participare a solicitantului la un ERIC, autoritatea de notificare, luând în considerare avizul consultativ al CCCDI:
a)aprobă cererea de participare, cu informarea solicitantului asupra eventualelor condiţii şi recomandări din partea autorităţii de notificare şi a CCCDI;
b)aprobă condiţionat cererea de participare, fără sprijin financiar, în cazul în care respectivul sprijin i-a fost solicitat autorităţii de notificare, cu informarea solicitantului asupra motivelor neacordării acestuia, sub rezerva de a identifica un alt finanţator;
c)respinge cererea, cu menţionarea motivelor respingerii, în termeni clari şi precişi.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), dacă solicitantul îndeplineşte ulterior condiţiile cerute de autoritatea de notificare în răspunsul privind evaluarea cererii, autoritatea de notificare poate reveni asupra deciziei sale.
Art. 7: Numirea reprezentanţilor României în grupurile de lucru ERIC şi elaborarea documentelor necesare participării la ERIC
(1)În urma aprobării cererii sale de a participa la un ERIC aflat în curs de constituire sau de a adera la un ERIC, solicitantul va înainta autorităţii de notificare propuneri privind nominalizarea în grupurile de lucru a reprezentanţilor săi şi ai finanţatorului, după caz.
(2)Autoritatea de notificare va nominaliza, în cadrul grupurilor de lucru formate pentru constituirea unui ERIC, reprezentanţi ai solicitantului, precum şi ai structurii autorităţii şi finanţatorului, după caz.
(3)Reprezentanţii în grupurile de lucru vor fi mandataţi să participe, după caz:
a)la realizarea proiectului de statut al ERIC;
b)la realizarea descrierii ştiinţifice şi tehnice a infrastructurii de cercetare care urmează a fi înfiinţată şi operată de ERIC;
c)la realizarea altor documente necesare în etapa de constituire a ERIC şi/sau în etapa de operare a ERIC.
(4)Mandatul participării la reuniunile ERIC va fi propus de reprezentanţii în grupurile de lucru şi va fi aprobat de autoritatea de notificare.
(5)În cazul participării României la constituirea unui ERIC, autoritatea de notificare şi finanţatorul, după caz, împreună cu ceilalţi membri ai viitorului ERIC, vor elabora documentele cuprinse în cererea de constituire a ERIC prevăzute la art. 5 alin. (1) din Regulament.
(6)În cazul aderării României la un ERIC, autoritatea de notificare şi finanţatorul, după caz, împreună cu solicitantul, vor elabora documentele necesare aderării.
(7)În vederea elaborării acordului dintre membrii ERIC sau a oricărui altui document privind limitele şi condiţiile de exonerare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) ultima teză din Regulament, autoritatea de notificare va avea în vedere consultarea Ministerului Finanţelor Publice ori de câte ori este necesar.
Art. 8: Avize asupra proiectului de statut sau statutului ERIC
(1)Autoritatea de notificare solicită avizul consultativ al CCCDI şi avizul finanţatorului, în cazul în care acesta este diferit de autoritatea de notificare, asupra proiectului de statut - în cazul în care România participă la constituirea unui ERIC sau asupra statutului ERIC - în cazul în care România aderă la un ERIC.
(2)În vederea acordării avizelor menţionate la alin. (1), CCCDI şi finanţatorul, după caz, vor analiza oportunitatea şi necesitatea participării României la ERIC din perspectiva:
a)aspectelor referitoare la misiunea şi activităţile ERIC: obiectivele strategice şi scopul creării ERIC; drepturile şi obligaţiile membrilor şi/sau ale observatorilor, după caz; activităţile şi resursele consorţiului; descrierea ştiinţifică şi tehnică a infrastructurii de cercetare care urmează a fi sau este înfiinţată şi operată de ERIC, după caz; durata de funcţionare a ERIC;
b)condiţiilor de participare a României la ERIC: contribuţia financiară a României prevăzută la ERIC; avantajele participării României la ERIC; riscurile participării, respectiv neparticipării României la ERIC.
(3)Avizele menţionate la alin. (1) se formulează şi se transmit în scris în termen de 30 de zile calendaristice de la data solicitării.
(4)Avizele menţionate la alin. (1) pot fi favorabile sau negative, cu menţionarea motivelor, în termeni clari şi precişi, în cazul avizului negativ.
