HOTĂRÂRE nr. 756 din 16 septembrie 2015 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 566/2012 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi-Ungheni"
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
- Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2012 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din Romania cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi-Ungheni", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 5 iulie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ: INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii "Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi-Ungheni"
(- Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 566/2012)
Titular: Secretariatul General al Guvernului
Beneficiar: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
Amplasament: pe teritoriul administrativ al comunelor Dumeşti, Leţcani, Rediu, Popricani, Aroneanu, Victoria şi Golăieşti, judeţul Iaşi
Indicatori tehnico-economici

- Valoarea totală a investiţiei, inclusiv TVA (în preţuri la data de 30 septembrie 2010; 1 euro - 4,32674 lei),

din care:

mii lei

64.791

- construcţii + montaj (C + M)

mii lei

43.659

- Eşalonarea investiţiei (INV/C + M):

  

- anul I

mii lei

25.701

mii lei

17.320

- anul II

mii lei

12.252

mii lei

8.260

- anul III

mii lei

26.838

mii lei

18.079

- Capacităţi:

  

- capacitate maximă de transport

mld. mc/an

1,5

- diametru conductă

mm

508

- lungime conductă

m

32.795

- presiune operare

bar

16-56

- Durata de realizare a investiţiei

luni

29

Factori de risc
Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic, conform Normativului P 100/1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii se va asigura prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie la titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile", în conformitate cu prevederile Programului operaţional comun România-Ucraina-Republica Moldova.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 704 din data de 18 septembrie 2015