LEGE nr. 230 din 6 octombrie 2015 privind instituirea zilei de 14 noiembrie - Ziua Dobrogei
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
(1)Se instituie ziua de 14 noiembrie - Ziua Dobrogei.
(2)Sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.
Art. 2
(1)Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor prevăzute la art. 1 alin. (2), în limita fondurilor disponibile.
(2)Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 750 din data de 7 octombrie 2015