ACT ADIŢIONAL nr. 3 din 15 ianuarie 2013 la Protocolul de colaborare nr. 429.312/1.404/2010 încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România privind modul de efectuare a operaţiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

UNIUNEA NAŢIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

Nr. 155 din 15 ianuarie 2013

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Nr. 477 din 15 ianuarie 2013

Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), cu sediul în municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 41, sectorul 1, reprezentată de domnul notar public dr. Dumitru Viorel Mănescu, preşedinte,
şi
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202 A, et. 1, sectorul 6, reprezentată de domnul Marius Arthur Ursu, director general,
denumite în continuare părţi,
având în vedere prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
încheie următorul act adiţional:
Art. I
1.La capitolul III "Atribuţiile ANCPI prin oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară" se abrogă prevederile pct. 5, 51, 52, 53 şi 6.
2.De asemenea, la acelaşi capitol se introduc punctele 54, 55, 56 şi 57 referitoare la procedura privind modalitatea de încasare, virare şi înregistrare a tarifelor în evidenţele contabile ale oficiilor teritoriale, cu următorul cuprins:
"54. Notarul public va fi identificat în mod unic în aplicaţia informatică în vederea înregistrării cererilor.
55. Notarii publici încasează tarifele stabilite prin acte normative pentru serviciile ce urmează a fi prestate de oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, prin birourile teritoriale, eliberând solicitanţilor documente de plată proprii.
56. _
(1) Notarul public transmite cererile de prestare a serviciilor de cadastru şi/sau publicitate imobiliară la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară competent.
(2) În primele 5 zile lucrătoare ale fiecărei luni, oficiul teritorial înştiinţează fiecare notar cu privire la contravaloarea serviciilor prestate în cursul lunii precedente, prin transmiterea borderoului lunar generat din Registrul general de intrare.
(3) Până în data de 14 a fiecărei luni, notarul public contrasemnează borderoul lunar pe care îl va comunica oficiului teritorial. În situaţia existenţei unor neconcordanţe, până la aceeaşi dată notarul public va înştiinţa oficiul teritorial în vederea concilierii, conform unei proceduri de conciliere aprobate de ANCPI şi UNNPR.
(4) Dacă notarul public nu înştiinţează oficiul teritorial în termenul stabilit, contravaloarea serviciilor prestate din borderoul lunar se consideră acceptată de către acesta.
(5) În data de 15 a lunii, oficiul teritorial emite factura ce reprezintă contravaloarea serviciilor prestate şi agreate, aferente lunii precedente.
(6) Contravaloarea facturii fiscale emise se achită în termen de maximum 10 zile de la data emiterii acesteia, prin depunere la casierie sau prin virament bancar în contul oficiului teritorial prestator.
(7) În situaţia în care termenele prevăzute anterior corespund unor zile nelucrătoare sau de sărbătoare legală, acestea se vor prelungi până la sfârşitul primei zile lucrătoare următoare.
57. Birourilor notariale identificate cu debite li se va restricţiona accesul la aplicaţia informatică până la achitarea integrală a creanţelor fiscale înregistrate pe numele acestora."
Art. II
1.După capitolul IV1 "Procedura comunicării on-line a actelor între notarii publici şi oficiile teritoriale", se introduc trei capitole noi, capitolele IV2, IV3 şi IV4, cu următorul cuprins:
"CAPITOLUL IV2: Procedura eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, în aplicarea dispoziţiilor art. 111 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996
În cadrul unităţilor administrativ-teritoriale stabilite prin Programul naţional de cadastru şi carte funciară, realizat pe baza strategiei ANCPI, notarii publici pot elibera certificate pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi certificate de legatar sau moştenitor, în baza cărora oficiile teritoriale intabulează dreptul de proprietate în cartea funciară.
ANCPI va comunica UNNPR anual, până la data de 31 martie, sau ori de câte ori se impune lista actualizată a unităţilor administrativ-teritoriale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică, incluse în programul naţional conform strategiei ANCPI. Lista actualizată se va afişa şi pe pagina de internet http://www.ancpi.ro/
Eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar se îndeplineşte de către notarii publici, la sesizarea scrisă a oficiului teritorial, după expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor cu privire la calitatea de posesor sau, după caz, a termenului de soluţionare a cererilor de rectificare a documentelor tehnice cadastrale, pe baza documentelor prevăzute de art. 111 alin. (3) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ataşate în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana împuternicită din cadrul oficiului teritorial.
