ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 23 decembrie 2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Având în vedere că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, au fost promovate o serie de măsuri pentru pregătirea punerii în aplicare a noului Cod de procedură civilă, fiind amânată, până la data de 1 ianuarie 2016, aplicarea unor dispoziţii ale acestui cod,
dat fiind faptul că se impune continuarea implementării tuturor măsurilor de ordin administrativ de care depinde, în mod necesar, aplicarea în condiţii optime a dispoziţiilor noului Cod de procedură civilă mai sus amintite şi că termenul rămas pentru finalizarea acestor măsuri este foarte scurt, ceea ce face necesară o nouă prorogare a intrării în vigoare a acestor dispoziţii, fapt solicitat şi de reprezentanţii sistemului judiciar,
ţinând seama de faptul că implementarea măsurilor administrative presupune, între altele, bugetarea corespunzătoare, achiziţia de bunuri şi servicii, precum şi realizarea lucrărilor de infrastructură, pentru acoperirea necesităţilor identificate, cu implicarea directă a instituţiilor sistemului justiţiei civile,
în considerarea faptului că, în acest interval de timp, sunt necesare organizarea şi monitorizarea fermă şi atentă a măsurilor administrative menţionate, precum şi, dacă este cazul, luarea altor măsuri necesare aplicării în condiţii optime a noii reglementări procesual civile, printr-un demers concertat şi unitar şi în urma unei consultări publice consistente,
întrucât neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă poate genera disfuncţionalităţi în activitatea de înfăptuire a justiţiei civile, inclusiv din perspectiva aplicării în timp a legii de procedură civilă, cu consecinţe grave pe planul respectării exigenţelor dreptului la un proces echitabil, în termen rezonabil,
ţinând seama că lipsa condiţiilor materiale adecvate va conduce la imposibilitatea obiectivă de desfăşurare a cercetării procesului şi, după caz, a dezbaterii fondului în camera de consiliu, cu afectarea imperativului celerităţii procedurii şi chiar a concepţiei de ansamblu a noului Cod de procedură civilă,
având în vedere că aspectele mai sus menţionate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Articol unic
(1)Termenele prevăzute la art. XII alin. (1), art. XIII teza I, art. XVIII alin. (1) şi art. XIX alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2017.
(2)Dispoziţiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) şi art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, se aplică şi proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Raluca Alexandra Prună

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 964 din data de 24 decembrie 2015