HOTĂRÂRE nr. 557 din 3 august 2016 privind managementul tipurilor de risc
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 81, art. 16 alin. (3), art. 19 şi art. 20 lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
Prezenta hotărâre reglementează:
a)asigurarea, la nivel naţional, a managementului tipurilor de risc;
b)condiţiile de desemnare şi competenţele comandantului acţiunii şi comandantului intervenţiei.
Art. 2
Managementul tipurilor de risc implică identificarea tipurilor de risc şi a riscurilor asociate, stabilirea autorităţilor responsabile, pe tipuri de risc, stabilirea domeniilor de acţiune ale autorităţilor responsabile, pentru prevenirea, pregătirea şi răspunsul la eveniment şi refacerea/reabilitarea situaţiei, precum şi repartizarea funcţiilor de sprijin.
Art. 3
(1)În sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile au următorul înţeles:
a)autoritate responsabilă cu rol principal - entitatea având competenţe şi capabilităţi care integrează şi coordonează acţiunile desfăşurate pentru asigurarea managementului tipurilor de risc;
b)autoritate responsabilă cu rol secundar - entitatea care deţine competenţe şi capabilităţi adecvate pentru sprijinul autorităţilor responsabile cu rol principal în asigurarea managementului tipurilor de risc;
c)capabilitate - ansamblul forţelor şi mijloacelor specializate pe care autorităţile responsabile le pun la dispoziţie în vederea realizării acţiunilor de răspuns conform funcţiilor de sprijin repartizate;
d)funcţia de sprijin (FS) - totalitatea activităţilor şi misiunilor pentru sprijinirea acţiunilor de răspuns desfăşurate de autorităţile responsabile să asigure managementul tipului de risc care a generat situaţia de urgenţă, realizate premergător, pe timpul sau după producerea situaţiei de urgenţă;
e)riscul asociat - modul particular de manifestare a unui tip de risc, care generează victime şi/sau pagube materiale ori financiare.
(2)Prezenta hotărâre utilizează termeni şi expresii având înţelesul definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare.
CAPITOLUL II: Autorităţi responsabile pe tipuri de risc
Art. 4
(1)Sunt autorităţi responsabile, pe tipuri de risc:
a)autorităţile şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, inclusiv structurile teritoriale aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea acestora;
b)autorităţile administraţiei publice locale;
c)operatorii economici titulari de autorizaţie.
(2)Tipurile de risc se repartizează în funcţie de domeniul de competenţă al autorităţilor responsabile, potrivit anexei nr. 1.
Art. 5
Prin excepţie de la prevederile art. 4 alin. (2), în situaţii de urgenţă generate de manifestarea simultană a mai multor tipuri de risc sau de manifestarea unor tipuri de risc, altele decât cele identificate, la solicitarea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă poate stabili responsabilităţi inclusiv pentru alte ministere şi organe ale administraţiei publice centrale şi locale decât cele prevăzute în anexa nr. 1.
CAPITOLUL III: Domenii de acţiune
Art. 6
(1)Autorităţile responsabile asigură managementul tipului de risc repartizat pe următoarele domenii de acţiune;
a)prevenire - ansamblul acţiunilor desfăşurate de autorităţile responsabile, care vizează identificarea, evaluarea şi reducerea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă, în scopul protejării vieţii, mediului şi bunurilor împotriva efectelor negative ale acestora;
b)pregătire - ansamblul de măsuri şi acţiuni prealabile, subsumate activităţilor de prevenire şi răspuns, cu caracter permanent, desfăşurate de autorităţile responsabile;
c)răspuns - ansamblul acţiunilor desfăşurate de autorităţile responsabile pentru planificarea, organizarea, coordonarea şi conducerea operaţională a capabilităţilor implicate în acţiunile de intervenţie operativă pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale situaţiei de urgenţă, până la restabilirea stării provizorii de normalitate;
d)investigare/evaluare post-eveniment - ansamblul acţiunilor desfăşurate de autorităţile responsabile pentru stabilirea şi cuantificarea efectelor, cauzelor şi circumstanţelor care au determinat producerea situaţiei de urgenţă sau evenimente asociate acesteia;
e)refacere/reabilitare - ansamblul măsurilor şi acţiunilor planificate, prioritizate şi desfăşurate ca urmare a procesului de investigare/evaluare post-eveniment pentru restabilirea stării de normalitate.
(2)Autorităţile responsabile pe domeniile de acţiune prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se identifică potrivit anexei nr. 1.
Art. 7
(1)Domeniul de acţiune prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b) vizează:
a)informarea şi pregătirea populaţiei pentru cunoaşterea modului de acţiune în sprijinul autorităţilor responsabile şi pentru asigurarea autoprotecţiei individuale şi colective;
b)pregătirea personalului autorităţilor responsabile, în concordanţă cu responsabilităţile ce le revin;
c)pregătirea resurselor de intervenţie, prin asigurarea existenţei, suficienţei şi operativităţii bazei materiale şi tehnicii utilizate în intervenţia operativă;
d)pregătirea elementelor de infrastructură critică, prin menţinerea, întreţinerea şi testarea acestora, pe baza sistemului de asigurare a calităţii acceptat la nivel internaţional.
(2)Categoriile de personal care fac obiectul acţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), formele şi metodele utilizate în procesul de pregătire, precum şi periodicitatea acestora se stabilesc prin planuri de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, avizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de preşedinţii comitetelor pentru situaţii de urgenţă, potrivit legii.
(3)Structura-cadru a planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă se stabileşte de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se avizează de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor interne şi se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(4)Activităţile de pregătire prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se planifică, se organizează şi se desfăşoară de toate autorităţile responsabile, potrivit obligaţiilor care decurg din prezenta hotărâre şi responsabilităţilor stabilite acestora prin alte acte normative, conform domeniului de competenţă.
Art. 8
(1)Autorităţile responsabile cu rol principal desemnate potrivit anexei nr. 1, prin comitetele pentru situaţii de urgenţă constituite la nivelul acestora, au obligaţia de a emite regulamente de gestionare a situaţiilor de urgenţă specifice tipului de risc repartizat, detaliate pe toate domeniile de acţiune prevăzute la art. 6 alin. (1).
(2)Structura-cadru a regulamentului de gestionare a situaţiei de urgenţă se elaborează de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se avizează de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3)Regulamentele de gestionare a situaţiilor de urgenţă prevăzute la alin. (1) se avizează de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi se aprobă prin ordin al ministrului afacerilor interne şi ăl conducătorului autorităţii responsabile cu rol principal.
(4)Autorităţile responsabile cu rol secundar pot elabora regulamente, proceduri sau instrucţiuni proprii, prin care se detaliază modul de îndeplinire a activităţilor prevăzute la art. 6 alin. (1), care se aprobă de conducătorii acestora.
Art. 9
(1)Ministerul Afacerilor Interne planifică şi asigură integrat coordonarea operaţională a capabilităţilor implicate în acţiunile de intervenţie operativă pentru toate tipurile de risc, pe domeniul de acţiune prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. c).
(2)Pentru fiecare dintre următoarele tipuri de risc: cutremure, epidemii, inundaţii, accident nuclear şi/sau radiologie şi incendii de pădure, care au un impact major asupra comunităţilor, mediului şi populaţiei, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă elaborează, cu avizul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, o concepţie naţională de răspuns, cu sprijinul celorlalte autorităţi responsabile implicate în asigurarea conducerii şi intervenţiei operative în cadrul acţiunilor de răspuns.
Art. 10
