Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică nr. N.B. 8.719/2014,
având în vedere prevederile art. 88 alin. (1) şi (2) şi ale art. 125 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 336 şi 337 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 190 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Art. I
1.În tot cuprinsul ordinului, sintagma "produse stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora" sau denumirea "droguri" se înlocuieşte cu sintagma "substanţe psihoactive".
2.În tot cuprinsul ordinului, sintagma "probe biologice" se înlocuieşte cu sintagma "mostre biologice".
3.În tot cuprinsul anexei, după fiecare menţionare a sintagmei "anexa nr. ... " se introduce sintagma "la prezentele norme metodologice".
4.În anexă, articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 2
(1) Recoltarea mostrelor biologice în condiţiile art. 1 se face de către personalul medical, în prezenţa poliţistului rutier.
(2) Poliţistul rutier completează şi semnează procesul-verbal al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, documentul fiind semnat şi de personalul medical care a efectuat recoltarea, precum şi de către persoana supusă recoltării."
5.În anexă, articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 10
(1) Pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml.
(2) Imediat după recoltare, mostra de sânge se distribuie în mod egal, în cantităţi de câte 5 ml, în două tuburi speciale de recoltare vidate, care conţin o substanţă anticoagulantă.
(3) Imediat după introducerea cantităţii de sânge în tubul special de recoltare vidat, personalul medical care a efectuat recoltarea agită conţinutul tubului respectiv în vederea omogenizării.
(4) Mostra biologică recoltată conform alin. (1) şi (2) se introduce în containerul trusei standard adecvate, care ulterior se va securiza."
6.În anexă, articolele 11 şi 12 se abrogă.
7.În anexă, articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 13
(1) Dezinfecţia tegumentului în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge se realizează cu tamponul de unică folosinţă, impregnat cu dezinfectant nonalcoolic existent în trusa standard.
(2) În cazul în care tamponul impregnat cu dezinfectant nonalcoolic aflat în trusa standard nu poate fi utilizat, se va folosi un tampon impregnat cu clorură de benzalconiu sau cu soluţie apoasă de clorură de mercur."
8.În anexă, la articolul 14, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(4) Analiza contraprobei se poate realiza la orice institut de medicină legală, cu respectarea prevederilor art. 20 şi 21."
9.În anexă, articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16
(1) Examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive a persoanei supuse recoltării mostrelor biologice se efectuează numai la solicitarea poliţistului rutier, dacă persoana în cauză a fost implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit decesul sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) medicul care a efectuat examinarea clinică va completa formularul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice."
10.În anexă, la articolul 20, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:
"(4) Primirea trusei standard la instituţia medico-legală în care urmează să se efectueze analiza toxicologică a mostrelor biologice este confirmată prin semnarea formularului prevăzut în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, numai pe exemplarul care va fi preluat de poliţistul rutier, de către persoana care primeşte şi înregistrează trusa standard.
(5) Celelalte rubrici inscripţionate pe capacul cutiei trusei standard, referitoare la succesiunea custodiei trusei, sunt completate în mod corespunzător de către poliţistul rutier care preia trusa."
11.Anexele nr. 1-6 la normele metodologice se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-6.
Art. II
Înlocuirea truselor standard destinate recoltării, depozitării şi transportării în condiţii de securitate a mostrelor biologice, care au fost achiziţionate de către instituţiile medico-legale în condiţiile prevederilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, cu cele prevăzute în prezentul ordin se face în termen de 6 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Art. III
Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. IV
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul sănătăţii,

Francisk Iulian Chiriac,

secretar de stat

ANEXA nr. 1: CERERE DE ANALIZĂ
(- Anexa nr. 1 la normele metodologice)
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI
…………………………
Nr. …… din …………

