Document embed

DECIZIE nr. 7 din 30 iunie 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: "Dacă, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (3) şi, în special, alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 75/2005 - ce vizează, în esenţă, faptul că acreditarea acordă dreptul de a emite diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) şi de a organiza examenul de licenţă - dispoziţii în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile Universităţii «Spiru Haret», cererile de obligare a universităţii la eliberarea diplomelor de licenţă şi de obligare a ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate pot fi sau nu analizate independent de examinarea împrejurării acreditării/neacreditării programului de studiu organizat de Universitatea «Spiru Haret» şi absolvit de reclamant. Dacă, faţă de dispoziţiile art. 72 din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea Universităţii «Spiru Haret» de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Naţionale pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, în condiţiile în care această cerere nu are ca obiect valorificarea unui drept de garanţie sau despăgubire"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

Dosar nr. 5/1/2014/HP/C

Ionel Barbă	- Preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal - preşedintele completului
Zoiţa Milăşan	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Carmen Sîrbu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Denisa Angelica Stănişor	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Voicu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gabriela Elena Bogasiu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Eugenia Ion	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Luiza Maria Păun	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal - judecător-raportor
Cezar Hîncu	- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 5/1/2014/HP/C a fost constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă Aurel Segărceanu, magistrat-asistent la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 3.422/114/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

"Dacă, faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (3) şi, în special, alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 75/2005 - ce vizează, în esenţă, faptul că acreditarea acordă dreptul de a emite diplome recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale) şi de a organiza examenul de licenţă - dispoziţii în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile Universităţii «Spiru Haret», cererile de obligare a universităţii la eliberarea diplomelor de licenţă şi de obligare a ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate pot fi sau nu analizate independent de examinarea împrejurării acreditării/neacreditării programului de studiu organizat de Universitatea «Spiru Haret» şi absolvit de reclamant.

Dacă, faţă de dispoziţiile art. 72 din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea Universităţii «Spiru Haret» de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Naţionale pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, în condiţiile în care această cerere nu are ca obiect valorificarea unui drept de garanţie sau despăgubire."

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse: practica judiciară şi raportul întocmit de judecătorul-raportor; de asemenea, s-a arătat că raportul a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea "Spiru Haret", reclamanţii din dosarul de sesizare şi Rădulescu Alexandru au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Ploieşti a dispus, prin Încheierea din 3 aprilie 2014, în Dosarul nr. 3.422/114/2013, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept sus-menţionate.

2. Temeiul juridic al sesizării

- Articolul 519 din Codul de procedură civilă:

"Dacă în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

3. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

3.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău cu nr. 3.422/114/2013 din 3 iunie 2013, reclamanta G.V. a chemat în judecată pârâţii Universitatea "Spiru Haret" (denumită în continuare USH) şi Ministerul Educaţiei Naţionale (denumit în continuare MEN), solicitând obligarea universităţii pârâte să-i elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă şi a ministerului pârât să tipărească formularele tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:

- a urmat studiile Facultăţii de Psihologie din cadrul USH, specializarea psihologie, din cadrul universităţii respective, promovând examenul de licenţă din sesiunea iulie 2009;

- în anul 2010, reclamantei i-a fost eliberată Adeverinţa nr. 6.838 din 21 septembrie 2010, cu valabilitate până la eliberarea diplomei de licenţă;

- deşi a solicitat universităţii pârâte eliberarea diplomei, aceasta i-a răspuns că ministerul a amânat în mod repetat aprobarea pentru toate formularele tipizate, precum şi că adeverinţa produce efecte juridice depline, aceasta nefiind anulată de vreo instanţă judecătorească;

- ministerul a justificat refuzul de a aproba tipărirea formularelor tipizate, cu motivarea că USH nu a avut acreditare pentru specializarea absolvită de reclamantă în forma învăţământului la distanţă, însă nu a invocat, în baza art. 116 şi art. 141 din Legea învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în anul 2009, nelegalităţi în organizarea studiilor la forma de învăţământ la distanţă şi a examenului de licenţă din sesiunea 2009.

3.2. Întâmpinarea şi cererea de chemare în garanţie formulate de pârâta USH

Prin întâmpinare şi cererea de chemare în garanţie, pârâta USH a solicitat să se constate că şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de reclamantă, astfel că se impune admiterea cererii sale de chemare în garanţie şi obligarea MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmează a se pronunţa în cauză.