La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti, precum şi al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale, prin grija structurilor teritoriale aflate în subordinea, sub autoritatea sau coordonarea autorităţilor responsabile, se elaborează planuri de acţiune pe tipuri de risc, care se aprobă de preşedintele comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
CAPITOLUL IV: Comandantul acţiunii şi comandantul intervenţiei
Art. 11
(1)Comandantul acţiunii este persoana din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne prin care se asigură aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1), cu excepţia situaţiilor prevăzute la punctul 4.1 din anexa nr. 3.
(2)Comandantul acţiunii coordonează integrat capabilităţile, după caz, prin Centrul Naţional de Conducere Integrată, centrele judeţene/zonale de conducere şi coordonare a intervenţiei, Punctul operativ avansat şi comandantul/comandanţii intervenţiei, pe baza concepţiei naţionale de răspuns şi a planurilor de acţiune, adaptate evoluţiei situaţiei de urgenţă.
(3)La nivel naţional, comandantul acţiunii este secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sau persoana desemnată de acesta.
(4)În situaţia în care sunt afectate mai multe judeţe, comandantul acţiunii poate fi desemnat la nivel zonal, prin dispoziţie a secretarului de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
(5)La nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, comandantul acţiunii este şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă în a cărui zonă de competenţă s-a produs evenimentul.
(6)În situaţia în care şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne devine comandantul acţiunii, inspectorii şefi ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă care au exercitat atribuţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) devin, de drept, comandanţi ai intervenţiei în zona de competenţă.
Art. 12
Comandantul acţiunii are următoarele atribuţii:
a)coordonează forţele de intervenţie stabilite pentru înlăturarea consecinţelor situaţiei de urgenţă;
b)informează comitetul pentru situaţii de urgenţă competent despre evoluţia situaţiei de urgenţă şi modul de desfăşurare a intervenţiei;
c)dispune suplimentarea forţelor de intervenţie în funcţie de evoluţia situaţiei de urgenţă;
d)desemnează comandanţi ai intervenţiei din cadrul autorităţilor responsabile, în funcţie de tipul de risc produs şi de amploarea şi intensitatea situaţiei de urgenţă;
e)asigură implementarea deciziilor comitetului pentru situaţii de urgenţă competent, referitoare la gestionarea situaţiei de urgenţă.
Art. 13
(1)Comandantul intervenţiei este persoana care asigură în teren conducerea forţelor şi mijloacelor aparţinând autorităţilor responsabile, implicate în acţiunile de răspuns.
(2)Comandantul/Comandanţii intervenţiei se subordonează operaţional comandantului acţiunii şi asigură conducerea forţelor şi mijloacelor care acţionează în zona/sectorul de intervenţie repartizat de comandantul acţiunii.
Art. 14
(1)În exercitarea atribuţiilor specifice, comandantul acţiunii şi comandantul intervenţiei emit ordine cu caracter operativ, care sunt obligatorii pentru toate forţele şi mijloacele implicate în acţiunile de răspuns, indiferent de provenienţa acestora.
(2)În funcţie de evoluţia situaţiei operative, comandantul acţiunii este abilitat să dispună suplimentarea forţelor şi mijloacelor de către oricare autoritate responsabilă.
Art. 15
(1)Pentru pregătirea domeniului de acţiune prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. e) se realizează activităţi de evaluare a pagubelor produse de situaţiile de urgenţă la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, de către comisii desemnate prin ordin al prefectului.
(2)Rapoartele de evaluare a pagubelor sunt centralizate la nivelul autorităţilor responsabile cu elaborarea regulamentului de gestionare a situaţiei de urgenţă specifice tipului de risc şi se transmit Ministerului Afacerilor Interne.
(3)Refacerea/Reabilitarea zonelor afectate se realizează prin planuri şi programe care se aprobă prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă, întocmite pe baza rapoartelor de evaluare a pagubelor.
(4)Fondurile necesare implementării măsurilor şi acţiunilor prevăzute în planurile şi programele prevăzute la alin. (3) se aprobă potrivit legii.
CAPITOLUL V: Repartizarea funcţiilor de sprijin
Art. 16
Pentru fiecare tip de risc, autorităţile responsabile cu rol principal în cadrul domeniului de acţiune prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. c) beneficiază de sprijinul autorităţilor responsabile cu rol secundar, potrivit repartizării funcţiilor de sprijin prevăzute în anexa nr. 2.
Art. 17
Lista activităţilor specifice care se îndeplinesc în cadrul funcţiilor de sprijin de către autorităţile responsabile şi organizaţiile neguvernamentale este prevăzută în anexa nr. 3.
Art. 18
(1)Autorităţile responsabile cu rol principal de la nivelul administraţiei publice centrale elaborează Registrul de capabilităţi asociate funcţiei de sprijin repartizate, pentru toate tipurile de risc prevăzute în anexa nr. 1.
(2)Autorităţile responsabile cu rol secundar de la nivelul administraţiei publice centrale au obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţilor prevăzute la alin. (1), la solicitarea acestora, datele privind capabilităţile proprii, în vederea elaborării Registrului de capabilităţi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Ministerul Afacerilor Interne întocmeşte Registrul naţional de capabilităţi, prin integrarea datelor comunicate de autorităţile prevăzute la alin. (1).
(4)Registrul naţional de capabilităţi se pune la dispoziţia Centrului Operaţional de Comandă al Guvernului, Centrului Naţional de Conducere Integrată şi Centrului Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi se utilizează în gestionarea situaţiilor de urgenţă de amploare şi intensitate deosebită.
CAPITOLUL VI: Dispoziţii finale
Art. 19
(1)Autorităţile responsabile implicate în asigurarea acţiunilor de răspuns pentru un anumit tip de risc asigură transmiterea operativă a datelor şi informaţiilor privind monitorizarea pericolelor, a riscurilor specifice şi a efectelor situaţiilor de urgenţă către Centrul Naţional de Conducere Integrată şi Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
(2)La nivel local, transmiterea operativă a datelor şi informaţiilor privind monitorizarea pericolelor, a riscurilor specifice şi a efectelor situaţiilor de urgenţă se asigură de către structurile teritoriale subordonate, aflate sub autoritatea sau în coordonarea autorităţii responsabile implicate în acţiunile de răspuns pentru tipul de risc produs, către centrele judeţene/zonale de conducere şi coordonare a intervenţiei, centrele operaţionale din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi centrul operativ cu activitate permanentă al autorităţii responsabile.
Art. 20
(1)În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se elaborează:
a)ordinul pentru aprobarea structurii-cadru a planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă, prevăzut la art. 7 alin. (3);
b)ordinul pentru aprobarea structurii-cadru a regulamentului de gestionare a situaţiei de urgenţă, prevăzut la art. 8 alin. (2).
(2)În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului prevăzut la alin. (1) lit. b) se elaborează regulamentele de gestionare a situaţiilor de urgenţă, prevăzute la art. 8 alin. (1).
(3)În termen de 120 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se elaborează planurile de acţiune prevăzute la art. 10.
(4)În termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se elaborează concepţiile naţionale de răspuns prevăzute la art. 9 alin. (2).
Art. 21
Lista cu abrevierile utilizate de prezenta hotărâre este prevăzută în anexa nr. 4.
Art. 22
- Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 23
(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2)La data prevăzută la alin. (1), anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.491/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 28 septembrie 2004, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 5 la prezenta hotărâre.
Art. 24
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 4 ianuarie 2005.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