Către ……………

Nr. de înregistrare ………………

Vă rugăm să analizaţi mostrele biologice, aflate în trusa standard pe care o înaintăm odată cu prezenta, recoltate de la numitul/numita ……… CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| în vederea determinării alcoolemiei şi/sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.
Observaţii (împrejurarea care a determinat recoltarea mostrelor biologice): ……………………
Testarea sus-numitului/sus-numitei cu un mijloc tehnic certificat efectuată la data: ……………
Etilotest: ora: ……… valoarea: ……… mg alcool/L aer expirat
Test substanţe psihoactive: ora: ………. negativ/pozitiv la …………..
Menţionăm că a fost/nu a fost solicitată şi efectuarea examenului clinic medical.
Anexăm procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice.
Identitate solicitant (gradul, numele) ……………
Semnătura şi ştampila,
…………………..
…………………..
Am primit (se completează numai pe exemplarul ce va fi preluat de către poliţistul rutier).
Anul ……. luna …….. ziua ….. ora ….. min. .….
Instituţia medico-legală ………………..
Numele persoanei care preia trusa ………………..
Semnătura persoanei care a preluat trusa ……………..
ANEXA nr. 2: PROCES-VERBAL DE RECOLTARE MOSTRE BIOLOGICE
(- Anexa nr. 2 la normele metodologice)
La data de: ………………. la: ……………. (unitatea sanitară) au fost recoltate mostrele biologice (sânge/urină) de la numitul/numita ………….. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| posesor/posesoare al/a: BI/CI/paşaport/permis de conducere seria …….. nr. …………

Sânge recoltat în vederea determinării alcoolemiei anul .......... luna ………. ziua …… ora …….. min. ……….

Menţiuni (se vor preciza motivele pentru care nu s-au putut respecta prevederile legale)
……………………………………………
……………………………………………
Persoana refuză să confirme prin semnătură neacceptarea recoltării.
Poliţist rutier (semnătura) ……………… Personal medical (semnătura) ………………

Mostre biologice recoltate în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive

Recoltare sânge: anul .......... luna ………. ziua …… ora …….. min. ………

Recoltare urină: anul .......... luna ………. ziua …… ora …….. min. ……….

Menţiuni (se vor preciza motivele pentru care nu s-au putut respecta prevederile legale)
……………………………………………
……………………………………………
Persoana refuză să confirme prin semnătură neacceptarea recoltării.
Poliţist rutier (semnătura) ……………… Personal medical (semnătura) ………………
Recoltarea mostrelor biologice a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor Ordinului ministrului sănătăţii nr. …….
Trusa standard a fost securizată cu sigiliul nr. ……….. .

Semnătura persoanei

Poliţist rutier (gradul, numele, unitatea)

Personal medical (numele, gradul profesional, unitatea)

   

Semnătura

Semnătura/parafa

ANEXA nr. 3: BULETIN DE ANALIZĂ TOXICOLOGICĂ Nr. ........
(- Anexa nr. 3 la normele metodologice)

Unitatea emitentă ……………..

Laborator Toxicologie

Nr. de înregistrare …………….