Pârâta USH a precizat că, potrivit Legii nr. 443/2002 privind înfiinţarea Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti¹, este persoană juridică de drept privat şi utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, iar, prin Hotărârea Guvernului nr. 693/2003² şi Hotărârea Guvernului nr. 676/2007³ a fost acreditată sau autorizată provizoriu pentru forma de învăţământ la zi. Cadrul legal precizat i-a permis să desfăşoare forma de învăţământ cu frecvenţă redusă sau învăţământ la distanţă, iar MEN a autorizat eliberarea diplomelor de licenţă pentru absolvenţii formei de învăţământ la distanţă, mai puţin pentru cei care au promovat examenul de licenţă în sesiunea iulie 2009.

¹Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 9 iulie 2002.

²Hotărârea Guvernului nr. 693/2003 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 410/2002 privind structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 30 iunie 2003.

³Hotărârea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu completările ulterioare, abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 24 iunie 2008 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 11 decembrie 2008, abrogată la rândul său prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de învăţământ superior şi a specializărilor/programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 966/2011 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ sau limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 1 octombrie 2011, cu modificările ulterioare, abrogată, de asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2012 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare, a structurii instituţiilor de învăţământ superior, a domeniilor şi programelor de studii universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, a locaţiilor geografice de desfăşurare, a numărului de credite de studii transferabile pentru fiecare program de studii universitare, formă de învăţământ şi limbă de predare, precum şi a numărului maxim de studenţi care pot fi şcolarizaţi în anul universitar 2012-2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 30 iulie 2012.

Universitatea a solicitat în mai multe rânduri MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplome de licenţă, dar ministerul a aprobat doar în parte modelul de formular, astfel încât pârâta este în imposibilitate de a emite diploma pentru reclamantă.

Pârâta USH a depus, în copie, jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi solicitările adresate MEN.

3.3. Întâmpinarea depusă de pârâtul MEN

Prin întâmpinare, MEN a solicitat respingerea cererii de chemare a sa în garanţie, arătând, în esenţă, următoarele: actele de studii pot fi eliberate doar pentru absolvenţii care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată să funcţioneze provizoriu la înscrierea în primul an de facultate; universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru programele de studii şi formele de învăţământ neautorizate/neacreditate; USH a prezentat o situaţie a numărului de absolvenţi la forma de învăţământ la distanţă pentru care nu a solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licenţă, întrucât situaţia acestora urmează să fie clarificată conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009⁴, care confereau studenţilor posibilitatea de finalizare a studiilor într-un cadru legal, prin trecerea la formele de învăţământ autorizate sau acreditate.

⁴Ordonanţa Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 august 2009, abrogată prin Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011.

Concluzionând, chematul în garanţie a învederat că reclamanta a urmat studiile unei forme de învăţământ ai cărei studenţi nu au fost avuţi în vedere în cuprinsul cifrei de şcolarizare pentru care s-au eliberat formularele tipizate.

3.4. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău

Prin Sentinţa nr. 3.541/27.09.2013, Tribunalul Buzău a hotărât următoarele:

- a admis cererea formulată de reclamantă;

- a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâta USH privind chemarea în garanţie a pârâtului MEN;

- a dispus obligarea pârâtei USH să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă (foaia matricolă), ca urmare a promovării examenului de licenţă organizat în sesiunea 2009;

- a obligat pârâtul MEN să aprobe tipizarea formularelor tipizate, constând în diploma de licenţă şi suplimentului la aceasta;

- a obligat pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

3.5. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Buzău au declarat recurs pârâţii USH şi MEN, recursurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, Dosarul nr. 3.422/114/2013.

3.6. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

În cadrul Dosarului nr. 3.422/114/2013, prin Încheierea din 3 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a dispus suspendarea judecării recursului, conform art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, până la pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărârii prealabile.

4. Normele de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea hotărârii prealabile

Dispoziţiile legale indicate de instanţa de trimitere în cuprinsul sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt următoarele:

- art. 29 alin. (3) şi alin. (4) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 75/2005).

În forma iniţială a ordonanţei de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, art. 29 avea următorul conţinut:

"Art. 29. - (1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii, înainte de a începe să funcţioneze.

(2) În învăţământul preuniversitar acreditarea se face la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare nivel de învăţământ, fiecare tip de program de studii şi de calificare profesională, după caz.