p. Ministrul afacerilor interne,

Ioan Buda,

secretar de stat

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Viceprim-ministru,

ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul transporturilor,

Petru Sorin Buşe

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

p. Ministrul apărării naţionale,

Ştefan Alexandru Tinca,

secretar de stat

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Cristiana Paşca Palmer

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Mircea Dumitru

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

Ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, interimar,

Ioan-Dragoş Tudorache

Ministrul sănătăţii,

Vlad Vasile Voiculescu

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

Ministrul energiei,

Victor Vlad Grigorescu

ANEXA nr. 1: Tipuri de risc, riscuri asociate, autorităţi responsabile şi domeniile de acţiune

Nr. crt.

Tipul de risc

Riscul asocial

Autoritatea responsabilă cu rol principal

Autoritate responsabilă cu rol secundar

DOMENII DE ACŢIUNE

Prevenire*

Răspuns*

Refacere/Reabilitare*

Coordonare operaţională

Misiuni de sprijin

Investigare/Evaluare

Restabilirea stării de normalitate

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

1.

Furtuni şi viscol

Viscol

MMAP

MT

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MENCS

MAI

MS

MAI

MADR

MAI

MS

MApN

MT

Autorităţile administraţiei publice locale Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MT

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

ME

MT

Autorităţile administraţiei publice locale Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Furtuni - vânt puternic şi/sau precipitaţii masive

MMAP

MMAP

MT

MECRMA

MADR

MDRAP

MENCS

MAI

MS

MAI

MADR

MAI

MS

MApN

MT

Autorităţile administraţiei publice locale Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MT

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

ME

MT

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Căderi de grindină

 

MADR

2.

Inundaţii

Inundaţii ca urmare a revărsărilor naturale ale cursurilor de apă cauzate de creşterea debitelor provenite din precipitaţii şi/sau din topirea bruscă a stratului de zăpadă sau a blocajelor cauzate de dimensiunile insuficiente ale secţiunilor de scurgere a podurilor şi podeţelor, blocajelor produse de gheţuri sau de plutitori (deşeuri şi material lemnos), alunecări de teren, aluviuni şi avalanşe de zăpadă, precum şi inundaţii prin scurgeri de pe versanţi

MMAP

MDRAP

MAI

MMAP

MDRAP

MADR

MAI

MS

MENCS

MAI

MAI

MS

MApN

MT

MECRMA

MDRAP

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MADR

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

MMAP

ME

MT

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Inundaţii provocate de incidente, accidente sau avarii la construcţiile hidrotehnice

 

MDRAP

ME

MECRMA

MMAP

MDRAP

MADR

MAI

MS

ME

MENCS

MAI

MAI, MS, MApN MT

MECRMA

MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP,

MMAP

ME

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Inundaţii produse de ridicarea nivelului pânzei de apă freatică

 

MADR

MMAP

MDRAP

MADR

MAI

MS

MENCS

MAI

MAI

MS

MApN

MT

MECRMA

MDRAP

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MADR

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

MMAP

ME

MT

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Inundaţii provocate de furtuni marine

 

MMAP

MMAP

MDRAP

MAI

MS

MAI

MAI

MS

MApN

MT

MECRMA

MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

MMAP

ME

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

3.

Căderi masive de zăpadă

Ninsori abundente

MT

MDRAP

MMAP

MT

MDRAP

MAI

MS

MAI

MAI, MMAP, MS, MApN

MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

MDRAP

ME

Autorităţile administraţiei publice locale

Blocare căi rutiere şi feroviare

MT

MAI

MDRAP

MMAP

MT

MDRAP

MAI

MS

MAI

MAI, MMAP, MS, MApN MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

MDRAP

ME

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

4.

Tornade

MMAP

MDRAP

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MAI

MADR, MAI, MS,

MApN, MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

ME

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

5.

Secetă

Hidrologică

MMAP

MMAP

MMAP

MADR

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MENCS

MAI

MECRMA

MT

MAI

MS

MADR

MDRAP,

MAI

MMAP

MP

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Pedologică

MADR

MADR

MMAP

MADR

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MENCS

MAI

MECRMA

MT

MAI

MS

MADR

MDRAP,

MAI

MMAP

MP

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

6.

Temperaturi extreme

Depuneri de gheaţă, chiciură, îngheţuri timpurii sau târzii

MMAP

MMAP

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MT/MAI

MAI

MApN

MECRMA

MDRAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Polei

MT

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MT/MAI

MAI

MApN

ME

MDRAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competentă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Poduri şi baraje de gheaţă pe apă (zăpor)

MMAP

MMAP

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MAI

MAI

MApN

MECRMA

MDRAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Poduri şi baraje de gheaţă pe Dunăre

MT

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MT/MAI

MAI

MApN

MECRMA

MDRAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Caniculă

 

MS

MDRAP

MMAP

MT

MECRMA

MDRAP

MAI

MS

MENCS

MS/MAI

MApN

MECRMA

MDRAP

MT

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

7.

Incendii de vegetaţie

Incendii la fondul forestier

MMAP

MAI

MMAP

MAI

MDRAP

MENCS

MAI

MAI

MApN

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP

Deţinătorii/Administratorii terenurilor forestiere

Autorităţile administraţiei publice locale

Incendii la vegetaţie ierboasă şi/sau arbustivă

MMAP

MADR

MDRAP

MMAP

MADR

MAI

MDRAP

MENCS

MAI

MAI,

MApN

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MAI, MMAP

MADR, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MADR

Deţinătorii/Administratorii terenurilor afectate

Autorităţile administraţiei publice locale

Incendii la culturi de cereale păioase

MADR

MDRAP

MMAP

MADR

MAI

MDRAP

MAI

MAI

MApN

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MAI

MMAP

MADR

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP

MADR

Deţinătorii/Administratorii terenurilor afectate

Autorităţile administraţiei publice locale

8.

