Document embed

DECIZIE nr. 272 din 23 mai 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010

Augustin Zegrean	- preşedinte
Aspazia Cojocaru	- judecător
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, excepţie ridicată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. în Dosarul nr. 8.170/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.593D/2012.

La apelul nominal răspund, pentru autoarea excepţiei, avocaţii Ana Diculescu-Şova şi Simona Neagu, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocaţilor prezenţi, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, susţine că, deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 a fost deja aplicată, aceasta urmează să fie analizată în contextul ordinii juridice interne nu numai după denumire, ci şi după conţinut. De asemenea, având în vedere că în timpul procesului starea de fapt s-a schimbat, consideră că instanţa de contencios constituţional trebuie să îşi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra Legii nr. 148/2013 prin care a fost aprobată Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010. Arată că inclusiv avizul Consiliului Legislativ menţionează faptul că art. 51 şi 52 din ordonanţă cuprind o normă generică, potrivit căreia toţi operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona unele sume la bugetul de stat, în timp ce art. 53 alin. (2) prevede în mod expres subiectele de drept cărora li se aplică aceste dispoziţii, precum şi sumele maxime ce pot fi donate, ceea ce imprimă acestei norme un caracter imperativ, nespecific actului de donaţie, act unilateral şi cu titlu gratuit. Sursa veniturilor bugetare este legea, la aceasta adăugându-se convenţia, care substituie consimţământul Societăţii Comerciale Fondul Proprietatea - S.A., încălcându-se, astfel, statul de drept. Domeniul rectificării bugetare este un domeniu specializat, legile bugetare neputând face obiectul delegării legislative. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 este viciată din punct de vedere constituţional, deoarece doar Parlamentul este în măsură să reglementeze sursa de venit a bugetului.

În continuare, avocaţii susţin că singurul temei care stă la baza donaţiei efectuate de către Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş îl constituie Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010. Potrivit dreptului comun singurul mod de apropriere a patrimoniului unei societăţi este prin plata de dividende, iar plata acestora trebuie realizată către toţi acţionarii. Oportunitatea distribuirii de dividende trebuie lăsată la latitudinea societăţii, iar dacă aceasta nu consideră necesar distribuirea de dividende, sumele respective trebuie folosite în scopul şi spre beneficiul societăţii comerciale. Mai mult, criza economică nu poate constitui o justificare care să permită acţionarului majoritar să îşi aproprieze din patrimoniul societăţii comerciale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu poate cere, în timpul dezbaterilor din şedinţa publică ori prin notele scrise depuse la dosar, extinderea obiectului excepţiei şi nici nu poate invoca în faţa Curţii un alt temei constituţional. Aşa fiind, extinderea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi noile motive de neconstituţionalitate invocate de avocaţii prezenţi nu pot fi primite. În continuare, arată că textul de lege criticat nu este, în sine, neconstituţional. Dividendul reprezintă un drept de creanţă ce intră sub protecţia Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că măsura dispusă prin textul de lege criticat reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate în ceea ce priveşte folosinţa bunurilor. Ingerinţa este legală, rezonabilă faţă de scopul urmărit, înscriindu-se în marja de apreciere a statului. În acest sens, face referire la Cauza Dumitru împotriva României. În final, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 11 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 8.170/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, excepţie ridicată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. cu ocazia soluţionării unei cauze de contencios administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine următoarele:

Protecţia constituţională a dreptului de proprietate este extinsă prin interpretarea art. 44 din Constituţie în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Noţiunea de "bun" trebuie înţeleasă în sens extins şi desemnează toate bunurile cu o valoare patrimonială. Orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie să fie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Dividendele cuvenite acţionarilor constituie un bun. În momentul în care societatea obţine profit, fiecare asociat al ei are dreptul la un beneficiu - văzut ca un element patrimonial pozitiv care constă într-un câştig bănesc sau de altă natură (dar tot patrimonială), apt să determine creşterea avutului asociaţilor. Prin art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010, Guvernul, cumulând atributele de putere legislativă, pe de o parte, şi de persoană interesată în cauză, în virtutea calităţii sale de titular al dreptului de proprietate privată a statului, pe de altă parte, şi-a încălcat obligaţiile de a reglementa măsuri necesare apărării dreptului de proprietate al acţionarilor minoritari împotriva încălcării de către alte subiecte de drept, legiferând prin art. 59 "discreţia acţionarului majoritar" de a efectua acte cu titlu gratuit. Curtea Constituţională a stabilit în numeroase decizii că "statul nu poate beneficia, cât priveşte bunurile care formează obiectul proprietăţii private, de o ocrotire juridică diferită de aceea a persoanelor fizice sau a persoanelor juridice de drept privat". Or, prin textul Ordonanţei Guvernului nr. 18/2010, statul beneficiază de o protecţie sporită a proprietăţii sale în societăţile în care deţine participaţia majoritară la capitalul social, având putere de decizie totală asupra distribuirii profitului către el însuşi, cu nesocotirea dreptului de proprietate al acţionarilor minoritari. Regula de drept comun instituită pentru protecţia proprietăţii private, constând în aceea că orice decizie de distribuire de dividende va profita în mod automat şi obligatoriu tuturor acţionarilor, proporţional cu cota lor de participare la capitalul social, a fost eludată în situaţia particulară prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010, aducându-se astfel o gravă atingere dreptului de proprietate al acţionarilor minoritari.

Dispoziţiile criticate legiferează dreptul statului de a diminua activele societăţilor în care acesta deţine pachetul majoritar şi de a "expropria" acţionarii minoritari, prin efectuarea de donaţii, cu privire la care are putere discreţionară de decizie şi al căror beneficiar este în final tot el. Chiar dacă dispoziţiile legale nu impun obligaţia, ci pretind a reglementa doar dreptul societăţii de a dona, acestea prezintă grave indicii de neconstituţionalitate.

Textul Ordonanţei Guvernului nr. 18/2010 afectează, aşadar, în mod substanţial/esenţial dreptul de proprietate al acţionarilor minoritari din societăţile cu capital majoritar de stat, respectiv profitul obţinut în urma desfăşurării activităţii comerciale, asimilat, din punct de vedere al Constituţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, proprietăţii private, creând astfel o discriminare între titularii dreptului de proprietate privată, respectiv între proprietatea privată a statului şi cea a unei persoane private.

Totodată, prin instituirea dispoziţiilor legale care creează cadrul acordării de donaţii de la societăţile cu capital majoritar de stat către acelaşi stat, se aduce atingere libertăţii constituţionale de exercitare a unei activităţi economice, în scopul obţinerii de profit, fiind impusă acţionarilor o voinţă străină de interesul societar. Art. 135 din Constituţie trebuie interpretat în coroborare cu art. 45, consacrat libertăţii economice, în sensul garantării accesului la activităţile economice. Statul este, aşadar, ţinut să asigure o economie de piaţă, în care societăţile comerciale, indiferent de forma lor de proprietate, îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor economiei de piaţă şi nu a economiei centralizate. Dispoziţiile art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 creează premisele unei economii centralizate, constituind o simplă formă de colectare de resurse bugetare, ce încalcă principiile economiei de piaţă, impunând societăţilor cu capital majoritar de stat să distribuie profitul către stat, cu ignorarea intereselor acţionarilor minoritari.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 328 din 24 ianuarie 2013 s-a solicitat instanţei de judecată completarea încheierii cu opinia acesteia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că, în conformitate cu regulile din dreptul comun în materia societăţilor comerciale, dispoziţiile art. 67 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 31/1990, "dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii".

Din analiza argumentaţiei prezentate rezultă că situaţia premisă pe care aceasta o are în vedere este că "hotărârea adunării generale de aprobare a donaţiei are valenţa unei hotărâri de acordare de dividende" şi că sumele la care fac referire dispoziţiile legale criticate constituie întreg "profitul determinat", care, în virtutea acestor dispoziţii legale, se atribuie în totalitate acţionarului majoritar.