Art. 9: Aprobarea participării României la ERIC
(1)Luând în considerare avizele menţionate la art. 8, autoritatea de notificare, împreună cu finanţatorul, după caz, va înainta Guvernului României Memorandumul privind aprobarea participării României la constituirea unui ERIC, în condiţiile prevăzute în proiectul de statut al respectivului ERIC sau, după caz, Memorandumul privind aprobarea aderării României la un ERIC, în condiţiile prevăzute în statutul ERIC respectiv. Textul memorandumului va include şi prevederile acordului dintre membrii ERIC menţionat la art. 5 alin. (1) lit. d) ultima teză din Regulament.
(2)În cazul în care, în urma evaluării efectuate de Comisia Europeană sau la propunerea membrilor consorţiului, proiectul de statut sau statutul ERIC suferă modificări de fond, cu implicaţii asupra calităţii în care România participă la ERIC şi/sau asupra contribuţiei financiare a României, se reia procedura de avizare prevăzută la art. 8 şi de aprobare prevăzută la alin. (1).
(3)Pentru orice modificări ale proiectului de statut sau statutului ERIC, intervenite în urma evaluării efectuate de Comisia Europeană sau la propunerea membrilor consorţiului, altele decât cele prevăzute la alin. (2), autoritatea de notificare îşi poate da acordul în vederea transmiterii acestora spre aprobare la Comisie, fără a se relua procedura de avizare prevăzută la art. 8 şi de aprobare prevăzută la alin. (1).
(4)În cazul în care, în urma evaluării efectuate de Comisia Europeană sau la propunerea membrilor consorţiului, acordul încheiat între membrii ERIC menţionat la art. 5 alin. (1) lit. d) ultima teză din Regulament suferă modificări, autoritatea de notificare consultă Ministerul Finanţelor Publice şi, dacă este necesar, solicită avizul acestuia asupra modificărilor respective.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care România participă la constituirea unui ERIC sau aderă la un ERIC fără contribuţie financiară, autoritatea de notificare poate aproba participarea României la ERIC şi semna documentele de participare la constituirea unui ERIC, respectiv de aderare la un ERIC, luând în considerare avizul consultativ al CCCDI prevăzut la art. 8, fără a mai fi necesară aprobarea participării prin memorandum înaintat Guvernului României.
(6)România devine stat membru gazdă, stat membru sau observator la ERIC numai de la data la care intră în vigoare decizia Comisiei Europene de constituire a ERIC, în conformitate cu prevederile Regulamentului, sau, după caz, de la data prevăzută în decizia de aderare la ERIC şi în condiţiile prevăzute de statut.
(7)Solicitanţii cărora autoritatea de notificare le-a aprobat cererea de participare la un ERIC, în conformitate cu art. 6, pot beneficia de sprijin financiar pentru participarea la ERIC numai după ce România devine stat membru gazdă, stat membru sau observator la ERIC, după caz.
Art. 10: Retragerea sprijinului financiar
(1)Autoritatea de notificare sau finanţatorul, după caz, îşi rezervă dreptul de a retrage sprijinul financiar, după o notificare prealabilă de două luni, în condiţiile în care susţinerea financiară nu mai este posibilă din următoarele motive:
a)modificarea cadrului financiar şi/sau a proiectului de statut ERIC, intervenită în urma negocierilor dintre partenerii ERIC şi/sau a negocierilor cu Comisia Europeană, nu mai face posibilă susţinerea financiară a participării;
b)modificarea contextului în care a fost luată decizia privind cererea de participare nu mai face posibilă susţinerea financiară a participării.
(2)Sprijinul financiar nu poate fi retras ulterior deciziei de constituire a ERIC luate de Comisia Europeană decât în condiţiile respectării prevederilor statutului.
(3)În cazul menţionat la alin. (1), solicitantului îi revine sarcina de a identifica un alt finanţator.
Art. 11: Semnarea şi transmiterea cererii României de constituire a unui ERIC pentru care România este stat membru gazdă
(1)În urma semnării memorandumului menţionat la art. 9 alin. (1), autoritatea de notificare:
a)emite declaraţia statului membru gazdă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) din Regulament, numai cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
b)semnează cererea României de constituire a ERIC;
c)semnează acordul dintre membrii ERIC privind limitele şi condiţiile de exonerare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) ultima teză din Regulament.