Avalanşe

MMAP

MDRAP

MMAP

MAI

MDRAP

MS

MAI

MMAP, MS, MT, MApN MAE,
Salvamont

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP

Autorităţile administraţiei publice locale

9.

Alunecări de teren

MDRAP

MAI

MT

MDRAP

MMAP

MAI

MADR

MENCS

MAI

MAI, MECRMA, MT, MApN MDRAP, MS, MADR Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

10.

Cutremure de pământ

MDRAP

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MADR

MENCS

MAI

MAI, MECRMA, MS, MApN, STS MT, MAE, MDRAP, MMAP, MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP

MAI

MMAP

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

ME

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

11.

Accidente, avarii, explozii şi incendii în industrie, inclusiv prăbuşiri de teren cauzate de exploatări miniere sau alte activităţi tehnologice

MECRMA

MAI

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MECRMA

MAI, MS, MMAP,
MDRAP/ISC
MApN

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă
* Prin operatorii economici/titularii de autorizaţie

MDRAP, MAI MMAP MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

Autorităţile administraţiei publica locale
Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

12.

Accidente, avarii, explozii şi incendii în activităţi de transport şi depozitare produse periculoase

Accidente majore cu implicaţii pe amplasament

MECRMA

MDRAP

MAI

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MT

MAI

MECRMA

MAI, MS, MApN, MMAP
Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

MMAP

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Accidente majore cu implicaţii în afara amplasamentului

MAI

MECRMA

MDRAP

MS

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MT

MADR

MAI

MAI, MS, MApN, MMAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

MMAP

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Accidente cu produse periculoase pe timpul activităţii de transport

MECRMA

MAI

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MT

MAI

MAI, MT, MS, MApN, MMAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP, MENCS MP, MT

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

MMAP

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

13.

Accidente, avarii, explozii şi incendii în activităţi de transport

Terestre

MT

MT

MDRAP

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MAI, MS, MApN, MMAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MT, MAI, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Aeriene

MApN

MAI

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MAI. MS, MApN, MMAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MT, MAI, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Navale

MAI

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MAI

MAI, MS, MApN, MMAP

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MT, MAI, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Accidente, avarii, explozii şi incendii în activităţi de transport

Tuneluri feroviare

MT

MAI

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MAI, MS, MApN, MT

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MT, MAI, MENCS MP,

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Tuneluri rutiere

MAI

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MAI, MS, MApN, MT

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MT, MAI, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

La metrou

MAI

MT

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MAI, MS, MApN, MT

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MT, MAI, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Pe cablu

MDRAP-

ANRSC

Autorităţile administraţiei publice locale

MECRMA

MENCS

MAI

MDRAP

MMAP

MAI

MAI, MS, MApN Salvamont

Alte organizaţii conform domeniului de competenţă

* Prin operatorii economici/titularii de autorizaţie

MT, MAI, MENCS MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Autorităţile administraţiei publice locale

14.

Accidente, avarii, explozii, incendii sau alte evenimente în activităţile nucleare sau radiologice

CNCAN

MAI

MECRMA

MS

CNCAN

ANDR

MAI

MT

MMAP

MENCS

MAI/CNCAN/

ANDR

MAI, CNCAN, ANDR,

MECRMA

MApN, MMAP, MADR,

MS

MT, STS, MAE,

autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii conform domeniului de competenţă

CNCAN, ANDR MAI, MMAP MENCS, MP, MS

Autorităţile administraţiei publice locale

CNCAN, ANDR MAI, MMAP, MS

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

15.

Poluare de ape

Care pun în pericol viaţa oamenilor, mediul acvatic şi obiective majore de alimentare cu apă

MMAP

MDRAP

MMAP

MT

MAI

MADR

MDRAP

MS

MMAP

MAI

MT

MAI, MADR

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP,

MT, MS, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MS, MDRAP, autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Cu impact major transfrontalier

MAI

MT

MMAP

MT

MAI

MADR

MDRAP

MS

MMAP

MAI

MT

MAI

MADR

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP, MT, MS, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MS, MDRAP, autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Poluări accidentale ale cursurilor de apă

MMAP

MDRAP

MMAP

MT

MAI

MADR

MDRAP

MS

MMAP

MAI

MT

MAI

MADR

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP, MT, MS, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP, MS, autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Poluări marine în zona costieră

MMAP

MMAP

MAI

MT

MDRAP

MMAP

MT

MAI

MDRAP

MS

MMAP

MAI

MT

ANR/EMSA

MT/CNRN RADIONAV

ARSVOM

MAI

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competentă

MDRAP

MAI

MMAP

MT, MS, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP

MT, MS, MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Poluări marine

MT

MDRAP

MMAP

MT

MAI

MDRAP

MS

MMAP

MAI

MT

ANR/ARSVOM

CNRN RADIONAV, MAI

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competentă

MDRAP

MAI

MMAP

MT, MS, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP, MS,

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

16.

Prăbuşiri de construcţii, instalaţii sau amenajări

MDRAP

MECRMA

ME

MECRMA

MMAP

MT

MAI

MADR

MDRAP

MS

MAI

MECRMA

MS, MAI, MDRAP/ISC
MADR, MMAP, MT,

MApN

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competentă

MDRAP

MAI

MMAP

MT

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT

MDRAP

Autorităţile administraţiei publica locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

17.

Eşecul utilităţilor publice

Reţele importante de radio şi televiziune

MDRAP

MCSI

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MCSI/MAI

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

MDRAP, MAI
MMAP, MT, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Reţele importante de comunicaţii şi informatică

STS

MECRMA

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MS

STS

MCSI/

STS/MAI

MCSI

STS

Operatorii

economici/Titularii de

autorizaţie

MDRAP, MAI, MMAP,

MT, MP

STS

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP STS, autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Reţele importante de energie electrică şi de gaze

MDRAP

ME

MECRMA

MECRMA

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MS

ME/MAI

MDRAP, MAI, MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

MDRAP, MAI MMAP, MT, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale; operatorii economici/titularii de autorizaţie

Reţele importante de energie termică

MDRAP

MDRAP

MECRMA

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MS

MDRAP

Administraţia locală/MAI

MDRAP, MAI, MT

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

MDRAP, MAI MMAP, MT, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale, operatorii economici/titularii de autorizaţie

Reţele importante de alimentare cu apă

MDRAP

MECRMA

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MS

MDRAP

Administraţia

locală/MAI

MDRAP, MAI, MT,

MMAP

Operatorii

economici/Titularii de autorizaţie

MDRAP, MAI MMAP, MT, MP Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale, operatorii economici/ titularii de autorizaţie

Reţele importante de canalizare şi epurare a apelor uzate şi pluviale

MDRAP

MECRMA

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MS

MDRAP

Administraţia

locală/MAI

MAI, MT, MMAP Operatorii economici/ Titularii de autorizaţie

MDRAP, MAI MMAP, MT, MP Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP Autorităţile administraţiei publice locale, operatorii economici/titularii de autorizaţie

Cedări de baraje sau alte incidente care conduc la evacuarea de debite, punând în pericol viaţa oamenilor

MDRAP

MMAP

MECRMA

MCSI

MDRAP

MMAP

MAI

MS

MMAP

MAI

MAI, MS, MApN, MT, MECRMA MDRAP, autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI MMAP, MT, MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale, operatorii economici/titularii de autorizaţie

18.

