HOTĂRÂRE nr. 31 din 1 aprilie 2015 privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de Investiţii - Utilizarea optimă a flexibilităţii în cadrul normelor prevăzute de Pactul de Stabilitate şi de Creştere COM (2015) 12
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 40 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale Uniunii Europene, în temeiul prevederilor Tratatului de la Lisabona privind rolul parlamentelor naţionale,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Luând în considerare Proiectul de opinie nr. 4c-19/198 adoptat de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 20 martie 2015,
1.Camera Deputaţilor apreciază elaborarea acestei Comunicări ca un instrument care oferă orientări suplimentare privind modalitatea de interpretare de către Comisie a prevederilor deja existente în Pactul de stabilitate şi creştere, fără a le modifica sau înlocui.
2.Camera Deputaţilor salută dorinţa Comisiei Europene de a consolida legătura dintre investiţii, reformele structurale şi responsabilitatea bugetară prin utilizarea optimă a flexibilităţii inerente prevăzute de Pactul de stabilitate şi creştere.
3.Camera Deputaţilor identifică câteva merite indiscutabile ale noilor orientări privind flexibilitatea:
- îmbunătăţesc transparenţa regulilor şi măresc astfel predictibilitatea;
- stabilesc principiul că ajustarea fiscală nu trebuie să fie aceeaşi pentru toţi;
- tratează diferenţiat ajustările în funcţie de poziţia în cadrul ciclului economic.
4.Camera Deputaţilor atrage atenţia însă că, deşi noile interpretări par a relaxa suplimentar regulile Pactului, flexibilitatea este permisă doar în cadrul normelor existente. În plus, regulile pot impune eforturi de ajustare diferite în situaţii similare.
5.Camera Deputaţilor atrage atenţia că excluderea ţărilor aflate în procedura de deficit excesiv de la posibilitatea de a beneficia de clauza de flexibilitate poate reduce semnificativ impactul asupra economiei Uniunii Europene.
6.Camera Deputaţilor consideră că o vulnerabilitate a flexibilităţii în condiţiile curente constă în faptul că aceasta se aplică unor parametri structurali care sunt estimaţi şi nu unor parametri reali, direct observabili. Estimările depind de metodologii contestate uneori şi care comportă inevitabil o mai mare doză de subiectivism.
7.Camera Deputaţilor este de părere că flexibilitatea ar trebui să ia în considerare un spectru mai larg de indicatori socioeconomici, nu doar pe cei legaţi preponderent de macroeconomie şi finanţe.
8.Camera Deputaţilor constată că, deşi sunt utile, orientările nu depăşesc cadrul impus de Pactul de stabilitate şi creştere şi nu pot să corecteze deficienţele inerente ale acestuia.
9.Camera Deputaţilor recomandă Comisiei Europene să evalueze posibilitatea reformei Pactului în vederea permiterii ca anumite investiţii publice productive cu impact major asupra potenţialului de creştere economică să nu fie luate în calcul în cadrul procedurii de deficit public.
10.În acest sens, Camera Deputaţilor recomandă Comisiei Europene să reevalueze ipoteza care se află la baza Pactului de stabilitate şi creştere conform căruia toate cheltuielile publice finanţate prin deficit sunt periculoase pentru sănătatea economiei, chiar dacă ele sunt investiţii publice productive; în acelaşi timp cheltuielile private sunt considerate întotdeauna benefice chiar dacă sunt realizate prin datorii şi se îndreaptă spre consum.
11.Camera Deputaţilor atrage atenţia că în cadrul procedurii de deficit excesiv se presupune că Comisia verifică dacă deficitul public depăşeşte nivelul cheltuielilor cu investiţiile publice ["Raportul Comisiei examinează de asemenea dacă deficitul public depăşeşte cheltuielile publice de investiţii şi ţine seama de toţi ceilalţi factori relevanţi, inclusiv de poziţia economică şi bugetară pe termen mediu a statului membru" - art. 126 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)].
12.Camera Deputaţilor solicită Comisiei Europene să dea o semnificaţie mai mare posibilităţii prevăzute la art. 126 alin. (3) de a face distincţie între cheltuielile curente şi cheltuielile pentru investiţii publice.
13.Camera Deputaţilor recomandă Comisiei Europene să evalueze posibilitatea adăugării la cei 11 parametri actuali, pe baza cărora se configurează tabloul de bord pentru procedura de dezechilibre macroeconomice, a cheltuielilor cu investiţiile publice, care pot avea efecte benefice asupra disciplinei fiscale pe termen mediu şi lung prin aportul pe care acestea le au asupra creşterii economice durabile. Investiţiile publice sunt prin natura lor factori structurali ai disciplinei publice fiscale.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 229 din data de 3 aprilie 2015