Către ……………….
Materialul trimis: ……………. adus de: ………………
Identitate persoană ……………….. CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| posesor al: BI/CI/paşaport/permis de conducere seria ...... nr. ………….
Data recoltării mostrelor biologice: anul .......... luna ………. ziua ……
Data primirii mostrelor biologice în laborator: anul .......... luna ………. ziua ……
Data prelucrării mostrelor biologice: anul .......... luna ………. ziua ……
Nume înscris pe flacon ………………….
Serie trusă standard ……….
Descrierea şi starea sigiliului/cutiei …………………..
REZULTATUL
1.Cantitatea de alcool exprimată în g la 1.000 ml sânge:
ora recoltării ………. alcoolemie: ………
Metoda folosită ………………..
Alte menţiuni: ………………….
2.Prezenţa/Absenţa în organism a substanţelor psihoactive:
2.1.mostra de sânge ………… metoda utilizată ………….
2.2.mostra de urină ……….. metoda utilizată ……………
Alte menţiuni: ……………………
Lucrat de:
1…………………… (farmacist, chimist, biolog etc.)
2…………………… (asistent laborator)
ANEXA nr. 4: COMPONENTELE trusei standard de prelevare a mostrelor biologice pentru determinarea alcoolemiei
(- Anexa nr. 4 la normele metodologice)
1.Cutie din carton, împachetată antiefracţie şi inscripţionată, pentru introducerea componentelor necesare prelevării mostrelor biologice
2.Container de plastic pentru cele două tuburi speciale de recoltare vidate
3.Container de plastic pentru materialele consumabile necesare recoltării
4.Două tuburi speciale de recoltare vidate cu capacitatea de câte 6 ml cu substanţă anticoagulantă, respectiv fluorură de sodiu şi fie oxalat de potasiu, fie citrat de sodiu, cu etichete diferit colorate, inscripţionate cu numărul mostrei, seria sigiliului şi casetă liberă pentru consemnarea orei
5.Mănuşi latex
6.Holder şi ac de puncţie venoasă
7.Tampoane de unică folosinţă cu dezinfectant tegumentar nonalcoolic (clorură de benzalconiu)
8.Două benzi adezive (plasturi)
9.Formulare înseriate pe hârtie autocopiativă ce trebuie completate cu ocazia recoltării
10.Sigiliu autocolant pentru containerul cu vacuette
11.Sigiliu de unică folosinţă, înseriat, cu grad de securitate sporit, cu fir de plastic şi inel metalic cu părţile componente lipite
ANEXA nr. 5: COMPONENTELE trusei standard de prelevare a mostrelor biologice pentru determinarea prezenţei în organism a substanţelor psihoactive
(- Anexa nr. 5 la normele metodologice)
1.Cutie din carton, împachetată antiefracţie şi inscripţionată, pentru introducerea componentelor necesare prelevării mostrelor biologice
2.Container de plastic pentru cele trei tuburi speciale de recoltare vidate şi recipientul de urină
3.Container de plastic pentru materialele consumabile necesare recoltării
4.Un tub special de recoltare vidat cu capacitatea de 6 ml, fără substanţă anticoagulantă, cu activator de coagulare cu microparticule de silicat inscripţionat cu numărul probei, seria sigiliului şi casetă liberă pentru consemnarea orei
5.Două tuburi speciale de recoltare vidate cu capacitatea de câte 6 ml, cu substanţă anticoagulantă, respectiv fluorură de sodiu şi fie oxalat de potasiu, fie citrat de sodiu, inscripţionate cu numărul mostrei, seria sigiliului şi casetă libera pentru consemnarea orei
6.Un recipient din plastic, cu capacitatea de 60 ml, pentru urină, cu capac etanş
7.Mănuşi latex
8.Holder şi ac de puncţie venoasă
9.Tampon de unică folosinţă impregnat cu dezinfectant tegumentar nonalcoolic (clorură de benzalconiu)
10.O bandă adezivă (plasture)
11.Formulare înseriate pe hârtie autocopiativă ce trebuie completate cu ocazia recoltării
12.Sigiliu autocolant pentru containerul cu vacuette şi recipientul de urină
13.Sigiliu de unică folosinţă, înseriat, cu grad de securitate sporit, cu fir de plastic şi inel metalic, cu părţile componente lipite
ANEXA nr. 6: EXAMEN CLINIC
(- Anexa nr. 6 la normele metodologice)
La data de: ………… ora …….., la solicitarea poliţiei rutiere, la: ……………. (unitatea sanitară), medic ………… am examinat pe numitul/numita ………… (numele, gradul profesional) CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, constatând:
1.Ţinută: ordonată/dezordonată ………………
2.Atitudine:
2.1.adecvată/neadecvată situaţional;
2.2.cooperant/necooperant.
3.Comportament:
3.1.liniştit/neliniştit/agitat
……………………
3.2.ostil/revendicativ/agresiv (verbal/fizic; auto/hetero)/expansiv
……………………
4.Comunicare verbală: coerentă/incoerentă.
5.Orientare:
5.1.temporală: orientat/dezorientat;
5.2.spaţială: orientat/dezorientat;
5.3.alopsihică: orientat/dezorientat;
5.4.autopsihică: orientat/dezorientat.
6.Tulburări emoţional-instinctuale (râs/plâns/dezinhibiţie): prezente/absente ……………
7.Tulburări de echilibru:
7.1.static (proba Romberg, proba braţelor întinse): prezente/absente;
7.2.dinamic (mers cu ochii deschişi/închişi): prezente/absente.
8.Incoordonare motorie:
8.1.tremor: prezent/absent;
8.2.imprecizie în mişcări (proba: indice-nas, indice-ureche, indice-indice): prezentă/absentă.
9.Facies: necaracteristic/palid/hiperemic.
10.Halenă alcoolică: prezentă/absentă.
11.Examen ocular:
11.1.pupilă: normală/midriază/mioză/inegalitate pupilară (O.D. >; =; < O.S.);
11.2.nistagmus: prezent/absent;
11.3.secuse pupilare (hippus): prezent/absent;
11.4.reflex fotomotor: prezent/absent/diminuat;
11.5.reflex de acomodare - convergentă: prezent/absent/diminuat;
11.6.îngustarea fantei palpebrale: prezentă/absentă.
12.Alte aspecte (boli declarate, medicamente administrate etc.):
……………………
În urma efectuării examinării medicale, solicitată de poliţia rutieră, s-au constatat/nu s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive.
Medic examinator;
………………..
(semnătură/parafă)
Ştampila unităţii sanitare
……………….
Sus-numitul/Sus-numita refuză efectuarea examenului clinic solicitat de poliţistul rutier.

Poliţist rutier,

………………

Medic,

…………………

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 769 din data de 23 octombrie 2014