Căderi de obiecte din atmosferă şi din cosmos

MENCS

MAI

MENCS

MAI

ANDR

MT

MDRAP

MS

ROŞA

MAI

MApN, MS, MT, MCSI, MADR, MDRAP, MMAP, ANDR, autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP, MAI, MMAP, MT, MP MENCS, ANDR Autorităţile administraţiei publice locale

MMAP, MT, MDRAP Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

19.

Muniţie neexplodată sau nedezactivată rămasă din timpul conflictelor militare

MAI

MApN

MAI

MENCS

MDRAP

MS

MAI

MApN

SRI

MDRAP, MAI MP, MENCS

Autorităţile administraţiei publice locale

MAI

MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

20.

Epidemii

MS

MAI

MS

MENCS

MAI

MDRAP

MS

MAI

MAI

MADR/ANSVSA

MApN

MT

MAE

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MS

MP

MENCS

Autorităţile administraţiei publice locale

MS

MDRAP

Autorităţile administraţiei publice locale

21.

Epizootii/Zoonoze

ANSVSA

MS

MADR

ANSVSA

MAI

MECRMA

MS

MADR

ANSVSA

MAI

MS

MAI

MAE

MApN

MMAP

MT

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

ANSVSA

MP

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP

ANSVSA

Autorităţile administraţiei publica locale

22.

Risc radiologie

CNCAN

MAI

MApN

MS

ANDR

CNCAN

MS

MAI

MMAP

MAI

MAI, CNCAN, MECRMA, MApN MMAP, MS, MT, STS, MAE, ANDR

Autorităţile administraţiei publice locale

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MDRAP ANDR, MS MP MENCS

Autorităţile administraţiei publice locale

MDRAP, MS ANDR

Autorităţile administraţiei publica locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

23.

Incendii

MAI

MDRAP

MAI

MENCS

MAI

MAI

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MAI

MP

MDRAP

Autorităţile administraţiei publica locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

24.

Situaţii determinate de atacul organismelor dăunătoare plantelor

ANF

ANF

ANF

MADR

MAI

MAE

MMAP

Autorităţile administraţiei publice locale

Operatorii economici/Titularii de autorizaţie

Alte organizaţii şi structuri conform domeniului de competenţă

MADR/ANF

Autorităţile administraţiei publice locale

MADR

ANF

Autorităţile administraţiei publice locale

*Acţiunile şi măsurile de pregătire se detaliază de autorităţile responsabile cu rol principal şi secundar în regulamentele de gestionare a situaţiilor de urgenţă pe tipul de risc repartizat.
ANEXA nr. 2: Repartizarea principalelor funcţii de sprijin

Autorităţi responsabile

Înştiinţare, averizare şi alarmare

Recunoaştere şi cercetare

Comunicaţii şi informatică

Căutare-
salvare

Descarcerare, deblocare căi de acces

Protecţia populaţiei
(evacuare, cazare, adăpostire. asigurare apă şi hrană, alte măsuri de protecţie

Asistenţă medicală de urgenţă
(prim ajutor calificat, triaj, stabilizare, evacuare medicală, asistenţă medicală de urgenţă în unităţile primire urgenţe şi compartimentele de primire urgenţe)

Asistenţă medicală în faza spitalicească

Localizarea şi stingerea incendiilor

Neutralizarea materialelor periculoase/
explozive/
radioactive

Asigurarea transportului

Asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi

Efectuarea depoluării şi decontaminării CBRN

Menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice pe timpul situaţiilor de urgenţă

Restabilirea stării provizorii de normalitate

Acordarea de ajutoare de primă necesitate

Acordarea asistenţei sociale, psihologice şi religioase

Implementare măsuri la epizootii grave şi zoonoze, precum şi la cele de natură fitosanitară

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

1.

MAI

P

P

S

P

P

P

P

S

P

P

S

S

P

P

S

P

S

S

1.1.

IGSU

P

P

S

P

P

P

P

 

P

P

S

S

P

 

S

S

S

S

1.2.

IGPR

S

S

S

S

S

S

   

P*

S

 

S

S

S

S

S

S

1.3.

IGJR

S

S

S

S

S

S

S

 

S

S

S

  

P

S

S

S

S

1.4.

IGPF

S

S

S

S

 

S

  

S

 

S

  

S

   

S

1.5.

IGAv

 

S

S

P

 

S

S

 

S

 

S

  

S

 

S

 

S

1.6.

IGI

S

   

S

             

1.7.

ANRSPS

    

S

P*

 

S

      

S

P

 

S

1.8.

DGICIP/
instituţia prefectului

S

   

S

S

   

S

 

S

  

S

S

S

S

1.9.

DEPABD

     

S

            

1.10.

Reţea sanitară proprie

      

S

           

2.

MApN

S

S

S

P*

S

S

S

S

S

S

S

 

S

    

S

3.

MADR

S

S

S

  

S

   

S

  

S

 

S

S

 

P

3.1.

Structurile din domeniul îmbunătăţirilor funciare, protecţia solului şi fitosanitar

S

S

       

S

  

S

    

S

3.2.

APIA

S

S

               

S

3.3.

ANSVSA

S

S

   

S

   

S

  

S

 

S

S

 

P*

3.4.

AASNACP

S

    

S

        

S

  

S

3.5.

ANF

S

S

 

P*

4.

MDRAP

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

S

P*

S

P

S

P

S

4.1.

ISC

              

S

   

4.2.

ANCPI

 

S

S

           

S

   

4.3.

CJSU/CLSU Autoritate judeţeană sau locală

S

S

S

S

S

S

S

S

P*

S

S

S

P*

S

P

S

P

S

5.

MENCS

S

S

S

  

S

        

S

   

5.1.

INCDFP

S

 

S

               

5.2.

URBAN-INCERC

S

S

S

           

S

   

5.3.

ROSA

S

S

S

           

S

   

5.4.

ICS

            

S

     

5.5.

INCD

            

S

     

6.

MS

S

S

S

S

S

S

P*

P

 

S

S

S

S

 

S

S

S

S

6.1.

COSU

S

  

S

             

S

6.2.

Spitale regionale şi judeţene de urgenţă

      

S

P

S

S

S

S

S

  

S

 

S

6.3.

Alte spitale şi institute

      

S

S

        

S

S

6.4.

UPU

S

S

S

S

S

 

S

S

 

S

S

S

S

    

S

6.5.

DGAMSP

S

    

S

S

S

 

S

S

S

S

  

S

S

 

6.6.

IML

          

S

     

S

 

6.7.

INCD

S

     

S

  

S

  

S

  

S

S

 

6.8.

