ORDIN nr. 98 din 29 ianuarie 2015 privind stabilirea nivelului comisioanelor de analiză şi/sau de gestiune în cadrul Programului "Prima casă", Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, Programului privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, a nivelului primei de garantare în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi al comisionului de administrare în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi
Având în vedere prevederile:
- art. 2 lit. b) şi art. 2
1
lit. b) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.
717/2009
privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 5 alin. (2) şi (3) şi art. 10 alin. (1) şi (2) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
175/2010
, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 42 din Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
69/2010
privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
736/2010
, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
153/2011
privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
945/2011
, cu completările ulterioare;
- art. 2 lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
92/2013
privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobată cu modificări prin Legea nr.
8/2014
, şi art. 10 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
92/2013
privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
936/2013
;
- art. 2 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
66/2014
privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 lit. b) din Normele de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
66/2014
privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
1.053/2014
,
În temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
34/2009
privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice
emite următorul ordin:
Art. 1
Finanţatorii care solicită Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN (FNGCIMM) emiterea unei promisiuni de garantare în cadrul Programului "Prima casă" vor face dovada achitării unui comision unic de analiză de 0,15%/an din valoarea promisiunii de garantare.
Art. 2
Pentru semestrul I al anului 2015 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul Programului "Prima casă", la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul garanţiei statului.
Art. 3
Pentru analiza documentaţiei care însoţeşte solicitarea de obţinere a acordului de principiu privind emiterea garanţiei în cadrul Programului de sprijin conform art. 10 alin. (1) şi (2) din Normele de implementare a Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.
175/2010
, cu modificările şi completările ulterioare, FNGCIMM percepe un comision unic de analiză în sumă de 500 lei.
Art. 4
Pentru semestrul I al anului 2015 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul programului de sprijin prevăzut la art. 3, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.
Art. 5
Pentru semestrul I al anului 2015 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul Programului privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.
Art. 6
Pentru semestrul I al anului 2015 se aprobă comisionul de gestiune a garanţiilor acordate de FNGCIMM, în numele şi contul statului român, în cadrul Programului privind creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.
Art. 7
IMM-urile care solicită aprobarea garantării creditului de către FNGCIMM, în numele şi în contul statului, în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, vor face dovada achitării unei prime de garantare.
Art. 8
Pentru anul 2015 se aprobă prima de garantare pentru garanţiile acordate în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii, la nivelul de 1,99% din valoarea garanţiei aprobate de FNGCIMM în numele şi în contul statului.
Art. 9
Prima de garantare prevăzută la art. 8 datorată de beneficiarul programului este compusă din comisionul de risc cuvenit Ministerului Finanţelor Publice, la nivelul de 1,50% din valoarea garanţiei aprobate şi din comisionul de administrare cuvenit FNGCIMM la nivelul de 0,49% din valoarea garanţiei aprobate.
Art. 10
(1)
Comisionul de risc prevăzut la art. 9 se calculează astfel:
Comision de risc = Procent comision x Valoarea garanţiei aprobate x Nr. de luni
*)
de garantare/12
__
*)
Inclusiv luna în care intră în vigoare garanţia, exclusiv ultima lună de valabilitate a garanţiei.
(2)
Plata comisionului de risc se face integral, la acordarea garanţiei, proporţional cu perioada de garantare, respectiv la aprobarea solicitării de majorare a garanţiei pentru perioada pentru care s-a solicitat majorarea acesteia, precum şi la prelungirea valabilităţii garanţiei pentru perioada de prelungire.
Art. 11
(1)
Comisionul de administrare prevăzut la art. 9 pentru garanţiile acordate în cazul finanţărilor pe termen scurt (până la 12 luni inclusiv) se calculează astfel:
Comision de administrare = Procent comision x Valoarea garanţiei x Nr. de luni
*)
de garantare/12
__
*)
Inclusiv luna în care intră în vigoare garanţia, exclusiv ultima lună de valabilitate a garanţiei.
(2)
Plata comisionului de administrare pentru garanţiile acordate în cazul finanţărilor pe termen scurt se face integral la acordarea garanţiei proporţional cu perioada de garantare.
(3)
Comisionul de administrare pentru garanţiile acordate în cazul finanţărilor pe termen mediu se calculează astfel:
a)
pentru intervalul cuprins între data acordării şi 31 decembrie a anului respectiv (primul an de garantare):
Comision de administrare = Procent comision x Valoarea garanţiei x Nr. de luni
*)
de garantare până la sfârşitul anului/12
__
*)
Inclusiv luna în care intră în vigoare garanţia.
b)
pentru următorii ani întregi de garantare:
Comision de administrare = Procent comision x Valoarea garanţiei acordate
c)
pentru ultima fracţiune de an de garantare:
Comision de administrare = Procent comision x Valoarea garanţiei x Nr. de luni
*)
de garantare până la scadenta garanţiei/12
___
*)
Exclusiv ultima lună de valabilitate a garanţiei.
(4)
Plata comisionului de administrare pentru garanţiile aferente finanţărilor pe termen mediu se efectuează eşalonat, în rate anuale, proporţional cu numărul de luni de garantare, astfel:
a)
pentru primul an de garantare, la acordarea garanţiei;
b)
pentru anii următori de garantare, până la data de 1 martie a anului de plată sau data scadenţei finale, dacă în ultimul an de garantare scadenţa finală este anterioară datei de 1 martie.
Art. 12
Beneficiarii care solicită aprobarea garantării creditului de către FNGCIMM, în numele şi în contul statului, în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, vor face dovada achitării unui comision de administrare.
Art. 13
Pentru anul 2015 se aprobă comisionul de administrare pentru garanţiile acordate în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, la nivelul de 0,49% pe an, calculat la soldul finanţării garantate.
Art. 14
Comisionul de administrare prevăzut la art. 13 datorat FNGCIMM se plăteşte de către finanţator şi se recuperează de către acesta de la beneficiar.
Art. 15
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul finanţelor publice,
Darius-Bogdan Vâlcov
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 80 din data de 30 ianuarie 2015