(3) În învăţământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare program din ciclul de licenţă, care duce la o calificare universitară distinctă. Programele specifice ciclurilor de studii de masterat şi doctorat se supun evaluării externe, în vederea acreditării, numai la cererea instituţiei de învăţământ superior.

(4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

a) autorizarea de funcţionare provizorie, care reprezintă actul de înfiinţare şi acordă dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acordă - alături de drepturile prevăzute la lit. a) - şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a organiza, după caz, examen de absolvire.

(5) Evaluarea externă, în vederea acreditării, se declanşează la cererea organizaţiei care îşi propune să ofere unul sau mai multe programe de educaţie iniţială sau continuă şi se bazează pe un ansamblu de standarde referitoare la domeniile şi criteriile prevăzute la art. 10.

(6) Standardele naţionale specifice fiecărei etape de acreditare, diferenţiate potrivit art. 8 alin. (3), metodologiile de evaluare externă, eşalonarea în timp a procesului de acreditare, precum şi taxele percepute în vederea autorizării şi acreditării se stabilesc periodic, la propunerea agenţiilor de asigurare a calităţii şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin hotărâre a Guvernului."

Prin Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005, articolul 29 din ordonanţa de urgenţă a fost modificat, având următorul conţinut:

"Art. 29. - (1) Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educaţie se supune procesului de evaluare şi acreditare, în condiţiile legii.

(2) În învăţământul preuniversitar evaluarea şi acreditarea se fac la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare nivel de învăţământ, fiecare tip de program de studii şi de calificare profesională, după caz.

(3) În învăţământul superior evaluarea şi acreditarea se fac la nivelul structurilor instituţionale pentru fiecare program din ciclul de licenţă, care duce la o calificare universitară distinctă. Programele specifice ciclurilor de studii de masterat şi doctorat se supun evaluării externe, în vederea acreditării.

(4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

a) autorizarea de funcţionare provizorie, care acordă dreptul de a desfăşura procesul de învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), şi dreptul de a emite diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a organiza, după caz, examen de absolvire, licenţă, masterat, doctorat.

(5) Evaluarea externă în vederea acreditării se declanşează la cererea furnizorului de educaţie care îşi propune să ofere unul sau mai multe programe de educaţie iniţială sau continuă şi se bazează pe un ansamblu de standarde referitoare la domeniile şi criteriile prevăzute la art. 10.

(6) Standardele naţionale specifice fiecărei etape de acreditare, diferenţiate potrivit art. 8 alin. (3), metodologiile de evaluare externă, eşalonarea în timp a procesului de acreditare, precum şi tarifele percepute în vederea autorizării şi acreditării se stabilesc periodic, la propunerea agenţiilor de asigurare a calităţii şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin hotărâre a Guvernului."

- art. 72 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă):

"II. Chemarea în garanţie

Condiţii

Art. 72. - (1) Partea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri.

(2) În aceleaşi condiţii, cel chemat în garanţie poate să cheme în garanţie o altă persoană."

5. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă

Prin actul de sesizare a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie - Încheierea din 3 aprilie 2014 - Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

6. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept.

Normele de drept supuse dezlegării sunt cele citate la pct. 4.

6.1. Referitor la legătura dintre cererile de obligare a USH să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă şi de obligare a MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate necesare şi împrejurarea acreditării/neacreditării universităţii precizate, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut următoarele:

Atât la data începerii cursurilor de către reclamantă (anul 2005), organizate în cadrul universităţii pârâte, la momentul susţinerii şi promovării examenului de licenţă (iulie 2009), cât şi la momentul sesizării instanţei erau în vigoare dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(4) din O.U.G. nr. 75/2005, citate la pct. 4.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învăţământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 2.284/2007 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Ordinul MECTS nr. 2.284/2007), prevăd că "Actele de studii din sistemul naţional de învăţământ superior sunt documente oficiale de stat cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate şi titluri sau calităţi dobândite", iar dispoziţiile art. 5 alin. (1) din acelaşi ordin prevăd că "Instituţiile de învăţământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituţii, pot gestiona, completa şi elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condiţiile legii".