(2)În urma întrunirii tuturor condiţiilor prevăzute în Regulament, precum şi a celor prevăzute în prezenta procedură, necesare înaintării cererii de constituire menţionate la art. 5 din Regulament, autoritatea de notificare transmite Comisiei Europene, prin Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, cererea de constituire a ERIC pentru care România este stat membru gazdă.
Art. 12: Semnarea şi transmiterea cererii României de participare la constituirea unui ERIC pentru care România este stat membru
În urma semnării memorandumului menţionat la art. 9 alin. (1), autoritatea de notificare:
a)semnează cererea de constituire a ERIC;
b)semnează acordul dintre membrii ERIC privind limitele şi condiţiile de exonerare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) ultima teză din Regulament;
c)transmite statului gazdă al consorţiului ERIC cererea de constituire a ERIC, pentru care România este stat membru.
Art. 13: Semnarea şi transmiterea cererii României de participare la constituirea unui ERIC ca observator
În cazul în care România solicită participarea la constituirea unui ERIC ca observator, în urma aprobării participării României la ERIC în conformitate cu prevederile menţionate la art. 9 alin. (1) sau (5), după caz, autoritatea de notificare, solicitantul şi finanţatorul, după caz, vor proceda conform prevederilor menţionate în proiectul de statut ERIC.
Art. 14: Semnarea şi transmiterea cererii României de aderare la un ERIC
În cazul în care România solicită aderarea la un ERIC, în urma aprobării participării României la ERIC în conformitate cu prevederile menţionate la art. 9 alin. (1) sau (5), după caz, autoritatea de notificare semnează şi transmite scrisoarea României privind cererea de aderare ca membru sau observator, după caz, conform prevederilor din statut şi/sau în urma unui apel pentru admiterea de noi membri şi/sau observatori. Solicitantul şi finanţatorul, după caz, vor proceda conform prevederilor menţionate în statutul ERIC.
CAPITOLUL III: Atribuţii şi responsabilităţi
Art. 15: Atribuţiile şi responsabilităţile autorităţii de notificare Autoritatea de notificare are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a)aprobă sau respinge cererea solicitanţilor din România de participare la constituirea unui ERIC sau de aderare la un ERIC, după caz, luând în considerare avizul CCCDI asupra oportunităţii şi necesităţii participării României la respectivul consorţiu pentru o infrastructură de cercetare, în raport cu Strategia naţională în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi inovării, precum şi acordul finanţatorului, după caz;
b)solicită avizul CCCDI asupra cererii solicitantului de a participa la un ERIC, în conformitate cu art. 5 alin. (1);
c)solicită avizul CCCDI şi al finanţatorului, după caz, asupra proiectului de statut sau statutului unui ERIC, în conformitate cu art. 8 alin. (1);
d)elaborează împreună cu finanţatorul, după caz, şi înaintează Guvernului României memorandumul menţionat la art. 9 alin. (1);
e)emite declaraţia statului membru gazdă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. d) din Regulament, numai după semnarea memorandumului menţionat la art. 9 alin. (1) şi cu avizul Ministerului Finanţelor Publice;
f)semnează cererea de constituire a unui ERIC sau cererea de aderare la un ERIC, în urma aprobării participării României la ERIC în conformitate cu prevederile menţionate la art. 9 alin. (1) sau (5), după caz;
g)semnează acordul dintre membrii ERIC privind limitele şi condiţiile de exonerare referitoare la aplicarea scutirii de la plata TVA şi plata accizelor, numai după semnarea memorandumului menţionat la art. 9 alin. (1) şi, în cazul modificării acordului, cu respectarea prevederilor menţionate la art. 9 alin. (4);
h)transmite Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană cererea de constituire a unui ERIC pentru care România este stat membru gazdă;
i)transmite statului gazdă al consorţiului ERIC, din partea României, cererea de constituire a unui ERIC sau de aderare la un ERIC, după caz;
j)nominalizează reprezentanţi în cadrul grupurilor de lucru formate pentru constituirea unui ERIC;
k)reprezintă sau mandatează reprezentarea României în organele de conducere, în adunările generale etc. ale consorţiilor ERIC la care România este stat membru gazdă, stat membru sau observator;
l)participă la elaborarea documentelor cuprinse în cererea de constituire a ERIC, împreună cu solicitantul şi finanţatorul, după caz, şi, ori de câte ori este necesar, cu consultarea Ministerului Finanţelor Publice şi a altor ministere şi organe de specialitate pentru aspectele care intră în sfera de competenţă a acestora;
m)solicită şi primeşte de la solicitantul care participă la constituirea unui ERIC sau care se află în curs de aderare la un ERIC documentele necesare obţinerii statutului de membru sau de observator la respectivul ERIC;
n)solicită şi primeşte de la membrii şi observatorii români în ERIC date, informaţii sau documente privind activitatea respectivului ERIC, cu excepţia celor cu caracter confidenţial;
o)asigură sprijin financiar membrilor şi observatorilor români la ERIC, conform statutului ERIC şi memorandumului menţionat la art. 9 alin. (1), numai în cazul în care autoritatea de notificare este şi finanţator;
p)înfiinţează Registrul consorţiilor europene pentru infrastructuri de cercetare în care România este stat gazdă, stat membru sau observator, denumit în continuare Registrul ERIC, prin care să gestioneze evidenţa şi participarea tuturor solicitanţilor la ERIC. Registrul ERIC va fi publicat pe pagina web a Ministerului Educaţiei Naţionale - activitatea de cercetare.