Or, aprecierea cu privire la corespondenţa dintre totalul sumelor neutilizate disponibile la data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 18/2010, respectiv la data donaţiei, şi sumele care au făcut obiectul aplicării dispoziţiilor legale criticate constituie un aspect de strictă aplicare a legii. Prin urmare, în ceea ce priveşte obiectul donaţiei, considerăm că există un dubiu rezonabil cu privire la faptul că, prin prevederile legale criticate, statul, întrunind calitatea de legiuitor cu aceea de acţionar majoritar, ar fi impus donarea profitului, a dividendelor în sumă de 400 de milioane lei. Consideră că, potrivit dreptului comun, este posibilă operaţiunea de donare către bugetul de stat din partea unui operator economic care are calitatea de acţionar majoritar privat, în acest caz fiind incidente dispoziţiile Codului civil în materie de donaţie. În acelaşi timp însă, marja de apreciere a acţionarului majoritar cu privire la cuantumul concret al donaţiei este limitată de principiul proporţionalităţii, potrivit căruia toţi acţionarii trebuie să participe şi la profit şi la pierderi în mod proporţional cu cotele deţinute. Or, în cazul de faţă, normele legale criticate nu impun donarea întregului profit, astfel încât să se poată susţine argumentul că statul ar fi profitat de dubla sa calitate de legiuitor şi de acţionar pentru a impune distribuirea către sine a profitului.

Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 nu a cuprins şi garanţii suplimentare privind ocrotirea proprietăţii acţionarilor minoritari, deoarece aceştia se bucurau de toate garanţiile prevăzute de legislaţia în materie, potrivit dreptului comun, garanţii care nu au fost înlăturate prin adoptarea actului normativ criticat. Facultatea de a dona sume la bugetul de stat putea fi utilizată numai cu respectarea limitei superioare de 400 milioane de lei. Această limită arată tocmai faptul că la utilizarea facultăţii de a dona erau incidente principiul proporţionalităţii şi celelalte principii din actul constitutiv şi din dreptul comun.

Mai mult, limita respectivă este un indiciu concret al faptului că legiuitorul nu a intenţionat să determine suma care trebuie donată, ci doar să se asigure că marja de apreciere a acţionarului majoritar respectă drepturile acţionarilor minoritari. Aşadar, configurarea sumei concrete care urma să fie donată bugetului de stat este un act care depinde eminamente de voinţa societăţii, statul lăsând această opţiune deschisă, iar, în concret, suma urma să fie determinată, de la caz la caz, prin aplicarea ansamblului regulilor de drept incidente şi nu doar a posibilităţii de a dona.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010, cu următorul conţinut:

- Art. 59: "(1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona la bugetul de stat, în cursul anului 2010, sume neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, aferente anilor precedenţi, reprezentând surse proprii de finanţare, constituite din profitul anilor precedenţi, din sume rezultate din vânzarea activelor, din vânzarea participaţiilor deţinute la filiale, precum şi sume din cota de 35%, potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 168/1998 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare dezvoltării şi modernizării producţiei de ţiţei şi gaze naturale, rafinării, transportului şi distribuţiei petroliere, cu modificările ulterioare.

(2) Cu sumele donate potrivit alin. (1) se diminuează capitalurile proprii.";

- Art. 60: "(1) Operatorii economici cu capital majoritar de stat pot dona sume la bugetul de stat în cursul anului 2010, altele decât cele prevăzute la art. 59, fără ca aceasta să conducă la înregistrarea de rezultate financiare negative.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt deductibile la calculul profitului impozabil şi vor fi reflectate în mod corespunzător în bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1).

(3) Se mandatează reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor să modifice în mod corespunzător bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici cu capital majoritar de stat.";

- Art. 61: "(1) Sumele prevăzute la art. 59 şi 60 se virează într-un cont distinct de venituri ale bugetului de stat deschis la unităţile Trezoreriei Statului în a căror rază teritorială operatorii economici cu capital majoritar de stat sunt luaţi în evidenţa fiscală, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora.

(2) Prevederile art. 59 şi 60 se pot aplica şi Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice «Electrica» - S.A. în limita sumei de 400 milioane lei, Societăţii Naţionale de Gaze Naturale «Romgaz» - S.A. Mediaş în limita sumei de 400 milioane lei şi Companiei Naţionale «Loteria Română» - S.A. în limita sumei de 74 milioane lei."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autoarea excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României. De asemenea, invocă şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

I. Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010.

La data de 30 noiembrie 2010, Adunarea Generală a Acţionarilor Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş, prin Hotărârea nr. 12/2010, a aprobat cu majoritate de voturi (32.560.984 voturi pentru - corespunzătoare acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi 5.742.854 voturi împotrivă - corespunzătoare acţiunilor deţinute de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A.) efectuarea unei donaţii, în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 18/2010, de 400 milioane lei, cu respectarea prevederilor Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 14 din 26 noiembrie 2010. Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit diminuarea capitalurilor proprii cu sumele donate.