Din aceste dispoziţii legale rezultă fără echivoc că eliberarea unei diplome de licenţă, ca document oficial de stat, nu poate avea loc decât de către un furnizor de educaţie acreditat. În condiţiile în care raporturile juridice dintre reclamantă şi universitatea pârâtă sunt preponderent de natură contractuală, este neîndoielnic faptul că cererea de obligare a USH să îi elibereze diploma de licenţă reclamantei nu poate fi soluţionată fără analiza îndreptăţirii legale a universităţii de a emite un astfel de document oficial de stat.

În ce priveşte cererea de obligare a MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate, Curtea de Apel Ploieşti a avut în vedere dispoziţiile art. 6 şi 7 din regulamentul aprobat prin Ordinul MECTS nr. 2.284/2007, conform cărora:

"Art. 6. - La sfârşitul fiecărui an universitar se întocmeşte un raport privind gestionarea, completarea şi eliberarea actelor de studii, la nivelul fiecărei instituţii. care se aprobă de conducerea acesteia şi se arhivează cu termen permanent.

Art. 7. - Formularele actelor de studii sunt tipărite şi difuzate, în condiţiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECTS, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituţii şi pentru asigurarea securităţii tipăririi şi păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituţiile beneficiare."

Interpretând sistematic aceste dispoziţii cu cele ale art. 2 şi 5 din acelaşi regulament, rezultă că aprobarea tipăririi formularele tipizate se poate face doar pentru furnizorii de educaţie autorizaţi/acreditaţi, respectiv pentru cursurile organizate de aceştia cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Drept urmare este necesară stabilirea posibilităţii legale a USH de a emite diploma de licenţă, respectiv acreditarea sa pentru cursurile organizate şi absolvite de către aceasta, întrucât doar în această situaţie există posibilitatea legală a emiterii diplomei de licenţă şi a tipăririi formularelor tipizate necesare, respectiv obligaţia MEN de a aproba tipărirea.

6.2. Referitor la admisibilitatea cererii de chemare în garanţie a MEN, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Dispoziţiile art. 72 din Codul de procedură civilă conţin o reglementare similară cu cea a art. 60 alin. (1) din Codul de procedură civilă de la 1865.

Doctrina şi jurisprudenţa aferente dispoziţiilor respective din Codul de procedură civilă de la 1865 au apreciat unanim că, pentru admisibilitatea unei cereri de chemare în garanţie, este necesar ca între titularul cererii şi cel chemat în garanţie să existe raporturi juridice care se circumscriu obligaţiei de garanţie sau despăgubire.

În acest sens, în Decizia nr. 10/2011⁵, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, s-a statuat că "atât timp cât între debitorul obligaţiei de plată deduse judecăţii, respectiv instituţia publică obligată la plată (titularul cererii de chemare în garanţie) şi chematul în garanţie, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, nu există o obligaţie de garanţie sau de despăgubire, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă".

⁵Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2011 de soluţionare a recursurilor în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar.

Or, este evident că între MEN şi USH nu există nicio obligaţie legală sau contractuală de garanţie ori despăgubire, astfel încât, prin prisma considerentelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, citate anterior şi obligatorii pentru instanţele judecătoreşti, cererea de chemare în garanţie a MEN nu este admisibilă.

De altfel, în jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admisibilitatea cererii de chemare în garanţie a MEN a fost fundamentată pe împrejurarea că obligaţia universităţii de a emite diploma de licenţă nu poate fi dusă la îndeplinire fără obligarea ministerului de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare - punct de vedere însuşit şi susţinut şi de către USH.

Deşi legătura de interdependenţă dintre obligaţii este reală, totuşi ea nu poate justifica îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a chemării în garanţie analizată, întrucât această legătură nu se poate circumscrie unei obligaţii de despăgubire sau chemare în garanţie, a cărei natură şi conţinut juridic au fost clarificate pe deplin în doctrină şi jurisprudenţă, astfel că nu se impune expunerea lor.

6.3. Practica judiciară a Curţii de Apel Ploieşti în ceea ce priveşte primul aspect supus analizei este fundamentată în unanimitate pe jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căreia nu a fost abordată expres problematica necesităţii stabilirii acreditării/neacreditării USH pentru cursurile organizate şi promovate de către persoanele care solicită, pe calea acţiunii în justiţie, eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă.

Cât priveşte admisibilitatea cererilor de chemare în garanţie a MEN, de către USH, pentru obligarea la tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomelor, jurisprudenţa Curţii de Apel Ploieşti a fost, de asemenea, raportată exclusiv la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acestor cereri.

