HOTĂRÂRE nr. 292 din 20 aprilie 2016 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. I
Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2 alineatul (1), literele a) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) angajament - reprezintă voinţa exprimată printr-un document asumat prin semnătură de un solicitant al sprijinului financiar, prin care acesta se obligă să respecte condiţiile generale şi specifice de acordare a sprijinului pentru fiecare măsură/submăsură/pachet/varianta vizată, astfel cum sunt prevăzute în fişele măsurilor din PNDR 2014-2020 şi detaliate în legislaţia naţională;
................
e) contract de finanţare sau decizia de finanţare - reprezintă documentul juridic încheiat în condiţiile legii între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, denumită în continuare AFIR, sau, după caz, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, şi beneficiar, prin care se stabilesc obiectul, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata de execuţie, valoarea, plata, precum şi alte dispoziţii şi condiţii specifice, prin care se acordă asistenţă financiară nerambursabilă din FEADR şi de la bugetul de stat, în scopul atingerii obiectivelor măsurilor cuprinse în PNDR 2014 - 2020;"
2.La articolul 2 alineatul (1), după litera o) se introduc două noi litere, literele p) şi q), cu următorul cuprins:
"p) derulare proiect - reprezintă totalitatea activităţilor efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanţare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului;
q) implementare proiect - reprezintă totalitatea activităţilor efectuate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanţare până la data depunerii ultimei tranşe de plată"
3.La articolul 3 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) prezentarea dovezii cofinanţării private a investiţiei, prin extras de cont şi/sau contract de credit acordat în vederea implementării proiectului, prin deschiderea unui cont special al proiectului în care se virează/depune minimum 50% din suma reprezentând cofinanţarea privată, disponibilul din acest cont fiind destinat plăţilor efectuate de solicitant în vederea implementării proiectului. Cheltuielile vor fi verificate la depunerea primei cereri de plată. La depunerea următoarelor cereri de plată, condiţia prezentării extrasului de cont, în vederea verificării operaţiunilor întreprinse, nu se mai aplică."
4.La articolul 3, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) În cadrul aceleiaşi submăsuri, un beneficiar poate solicita finanţare pentru unul sau mai multe proiecte, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.
(4) În categoria beneficiarilor eligibili «fermieri» aferenţi submăsurii 4.1 «Investiţii în exploataţii agricole», denumită în continuare sM 4.1, şi ai submăsurii 4.1a «Investiţii în exploataţii pomicole», denumită în continuare sM 4.1a, se încadrează:
a) formele de organizare ale activităţilor economice desfăşurate de persoanele fizice, recunoscute potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare;
b) persoane juridice de drept privat;
c) persoane juridice de drept public, respectiv institute, staţiuni, unităţi de cercetare-dezvoltare şi didactice din domeniul agricol, inclusiv staţiuni de cercetare-dezvoltare şi didactice din domeniul agricol din subordinea universităţilor, definite potrivit legislaţiei naţionale în vigoare privind organizarea şi funcţionarea acestora."
5.La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) Categoriile de potenţiali beneficiari ai măsurilor din PNDR 2014-2020 vor fi precizate în ghidurile solicitantului elaborate şi aprobate pentru fiecare măsură/submăsură."
6.Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 6
Următoarele categorii de solicitanţi/beneficiari pot depune proiecte aferente măsurilor/submăsurilor de investiţii derulate prin PNDR 2014-2020, cu respectarea următoarelor condiţii, după caz:
a) solicitanţii/beneficiarii/membrii asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, înregistraţi în registrul debitorilor AFIR, atât pentru Programul SAPARD, cât şi pentru FEADR, care achită integral datoria faţă de AFIR, inclusiv dobânzile şi majorările de întârziere până la semnarea contractelor de finanţare;
b) solicitanţii care s-au angajat prin declaraţie pe propria răspundere, la depunerea cererii de finanţare, că vor prezenta dovada cofinanţării private şi/sau proiectul tehnic la data semnării contractului şi nu prezintă aceste documente la data prevăzută în notificare, numai în cadrul sesiunii continue a anului următor."
