DECIZIE nr. 78 din 21 februarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Augustin Zegrean

- preşedinte

Aspazia Cojocaru

- judecător

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Monica Elena Davidoiu în Dosarul nr. 2.426/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.583D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că numirea în funcţia de judecător sau procuror, conform prevederilor art. 33 alin. (1) şi art. 61 din Legea nr. 303/2004, are ca scop ocuparea unor posturi vacante şi acoperirea numărului necesar de judecători şi procurori prevăzut de lege, motiv pentru care extinderea interdicţiei de 3 ani, referitoare la delegare, detaşare, transfer şi promovare, şi la numirea într-o funcţie de magistrat, potrivit dispoziţiilor art. 61 din legea analizată, este pe deplin justificată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 27 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.426/1/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Monica Elena Davidoiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2012, prin care a fost respinsă contestaţia autoarei excepţiei, care are calitatea de procuror, dobândită în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, împotriva Hotărârii Secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de respingere a cererii acesteia de numire din funcţia de procuror în funcţia de judecător, conform dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 303/2004.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că extinderea, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, a interdicţiilor prevăzute prin dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 şi în privinţa cererii de numire în funcţia de judecător sau procuror, conform prevederilor art. 61 din aceeaşi lege, este de natură a încălca normele constituţionale invocate. Se arată, în acest sens, că, potrivit prevederilor art. 53 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală, interdicţiile trebuie să fie instituite prin lege, şi nu prin acte administrative cu o forţă juridică inferioară legii, cum sunt hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5). Se mai arată că o astfel de restrângere nu este necesară şi nici proporţională cu scopul urmărit. Se susţine, totodată, că interpretarea criticată îngrădeşte dreptul la muncă, fiind, totodată, neconstituţională şi din perspectiva faptului că, anterior datei emiterii deciziei administrative atacate, Consiliul Superior al Magistraturii a soluţionat favorabil cereri identice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că exigenţele criticate se justifică prin prisma finalităţii urmărite, aceea a asigurării stabilităţii exercitării profesiei de magistrat, stabilitate care generează securitatea întregului sistem juridic, indispensabilă atât pentru ocrotirea intereselor generale, cât şi a celor individuale, pe care statul este obligat să o asigure. Se arată, de asemenea, că textele criticate nu aduc atingere substanţei dreptului la muncă şi libertăţii alegerii profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă şi că, în speţă, fiind vorba de profesia de magistrat, ce implică exerciţiul autorităţii publice, libertatea exercitării acesteia nu poate fi absolutizată. Se mai susţine că interdicţia analizată se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia juridică prevăzută de ipoteza normei de la art. 61 din Legea nr. 303/2004, fără a se putea reţine existenţa vreunei discriminări.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul cuprins: "(14) Persoanele numite în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie."
Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la statul român, art. 41 alin. (1) referitor la muncă şi protecţia socială a muncii şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii, a statuat că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 instituie, pe cale de excepţie, o modalitate de admitere în magistratură distinctă de cea reglementată la art. 12 şi următoarele din aceeaşi lege, constând în promovarea concursului organizat pentru ocuparea unui post vacant din sistemul judiciar. La acest concurs pot participa, potrivit art. 33 alin. (1) anterior menţionat, numai foştii judecători şi procurori care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din legea analizată, avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi magistraţii - asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, care, pe lângă faptul că îndeplinesc condiţiile generale, comune, de participare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii [prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004], au o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Concursul se organizează, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 33, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea.
*) Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013.
Curtea a constatat, astfel, că aceste modalităţi de admitere în magistratură au două aspecte comune, primul constând în condiţiile generale necesare a fi îndeplinite de către candidaţi, enumerate la art. 14 alin. (2) din legea analizată, ce definesc vocaţia sau posibilitatea unei persoane de a dobândi calitatea de magistrat, iar a doua rezidă în promovarea concursului organizat, în acest scop, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii.
În cazul absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii, competenţa profesională şi aptitudinile cerute de exercitarea funcţiei de judecător sau procuror sunt dobândite prin cursurile de formare profesională şi verificate prin examene susţinute la finalul fiecăreia dintre cele două etape ale formării profesionale - auditor de justiţie şi judecător/procuror stagiar. În cazul acestora, este prevăzută o perioadă de 3 ani de formare profesională, până la momentul ocupării unui post de judecător/procuror definitiv. Pentru persoanele prevăzute de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, această condiţie a formării şi dobândirii aptitudinilor profesionale este asimilată unei vechimi în specialitate juridică de cel puţin 5 ani. După promovarea fie a examenului de capacitate, fie a concursului pe post, toţi magistraţii sunt numiţi în funcţie prin decret al Preşedintelui României, bucurându-se de acelaşi statut unic, reglementat prin legea supusă analizei.