DSP-LIR

S

S

   

S

        

S

   

6.9.

INSP

S

S

   

S

        

S

   

6.10.

CNMFTMVM

 

S

   

S

        

S

   

6.11

ISS

      

S

S

          

6.12

SMU

   

S

  

S

           

7.

MCSI

S

S

S

           

S

   

7.1.

ANCOM

S

 

S

           

S

   

7.2.

Operatori privaţi

S

S

S

S

          

S

   

7.3.

CNA

S

                 

7.4.

SRR

S

                 

7.5.

SRT

S

                 

7.6.

SPI

S

                 

7.7.

SPRT

S

                 

8.

MMAP

S

S

S

S

S

  

S

P*

P*

S

 

S

 

S

S

 

S

8.1.

ITRSV

 

S

S

     

P*

        

S

8.2.

ANPM

S

S

S

      

S

  

S

 

S

  

S

8.3.

GNM

S

S

       

S

    

S

  

S

8.4.

ARBDD

 

S

 

S

S

   

S

S

S

 

S

  

S

  

8.5.

ANM

S

 

S

               

8.6.

INHGA

S

 

S

               

8.7.

ROMSILVA

 

S

S

 

S

   

P*

 

S

   

S

   

8.8.

ANAR

S

 

S

         

S

 

S

   

9.

MMFPSPV

  

S

 

S

      

S

  

S

S

S

 

10.

MFP

  

S

 

S

      

S

  

S

S

S

S

11.

MAE

S

 

S

            

S

S

S

12.

MT

S

S

 

P*

S

S

S

S

S

S

P

S

S

 

S

  

S

12.1.

ROMATSA

S

 

S

P*

              

12.2.

ANR

 

P*

 

P*

    

S

 

S

 

S

     

12.3.

ARSVOM

 

S

 

P*

S

   

S

 

S

 

S

     

12.4.

CNRN RADIONAV

S

 

S

               

12.5.

AFDJ

S

S

 

S

S

S

  

S

 

S

   

S

   

12.6.

APDM

S

S

 

S

S

S

  

S

 

S

   

S

   

12.7.

APDF

S

S

 

S

S

S

  

S

 

S

   

S

   

12.8.

METROREX

   

S

    

S

         

12.9

CNADNR

S

   

S

             

12.10

CFR călători

S

   

S

   

S

 

P

   

S

   

12.11

CFR marfă

S

   

S

   

S

 

P

   

S

   

12.12

CNCF CFR SA

S

   

S

S

        

S

   

12.13

Reţea sanitară proprie

      

S

S

          

12.14

Administratorii aerodromurilor de sub autoritatea MT

S

 

S

S

S

 

S

 

S

S

 

S

S

 

S

S

S

 

13.

STS

S

 

P

               

14.

MECRMA

S

S

S

P*

S

    

S

S

 

S

 

S

   

14.1.

ANDR

S

S

       

S

    

S

   

14.2.

Op. ec. din sectorul minier

S

S

 

P*

S

    

S

  

S

 

S

   

15.

MP

 

S

           

S

S

   

16.

MJ

 

S

    

S

S

     

S

S

   

16.1.

ANP

             

S

    

16.2.

Reţea sanitară proprie

      

S

S

          

17.

MC

S

 

S

 

S

     

S

   

S

 

S

 

18.

MTS

  

S

 

S

     

S

   

S

   

19.

ME

S

 

S

        

P

  

S

   

20.

CNCAN

S

S

S

  

S

   

S

S

S

S

 

S

   

21.

SRI

S

 

S

   

S

S

 

P*

    

S

   

21.1.

Reţea sanitară proprie

      

S

S

          

22.

SPP

S

 

S

S

     

S

S

       

23.

SIE

S

 

S

      

S

S

       

24.

Alte structuri, ag. neguv. şi op. ec.

S

S

S

S

S

S

S

S

P*

S

S

S

P*

S

S

S

S

 

24.1.

SNCR

     

S

S

S

          

24.2.

CETAPC

           

S

      

24.3

SALVAMONT

 

S

 

P*

S

 

S

           

24.4

SALVASPEO

 

S

 

P*

S

 

S

           

24.5

SALVAMAR

S

  

P*

              

P - autoritate responsabilă cu rol principal

S - autoritate responsabilă cu rol secundar

P* - autoritate responsabila cu rol principal în cazurile particulare prevăzute în anexa nr. 3