7.La articolul 7, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(5) Selecţia proiectelor se efectuează fără obligativitatea prezentării documentului care atestă evaluarea impactului preconizat asupra mediului, document obligatoriu a fi prezentat la momentul contractării. Termenul maxim de prezentare a documentului este de 3 luni de la notificarea solicitantului privind selecţia proiectului şi înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR sau, după caz, APIA. După expirarea termenului, contractul de finanţare nu mai poate fi semnat.
(6) Prin excepţie de la termenul prevăzut la alin. (5), în cazul proiectelor care se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului şi de evaluare adecvată sau doar de evaluare adecvată, acordul de mediu/avizul Natura 2000 se depun în termen de maximum 6 luni de la notificarea solicitantului privind selecţia proiectului şi înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR sau, după caz, APIA. După expirarea termenului, contractul de finanţare nu mai poate fi semnat."
8.Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 11
Cheltuielile eligibile finanţate din fonduri nerambursabile prin măsurile PNDR 2014-2020, precum şi cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fişele măsurilor/submăsurilor şi în schemele de ajutor de stat/de minimis şi sunt descrise în Ghidul solicitantului."
9.La articolul 13, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 13
(1) În condiţiile legii, contractul de finanţare pentru proiectele finanţate din FEADR, precum şi toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din acesta nu pot face obiectul cesiunii, fără acordul expres şi prealabil al AFIR sau APIA, după caz.
(2) Pentru asigurarea finanţării cheltuielilor necesare derulării proiectului, beneficiarul finanţării din FEADR poate constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma ipotecării investiţiei care face obiectul contractului de finanţare, cu notificarea AFIR în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor contractului/deciziei de finanţare în cauză. Beneficiarul este obligat să transmită AFIR o copie a contractului de credit şi ipotecă, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acestuia.
...............................
(4) Garanţia prevăzută la alin. (3) trebuie constituită la dispoziţia AFIR pentru o perioadă de timp egală cu durata de execuţie a contractului."
10.La articolul 14, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În situaţia în care neîndeplinirea obligaţiilor contractuale afectează eligibilitatea proiectului sau condiţiile de selectare care ar fi determinat nefinanţarea acestuia, recuperarea sprijinului financiar se realizează integral."
11.La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
"(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (3), pentru ghidurile solicitantului elaborate de GAL, obligaţiile referitoare la aceste ghiduri vor fi reglementate în documentele specifice de implementare aferente submăsurii 19.2 «Sprijin pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală», denumită în continuare sM 19.2, şi, respectiv, submăsurii 19.4 «Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare», denumită în continuare sM 19.4"
12.La articolul 16, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16
(1) Sprijinul sub formă de sumă forfetară se acordă potrivit prevederilor fişelor tehnice ale submăsurilor: 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare submăsura 6.1, 6.2 «Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale», denumită în continuare submăsura 6.2, 6.3 «Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici», denumită în continuare submăsura 6.3, 9.1 «Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol», denumită în continuare submăsura 9.1, şi 9.1a «Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol», denumită în continuare submăsura 9.1a, din PNDR 2014-2020."
13.După articolul 16 se introduc două noi articole, articolele 161 şi 162, cu următorul cuprins:
"Art. 161
(1) Categoriile de solicitanţi ai submăsurilor de sprijin forfetar derulate prin PNDR 2014-2020, restricţionate de la finanţare, sunt, după caz:
a) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.1: beneficiarii măsurii 112 «Instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare 112, beneficiarii măsurii 411-112 «Instalarea tinerilor fermieri» prin LEADER, denumită în continuare 411-112, beneficiarii măsurilor 141 «Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă», denumită în continuare 141, şi 411-141 «Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă» prin LEADER, denumită în continuare 411-141, din cadrul PNDR 2007-2013, precum şi beneficiarii submăsurii 6.1 «Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri», denumită în continuare sM 6.1, din cadrul PNDR 2014-2020, pentru depunerea proiectelor pentru sM 6.1;
b) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.2: beneficiarii de sprijin prin sM 6.2, precum şi beneficiarii măsurilor similare din cadrul SDL care au ca tip de sprijin sumă forfetară şi sunt finanţate prin sM 19.2;
