DECIZIE nr. 161 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, excepţie ridicată de Alexandru Gyorgy în Dosarul nr. 5.714/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 549D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 3 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.714/320/2013, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.
Excepţia a fost ridicată de Alexandru Gyorgy într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea faptei prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 407/2006.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul menţionează că dispoziţiile legale criticate împiedică instanţa de judecată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 181 din Codul penal persoanei care a comis infracţiunea de braconaj. Astfel, se încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie care arată că statul se organizează potrivit principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât legiuitorul face un act de justiţie, face un act de aplicare a legii, doar instanţele fiind competente să constate dacă într-adevăr s-a comis o infracţiune, care este persoana vinovată şi ce fel de sancţiune va fi aplicată acestei persoane. Or, prin acest text legiuitorul prezumă absolut vinovată o persoană care a comis o stare de fapt care ulterior este infracţiune.
De asemenea, se susţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, deoarece persoanele care comit infracţiuni de braconaj nu pot beneficia de prevederile art. 181 din Codul penal, fiind discriminaţi în raport cu ceilalţi cetăţeni care comit alt gen de infracţiuni şi beneficiază de dispoziţiile art. 181.
Totodată, autorul excepţiei apreciază că textul legal criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât cei care comit infracţiunile prevăzute de legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nu pot uza de toate instituţiile dreptului penal şi nu îşi pot construi o apărare pertinentă.
Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât textul criticat nu creează o imixtiune a puterii legislative în atribuţiile puterii judecătoreşti. Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte. Prevederile legale criticate reprezintă voinţa legiuitorului de a prezuma că anumite fapte prevăzute de legea penală prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
De asemenea, instanţa apreciază că textele constituţionale invocate nu sunt încălcate, reglementarea din legea specială, contestată ca fiind neconstituţională, nu aduce atingere reglementării din Codul penal în ceea ce priveşte aprecierea gradului de pericol social al faptei, ci doar atribuie un grad de pericol social specific infracţiunii în situaţia în care sunt încălcate anumite norme.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât reglementarea urmăreşte protejarea unui interes public şi, ţinând seama de conţinutul său, nu pot fi reţinute criticile privind înfrângerea prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, introdus prin art. I pct. 45 din Legea nr. 215/2008 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 10 noiembrie 2008, care au următorul conţinut: "Faptele prevăzute la art. 42-45 prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului."
Curtea constată că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care prevede la art. 188 pct. 4 abrogarea art. 461 din Legea nr. 407/2006.
Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin principiului separaţiei puterilor în stat şi nu afectează dreptul judecătorului de a înfăptui actul de justiţie prin posibilitatea de a stabili în concret cu privire la pericolul social al infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.
În considerarea unor situaţii de interes public, Parlamentul poate stabili ca anumite fapte antisociale să fie calificate drept infracţiuni, autorii lor urmând să suporte consecinţele ce decurg din aceasta. În cazul de faţă, o asemenea reglementare este justificată de protecţia fondului cinegetic naţional şi a faunei de interes cinegetic şi, nu în ultimul rând, de preocuparea de a recunoaşte şi conferi oricărei persoane dreptul la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât reglementarea se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei contestate, fără niciun fel de considerente arbitrare, fiind deopotrivă respectate toate regulile şi garanţiile procedurale referitoare la dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Principiul egalităţii în drepturi nu implică tratarea juridică uniformă a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim distinct pentru infracţiuni diferite este expresia firească a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite, tratamentul juridic să fie diferenţiat.
În continuare, Curtea reţine că art. 181 din Codul penal, la care face referire autorul excepţiei, are în vedere fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit ocrotirea fondului cinegetic naţional şi a faunei de interes cinegetic ca bun public, luând judecătorului posibilitatea de a diminua până la anihilare una dintre trăsăturile infracţiunilor prevăzute de art. 42-45 din Legea nr. 407/2006, în funcţie de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale apărate, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de persoana şi conduita făptuitorului, precum şi de alte criterii intrinseci ale faptei.
De asemenea, o soluţie legislativă identică cu cea criticată în prezenta cauză se regăseşte în art. 120 din Codul silvic, iar prin Decizia nr. 1.001 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Decizia nr. 312 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, şi Decizia nr. 568 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia invocată.
Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că sancţionarea acestor fapte este în acord cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie şi ţine de domeniul dreptului substanţial, legiuitorul având în vedere situaţia în care gradul de pericol social concret al unei fapte penale este mai mic faţă de pericolul social generic al infracţiunii-tip incriminate de legiuitor.
În acelaşi sens este şi Decizia nr. 715 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Gyorgy în Dosarul nr. 5.714/320/2013 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiile art. 461 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 359 din data de 15 mai 2014