6.4. Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că se impune sublinierea imperativului pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la aspectele cu care a fost sesizată, prin prisma numărului foarte mare de persoane aflate în situaţii similare celei a reclamantei.

Din datele statistice învederate de MEN în cuprinsul cererii de recurs şi care nu au fost contestate de către celelalte părţi rezultă că numărul studenţilor şcolarizaţi în perioada 2004-2009 în condiţiile precizate este foarte mare, de ordinul zecilor, chiar sutelor de mii, astfel că necesitatea stabilirii unei practici unitare şi corecte, care să respecte toate dispoziţiile legale edictate în materie, este mai mult decât evidentă.

7. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

7.1. Punctul de vedere al recurentei-pârâte USH

Recurenta-pârâtă USH a arătat că cererile cu care prima instanţă a fost învestită pot fi analizate independent de examinarea împrejurării acreditării/neacreditării programului de studiu organizat de către ea şi urmat de către reclamantă, că adeverinţa emisă acesteia din urmă atestă legalitatea studiilor urmate, că persoanele responsabile din cadrul MEN nu au sesizat nereguli la sfârşitul perioadei de monitorizare a universităţii, precum şi că universitatea a fost înfiinţată în baza Legii nr. 443/2002 şi Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că avea dreptul de a emite diplome de licenţă.

Faţă de dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, singura condiţie pentru desfăşurarea formei de învăţământ la distanţă era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu şi să aibă forma de învăţământ la zi, evaluarea şi acreditarea efectuându-se doar la nivelul programelor de studii care duc la o calificare universitară distinctă, iar nu la nivelul formelor de învăţământ. Această concluzie reiese şi din dispoziţiile art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005. Faţă de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 535/1999⁶, Hotărârii Guvernului nr. 916/2005⁷, Hotărârii Guvernului nr. 676/2007⁸ şi Hotărârii Guvernului nr. 1.175/2006⁹, USH a organizat programele de studii de licenţă conform dispoziţiilor legale, neimpunându-se examinarea acreditării/neacreditării programului de studii absolvit de către reclamantă.

⁶Hotărârea Guvernului nr. 535/1999 privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 7 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare.

⁷Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu şi a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005, cu modificările ulterioare.

⁸Hotărârea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, cu completările ulterioare, abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializările/programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 24 iunie 2008.

⁹Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licenţă şi aprobarea listei domeniilor şi specializărilor din cadrul acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11 septembrie 2006, cu modificările ulterioare.

Cu privire la cererea de chemare în garanţie, pârâta USH a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admitere a acesteia, deoarece numai prin aceasta se asigură efectiv punerea în executare a obligaţiei sale de a emite intimatei-reclamante diploma de licenţă. Chemarea în garanţie a MEN este o necesitate obiectivă, deoarece diplomele de licenţă se emit numai cu avizul acestui minister, care însă refuză să aprobe tipărirea formularelor.

Pentru unificarea jurisprudenţei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat la data de 28 octombrie 2013 şi la 7 noiembrie 2013 în sensul obligării USH la eliberarea diplomelor de licenţă şi a suplimentului de diplomă, precum şi admiterii cererii de chemare în garanţie şi de obligare a chematului în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate, astfel că la soluţia ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză, trebuie să ia în considerare principiul coerenţei şi unităţii jurisprudenţei, consacrat ca atare în practica CEDO.

7.2. Punctul de vedere al recurentului-pârât MEN

Recurentul-pârât MEN a arătat că cererile de obligare a USH la eliberarea diplomelor de licenţă şi de obligare a MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate nu pot fi analizate independent de examinarea împrejurării acreditării/neacreditării programului de studii organizat de USH şi absolvit de reclamantă, precum şi că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenţi care au promovat examenele de licenţă şi care au urmat o specializare la o formă de învăţământ acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu, conform legislaţiei în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 nu conferă dreptul instituţiilor de învăţământ acreditate la zi, de a organiza automat şi învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă, ci numai vocaţia în acest sens, în continuare fiind obligatorie parcurgerea aceloraşi etape de acreditare sau autorizare provizorie, ca şi pentru forma de învăţământ la zi.

În vederea aplicării art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 1.011/2001¹⁰, care reglementează condiţiile de organizare a învăţământului la distanţă şi a celui cu frecvenţă redusă, prevăzând expres în art. 17 că programele de învăţământ la distanţă sau de învăţământ cu frecvenţă redusă se supun procedurii de evaluare academică.