c) beneficiarii sM 6,1 şi ai sM 6.3 care depun proiecte pentru oricare dintre celelalte măsuri care privesc activităţi agricole din cadrul PNDR 2014-2020, până la acordarea celei de-a doua tranşe de plată;
d) beneficiarii contractelor/deciziilor de finanţare aferente măsurilor 112, 411-112, 141, 411-141, aflate în implementare şi finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, precum şi cei ai sM 6.1 şi sM 6.3, până la acordarea celei de-a doua tranşe de plată din cadrul PNDR 2014-2020, pentru sM 4.1, sM 4.1a, sM 4.2 «Investiţii pentru procesarea/marketingul produselor agricole», denumită în continuare sM 4 2, 4.2a «Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol», denumită în continuare sM 4.2.a, finanţate prin PNDR 2014-2020;
e) pentru depunerea proiectelor pentru submăsura 6.3: beneficiarii măsurii 112, beneficiarii măsurii 411-112, beneficiarii submăsurilor 6.1 şi 6.3 din cadrul PNDR 2014-2020.
(2) Prevederile alin. (1) se completează cu prevederile art. 6.
Art. 162
Durata de monitorizare aferentă proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.2 şi 6.3 este de 3 ani, calculată de la data efectuării plăţii tranşei a doua de plată."
14.La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 17
(1) Pentru măsurile din PNDR 2014-2020, cu excepţia măsurilor 10 «Agromediu şi climă», denumită în continuare măsura 10, 11 «Agricultura ecologică», denumită în continuare măsura 11, 13 «Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice», denumită în continuare măsura 13, şi 17 «Gestionarea riscurilor», denumită în continuare măsura 17, precum şi submăsurilor 19.2 şi 19.4, criteriile de selecţie a proiectelor se stabilesc de către Autoritatea de management pentru PNDR, în consultare cu Comitetul de monitorizare şi sunt prevăzute în ghidul solicitantului."
15.La articolul 18, literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) informează APIA, oricând pe parcursul unui an de angajament, privind orice modificare a suprafeţelor exploataţiei, a pierderii sau dobândirii dreptului de utilizare a unor parcele agricole sau forestiere aferente angajamentelor asumate voluntar prin cererile de ajutor;
...........................
c) permite inspectarea exploataţiei de către reprezentanţi ai organismelor abilitate, pentru efectuarea controalelor prevăzute de legislaţia europeană şi naţională specifică măsurilor cu caracter compensatoriu."
16.La articolul 19, literele a), c), d) şi g) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) transferul de angajament poate fi total sau parţial, cu excepţia măsurii 15 «Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor», pentru care transferul poate fi doar total;
...........................
c) transferul de exploataţie se poate realiza oricând pe parcursul anului de cerere, până la emiterea primei decizii de plată. Pe parcursul unui an de cerere de plata se poate efectua un singur transfer pentru aceeaşi exploataţie;
d) transferul de angajament se poate face numai în perioada de depunere a cererilor de plată;
..........................
g) în cazul transferului de exploataţie sau al modificării dreptului de utilizare a unor parcele, beneficiarul cesionar este informat de APIA, în scris, asupra posibilităţii transferului de angajament şi a stadiului implementării angajamentului de către cedent pe suprafeţele vizate de transfer, până la acel moment;"
17.La articolul 19, litera e) se abrogă.
18.La articolul 19, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
"h) preluarea angajamentului în caz de deces se poate face:
(i)când decesul fermierului a survenit înainte de efectuarea plăţii pentru anul curent şi moştenitorul solicită plata şi dovedeşte dreptul de utilizare a suprafeţelor aflate sub angajament;
(ii)când decesul fermierului a survenit după efectuarea plăţii pentru anul curent şi în campania următoare moştenitorul depune cerere de preluare în caz de deces şi dovedeşte dreptul de utilizare a suprafeţelor aflate sub angajament."
19.După articolul 21 se introduce un nou articol, articolul 211, cu următorul cuprins:
"Art. 211
Prevederile art. 7 alin. (5) şi (6) se aplică şi cererilor de sprijin aferente măsurii 8 - «Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi în îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor», în ceea ce priveşte proiectele tehnice de împăduriri."
20.La articolul 22, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 22
(1) Autoritatea de management pentru PNDR şi AFIR asigură implementarea măsurilor «Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare», «Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei» şi «Asistenţă tehnică», cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Implementarea proiectelor finanţate din FEADR, prevăzute la alin. (1), se realizează după cum urmează:
