ORDIN nr. 1136 din 19 octombrie 2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NOx 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR) (Rezoluţia MEPC.198(62)), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.260(68) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 15 mai 2015
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1
Se publică amendamentele la Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NOx 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR) (Rezoluţia MEPC.198(62)), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.260(68) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 15 mai 2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Autoritatea Navală Română va lua masurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor cuprinse în anexă.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul transporturilor,

Iulian-Ghiocel Matache

ANEXA nr. 1: REZOLUŢIA MEPC.260(68) (adoptată la 15 mai 2015) - AMENDAMENTE LA LINIILE DIRECTOARE DIN 2011 REFERITOARE LA ASPECTE SUPLIMENTARE ALE CODULUI TEHNIC NOx 2008 PRIVIND CERINŢELE SPECIFICE ALE MOTOARELOR DIESEL NAVALE PREVĂZUTE CU DISPOZITIVE DE REDUCERE CATALITICĂ SELECTIVĂ (SCR) (REZOLUŢIA MEPC.198(62))
Comitetul pentru protecţia mediului marin,
amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin (Comitetul) conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine de către nave,
amintind, de asemenea, că, la a cincizeci şi opta sesiune a sa, a adoptat, prin Rezoluţia MEPC.176(58), o versiune revizuită a Anexei VI la MARPOL (denumită în continuare Anexa VI la MARPOL) şi, prin Rezoluţia MEPC.177(58), un Cod tehnic revizuit privind controlul emisiilor de oxizi de azot de la motoarele diesel navale (denumit în continuare Codul tehnic NOx 2008),
luând notă de regula 13 din Anexa VI la MARPOL ce face obligatoriu Codul tehnic NOx 2008 în virtutea acestei anexe,
luând notă, de asemenea, de faptul că utilizarea dispozitivelor de reducere a NOx este prevăzută în Codul tehnic NOx 2008 şi că dispozitivele de reducere catalitică selectivă (denumite în continuare SCR) sunt dispozitive de reducere a NOx de acest tip care pot îndeplini nivelul III al limitelor emisiilor de NO*, notând în continuare că, la cea de-a şaizeci şi doua sesiune a sa, a adoptat, prin Rezoluţia MEPC.198(62), Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NOx 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR) (denumite în continuare Liniile directoare din 2011),
luând în considerare, la cea de-a şaizeci şi opta sesiune a sa, proiectul de amendamente la Liniile directoare din 2011, propuse de către Subcomitetul de prevenire şi combatere a poluării, la a doua sesiune a sa,
1.adoptă amendamentele la Liniile directoare din 2011 referitoare la aspecte suplimentare ale Codului tehnic NOx 2008 privind cerinţele specifice ale motoarelor diesel navale prevăzute cu dispozitive de reducere catalitică selectivă (SCR), al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie;
2.invită administraţiile să ia în considerare amendamentele mai sus menţionate atunci când certifică motoare prevăzute cu SCR;
3.solicită părţilor la Anexa VI la MARPOL şi altor guverne membre să aducă amendamentele în atenţia proprietarilor de nave, operatorilor de nave, constructorilor de nave, producătorilor de motoare diesel navale, precum şi oricăror altor grupuri interesate;
4.decide să menţină Liniile directoare din 2011, aşa cum au fost amendate, în studiu, în scopul de a ţine cont de experienţa acumulată prin aplicarea lor.
ANEXA nr. 11:
(- Anexa la Rezoluţia MEPC. 260(68))
AMENDAMENTE LA LINIILE DIRECTOARE DIN 2011 REFERITOARE LA ASPECTE SUPLIMENTARE ALE CODULUI TEHNIC NOx 2008 PRIVIND CERINŢELE SPECIFICE ALE MOTOARELOR DIESEL NAVALE PREVĂZUTE CU DISPOZITIVE DE REDUCERE CATALITICĂ SELECTIVĂ (SCR) (REZOLUŢIA MEPC.198(62))
Un nou paragraf 6.1.2 se adaugă după cum urmează:
"6.1.2.Calculul emisiilor gazoase din paragraful 6.1.1.1 din aceste linii directoare trebuie să fie efectuat în conformitate cu paragraful 5.2.1 din aceste linii directoare."
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 819 din data de 3 noiembrie 2015