ANEXA nr. 3: LISTA activităţilor specifice care se îndeplinesc în cadrul funcţiilor de sprijin
1.Înştiinţare, avertizare şi alarmare
Reprezintă totalitatea activităţilor de monitorizare a pericolelor şi riscurilor specifice, de informare, înştiinţare şi alarmare a autorităţilor publice centrale şi/sau locale, precum şi a populaţiei, privind posibilitatea producerii unor situaţii de urgenţă.
1.1.Rol principal
a)asigurarea transmiterii avertizărilor către populaţie, precum şi înştiinţării autorităţilor administraţiei publice centrale şi/sau localei prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi alarmare publică, cu informaţiile autorizate de instituţiile abilitate despre posibilitatea, iminenţa producerii sau producerea situaţiilor de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
b)notificarea şi cooperarea cu autorităţile competente cu atribuţii în domeniul prevenirii şi intervenţiei la dezastre din alte state: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
1.2.Rol secundar
a)asigurarea transmiterii avertizărilor către autorităţile administraţiei publice centrale şi/sau locale privind fenomenele hidro-meteo periculoase şi calitatea factorilor de mediu: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională de Meteorologie, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Administraţia Naţională.. Apele Române", Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică, INSP - Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
b)comunicarea cu autorităţile competente din alte state în domeniul asistenţei umanitare la dezastre: Ministerul Afacerilor Externe;
c)asigurarea supravegherii permanente a stării de sănătate a populaţiei şi mediului în scopul prevenirii producerii unor situaţii de urgenţă şi/sau diminuării riscurilor pe care acestea le comportă: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională Fitosanitară;
d)asigurarea transmiterii avertizărilor timpurii şi a pericolelor seismice către autorităţile administraţiei publice centrale: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului şi Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii Urbanism Dezvoltare Teritorială Durabilă;
e)asigurarea transmiterii avertizărilor timpurii către autorităţile administraţiei publice centrale privind posibilitatea căderii obiectelor din cosmos: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin Agenţia Spaţială Română (ROSA);
f)asigurarea informării, înştiinţării şi alarmării în cel mai scurt timp posibil a autorităţilor centrale şi respectiv COCG despre o situaţie/stare/eveniment care poate să apară pe teritoriul Românei sau al altor state învecinate, cu potenţial de risc radiologie pentru mediu sau populaţia României: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
g)asigurarea informării în timp real cu privire la integritatea structurii critice, a barierelor biologice, a inventarului şi dispunerii materialelor radiologice cu caracter de deşeu radioactiv conţinute în infrastructurile critice deţinute de instituţiile/companiile care exploatează reactoare energetice de putere şi/sau de cercetare, instalaţii şi echipamente nucleare şi/sau radiologice din medicină, agricultură, industrie etc.: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive;
h)asigurarea transmiterii avertizărilor şi înştiinţărilor privind sănătatea populaţiei şi riscurile biologice: Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică, Institutul de Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile şi Biroul pentru Regulamentul Sanitar Internaţional şi Informare Toxicologică, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
i)asigurarea transmiterii avertizărilor populaţiei prin mass-media: Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, societăţi private de radioteleviziune, societăţi de presă şi internet;
j)asigurarea suportului decizional al factorilor abilitaţi legal să întreprindă măsurile de gestionare a situaţiilor de urgenţă, prin furnizarea informaţiilor de securitate naţională obţinute în cadrul activităţilor specifice: Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază;
k)asigurarea monitorizării pericolelor şi riscurilor specifice de către toate autorităţile responsabile;
l)asigurarea preluării apelurilor de urgenţă de la cetăţeni, prin intermediul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) şi transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
m)asigurarea transmiterii avertizărilor populaţiei asupra condiţiilor mării, în zona plajelor/zona litoral de la Marea Neagră: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin serviciul specializat SALVAMAR;
n)asigurarea transmiterii avertizărilor de furtună şi a avizelor de navigaţie pentru zona maritimă de responsabilitate a României: Ministerul Transporturilor, prin CNRN RADIONAV.
2.Recunoaştere şi cercetare
Reprezintă totalitatea activităţilor întreprinse atât de structurile de intervenţie aflate în serviciu, în vederea identificării şi evaluării consecinţelor unei situaţii de urgenţă, cât şi de structurile specializate ale autorităţilor responsabile pentru cercetarea zonelor afectate de o situaţie de urgenţă.
2.1.Rol principal
a)recunoaşterea, evaluarea şi cercetarea consecinţelor unei situaţii de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte forţe şi servicii specializate existente la locul producerii unei situaţii de urgenţă;
b)recunoaşterea, evaluarea şi cercetarea consecinţelor unei situaţii de urgenţă pe mare, inclusiv căutarea şi salvarea de vieţi omeneşti pe mare (SAR): Ministerul Transporturilor, prin autorităţile şi agenţiile din subordine, conform domeniului de competenţă.
2.2.Rol secundar
a)recunoaşterea şi evaluarea consecinţelor unei situaţii de urgenţă: alte forţe şi servicii specializate ale autorităţilor responsabile solicitate în sprijin, conform domeniului de competenţă, la locul producerii unei situaţii de urgenţă;
b)cercetarea (aeriană, terestră, cu mijloace navale, cu mijloace de detecţie, cu mijloace electrono-optice, cu cupluri chinotehnice, de comunicaţii etc.) la locul producerii unei situaţii de urgenţă, în scopul salvării de vieţi omeneşti: forţe şi servicii specializate ale autorităţilor responsabile solicitate în sprijin, conform domeniului de competenţă;
c)recunoaşterea şi cercetarea containerelor/incintelor, zonelor populate sau nepopulate şi identificarea zonelor cu nivel ridicat de radioactivitate sau cu potenţial contaminant radiologie: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, laboratoarele de igiena radiaţiilor.
3.Comunicaţii şi informatică
Reprezintă pachetul de măsuri şi acţiuni necesar asigurării, planificării, coordonării necesarului de comunicaţii pentru elementele de răspuns în situaţii de urgenţă de la nivel local, judeţean şi/sau naţional, inclusiv gestionarea informaţiilor din domeniu.
3.1.Rol principal
a)asigurarea continuităţii funcţionării reţelelor de comunicaţii şi informatică pentru Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă (SNMSU): Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
3.2.Rol secundar
a)completarea/refacerea operativă a sistemului public de comunicaţii folosit de SNMSU: Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, ANCOM şi operatorii publici de comunicaţii;
b)completarea/refacerea operativă a sistemului de comunicaţii speciale din administrare: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
c)identificarea automată a locaţiei terminalului telefonic prin care este apelat numărul de urgenţă 112, potrivit soluţiei tehnice de localizare implementate în SNUAU: Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
d)asigurarea funcţionării reţelelor de comunicaţii şi informatică din competenţă în vederea monitorizării pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi pentru realizarea fluxurilor informaţionale de către toate autorităţile responsabile (conform anexei nr. 2), prin centrele operative/operaţionale, centrele de conducere şi coordonare a intervenţiilor, dispeceratele/punctele de comandă, cu respectarea regimului informaţiilor clasificate.
4.Căutare-salvare
Reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate în scopul salvării persoanelor şi a animalelor înainte, pe timpul şi imediat după producerea unei situaţii de urgenţă, inclusiv gestionarea informaţiilor din domeniu.
4.1.Rol principal
a)căutare-salvare: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie.
Dacă activitatea de căutare-salvare trebuie să se desfăşoare în anumite medii specifice, Ministerul Afacerilor Interne participă cu rol secundar, iar rolul principal revine autorităţilor specializate, astfel:
- căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare (SAR): Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română (ANR) şi Agenţia Română de Salvare Vieţi Omeneşti pe Mare (ARSVOM);
- căutare aeronave civile: Ministerul Transporturilor, prin Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA);
- căutare nave/aeronave militare: Ministerul Apărării Naţionale, prin Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) şi Statul Major al Forţelor Aeriene (SMFA);
- căutare-salvare persoane blocate în galerii miniere: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin operatorii economici de profil, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin serviciile specializate SALVASPEO pentru mediul subteran speologic, şi Ministerul Energiei, prin operatorii economici de profil;
- căutare-salvare persoane în mediu muntos, greu accesibil: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin serviciul specializat SALVAMONT, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