Modelul adeverinţei emise de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, din care rezultă că s-a îndeplinit procedura de afişare a documentelor tehnice ale cadastrului, cuprinzând informaţiile cu privire la imobile şi posesorii acestora şi faptul că nu s-au formulat contestaţii sau cereri de rectificare cu privire la posesie, este prevăzut în anexa nr. 1.
Eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar este permisă pentru:
- imobilele situate în intravilan, fie că acestea sunt împrejmuite sau neîmprejmuite, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul legilor fondului funciar;
- imobilele împrejmuite situate în extravilan, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul legilor fondului funciar;
- imobilele neîmprejmuite situate în extravilan, cu excepţia celor care au făcut obiectul legilor fondului funciar.
Dispoziţiile referitoare la eliberarea certificatului nu se aplică imobilelor neîmprejmuite situate în extravilan care au făcut obiectul legilor fondului funciar, imobilelor aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, imobilelor scoase din circuitul juridic şi imobilelor care fac obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.
Plata onorariilor şi a tarifelor în vederea eliberării certificatelor şi a dezbaterii procedurilor succesorale se face de către ANCPI, din sumele alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie, precum şi din alte surse financiare alocate din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale sau din surse internaţionale, conform art. 8 alin. (3) coroborat cu art. 8 alin. (151) din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Plata onorariilor percepute în vederea eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar şi a certificatului de moştenitor sau legatar se face în termen de 30 de zile de la data eliberării.
Cuantumul onorariilor notariale ce se vor percepe pentru eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar este de 50 lei/certificat.
Pentru emiterea certificatului de moştenitor, cu ocazia dezbaterii succesiunilor în cadrul lucrărilor de înregistrare sistematică, cuantumul onorariului notarial este de 150 lei/autorul succesiunii.
CAPITOLUL IV3: Procedura eliberării certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, în cadrul lucrărilor de cadastru sporadic, pentru suprafeţele deţinute în plus, în aplicarea dispoziţiilor art. 581 alin. (2) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
În cazul lucrărilor de înregistrare în cadastru şi în cartea funciară realizate la cererea persoanelor interesate certificatul pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar se eliberează pentru imobilele situate în intravilan, împrejmuite sau neîmprejmuite, precum şi pentru imobilele împrejmuite situate în extravilanul unităţilor administrativ-teritoriale.
Certificatul pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari nu se poate elibera cu privire la imobilele aflate în domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, imobilele scoase din circuitul juridic şi cu privire la imobilele care fac obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată.
La cerere, persoana autorizată întocmeşte o documentaţie cadastrală pentru întregul imobil, care se recepţionează de OCPI şi se atribuie număr cadastral, pe flux întrerupt, după verificarea efectuată la teren de către inspectorul de cadastru.
La cererea persoanei interesate, primăria unităţii administrativ-teritoriale afişează documentaţia cadastrală pentru o perioadă de 30 de zile, în care se poate contesta posesia. Contestaţia se va înregistra la primăria unităţii administrativ-teritoriale şi va fi însoţită de dovada sesizării instanţei de judecată.
După încheierea perioadei de afişare, primăria va elibera o adeverinţă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, din care să rezulte că s-a îndeplinit procedura de afişare a documentaţiei cadastrale a imobilului, precum şi dacă posesia a fost sau nu contestată.
A. În cazul în care posesia nu a fost contestată, posesorul cere notarului public eliberarea certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
La cerere se vor anexa:
a) adeverinţa eliberată de primărie, din care să rezulte că s-a îndeplinit procedura de afişare a documentaţiei cadastrale a imobilului şi că posesia nu a fost contestată;
b) certificatul eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că posesorul este cunoscut că deţine diferenţa de suprafaţă sub nume de proprietar şi că aceasta nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscrisă în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale [prevăzut la art. 111 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 7/19961. Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 4;
c) înscrisul doveditor al posesiei, atunci când acesta există [prevăzut la art. 111 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 7/19961;
