ORDIN nr. 694 din 16 aprilie 2015 pentru aprobarea derogării în scop ştiinţific în cazul unor specii de faună sălbatică
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 102.825 din 23 martie 2015 al Direcţiei biodiversitate,
ţinând seama de Avizul Academiei Române nr. 3.561/CJ din 23 martie 2015,
luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) şi c) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,
În temeiul prevederilor art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
Art. 1
Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă capturarea, transportul, deţinerea şi eliberarea ulterioară, după caz, a unui număr de exemplare din specii de faună sălbatică de pe raza judeţelor: Ilfov, Giurgiu, Buzău, Vâlcea, Argeş, după cum urmează:
a)Lucanus cervus (rădaşcă) - maximum 300 de exemplare;
b)Bombina variegata (buhai de baltă cu burta galbenă) - maximum 300 de exemplare;
c)Pholidoptera transsylvanica (cosaşul transilvănean) - maximum 300 de exemplare.
Art. 2
(1)Recoltarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute la art. 1 se va face prin capturare.
(2)Capturarea exemplarelor din speciile prevăzute la art. 1 se va face de către echipe mixte aparţinând Muzeului Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", denumit în continuare beneficiarul, şi firmei partenere Societatea Comercială "ASA Environmental Services" - S.R.L. din cadrul proiectului "Protocolul genetic pentru estimarea unor parametri populaţionali necesari în managementul conservativ al speciilor animale Natura 2000".
(3)Pentru activitatea prevăzută la alin. (2) se va solicita şi obţine autorizaţia de mediu pentru recoltare/capturare.
Art. 3
Derogarea se stabileşte de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 30 iunie 2016.
Art. 4
(1)În termen de 30 de zile de la data capturării beneficiarul are obligaţia să transmită agenţiei judeţene pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea de capturare un raport asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute.
(2)Modelul raportului asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
(3)Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului transmite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în maximum 45 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia în baza datelor prevăzute la alin. (1).
Art. 5
Controlul aplicării derogării se exercită de către personalul împuternicit din cadrul subunităţilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Mihail Fâcă,

secretar de stat

ANEXĂ: RAPORT asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute
- model -
RAPORT asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute
Solicitant ................................
Specia pentru care s-a acordat derogarea
..................................................
Numărul exemplarelor ..............................
Stadiul de dezvoltare .......................................
Starea exemplarelor înainte de prelevare ..................................
Starea exemplarelor după prelevare .................................
Locul de prelevare ................................
Data prelevării .........................................
Mijloace, instalaţii şi metode avute în vedere ..............................
Stocarea şi destinaţia specimenelor ...............................................
MOTIVUL RECOLTĂRII/DEROGĂRII
|_| În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, precum şi al conservării habitatelor naturale
|_| Pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor, apelor şi altor bunuri
|_| În interesul sănătăţii şi al securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, inclusiv de natură socială ori economică, şi pentru consecinţe benefice de importanţă fundamentală pentru mediu
|_| În scopuri de repopulare şi reintroducere a acestor specii, precum şi pentru operaţiuni de reproducere necesare în acest scop
|_| Pentru a permite, în condiţii strict controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare
(Ataşaţi documentele care să justifice recoltarea exemplarelor în conformitate cu motivul derogării.)
Data .....................
Semnătura .....................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 304 din data de 5 mai 2015