¹⁰Hotărârea Guvernului nr. 1.011/2001 privind organizarea şi funcţionarea învăţământului la distanţă şi a învăţământului cu frecvenţă redusă în instituţiile de învăţământ superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 26 octombrie 2011.

În toate hotărârile Guvernului emise în perioada anului 2002 (anul înfiinţării universităţii pârâte) autorizarea se realiza pe fiecare formă de învăţământ, fiind menţionată expres forma avută în vedere: zi, fără frecvenţă, frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă. Autorizarea/Acreditarea vizează inclusiv formele de învăţământ, nu doar domeniul, facultatea şi specializarea, acest fapt rezultând şi din prevederile O.U.G. nr. 75/2005. Potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 75/2005, evaluarea externă a calităţii educaţiei cuprinde, printre altele, evaluarea capacităţii instituţionale, a eficacităţii educaţionale a organizaţiei furnizoare de educaţie şi evaluarea calităţii programelor de studiu oferite, iar o astfel de evaluare complexă presupune inclusiv analiza formei de învăţământ care se doreşte a fi organizată. Potrivit art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 75/2005, programele de studii concretizează oferta educaţională a unei organizaţii furnizoare de educaţie şi precizează că forma de învăţământ propusă de universitate face parte din oferta educaţională, deoarece formele distincte de învăţământ atrag oferte educaţionale diferite, astfel că, făcând parte din oferta educaţională, forma concretă de învăţământ propusă de universitate se concretizează în programele de studiu, potrivit art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 75/2005.

În vederea aplicării O.U.G. nr. 75/2005 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 1.418/2006¹¹, care, la art. 1.6 paragraful 3 teza a doua din metodologie, precizează că programele de studii [programe care sunt supuse acreditării/autorizării potrivit art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 75/2005] se diferenţiază, printre altele, şi prin forma de învăţământ: la zi, seral, cu frecvenţă redusă, învăţământ la distanţă etc. Un program de studii la forma zi va fi diferit de un program de studii la forma ID, fiind în realitate două programe de studii diferite, supuse separat procedurilor de autorizare/acreditare, astfel că pârâta USH nu avea dreptul de a organiza forma de învăţământ ID sau FR urmată de reclamantă. Deşi reclamanta a încheiat un contract de studii cu universitatea, contract care generează drepturi şi obligaţii reciproce, printre care şi obligaţia universităţii de a elibera documentele de studii, un act juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor imperative ale legii, deci cu depăşirea drepturilor conferite de lege universităţii organizatoare, nu poate beneficia de protecţia jurisdicţională numai pentru simplul motiv că niciuna dintre părţile actului nu a solicitat anularea acestuia.

¹¹Hotărârea Guvernului nr. 1.418/2006 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referinţă şi a listei indicatorilor de performanţă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 23 octombrie 2006, cu modificările ulterioare.

În ceea ce priveşte eliberarea adeverinţelor, acestea sunt emise de universitate, care atestă absolvirea cursurilor şi susţinerea examenelor de licenţă, însă nu conferă prin ele însele dreptul la emiterea diplomei de licenţă, ci atestă doar o situaţie de fapt, fiind emise în vederea executării unei obligaţii contractuale a universităţii, că eventuala obligaţie a universităţii de a emite diplomele de studii şi-ar avea izvorul direct în lege, însă numai în condiţiile în care contractul de studii ar fi fost încheiat cu respectarea legii, ceea ce nu este cazul în speţă, precum şi, de asemenea, nu poate fi reţinută eroarea comună şi invincibilă în care se presupune că s-ar afla absolvenţii USH de la formele de învăţământ FR sau ID.

Nu este admisibilă cererea USH de chemare a sa în garanţie, cerere care, potrivit art. 72 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, este condiţionată de existenţa unui raport juridic între pârât şi chematul în garanţie, raport aflat în strânsă legătură cu pretenţia reclamantului. Or, raportul juridic dintre universitate şi minister, referitor la eliberarea diplomelor de licenţă, ar exista doar în condiţiile în care între minister şi universitate ar fi raporturi de subordonare, situaţie inexistentă, câtă vreme dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, consacră principiul autonomiei universitare, în virtutea căruia pârâta a luat decizia de a şcolariza ignorând hotărârile Guvernului care, an de an reglementează structura instituţiilor de învăţământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.