d) copie de pe actele de identitate şi stare civilă [prevăzută la art. 111 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 7/19961.
În baza cererii, a actelor anexate acesteia şi a declaraţiei pe propria răspundere a posesorului, care va cuprinde elementele prevăzute la art. 111 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 7/1996, dată în formă autentică, notarul public va elibera certificatul pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar.
În temeiul actelor de proprietate şi al certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar se va solicita intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
În situaţia în care în termen de 6 luni de la recepţia documentaţiei cadastrale nu se solicită înscrierea în cartea funciară în condiţiile mai sus menţionate, numărul cadastral va fi anulat din oficiu.
B. În cazul în care posesia a fost contestată sau notarul public emite încheierea de respingere a cererii de eliberare a certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar, se va proceda astfel:
În baza documentaţiei cadastrale, a actului de proprietate şi a înscrisurilor prevăzute la art. 111 alin. (3) lit. c)-f) din Legea nr. 7/1996, se intabulează dreptul de proprietate asupra suprafeţei din act şi se notează posesia pentru diferenţa de suprafaţă.
Concomitent, în cartea funciară se vor nota din oficiu contestaţia şi acţiunea civilă cu privire la obiectul contestaţiei înregistrată la instanţa competentă sau, după caz, încheierea notarială de respingere.
În situaţia în care în termen de 6 luni de la recepţia documentaţiei cadastrale nu se solicită înscrierea în cartea funciară în condiţiile mai sus menţionate, numărul cadastral va fi anulat din oficiu.
CAPITOLUL IV4: Procedura notării posesiei în cartea funciară, în situaţia în care nu există acte de proprietate pentru imobilele aflate în proprietate privată, în aplicarea dispoziţiilor art. 581 alin. (6) din Legea nr. 7/1996
În cazul imobilelor proprietate privată, în situaţia în care nu există acte de proprietate asupra terenului, persoanele interesate pot solicita notarea posesiei în cartea funciară în baza documentaţiei cadastrale şi a următoarelor înscrisuri:
a) certificatul eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care să rezulte că:
- posesorul este cunoscut că deţine imobilul sub nume de proprietar;
- imobilul nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
- primăria are/nu are cunoştinţă despre existenţa unor acţiuni în justiţie cu privire la imobilul respectiv;
- imobilul a făcut/nu a făcut obiectul legilor de retrocedare.
Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 5.
b) declaraţia pe propria răspundere a posesorului, dată în formă autentică, prin care acesta declară că:
- posedă imobilul sub nume de proprietar;
- este sau nu căsătorit; în cazul în care este căsătorit, va preciza şi regimul matrimonial;
- nu a înstrăinat sau grevat imobilul;
- imobilul nu a fost scos din circuitul juridic;
- imobilul nu face obiectul vreunui litigiu;
- imobilul este deţinut sau nu pe cote-părţi; în cazul în care imobilul este deţinut pe cote-părţi, toţi posesorii vor declara întinderea cotelor;
- înscrisul doveditor al posesiei provine de la părţile semnatare ale acestuia; în cazul în care nu există înscris doveditor, va declara că nu deţine şi nu are cunoştinţă de existenţa unui astfel de înscris;
c) înscrisul doveditor al posesiei, indiferent de forma în care este întocmit, atunci când acesta există;
d) copie de pe actele de identitate şi stare civilă.
Cererea de notare în cartea funciară a posesiei asupra terenului va fi soluţionată de oficiul teritorial pe flux integrat.
În situaţia în care pe terenul cu privire la care s-a notat posesia sunt edificate construcţii pentru care există acte de proprietate, dreptul de proprietate asupra acestora se va intabula în cartea funciară."
Art. III
Comisionul prevăzut la art. 8 alin. (5) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va determina în baza unui studiu economic, care se va finaliza până la data de 31 decembrie 2013.
Art. IV
În situaţii urgente, de a căror rezolvare depinde întocmirea actelor notariale sau soluţionarea cererilor de înscriere în evidenţele de cadastru şi/sau publicitate imobiliară, precum şi în cazul efectuării unor anchete administrative, părţile semnatare îşi vor comunica reciproc, cu celeritate, informaţiile solicitate, în măsura în care acestea sunt deţinute.
Art. V
În vederea realizării proiectelor de interes comun, părţile semnatare vor efectua un schimb reciproc de date. În acest sens, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară va pune la dispoziţia Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România informaţii geospaţiale şi alte produse de tip ortofotoplan care sunt de interes public.
Art. VI
Prezentul act adiţional s-a încheiat în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare dintre părţile semnatare, şi va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din protocol.
-****-