La data de 7 decembrie 2010 a fost încheiat contractul de donaţie între Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin cererea de chemare în judecată din 2 decembrie 2010, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş nr. 12/2010 prin care a fost aprobată donaţia de 400 milioane lei către statul român.

Prin Sentinţa comercială nr. 146/CC, pronunţată în şedinţa din 19 ianuarie 2011, Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins cererea formulată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. privind anularea Hotărârii nr. 12/2010.

La data de 11 aprilie 2011, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a formulat recurs împotriva Sentinţei comerciale nr. 146/CC din 19 ianuarie 2011, pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Prin Decizia comercială nr. 715/2011, pronunţată în şedinţa din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială a respins recursul formulat.

La data de 13 martie 2011, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei comerciale nr. 715/2011, prin care s-a solicitat anularea deciziei atacate şi, în urma rejudecării recursului, admiterea acestuia şi modificarea sentinţei primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. La dosar, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 şi art. 61 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010.

Prin Decizia nr. 1.388/2011, pronunţată în şedinţa din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, reţinând că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată, fiind vorba despre o contestaţie în anulare, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a respins contestaţia în anulare formulată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A.

Împotriva capătului referitor la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia şi sesizarea instanţei de contencios constituţional.

Prin Decizia nr. 3.321, pronunţată în şedinţa din 11 septembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a respins recursul formulat de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A., reţinând că soluţia primei instanţe a fost corectă.

Ulterior, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. a formulat o cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de prevederile art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii.

II. Conform Adresei înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 681 din 18 februarie 2013, Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş a comunicat că în anul 2010 a plătit dividendele cuvenite acţionarilor, iar sursa fondurilor donate statului în baza dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 18/2010 a fost reprezentată de fondul de dezvoltare al societăţii, constituit din profitul net al anilor anteriori.

III. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 2 şi 3 din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. este acea entitate destinată realizării plăţii prin echivalent a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada de referinţă prevăzută la art. 1 alin. (1) din titlul VII al aceleiaşi legi şi a celor aferente pretenţiilor rezultate din aplicarea art. 32 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi funcţionează ca un organism de plasament colectiv, sub forma unei societăţi de investiţii de tip închis, cu personalitate juridică.

De asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 1.481/2005 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A., cu modificările şi completările ulterioare, prevede în art. 1 că se înfiinţează Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. de la data înregistrării în registrul comerţului, organism de plasament colectiv, sub formă de societate de investiţii de tip închis.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.481/2005, "capitalul social iniţial al Societăţii Comerciale «Fondul Proprietatea» - S.A. la înfiinţare este constituit din activele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-e) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările ulterioare".

Dispoziţiile titlului VII art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 247/2005 menţionează că, la constituire, capitalul social iniţial al Fondului Proprietatea va fi format din acţiunile deţinute de Ministerul Finanţelor Publice la diverse societăţi comerciale, conform anexei; iar anexa prevede că de la Ministerul Economiei şi Comerţului şi OPSPI se va transfera 15% din participaţia la Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A.

Prin efectul Legii nr. 247/2005 şi Hotărârii Guvernului nr. 1.481/2005, Fondul Proprietatea a devenit proprietarul de drept al acţiunilor care, potrivit dispoziţiilor speciale, au constituit capitalul social iniţial al fondului. Astfel, Fondul Proprietatea a dobândit calitatea de acţionar la Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. şi, în consecinţă, dreptul la dividende conform art. 67 din Legea nr. 31/1990, potrivit cotei de participare la capitalul social.

IV. În ceea ce priveşte solicitarea avocaţilor autoarei excepţiei de a extinde atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, cât şi critica de neconstituţionalitate, Curtea constată că această solicitare nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...)", iar alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi (...)". Cadrul procesual specific al excepţiei de neconstituţionalitate este, aşadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia. Prin urmare, în faţa Curţii Constituţionale obiectul excepţiei nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în faţa Curţii de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012.