Între MEN şi universitate, ca instituţie, nu există un raport juridic direct, o interdependenţă la nivel de obligaţii reciproce, ambele trebuind să respecte legea, în sensul că nicio lege nu le obligă să funcţioneze ca organism de preluare a comenzilor de avizare a tipăririi de formulare din partea vreunei universităţi, că el nu poate fi redus la un simplu element de executare a comenzilor înaintate de universităţi, în sensul de a aproba orice număr de diplome şi a accepta ca legală o formă de învăţământ care nu a parcurs procedura de acreditare/autorizare, că obligaţia ministerului, în calitate de conducător al sistemului naţional de învăţământ, cercetare ştiinţifică, dezvoltare tehnologică şi inovare, este de a verifica dacă solicitarea este făcută în limitele şi cu respectarea legislaţiei în domeniu, precum şi că nu există interdependenţă între obligaţia universităţii de a emite diploma şi obligaţia MEN de a aviza tipărirea formularelor tipizate.

Reclamanta a încheiat un contract de studii cu universitatea, fiind înscrisă la program de studii care nu beneficiază de acreditare/autorizare, astfel că existenţa raporturilor contractuale dintre reclamantă şi universitate şi executarea obligaţiilor contractuale din partea reclamantei nu poate duce la obligarea MEN să aprobe eliberarea unor acte de studii care exced cadrul legal, refuzul său fiind perfect justificat şi fundamentat pe respectarea întregului cadru normativ legat de organizarea şi coordonarea sistemului naţional de învăţământ superior, precum şi de organizarea mecanismelor de asigurare a calităţii în învăţământ.

7.3. Punctul de vedere al intimatei-reclamante G.V.

Intimata-reclamantă G.V. şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile art. 29 alin. (1), (3) şi, în mod special, alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 75/2005 prevăd obligaţiile pârâţilor din acest dosar de a elibera diplomele de licenţă, respectiv de a aproba tipărirea formularelor tipizate.

De asemenea, dispoziţiile art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesităţii unei acreditări distincte pentru fiecare formă de învăţământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licenţă care conduce la o calificare universitară distinctă.

Cererea USH de chemare în garanţie a MEN este legală şi în conformitate cu prevederile noului Cod de procedură civilă, fiind evident că numai prin admiterea acesteia poate fi asigurată punerea în executare a hotărârii recurate, în condiţiile în care eliberarea diplomelor de licenţă este condiţionată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate de către MEN.

8. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Ministerul Public a comunicat faptul că nu se află în curs de verificare practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la problema de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din jurisprudenţa transmisă de curţile de apel, s-au constatat următoarele:

8.1. În litigii cu obiect similar, orientarea jurisprudenţială majoritară este în sensul: admiterii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta USH şi obligării acestei pârâte să elibereze diploma de licenţă şi suplimentul la diploma de licenţă; admiterii cererii de chemare în garanţie formulate de USH împotriva MEN şi, în consecinţă, obligarea chematului în garanţie MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă. În acest sens, este jurisprudenţa transmisă de Curţile de Apel Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Suceava, Piteşti şi Timişoara.

8.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială, minoritară, instanţele au respins atât cererea de chemare în judecată a USH prin care se solicita eliberarea diplomei de licenţă şi a suplimentului la diplomă, cât şi cererea formulată de USH privind chemarea în garanţie a MEN pentru a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă. În acest sens, este o parte din jurisprudenţa Tribunalului Bucureşti.

9. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu au fost identificate repere referitoare la problema de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi.

10. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, în raport cu dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, că nu sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, sesizarea fiind inadmisibilă, pentru lipsa condiţiei noutăţii.

Pe fondul sesizării, soluţia propusă este aceea că cererea principală de obligare a Universităţii "Spiru Haret" la eliberarea diplomei de licenţă pentru reclamantă şi cererea de chemare în garanţie de obligare a ministerului să aprobe tipărirea formularelor tipizate pot fi analizate independent de examinarea apărării din cererea de chemare în garanţie, respectiv a împrejurării acreditării sau neacreditării programului de studiu organizat de Universitatea "Spiru Haret" şi absolvit de reclamantă.

11. Înalta Curte

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul raportor, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Dispoziţiile legale amintite, edictate de legiuitor în cadrul reformei sistemului procesual-civil, s-au impus, în mod necesar, în scopul uniformizării jurisprudenţei şi al asigurării predictibilităţii acesteia, precum şi în vederea instituirii unui mecanism procedural nou, cel al pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pe lângă cel al recursului în interesul legii.

