REGULAMENT din 19 iulie 2013 privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM - S.A.
SECŢIUNEA 1:
Scop
Art. 1
Prezentul regulament stabileşte un cadru organizat pentru tranzacţionarea centralizată în regim concurenţial a gazelor naturale prin contracte bilaterale, respectiv:
a)
tipurile de produse care pot fi tranzacţionate pe piaţa centralizată de gaze naturale;
b)
modul de stabilire a ofertelor iniţiatoare de vânzare sau cumpărare a gazelor naturale de către participanţii la piaţa centralizată de gaze naturale;
c)
modul de organizare a licitaţiilor;
d)
participanţii la piaţa centralizată de gaze naturale şi criteriile/condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească;
e)
modul de contractare a gazelor naturale tranzacţionate;
f)
modul de înregistrare, gestionare şi publicare a informaţiilor privind tranzacţiile efectuate.
Art. 2
(1)
Prin crearea pieţei centralizate a contractelor bilaterale de gaze naturale se urmăresc asigurarea transparenţei tranzacţiilor prin contracte standard de vânzare-cumpărare a gazelor naturale şi egalitatea de şanse a participanţilor la piaţă.
(2)
Piaţa centralizată a contractelor bilaterale de gaze naturale asigură accesul nediscriminatoriu la cantităţile de gaze naturale disponibile pe piaţă cu respectarea reglementărilor în vigoare în sectorul gazelor naturale.
SECŢIUNEA 2:
Domeniul de aplicare
Art. 3
Prezentul regulament se aplică participanţilor la piaţa centralizată de gaze naturale.
SECŢIUNEA 3:
Definiţii şi abrevieri
Art. 4
În înţelesul prezentului regulament, termenii, expresiile şi abrevierile folosite au semnificaţiile următoare:
a)
autoritatea competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE);
b)
Convenţie de participare la piaţa centralizată de gaze naturale - convenţia standardizată stabilită de operatorul pieţei centralizate de gaze naturale şi avizată de autoritatea competentă, ce prevede drepturile şi obligaţiile reciproce dintre acesta şi fiecare participant la piaţa centralizată a contractelor bilaterale de gaze naturale;
c)
negociere continuă - modalitatea de negociere în care atât partea iniţiatoare, cât şi partea respondentă îşi pot actualiza ofertele;
d)
ofertă de gaze naturale - oferta cu caracteristici bine definite privind cantitatea de gaze naturale oferită spre cumpărare/vânzare, durata contractului, preţul solicitat/oferit, precum şi condiţiile de livrare, plată şi garantare, ferm stabilite în momentul introducerii ei în piaţă;
e)
operator al pieţei centralizate de gaze naturale (OPGN) - persoana juridică titulară de licenţă care asigură administrarea pieţelor centralizate de gaze naturale, cu excepţia pieţei de echilibrare, în vederea tranzacţionării de gaze naturale pe termen scurt, mediu şi lung;
f)
operator de transport şi de sistem - persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de transport al gazelor naturale şi răspunde de exploatarea, întreţinerea şi, dacă este necesar, dezvoltarea sistemului de transport într-o anumită zonă şi, după caz, a interconectărilor sale cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului în vederea satisfacerii cererii pentru transportul gazelor naturale;
g)
operator economic din sectorul gazelor naturale - persoana fizică sau juridică, cu excepţia clienţilor finali, care desfăşoară cel puţin una dintre următoarele activităţi: producţie, transport, distribuţie, furnizare, administrare de piaţă centralizată, cumpărare sau înmagazinare de gaze naturale, inclusiv gaze naturale lichefiate, şi care are atribuţii comerciale, tehnice şi/sau de mentenanţă legate de respectivele activităţi;
h)
participant la piaţa centralizată de gaze naturale - operatorul economic din sectorul gazelor naturale, titular de licenţă de furnizare emisă de către ANRE, care se înscrie şi respectă Convenţia de participare la piaţa centralizată de gaze naturale;
i)
piaţă centralizată de gaze naturale - cadrul organizat de desfăşurare a tranzacţiilor cu gaze naturale între diverşi operatori economici, intermediate de operatorul pieţei de gaze naturale sau de operatorul de transport şi de sistem, pe baza unor reguli specifice aprobate de autoritatea competentă;
j)
piaţă centralizată a contractelor bilaterale de gaze naturale - cadrul organizat de desfăşurare a tranzacţiilor prin contracte cu livrare fizică de gaze naturale între participanţii la piaţă, organizat şi administrat de OPGN, pe baza unor reguli specifice; tranzacţionarea se poate realiza printr-un ansamblu de modalităţi, având ca bază licitaţia publică, şi are ca scop contractarea gazelor naturale pe termen determinat, la un preţ transparent, stabilit în urma procedurii de licitaţie, rezultat din echilibrul cererii şi al ofertei;
k)
proces combinat licitaţie-negociere - PCGN-LN - modalitatea de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale conform căreia contractele sunt atribuite printr-un proces combinat de licitaţii şi negociere;
l)
platformă de tranzacţionare-sistemul informatic stabilit şi menţinut de OPGN în scopul realizării tranzacţiilor pe piaţa centralizată de gaze naturale;
m)
Regulament-Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale administrată de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale OPCOM - S.A.