De asemenea, temeiurile excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele precizate prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepţiei decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. De altfel, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit că invocarea în faţa Curţii, în cadrul unei excepţii de neconstituţionalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificaţia ridicării unei excepţii direct în faţa Curţii, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992. A se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Aşa fiind, Curtea se va pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost formulată în faţa instanţei de judecată.

V. În continuare, în ceea ce priveşte distribuirea profitului la sfârşitul exerciţiului financiar, Curtea reţine că aceasta se face în mod diferit, în funcţie de participarea statului la capitalul social al societăţii comerciale.

În privinţa societăţilor cu capital majoritar de stat, repartizarea profitului şi plata dividendelor sunt reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome. Întrucât dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 au incidenţă exclusiv asupra anumitor entităţi comerciale astfel cum sunt ele enumerate în titlul ordonanţei, este evident caracterul de lege specială al acestui act normativ, precum şi caracterul imperativ al prevederilor acestuia. Aşa fiind, prin convenţia părţilor nu se pot institui clauze derogatorii de la repartizarea profitului, astfel cum este reglementat prin dispoziţiile ordonanţei.

Astfel, în cazul societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, cum este şi cazul societăţii comerciale care a efectuat donaţia, Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001 stabileşte o ordine obligatorie ce trebuie respectată, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit repartizându-se pe următoarele destinaţii (dacă prin legi speciale nu se prevede altfel):

1. rezerve legale;

2. alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege;

3. acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;

4. constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente acestor împrumuturi externe;

5. alte repartizări prevăzute de lege.

După deducerea acestor sume, profitul rămas se repartizează pe următoarele destinaţii:

1. participarea salariaţilor la profit, în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic, în exerciţiul financiar de referinţă;

2. minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; pentru exerciţiul financiar al anului 2010 acest cuantum a fost de minimum 90%;

3. profitul rămas nerepartizat se repartizează la alte rezerve şi constituie sursa proprie de finanţare.

Curtea observă că principala critică a autoarei excepţiei pleacă de la premisa că, în cazul în care donaţia efectuată de Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. nu sar fi realizat, din această sumă s-ar fi plătit dividende acţionarilor. Autoarea excepţiei ajunge, astfel, la concluzia că prin efectuarea donaţiei această sumă nu s-a mai putut constitui în dividende, drept pentru care dreptul său de proprietate a fost încălcat.

Potrivit art. 7 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dividendul reprezintă "o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică".

Curtea constată că autoarea excepţiei face abstracţie de faptul că pentru exerciţiul financiar al anului 2010 au fost plătite dividende, iar sursa donaţiei către stat a fost reprezentată de fondul de dezvoltare al societăţii, care nu constituia baza pentru plata unor eventuale dividende.

Pe de altă parte, autoarea excepţiei nu ţine cont de faptul că pentru societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, dividendele se repartizează din profitul rămas după deducerea sumelor pentru destinaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b), c), c¹) şi d) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2001. Nivelul dividendelor este stabilit de Adunarea Generală a Acţionarilor, care aprobă bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi constată existenţa sumelor ce urmează a fi distribuite.

Curtea reţine că, din perspectivă constituţională şi legală, nu se poate vorbi de un drept absolut la dividende care să se constituie într-un drept de creanţă al acţionarului, legislaţia în vigoare referitoare la acest domeniu nereglementând o periodicitate obligatorie a plăţii acestora.

Numai din momentul individualizării din beneficii a dividendelor cuvenite acţionarilor, dreptul acţionarilor asupra acestora devine nu doar un drept social, ci un drept de creanţă individual, cu toate consecinţele care decurg din acest fapt. În lipsa unei hotărâri a adunării generale a societăţii comerciale prin care să se stabilească dreptul cuvenit fiecărui acţionar cu privire la dividende, dreptul de creanţă al acestora nu s-a născut.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie se aplică doar bunurilor actuale (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 50, şi Hotărârea din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 64), Convenţia negarantând dreptul de a dobândi bunuri [Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35(b). O persoană care denunţă o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor sale trebuie, în primul rând, să demonstreze existenţa unui astfel de drept (Hotărârea din 26 ianuarie 2005, pronunţată în Cauza Pistorova împotriva Cehiei, paragraful 38, şi Hotărârea din 11 decembrie 2006, pronunţată în Cauza Zhigalev împotriva Rusiei, paragraful 131).