UNIUNEA NAŢIONALĂ A NOTARILOR PUBLICI DIN ROMÂNIA

Notar public,

dr. Dumitru Viorel Mănescu,

preşedinte

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

Director general,

Marius Arthur Ursu

ANEXA nr. 1:
(- Anexa nr. 4 la protocolul de colaborare)
Modelul adeverinţei emise de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară
Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară ...............
Stimată doamnă notar public,/
Stimate domn notar public,
Vă comunicăm că la data de ..........., conform dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a îndeplinit procedura de afişare a documentelor tehnice ale cadastrului întocmite pentru imobilul situat în localitatea ..........., adresa poştală .........., în suprafaţă de ........., având identificator unic (nr. cadastral) ........., precum şi faptul că posesorul/posesorii acestui imobil (nume, prenume, CNP) ....... nu a/au fost contestat/contestaţi.
Precizăm că nu s-au formulat contestaţii cu privire la calitatea de posesor sau cereri de rectificare a documentelor tehnice cadastrale referitoare la imobilul identificat mai sus.
Vă rugăm să eliberaţi certificatul privind înscrierea în cartea funciară a posesorului/posesorilor ca proprietar/proprietari al/ai imobilului menţionat mai sus. Anexăm în copie certificată următoarele documente:
- a) planul cadastral al sectorului cadastral;
- b) certificatul eliberat de Primăria ...............;
- c) declaraţia pe propria răspundere a posesorului;
- d) înscrisul doveditor al posesiei (atunci când acesta există);
- e) copie de pe actele de identitate şi de stare civilă.
Director
...............
(nume şi prenume)
...............
(semnătura şi ştampila)
ANEXA nr. 2:
(- Anexa nr. 5 la protocolul de colaborare)
Modelul adeverinţei eliberate de primărie
Primăria unităţii administrativ-teritoriale ...............
Stimată doamnă notar public,/
Stimate domn notar public,
Vă comunicăm că la data de ........... s-a îndeplinit procedura de afişare a documentaţiei cadastrale recepţionate de oficiul teritorial, întocmită pentru imobilul situat în localitatea ............, adresa poştală .........., în suprafaţă de ........., având identificator unic (nr. cadastral) ........, precum şi faptul că posesorul/posesorii acestui imobil (nume, prenume, CNP) ......... nu a/au fost contestat/contestaţi.
Precizăm că nu s-au formulat contestaţii cu privire la posesia asupra acestui imobil.
Vă rugăm să eliberaţi certificatul privind înscrierea în cartea funciară a posesorului/posesorilor ca proprietar/proprietari al/ai imobilului menţionat mai sus.
Anexăm în copie certificată următoarele documente:
- a) planul cadastral al sectorului cadastral;
- b) certificatul eliberat de Primăria ...............;
- c) înscrisul doveditor al posesiei ( atunci când acesta există);
- d) copie de pe actele de identitate şi de stare civilă.
Primar
...............
(nume şi prenume)
...............
(semnătura şi ştampila)
ANEXA nr. 3:
(- Anexa nr. 6 la protocolul de colaborare)
Modelul certificatului pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar
ROMÂNIA
BIROUL NOTARULUI PUBLIC ...............
Sediul ...............
CERTIFICAT pentru înscrierea în cartea funciară a posesorului ca proprietar nr. ..........
Anul ......... luna ........... ziua ......
Subsemnatul, ..............., notar public,
în baza Adeverinţei nr. ......./emise de ............ şi a următoarelor documente certificate pentru conformitate cu originalul:
- ...............
certific că s-a îndeplinit procedura prevăzută de Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la imobilul situat în unitatea administrativ-teritorială ........., adresa poştală ....., în suprafaţă de ......, având identificator unic (nr. cadastral) , având ca posesori necontestaţi pe:
..............., cu domiciliul în ..............., identificat prin ..............., CNP ..............;
..............., cu domiciliul în ..............., identificat prin ..............., CNP ............. .
Prezentul certificat stă la baza înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară potrivit Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a perceput onorariul de ............ lei, cu chitanţă/bon fiscal/ordin de plată nr. .............. .
Notar public,
...............
L.S.
...............
ANEXA nr. 4:
(- Anexa nr. 7 la protocolul de colaborare)
Modelul certificatului eliberat de primărie din care rezultă că posesorul este cunoscut că deţine diferenţa de suprafaţă sub nume de proprietar
CERTIFICAT
Ca urmare a Cererii nr. ........ din data de .........., se certifică prin prezenta că
domnul ..............., cu domiciliul în .........., identificat prin ........, CNP ........;
doamna ..............., cu domiciliul în ........., identificată prin ......., CNP ........,
subscrisa, ............, cu sediul în ..............., CUI ........, deţine imobilul identificat cu nr. cadastral ......., în suprafaţă de ......... mp, după cum urmează:
- suprafaţa de ........... mp, conform actelor de proprietate,
- suprafaţa de ........... mp, reprezentând diferenţa rezultată din măsurători, sub nume de proprietar.
De asemenea, se certifică faptul că această diferenţă de suprafaţă nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscrisă în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.
Primar
...............
(nume şi prenume)
...............
(semnătura şi ştampila)
ANEXA nr. 5:
(- Anexa nr. 8 la protocolul de colaborare)
Modelul certificatului eliberat de primărie din care rezultă că posesorul este cunoscut că deţine imobilul sub nume de proprietar şi că acesta nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale
CERTIFICAT
Ca urmare a Cererii nr. ...... din data de ........., se certifică prin prezenta că
domnul ..............., cu domiciliul în ............, identificat prin ........, CNP .........;
doamna .............., cu domiciliul în ............, identificată prin ......., CNP .........,
sunt cunoscuţi că deţin imobilul identificat cu nr. cadastral ............, în suprafaţă de .......... mp, sub nume de proprietar.
De asemenea, se certifică că acest imobil:
- nu face parte din domeniul public sau nu a fost înscris în evidenţe ca fiind în domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
- face/nu face obiectul unor acţiuni în justiţie cu privire la care primăria are cunoştinţă;
- a făcut/nu a făcut obiectul legilor de retrocedare.
Primar
...............
(nume şi prenume)
...............
(semnătura şi ştampila)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 48 din data de 22 ianuarie 2013