a) pentru măsura «Asistenţă tehnică» din program: prin Autoritatea de management pentru PNDR, în ceea ce priveşte operaţiunile de asistenţă tehnică proprii, ale autorităţii competente şi organismului de coordonare a agenţiilor de plăţi, şi prin AFIR, respectiv APIA, pentru operaţiunile de asistenţă tehnică proprii acestora;
b) pentru măsurile «Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare», «Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei şi servicii de înlocuire în cadrul fermei» din PNDR 2014-2020 - prin Autoritatea de management pentru PNDR, cu posibilitatea de delegare a implementării măsurii «Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare», în situaţia în care selecţia beneficiarilor constă în evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte."
21.Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 23
(1) Pentru măsura 16 «Cooperare», sprijinul financiar se acordă potrivit prevederilor din fişa tehnică menţionată în PNDR 2014-2020, detaliate în Ghidul solicitantului şi fără aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) în cazul proiectelor care prevăd şi investiţii.
(2) Intensitatea sprijinului nerambursabil se poate majora cu 20 de puncte procentuale în cazul operaţiunilor sprijinite în cadrul Parteneriatului european pentru inovare, denumit în continuare PEI, doar pentru acţiuni din cadrul proiectelor sprijinite prin submăsurile 16.1 şi 16.1a, specifice submăsurilor 4.1 «Investiţii în exploataţii agricole», 4.1a «Investiţii în exploataţii pomicole», 4.2 «Sprijin pentru investiţii în procesarea/marketingul produselor agricole» şi 4.2a «Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol»."
22.La articolul 24, alineatele (1), (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 24
(1) Verificarea implementării şi monitorizarea proiectelor cu finanţare din FEADR, în cadrul măsurii 19 «Dezvoltarea locală LEADER» din PNDR 2014-2020, se realizează potrivit competenţelor partajate între Autoritatea de management pentru PNDR, AFIR şi GAL, care se detaliază în Ghidul solicitantului.
...................
(4) Pentru proiectele de investiţii finanţate în cadrul sM 19.2 şi sM 19.3 «Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale Grupului de Acţiune Locală», denumită în continuare submăsura 19.3, se aplică regulile stabilite pentru măsurile de investiţii, potrivit art. 3-15, cu excepţia art. 7 alin. (8).
(5) Un solicitant poate depune şi derula în acelaşi timp mai multe proiecte de servicii şi investiţii finanţate în cadrul submăsurilor 19.2 şi 19.3, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) să facă dovada, dacă este cazul, a existenţei cofinanţării private, cumulată pentru toate proiectele;
b) să respecte condiţiile generale de eligibilitate conform fişelor submăsurilor 19.2 şi 19.3;
c) să respecte regulile ajutoarelor de minimis;
d) nu creează artificial condiţiile necesare pentru a obţine în mod necuvenit un avantaj, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."
23.La articolul 24, după alineatul (5) se introduc opt noi alineate, alineatele (6)-(13), cu următorul cuprins:
"(6) Pentru proiectele de servicii finanţate în cadrul submăsurilor 19.2, 19.3 şi 19.4 se aplică dispoziţiile art. 3 alin. (1)-(3), art. 4 alin. (3), art. 5, art. 6, art. 8, art. 9 alin. (2) şi (3), art. 13 alin. (1), art. 14 şi art. 15.
(7) Cheltuielile eligibile finanţate din fonduri nerambursabile prin măsura 19, precum şi cheltuielile neeligibile sunt cele prevăzute în fişele submăsurilor măsurii 19 şi în schemele de minimis şi sunt descrise în Ghidurile solicitantului pentru submăsurile 19.1 şi 19.3 şi în documentele specifice de implementare pentru submăsurile 19.2 şi 19.4.
(8) Pentru proiectele de cooperare aferente sM 19.3, costurile cu pregătirea proiectului efectuate anterior depunerii cererii de finanţare sunt eligibile.
(9) Pentru proiectele din cadrul submăsurii 19.2 care au ca tip de sprijin suma forfetară se vor respecta limitele cuantumului prevăzute în PNDR 2014-2020 pentru aceleaşi tipuri de operaţiuni la care se aplică acest tip de sprijin.
(10) Beneficiarii proiectelor de servicii finanţate în cadrul submăsurilor 19.2 şi 19.3 prezintă cererea pentru prima tranşă de plată şi documentele justificative în termen de 6 luni de la data semnării angajamentului legal cu AFIR, sub sancţiunea rezilierii acestuia. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 6 luni, fără aplicarea de penalităţi, pe baza unui memoriu justificativ aprobat de AFIR.
(11) Pe parcursul implementării fiecărui angajament cu AFIR, beneficiarii sM 19.4 au obligaţia de a prezenta minimum o cerere de plată, însoţită de documente justificative, excluzând cererea de plată privind avansul, în termen de maximum 12 luni de la semnarea fiecărui angajament legal cu AFIR, sub sancţiunea rezilierii acestuia şi retragerii autorizaţiei de funcţionare a GAL. Acest termen poate fi prelungit cu maximum 3 luni, fără aplicarea de penalităţi, pe baza unui memoriu justificativ aprobat de AFIR.
