HOTĂRÂRE nr. 49 din 29 iunie 2015 privind numirea unui membru titular şi a unui membru supleant ai Consiliului Naţional de Integritate
În temeiul prevederilor art. 35 şi ale art. 37 din Legea nr.
144/2007
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 139 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr.
28/2005
, cu modificările şi completările ulterioare,
Senatul
adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Senatul îl numeşte pe domnul Alin Lucian Emanuel Antochi în calitate de membru titular al Consiliului Naţional de Integritate, ca urmare a demisiei doamnei Simona Maya Teodoroiu, pentru diferenţa de mandat.
Art. 2
Senatul o numeşte pe doamna Crina Mihaela Letea în calitate de membru supleant al Consiliului Naţional de Integritate.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Senatului din 29 iunie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 478 din data de 1 iulie 2015