Văzând Referatul de aprobare nr. 140.996 din 12 septembrie 2014, întocmit de Direcţia generală industrie alimentară din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
având în vedere prevederile art. 34 şi art. 37-40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, republicată, cu modificările ulterioare, ale Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri din subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, ministrul sănătăţii şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emit următorul ordin:
Art. 1
Art. 2
Stocurile de băuturi alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, existente în reţeaua de comercializare sau produse şi existente în depozitele producătorilor, se comercializează în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.
Art. 3
(1)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Sănătăţii, prin structurile lor centrale şi teritoriale, în funcţie de atribuţiile conferite de legislaţia în vigoare aplicabilă fiecărei instituţii, verifică modul de respectare a prevederilor prezentului ordin, conform competenţelor.
(2)Verificarea calităţii loturilor de produse se face pe întregul lor circuit, atât la producători şi îmbuteliatori, cât şi în reţeaua comercială, pe baza documentaţiei tehnice a produsului, a buletinului de analiză şi a probei-martor.
(3)Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se constată şi se sancţionează de către structurile cu atribuţii în domeniu ale instituţiilor prevăzute la alin. (1), conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 4
Prezentul ordin a fost emis cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 474/426/137/2014 pentru aprobarea Normelor tehnice de producere, etichetare şi punere în circulaţie a băuturilor alcoolice fermentate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 24 aprilie 2014.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

p. Ministrul sănătăţii,

Francisk Iulian Chiriac,

secretar de stat

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Marius Alexandru Dunca

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 525 din data de 15 iulie 2015