HOTĂRÂRE nr. 175 din 16 aprilie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 15 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1)Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă limite maxime şi nu poate fi depăşit decât în cazuri justificate, cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Ministerului Finanţelor Publice.
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, operatorul economic poate efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul transporturilor,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

ANEXĂ:
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa" - S.A.
Sediul/Adresa: localitatea Mihail Kogălniceanu, str. Tudor Vladimirescu nr. 4, judeţul Constanţa
Cod unic de înregistrare: RO 11212645
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2013
mii lei
 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri an curent (2013)

0

1

2

3

4

I.

  

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.3+Rd.4)

1

19.967,00

 

1

 

Venituri din exploatare

2

19.842,38

2

 

Venituri financiare

3

124,62

3

 

Venituri extraordinare

4

0,00

II

  

CHELTUIELI TOTALE (Rd.5=Rd.6+Rd.17+Rd.18)

5

19.967,00

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

6

19.877,00

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

7

4.495,68

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

8

232,00

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

9

11.738,62

  

C1

ch. cu salariile

10

7.731,71

  

C2

bonusuri

11

747,10

  

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

12

261,80

   

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

13

0,00

  

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat

14

572,00

  

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

15

2.426,01

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

16

3.410,70

2

 

Cheltuieli financiare

17

90,00

3

 

Cheltuieli extraordinare

18

0,00

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

19

0,00

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

20

195,24

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

21

 
 

1

 

Rezerve legale

22

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

23

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

24

 

4

 

Constituirea surselor propui de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

25

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

26

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 22, 23, 24, 25 şi 26

27

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

28

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

29

 
 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat sau local, după caz

30

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.22 - Rd.29 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

31

 

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

32

55.390,00

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

33

55.390,00

  

a)

cheltuieli materiale

34

52.256,97

 

b)

cheltuieli cu salariile

35

213,50

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

36

2.710,27

 

d)

cheltuieli cu reclamă şi publicitate

37

54,51

 

e)

alte cheltuieli

38

154,75

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

58.860,00

 

1

 

Alocaţii de la buget, din care:

40

2.000,00

   

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

40bis

 

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

41

58.860,00

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

42

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

43

290

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

44

277

3

 

Cheltuieli de natură salarială (a+b), din care:

45

8.478,81

 

a)

cheltuieli cu salariile

46

7.731,71

 

b)

bonusuri

47

747,10

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă (Rd.46/Rd.44)/12*1000

48

2.326,03

5

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) influenţat de bonificaţiile şi bonusurile în lei şi sau natură (Rd.45/Rd.44)/12*1000

49

2.550,79

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (Rd.1/Rd.44)

50

72.083,03

7

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (Rd.1/Rd.44*ICP)

51

72.083,03

8

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/persoană)

52

353,79

9

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.5/Rd.1)x1000

53

1.000,00

10

 

Plăţi restante, în preţuri curente

54

175,00

11

 

Creanţe restante, în preţuri curente

55

1.000,00

Indicator fizic - nr. pasageri.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 230 din data de 22 aprilie 2013