SECŢIUNEA 4:
Legislaţie de referinţă
Art. 5
Legea nr.
123/2012
a energiei electrice şi a gazelor naturale, precum şi celelalte reglementări primare şi secundare aferente aplicabile în sectorul gazelor naturale.
SECŢIUNEA 5:
Cadrul de organizare
Art. 6
Principiile aplicate pentru tranzacţionarea prin licitaţie publică cu negociere continuă, în cadrul modalităţii de tranzacţionare denumite PCGN-LN, sunt următoarele:
1.
OPGN defineşte produse standard de vânzare şi cumpărare de gaze naturale, caracterizate prin:
a)
cantitatea de gaze naturale exprimată în unităţi de energie (MWh) pentru perioada standard de livrare aferentă (zi, săptămână, lună, trimestru, an). Până la convergenţa preţului gazelor naturale din producţia internă cu cel al gazelor naturale din import, cantitatea de gaze naturale va fi însoţită de una dintre menţiunile "din producţia internă", "din import" sau "în amestec";
b)
perioada de livrare: o zi, o săptămână, o lună, un trimestru, un an - clar definite ca dată de începere şi finalizare a livrării;
c)
contractul standard de vânzare-cumpărare a gazelor naturale elaborat de OPGN şi avizat de autoritatea competentă.
2.
Participanţii iniţiază oferte de vânzare sau cumpărare pentru oricare dintre produsele definite conform alin. (1), specificând cantitatea de gaze naturale exprimată în unităţi de energie şi preţul propus, prin introducerea ofertelor în sistemul de tranzacţionare al PCGN-LN. Preţul solicitat/oferit nu conţine TVA sau alte taxe, tarife, accize şi impozite similare pe care cumpărătorul le va plăti, de asemenea, în condiţiile şi cuantumurile prevăzute de legislaţia în vigoare la momentul livrării.
3.
Pentru tranzacţionarea ofertelor, OPGN programează sesiuni de licitaţii, iar participanţii constituie garanţii financiare de participare la licitaţie.
4.
Participanţii constituie o garanţie financiară de participare la licitaţie în favoarea OPGN, executabilă în cazul retragerii ofertei iniţiatoare sau în cazul refuzului încheierii contractului între ofertantul iniţiator şi cel declarat câştigător al licitaţiei. Valoarea şi forma garanţiei se vor stabili prin procedură specifică.
5.
OPGN organizează şedinţe de licitaţie în sistem online, care se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii:
a)
ca urmare a unei oferte de vânzare/cumpărare introduse pentru tranzacţionare de către participantul iniţiator al licitaţiei, într-o primă etapă de licitare se pot introduce oferte de răspuns cu preţuri mai mari, mai mici sau egale cu cel din oferta iniţiatoare, fără ca participantul iniţiator să îşi poată modifica preţul propus; ofertele de răspuns pot fi modificate/ retrase/anulate pe parcursul acestei etape, în funcţie de strategia proprie de ofertare sau evoluţia pieţei, toate aceste operaţiuni fiind vizualizate în piaţă;
b)
corelarea automată a cererii cu oferta se realizează la deschiderea celei de-a doua etape de ofertare, când se vor încheia primele tranzacţii cu gaze naturale rezultate din procesul de ofertare;
c)
dacă după derularea procesului prezentat mai sus oferta participantului iniţiator nu a fost executată integral, se organizează a doua etapă a sesiunii de licitaţie, care permite introducerea/modificarea/anularea ordinelor atât de participantul iniţiator, cât şi de ceilalţi participanţi, toate operaţiunile fiind vizualizate în piaţă prin ecranele sistemului de tranzacţionare;
d)
pe tot parcursul celei de-a doua etape a sesiunii de tranzacţionare corelarea ofertelor are loc în timp real ori de câte ori preţul unei oferte de vânzare este mai mic sau egal cu cel mai mare preţ al unei oferte de cumpărare sau o ofertă de cumpărare propune un preţ mai mare sau egal cu cel mai mic preţ al unei oferte de vânzare.
6.
Ofertele care au condus la încheierea de tranzacţii determină obligaţia participanţilor la PCGN-LN notificaţi de a încheia contractul standard aferent tipului de produs standard tranzacţionat la preţul de atribuire şi pentru cantitatea de gaze naturale aferentă tranzacţiei încheiate la acest preţ, notificate conform rezultatelor licitaţiei de către OPGN.
7.
OPGN verifică conformitatea contractului semnat cu cel aferent tipului de produs standard tranzacţionat şi eliberează garanţia financiară de participare la licitaţie în cazul conformităţii.
8.
Participanţilor ale căror oferte nu au condus la încheierea de tranzacţii li se va restitui garanţia financiară în termen de maximum 48 de ore de la finalizarea sesiunii de tranzacţionare respective.