Atunci când interesul patrimonial în cauză îl constituie o creanţă, acesta nu poate fi considerat "valoare patrimonială" decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmat de jurisprudenţa constantă a instanţelor (Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Plechanow împotriva Poloniei, paragraful 83, Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94, şi Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Draon împotriva Franţei, paragraful 68). Raportat la speţa de faţă, Curtea constată că nu există o bază în dreptul intern care să determine naşterea automată în favoarea acţionarilor a unui drept de creanţă asupra dividendelor şi nici o jurisprudenţă constantă a instanţelor interne în sensul respectiv. Din contră, instanţele au statuat că dreptul la dividende se naşte în momentul în care adunarea generală stabileşte printr-o hotărâre cu privire la dividende (în acest sens, cu titlu exemplificativ: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială - Decizia nr. 2.182 din 22 iunie 2004 şi Decizia nr. 2.172 din 9 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a comercială - Sentinţa nr. 2.210 din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercială - Decizia nr. 81 R din 19 ianuarie 2007).

Totodată, veniturile viitoare nu reprezintă "bunuri" decât atunci când au fost obţinute sau când există o creanţă care poate fi apărată în justiţie [Hotărârea din 25 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Ian Edgar (Liverpool) Ltd împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 6 februarie 2003, pronunţată în Cauza Wendenburg împotriva Germaniei, Hotărârea din 11 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Levanen şi alţii împotriva Finlandei, şi Hotărârea din 11 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Anheuser-Busch Inc. împotriva Portugaliei, paragraful 64].

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că autoarea excepţiei nu se poate prevala de existenţa unui drept de proprietate actual, neputând astfel invoca încălcarea acestuia prin dispoziţiile criticate.

VI. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia dispoziţiile criticate legiferează dreptul statului de a diminua activele societăţilor în care acesta deţine pachetul majoritar şi de a "expropria" acţionarii minoritari, prin efectuarea de donaţii, determinând o afectare substanţială a dreptului de proprietate al acestora din urmă, Curtea observă că dispoziţiile criticate nu trebuie considerate ca "o privare de bunuri", ci, mai degrabă, ca o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul primei teze din articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Curtea constată că ingerinţa era prevăzută de lege, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, şi că aceasta urmărea un scop de utilitate publică, şi anume menţinerea echilibrului bugetar între cheltuielile şi veniturile publice ale statului care, la aceea dată, se confrunta cu o situaţie de criză economică.

Astfel, ordonanţa criticată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 19 august 2010, intervenind într-un context mai larg în care au fost adoptate mai multe acte normative care au avut drept scop limitarea efectelor crizei economico-financiare asupra economiei naţionale.

Curtea observă că Guvernul, la data de 7 iunie 2010, şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi asupra proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Acest pachet de măsuri, afectând nivelul veniturilor populaţiei, cu consecinţe directe asupra nivelului de trai al acesteia, a fost însoţit şi de alte acte normative, precum ordonanţa criticată, adoptate în scopul limitării efectelor măsurilor de austeritate asupra populaţiei. Referitor la aspectele legate de criza economică, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a reţinut că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională. Prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a constatat că actul normativ criticat în cauza respectivă a fost adoptat în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar şi neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară şi energică. În acelaşi context, Curtea, prin Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, a constatat că situaţia de criză financiară mondială afectează, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

În legătură cu acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat faptul că, "începând cu 2009, România a trebuit să facă faţă unei grave crize economice şi financiare". [Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României (Cererea nr. 57.265/08), paragraful 48]

În continuare, Curtea reţine că orice ingerinţă în dreptul la proprietate poate fi justificată numai de o cauză de utilitate publică sau interes general.

În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este "de utilitate publică". În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Prin urmare, beneficiază, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere, ca şi în alte domenii asupra cărora funcţionează garanţiile convenţiei. În plus, noţiunea de "utilitate publică" este o noţiune amplă în sine. În special, decizia de a adopta legi care se referă la echilibrul între cheltuielile şi veniturile bugetare ale statului implică, în mod normal, examinarea unor chestiuni politice, economice şi sociale. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele "utilităţii publice", cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil [Hotărârea din 12 februarie 2013, pronunţată în Cauza Zvolsky şi Zvolska împotriva Republicii Cehe, paragraful 67, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi 44.605/11), paragraful 19].