Doctrina în materie¹² a considerat procedura sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile ca fiind o procedură sui-generis care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului¹³ al cărui obiect îl constituie o chestiune (problemă) de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

¹²I. Deleanu, V. Mitea, S. Deleanu - Tratat de procedură civilă, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. II, pag. 388.

¹³V. M. Ciobanu, M. Nicolae, coordonatori ş.a. - Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013, vol. I, pag, 1213.

Mecanism de unificare jurisprudenţială de inspiraţie franceză¹⁴, procedura hotărârii prealabile are menirea de a elimina riscul apariţiei unei practici neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei chestiuni de drept esenţială, apărută într-o cauză aflată în curs de soluţionare în ultimă instanţă.

¹⁴A se vedea prevederile art. 1031-1 şi următoarele din noul Cod de procedură civilă francez, în aplicarea art. 441-1 şi următoarele din noul Cod de organizare judiciară.

Legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ. În doctrină au fost identificate următoarele condiţii:

1. existenţa unei cauze în curs de judecată în ultimă instanţă;

2. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

3. o chestiune de drept cu caracter de noutate şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.

Analizându-se sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti, se constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept cu caracter de noutate.

Se consideră că cerinţa referitoare la existenţa unei chestiuni de drept noi, condiţie necesară pentru declanşarea mecanismului procedural, este distinctă de cea care impune ca, asupra respectivei chestiuni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.

Această concluzie se desprinde din interpretarea literală a textului art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv din utilizarea, în conţinutul normei, a conjuncţiei "şi", între trăsăturile care definesc chestiunea de drept a cărei analiză este supusă Înaltei Curţi.

Se constată, astfel, că problema de drept ce formează obiectul sesizării nu îndeplineşte nici cerinţa noutăţii chestiunii de drept, nici pe cea care impune ca, asupra acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat.

Acesta, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, încă din luna octombrie 2013, şi-a unificat jurisprudenţa în cauzele având ca obiect obligarea pârâtei Universitatea "Spiru Haret" să elibereze diploma de licenţă şi suplimentele la diplomă, în sensul admiterii acţiunii şi a cererii de chemare în garanţie (cu titlu de exemplu, menţionăm deciziile nr. 5.386/2011, nr. 5.656/2011, nr. 5.722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1.007/2012, nr. 1.008/2012, nr. 1.638/2012, nr. 1.639/2012, nr. 2.514/2012, nr. 2.515/2012, nr. 2.533/2012, nr. 2.534/2012, nr. 3.302/2012, nr. 3.349/2012, nr. 4.258/2012, nr. 4.260/2012, nr. 4.261/2012, nr. 4.496/2012, nr. 929/2012, nr. 5.091/2012, nr. 3.427/2013, nr. 3.431/2013 şi nr. 5.062/2013).

Din examinarea hotărârilor ataşate comunicate de curţile de apel rezultă că marea majoritate a instanţelor, după comunicarea soluţiei de principiu din 28 octombrie 2013, s-au raliat practicii majoritare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi au admis acţiunea reţinând că Universitatea "Spiru Haret" are obligaţia ca, ulterior eliberării adeverinţei de studii ce atestă susţinerea şi promovarea examenului de licenţă în sesiunea iulie 2009, să elibereze şi diploma de licenţă.

În astfel de cauze, având în vedere că obligaţia universităţii nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece ministerul refuză tipărirea formelor tipizate, a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie, obligaţiile celor două autorităţi fiind corelative.

Condiţia noutăţii trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca fiind unul dintre elementele de diferenţiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanţelor judecătoreşti (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariţiei unei astfel de practici (control a priori).

Prin urmare, existenţa deja a unei practici neunitare relevă nu numai că se poate apela la mecanismul recursului în interesul legii, ci şi că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a generat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergenţă în jurisprudenţă.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în privinţa niciuneia dintre problemele de drept sesizate, atât cea care face obiectul cererii principale, cât şi cea vizată prin cererea de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei Naţionale.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat în privinţa chestiunilor de drept care fac obiectul sesizării, aceasta urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi cod,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. 3.422/114/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 iunie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

IONEL BARBĂ

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 584 din data de 5 august 2014