9.
În cazul retragerii ofertelor iniţiatoare înainte de organizarea licitaţiei sau în cazul refuzului de semnare a contractului de către una dintre părţi, OPGN execută garanţia financiară de participare la licitaţie constituită în favoarea sa şi asigură virarea contravalorii garanţiei, astfel:
a)
în mod egal, părţilor care au depus oferte de răspuns, în cazul în care a fost retrasă o ofertă iniţiatoare;
b)
părţii care a depus oferta iniţiatoare, în cazul refuzului încheierii contractului de către ofertantul declarat câştigător în cadrul licitaţiei;
c)
în mod egal, părţilor declarate câştigătoare, în cazul refuzului încheierii contractului de către participantul iniţiator;
d)
participantului iniţiator, în cazul în care oferta a fost retrasă înainte de data licitaţiei şi nu a fost primită nicio ofertă de răspuns până la data retragerii, după ce OPGN a aplicat în prealabil un procent penalizator de 50% în favoarea sa.
SECŢIUNEA 6:
Participarea la piaţa centralizată de gaze naturale
Art. 7
Participarea la piaţa centralizată de gaze naturale este voluntară.
Art. 8
Înregistrarea participanţilor la piaţa centralizată de gaze naturale se face la solicitarea scrisă a acestora, adresată OPGN, conform procedurilor operaţionale specifice elaborate de OPGN şi avizate de autoritatea competentă, după semnarea de către reprezentantul autorizat al solicitantului a Convenţiei de participare la piaţa centralizată de gaze naturale.
Art. 9
OPGN stabileşte conţinutul-cadru al Convenţiei de participare la piaţa centralizată de gaze naturale, care cuprinde drepturile şi responsabilităţile reciproce ale OPGN şi ale fiecărui participant la această piaţă. OPGN face publică Convenţia pe pagina sa web, după ce a fost avizată de către autoritatea competentă.
Art. 10
Participanţii la piaţa centralizată de gaze naturale depun garanţii de participare, stabilite în conformitate cu procedura operaţională specifică elaborată de OPGN şi avizată de autoritatea competentă.
Art. 11
Un participant la piaţa centralizată de gaze naturale se poate retrage din propria iniţiativă de la piaţa centralizată în baza unei înştiinţări în scris, semnată de reprezentantul autorizat al participantului la piaţă.
Art. 12
OPGN poate suspenda sau revoca înregistrarea unui participant la piaţa centralizată de gaze naturale în oricare dintre următoarele cazuri:
a)
nu mai îndeplineşte condiţiile necesare pentru înregistrarea ca participant la această piaţă definite în procedurile specifice;
b)
nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform prezentului regulament;
c)
nu respectă Convenţia de participare la această piaţă.
Art. 13
Înscrierea/Suspendarea/Revocarea participanţilor, depunerea ofertelor şi organizarea licitaţiilor se desfăşoară în conformitate cu procedurile operaţionale specifice, elaborate de OPGN şi avizate de autoritatea competentă.
SECŢIUNEA 7:
Transparenţa pieţei centralizate de gaze naturale
Art. 14
După încheierea sesiunilor de licitaţie pe PCGN-LN, OPGN publică pe pagina sa web următoarele date: preţul de pornire, preţul de adjudecare a ofertelor, cantităţile tranzacţionate, perioada de livrare şi lista participanţilor care au participat la licitaţie.
Art. 15
Fiecare ofertă iniţiatoare pentru PCGN-LN va fi disponibilă pe pagina web a OPGN timp de cel puţin 2 ani.
Art. 16
OPGN publică pe pagina sa web tariful perceput pentru serviciul efectuat în calitate de OPGN şi toate procedurile/avizele aferente acestei pieţe.
SECŢIUNEA 8:
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 17
OPGN elaborează, actualizează ori de câte ori este nevoie şi transmite pentru avizare la autoritatea competentă procedurile operaţionale corespunzătoare funcţionării pieţei centralizate de gaze naturale în linie cu modificările cadrului de reglementare.
Art. 18
OPGN promovează în timp şi alte modalităţi de tranzacţionare pe piaţa centralizată de gaze naturale pe care o administrează, în funcţie de gradul de dezvoltare a acesteia şi solicitările participanţilor, pe baza unui proces transparent de consultare cu participanţii la piaţa de gaze naturale şi cu autoritatea competentă, în vederea creşterii eficienţei pieţei de gaze naturale în ansamblu. Promovarea altor modalităţi de tranzacţionare se va finaliza prin emiterea de proceduri specifice sau modificarea celor existente, cu avizul autorităţii competente.
Art. 19
OPGN supraveghează funcţionarea pieţei centralizate a contractelor bilaterale de gaze naturale, publică rapoarte periodice şi indici calculaţi în baza rezultatelor acestei pieţe, în scopul stabilirii unor referinţe corecte de preţ pentru piaţa de gaze naturale.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 468 din data de 29 iulie 2013