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că măsurile luate pentru menţinerea echilibrului bugetar între cheltuielile şi veniturile publice pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică [Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi 44.605/11), paragraful 18, Decizia din 20 martie 2012, pronunţată în Cauza Ionel Panfile împotriva României (Cererea nr. 13.902/11), paragraful 21, Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României (Cererea nr. 57.265/08), paragraful 47].

Totodată, astfel cum a statuat şi instanţa europeană, o măsură care reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor trebuie să păstreze un "echilibru just" între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat de orice măsură prin care o persoană este privată de proprietatea sa. Curtea, controlând totodată respectarea acestei cerinţe, îi recunoaşte statului o largă marjă de apreciere atât pentru a alege modalităţile de punere în aplicare, cât şi pentru a hotărî dacă consecinţele acestora sunt motivate, în interesul general, de preocuparea de a atinge obiectivul legii în cauză. [Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererile nr. 44.232/11 şi 44.605/11), paragraful 20].

În lumina celor statuate de instanţa europeană, Curtea constată că măsura criticată nu este arbitrară, ea vizează toţi operatorii economici cu capital majoritar de stat, aceasta putând fi aplicată şi de Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A., de Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş şi de Compania Naţională "Loteria Română" - S.A.

De asemenea, Curtea remarcă că opţiunea legislativă criticată face parte dintr-un ansamblu de măsuri adoptate de către statul român cu scopul de a atenua efectele unei stări de criză economică generalizată. O atare măsură s-a materializat, de exemplu, în reducerea cu 25% a salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare a unor categorii de personal din sectorul bugetar prin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Astfel, Curtea reţine că măsura criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se înscrie în limitele marjei de apreciere a statului, permiţând menţinerea unui echilibru just între interesele în cauză.

VII. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 45, Curtea constată că nici această critică nu poate fi reţinută.

Prin Decizia nr. 566 din 20 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22 februarie 2005, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 135 din Constituţie privind "Economia" trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalităţii lor, fără a se absolutiza una dintre obligaţiile ce revin statului conform alin. (2) din acest articol, până la înlăturarea celorlalte obligaţii la fel de importante. Astfel, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) trebuie interpretate şi aplicate în concordanţă cu cele ale alin. (2) lit. b) al aceluiaşi articol, care prevăd obligaţia statului de a proteja interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

Mai mult, Curtea consideră că în analiza constituţionalităţii măsurii adoptate prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 nu trebuie să se facă abstracţie de contextul adoptării ordonanţei, astfel cum acesta a fost prezentat anterior.

Pronunţând Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, precitată, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cărora statul are obligaţia să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, se traduc prin obligaţia constituţională a statului de a veghea la protejarea intereselor sus-menţionate în vederea asigurării stabilităţii sale economice şi financiare. În continuare, Curtea a statuat că drepturile fundamentale consacrate prin Constituţie nu au o existenţă abstractă, ele exercitându-se în corelare şi coroborare cu celelalte prevederi constituţionale. Această interdependenţă funcţională determină atât cadrul în care aceste drepturi se exercită, cât şi conţinutul material concret al acestora. A nu lua în considerare prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie ar echivala cu convertirea unor drepturi esenţialmente normative de natură constituţională în concepte filosofice abstracte. Prin urmare, drepturile fundamentale sunt influenţate de principiile de bază care călăuzesc însăşi existenţa statului, iar conţinutul lor normativ ţine cont de această situaţie. Desigur, numai Curtea Constituţională este cea competentă să aprecieze asupra acestui conţinut, întrucât este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România [a se vedea în acest sens art. 142 alin. (1) din Constituţie, precum şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992]. De asemenea, conţinutul drepturilor şi libertăţilor fundamentale astfel stabilit determină însuşi nivelul de protecţie pe care Constituţia îl garantează acestora.

Astfel, în cazul de faţă, raţiunea pe care actul normativ se întemeiază face ca reglementarea legală dedusă controlului de constituţionalitate să ofere cadrul juridic necesar protejării intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, în concordanţă cu exigenţa prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Fondul Proprietatea - S.A. în Dosarul nr. 8.170/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 59-61 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 564 din data de 4 septembrie 2013