Curtea a observat că dispoziţiile art. 33 alin. (14) din legea examinată instituie, într-adevăr, o diferenţă de tratament juridic în privinţa persoanelor absolvente ale Institutului Naţional al Magistraturii şi a celor care au devenit magistraţi în condiţiile art. 33 alin. (1) al aceleiaşi legi, adică prin promovarea concursului organizat pe post, cu îndeplinirea condiţiilor generale prevăzute de art. 14 alin. (2) şi a condiţiei speciale de vechime în specialitate şi că acestor din urmă magistraţi le este interzisă detaşarea, delegarea, transferul ori promovarea la alte instanţe sau parchete timp de 3 ani de la numirea în funcţie.
Curtea a mai constatat împrejurările în care este organizat concursul în urma promovării căruia persoanele menţionate la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 au dobândit calitatea de judecător sau procuror, arătând că, potrivit alin. (2) al art. 33 anterior referit, acest concurs este organizat pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea. Aşadar, fiecare post vacant este individualizat prin indicarea judecătoriei sau parchetului respectiv, aspect ce constituie un element obiectiv, de caracterizare a postului respectiv şi o condiţie concretă şi predeterminată de participare la concurs. Curtea a mai reţinut că înscrierea la concurs echivalează cu exercitarea alegerii libere a profesiei, inclusiv a locului de muncă, persoana interesată fiind implicit de acord cu această condiţie şi cu faptul că urmează să se supună prevederilor Legii nr. 303/2004, asumându-şi toate obligaţiile ce decurg din statutul dobândit, şi nu doar drepturile care îl definesc. Elementul obiectiv al situaţiei, constând în admiterea în magistratură prin ocuparea unui post vacant la judecătorii sau parchete de pe lângă acestea, îl reprezintă, prin urmare, tocmai înscrierea la un concurs organizat special pentru ocuparea acelui post vacant, din sistemul judiciar, în cadrul unei anumite judecătorii sau unui anumit parchet de pe lângă aceasta, şi nu a altei instanţe sau a altui parchet.
Curtea a constatat, totodată, că, potrivit preambulului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, raţiunea pentru care legiuitorul a gândit o asemenea modalitate de acces în magistratură constă tocmai în acoperirea numărului mare de posturi vacante temporar la instanţe şi parchete, fiind necesară crearea unui fond de rezervă cu posturi bugetate de judecător şi procuror. În considerarea acestui obiectiv, este pe deplin justificată încercarea de contracarare a fenomenului migraţionist al magistraţilor şi impunerea, în acest scop, a unei anumite perioade de timp în care magistratul să îşi exercite în concret funcţia pentru care a concurat, iar statul, în calitate de administrator al sistemului judiciar şi de gestionar al resurselor umane încadrate în acest sistem, în vederea bunei funcţionări a justiţiei, în general, să aibă siguranţa ocupării acelui post, până atunci vacant. În lipsa unei asemenea interdicţii, s-ar fi creat posibilitatea eludării scopului şi finalităţii pentru care a fost gândită această modalitate de acces în magistratură, şi anume o cât mai bună funcţionare a sistemului judiciar şi administrare a justiţiei.
Curtea a mai reţinut prin aceeaşi decizie că, sub aspectul rezonabilităţii şi al proporţionalităţii tratamentului juridic instituit, diferit de cel corespunzător magistraţilor absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, acesta trebuie raportat, pe de o parte, la durata interdicţiei de delegare, detaşare, transfer şi promovare la alte instanţe sau parchete şi, pe de altă parte, la consecinţele acestei interdicţii asupra persoanelor vizate.
Totodată, Curtea a constatat că interdicţia reglementată de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 are un caracter temporar, fără a fi stabilită pentru o perioadă lungă de timp, şi că, mai mult decât atât, trebuie avut în vedere faptul că şi absolvenţilor Institutului Naţional al Magistraturii li se impune executarea unui stagiu de 1 an, iar după promovarea examenului de capacitate, vor ocupa posturile vacante de la judecătorii şi parchete de pe lângă acestea, fiind obligaţi să exercite funcţia de procuror sau judecător timp de 6 ani, sub sancţiunea restituirii bursei de auditor de justiţie şi a cheltuielilor de şcolarizare efectuate pentru formarea sa profesională.
Curtea a mai reţinut că individualizarea instanţei sau a parchetului unde se organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de judecător ori de procuror se constituie într-o condiţie predeterminată a acelui post şi cunoscută în prealabil, iar înscrierea la concurs semnifică acordul faţă de această condiţie. În plus, magistratul numit în funcţie în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate invoca dezacordul său faţă de această interdicţie ulterior ocupării postului, deoarece se prezumă în mod justificat că a cunoscut, cel puţin de la momentul înscrierii la concurs, prevederile Legii nr. 303/2004 şi şi-a asumat toate consecinţele ce decurg din acestea, ceea ce implică şi adaptarea vieţii sale private şi de familie la noul statut profesional.
Astfel, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prin textele criticate a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reţine nici încălcarea prin textele criticate a prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi art. 1 alin. (5).
Distinct de cele arătate, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică, în subsidiar, şi dispoziţiile Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 989 din 20 decembrie 2011, prin care interdicţia instituită prin dispoziţiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 este extinsă în privinţa numirii în funcţia de judecător sau procuror, conform prevederilor art. 61 din aceeaşi lege. Însă, acest aspect excedează competenţa instanţei de contencios constituţional, care, potrivit prevederilor dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă [...]".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Monica Elena Davidoiu în Dosarul nr. 2.426/1/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2013.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 302 din data de 27 mai 2013