(12) Beneficiarii sM 19.4 pot beneficia de plata unui avans, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (6) şi art. 13 alin. (2)-(7).
(13) În cazul în care în etapa de implementare a Strategiei de dezvoltare locală se constată nerespectarea a cel puţin unui criteriu de eligibilitate a acesteia, Autoritatea de management are posibilitatea de a retrage autorizaţia de funcţionare a Grupului de Acţiune Locală, în baza unor verificări efectuate în prealabil. Retragerea autorizaţiei de funcţionare conduce la rezilierea contractului de finanţare pe sM 19.4, cu recuperarea parţială/integrală a sumelor acordate, în funcţie de motivele retragerii autorizaţiei de funcţionare, ce vor fi detaliate în documentele specifice de implementare."
24.La articolul 28, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) Alocarea indicativă stabilită în euro prin PNDR 2014-2020, pentru măsurile de dezvoltare rurală, defalcată pe măsuri, se calculează în lei la cursul de schimb mediu stabilit în «Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici - Prognoza de toamnă» de către Comisia Naţională de Prognoză. Disponibilul alocării indicative în euro va fi reevaluat anual, în lei, la cursul de schimb mediu stabilit în «Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici - Prognoza de toamnă» de către Comisia Naţională de Prognoză."
25.La articolul 28, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(3) Încheierea contractelor de finanţare de către AFIR se poate face începând cu data aprobării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene, iar în cazul unei modificări de program, încheierea contractelor de finanţare de către AFIR sau APIA, după caz, se poate face începând cu data aprobării modificării PNDR 2014-2020 prin decizia Comisiei Europene.
...............................
(5) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), proiectele necontractate şi selectate anterior deciziei Comisiei Europene de aprobare a PNDR 2014-2020/aprobare modificare program, în situaţiile care impun corelarea cu programul aprobat, se adaptează, după caz, de către solicitanţi noilor prevederi cuprinse în programul aprobat, în vederea contractării, în condiţiile legii, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 7 alin. (4) şi evitarea dublei finanţări."
26.Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 31
(1) MADR, AFIR şi APIA sau alt organism cu sarcini delegate privind implementarea măsurilor PNDR 2014-2020 elaborează, pentru fiecare măsură/submăsură/schemă de ajutor prevăzută în program, pentru care asigură implementarea, proceduri specifice pe care le publică pe site-urile proprii după avizarea de către Autoritatea de management pentru PNDR şi aprobarea prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.
(2) Sistemul de sancţiuni aferente măsurilor delegate de către AFIR, în baza acordurilor de delegare cu APIA şi/sau alte organisme, se elaborează de către AFIR, în colaborare cu aceste organisme, după caz.
(3) AFIR stabileşte un eşantion de supracontrol din totalul beneficiarilor/solicitanţilor declaraţi eligibili şi neeligibili, pentru M8 şi M15, de către organismele prevăzute la alin. (2), pentru care efectuează controale administrative şi transmite la aceste organisme rezultatele supracontrolului.
(4) AFIR stabileşte un eşantion de supracontrol de minimum 1% din totalul beneficiarilor incluşi în eşantionul de control pe teren, stabilit de fiecare dintre organismele prevăzute la alin. (2), pentru care efectuează controale administrative şi pe teren şi transmite acestor organisme rezultatele supracontrolului."
Art. II
Prevederile prezentei hotărâri se aplică sesiunilor de depunere proiecte organizate de către AFIR după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu excepţia prevederilor referitoare la durata monitorizării aferente proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.2 şi 6.3, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 162 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. III
Contractele de finanţare încheiate de către AFIR, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pot modifica, în condiţiile legii, conform art. 162 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prin acordul de voinţă al părţilor contractante.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Viceprim-ministru,

ministrul economiei,

comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

Ministrul fondurilor europene,

Carmen Aura Răducu

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Adrian Curaj

Ministrul mediului,

apelor şi pădurilor,

Cristiana Paşca Palmer

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 309 din data de 22 aprilie 2016