Art. 16: Atribuţiile şi responsabilităţile CCCDI
CCCDI are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a)identifică entităţi publice sau entităţi private care îndeplinesc un serviciu public din România, capabile să participe la ERIC, şi informează autoritatea de notificare asupra potenţialului acestora;
b)la solicitarea autorităţii de notificare, analizează şi acordă avizul consultativ asupra cererilor solicitanţilor de a participa la un ERIC, în conformitate cu art. 5;
c)la solicitarea autorităţii de notificare, analizează şi acordă avizul consultativ asupra proiectului de statut sau statutului unui ERIC, în conformitate cu art. 8.
Art. 17: Atribuţiile şi responsabilităţile solicitanţilor
Solicitanţii din România au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a)elaborează şi înaintează autorităţii de notificare cererea de participare la ERIC;
b)încheie, după caz, un acord prealabil cu finanţatorul privind acordarea sprijinului financiar;
c)elaborează descrierea ştiinţifică şi tehnică a infrastructurii de cercetare cu care participă la ERIC;
d)participă la elaborarea documentelor cuprinse în cererea de constituire a ERIC sau de aderare la ERIC;
e)furnizează autorităţii de notificare orice date, informaţii sau documente necesare obţinerii statutului de membru sau de observator la ERIC;
f)participă la lucrările din cadrul grupurilor de lucru ERIC şi prezintă autorităţii de notificare raportul participării în termen de maximum 15 zile calendaristice de la participare.
Art. 18: Atribuţiile şi responsabilităţile entităţilor care reprezintă România într-un ERIC
Entităţile care reprezintă România într-un ERIC constituit au următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a)respectă angajamentele asumate prevăzute în statutul ERIC;
b)furnizează autorităţii de notificare, la solicitarea acesteia, date, informaţii sau documente, cu excepţia celor cu caracter confidenţial, privind activitatea lor în ERIC-ul respectiv;
c)informează autoritatea de notificare cu privire la orice modificări ale statutului.
Art. 19: Atribuţiile şi responsabilităţile finanţatorului
Finanţatorul, în cazul în care acesta este diferit de autoritatea de notificare, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a)încheie un acord prealabil cu solicitantul privind acordarea sprijinului financiar;
b)sprijină financiar participarea la ERIC în baza acordului încheiat cu solicitantul şi în conformitate cu statutul ERIC şi memorandumul menţionat la art. 9 alin. (1);
c)informează autoritatea de notificare cu privire la orice modificare a acordului privind sprijinul financiar;
d)participă la lucrările din cadrul grupurilor de lucru ERIC şi prezintă autorităţii de notificare raportul participării în termen de maximum 15 zile calendaristice de la participare;
e)la solicitarea autorităţii de notificare, analizează şi acordă avizul asupra proiectului de statut sau statutului ERIC, în conformitate cu art. 8;
f)participă la elaborarea documentelor cuprinse în cererea de constituire a ERIC sau de aderare la ERIC, după caz, împreună cu solicitantul şi autoritatea de notificare;
g)împreună cu autoritatea de notificare, participă la elaborarea memorandumului menţionat la art. 9 alin. (1) şi îl înaintează spre aprobare Guvernului României.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 755 din data de 5 decembrie 2013