- căutare şi salvare persoane în zona de îmbăiere la Marea Neagră: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin serviciul specializat SALVAMÂR, şi Ministerul Afacerilor Interne.
4.2.Rol secundar
a)căutare-salvare: Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul de Protecţie şi Pază - pentru demnitarii care beneficiază de protecţie;
b)căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare (SAR): Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (Garda de Coastă), Ministerul Apărării Naţionale, operatori economici şi organizaţii neguvernamentale care deţin mijloace de căutare, administraţia locală;
c)căutarea şi salvarea victimelor accidentelor de aviaţie: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Sănătăţii, operatori economici şi organizaţii neguvernamentale care deţin mijloace de căutare, administraţia locală;
d)căutare-salvare a persoanelor în zone greu accesibile: serviciile specializate SALVAMONT, METROREX şi alte servicii de profil, serviciile publice constituite în baza Legii nr. 402/2006 privind prevenirea accidentelor şi organizarea activităţii de salvare din mediul subteran speologic, republicată.
5.Descarcerare, deblocare căi de acces
Reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de structurile de intervenţie pentru deblocarea căilor de acces şi descarcerarea persoanelor aflate în medii ostile vieţii.
5.1.Rol principal
a)asigurarea capacităţilor operaţionale, a tehnicilor şi procedurilor de descarcerare pentru salvarea vieţii umane: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
5.2.Rol secundar
a)planificarea, asigurarea capacităţilor operaţionale necesare deblocării căilor de acces în zona afectată de o situaţie de urgenţă, în scopul salvării vieţii omeneşti şi facilitării accesului structurilor de urgenţă la locul evenimentului: toate autorităţile responsabile, agenţii guvernamentale şi neguvernamentale şi operatori economici.
6.Protecţia populaţiei (evacuare, cazare, adăpostire, asigurare apă şi hrană, alte măsuri de protecţie)
Reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate pentru scoaterea temporară sau definitivă a persoanelor, animalelor şi bunurilor din zonele de risc şi asigurarea condiţiilor minime de subzistenţă, inclusiv activităţile de gestionare a datelor şi informaţiilor privind desfăşurarea acestor acţiuni, precum şi cele de asigurare a populaţiei şi animalelor cu apă şi hrană.
6.1.Evacuare
6.1.1.Rol principal
a)organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale;
b)fundamentarea deciziei privind evacuarea populaţiei: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi alte instituţii care au competenţa fundamentării deciziei privind evacuarea populaţiei.
6.1.2.Rol secundar
a)suplimentarea capacităţii de transport pentru evacuare: Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne;
b)stabilirea şi pregătirea punctelor de îmbarcare a evacuaţilor din zonele afectate, în termen de două ore de la declararea, potrivit legii, a stării de urgenţă: toate autorităţile responsabile, operatorii economici sau autorităţile administraţiei publice locale, după caz;
c)evidenţa populaţiei evacuate: Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, autorităţile administraţiei publice locale;
d)asigurarea primirii şi cazării persoanelor evacuate: Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile administraţiei publice locale;
e)instalarea taberelor pentru sinistraţi: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
f)evacuarea animalelor: autorităţile administraţiei publice locale;
g)securitatea şi paza zonelor evacuate: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
h)controlul circulaţiei: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Poliţia locală;
i)controlul şi evidenţa autoevacuării: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, autorităţile administraţiei publice locale.
6.2.Cazare şi adăpostire
6.2.1.Rol principal
a)asigurarea cazării persoanelor evacuate: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale.
6.2.2.Rol secundar
a)asigurarea cazării persoanelor evacuate: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România;
b)asigurarea măsurilor necesare pentru realizarea protecţiei populaţiei în adăposturi colective:
- în primele 72 de ore de la evacuare sau la instituirea stării de alertă, după caz: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), în condiţiile aprobării legale a intervenţiilor operative cu produse din rezerva de stat;
- ulterior primelor 72 de ore, până la încetarea evacuării sau a Situaţiei de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), în cooperare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.
6.3.Asigurare apă şi hrană
6.3.1.Rol principal
a)asigurarea apei şi hranei pentru persoane:
- în primele 72 de ore de la evacuare sau la instituirea stării de alertă, după caz: autorităţile administraţiei publice locale şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), în condiţiile aprobării legale a intervenţiilor operative cu produse din rezerva de stat;
- ulterior primelor 72 de ore, până la încetarea evacuării sau a situaţiei de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
6.3.2.Rol secundar
a)verificarea apei potabile şi hranei pentru persoanele afectate sau evacuate: Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România;
b)verificarea apei şi hranei pentru animale: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
c)asigurarea, distribuirea ajutoarelor, organizarea primirii şi distribuţiei ajutoarelor umanitare de urgenţă:
- Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), autorităţile administraţiei publice locale, Societatea Naţională de Cruce Roşie, organizaţii neguvernamentale;
- Ministerul Apărării Naţionale, pentru acţiunile de distribuţie ajutoare umanitare de urgenţă în localităţile afectate.
6.4.Alte măsuri de protecţie
a)stabilirea concentraţiilor şi intervalelor de timp pentru administrarea iodurii de potasiu către populaţie: Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare;
b)combaterea căderilor de grindină în zonele protejate din cadrul SNACP, în scopul protecţiei comunităţilor locale din aria de intervenţie: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor.
7.Asistenţă medicală de urgenţă (prim ajutor calificat, triaj, stabilizare, evacuare medicală, asistenţă medicală de urgenţă în unităţile primire urgenţe şi compartimentele de primire urgenţe)
Reprezintă totalitatea măsurilor şi acţiunilor specifice asigurării unui răspuns specializat care vizează intervenţia structurilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă la locul producerii situaţiei de urgenţă,
7.1.Rol principal
a)acordarea asistenţei medicale de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cooperare cu Ministerul Sănătăţii, prin serviciile de Ambulanţă (SAJ/SABIF) şi unităţile de primiri urgenţe (UPU/CPU).
7.2.Rol secundar
a)instalarea în teren a spitalelor de campanie: Ministerul Apărării Naţionale;
b)instalarea posturilor medicale avansate de categoria I şi a II-a: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (SMURD);
c)stabilirea dimensiunilor şi caracteristicilor zonelor de izolare: Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat;
d)acordarea asistenţei medicale de urgenţă: Ministerul Sănătăţii, prin personalul medical stabilit, serviciile publice de ambulanţă, alte ministere şi organe centrale, prin unităţile spitaliceşti proprii;
e)transport medical: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General de Aviaţie, Ministerul Apărării Naţionale;
f)acordarea primului ajutor: serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, serviciile SALVAMONT şi SALVASPEO, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România;
g)securitatea şi paza perimetrului zonelor de intervenţie/carantină: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
8.Asistenţă medicală în faza spitalicească
Reprezintă totalitatea măsurilor şi acţiunilor specifice asigurării unui răspuns specializat care vizează menţinerea în limitele normale a sănătăţii în contextul producerii unor situaţii de urgenţă sau ca urmare a manifestării epidemiilor şi pandemiilor.
8.1.Rol principal
a)acordarea asistenţei medicale: Ministerul Sănătăţii prin unităţile sanitare din subordine, inclusiv cele aparţinând autorităţilor publice locale.
8.2.Rol secundar
a)suplimentarea capacităţii de spitalizare şi personal medical: Ministerul Sănătăţii, prin unităţile sanitare din reţelele sanitare proprii;
b)planificarea şi suplimentarea cu medicamente şi instrumentar medical: Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;
c)acordarea asistenţei medicale: prin reţele sanitare proprii, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informaţii, spitale ale administraţiei publice locale;
d)transport medical: Ministerul Apărării Naţionale, unităţile cu profil medical aparţinând mediului privat;
e)stabilirea măsurilor profilactice pentru evitarea îmbolnăvirilor în masă: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică şi Inspecţia Sanitară de Stat, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România;
f)recunoaşterea, evaluarea şi comunicarea riscului de apariţie a unei boli infecţioase transmisibile: Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică şi direcţiile de sănătate publică.
9.Localizarea şi stingerea incendiilor
Reprezintă pachetul de măsuri şi acţiuni specifice gestionării şi coordonării misiunilor care vizează stingerea incendiilor.
9.1.Rol principal
a)localizarea, stingerea şi lichidarea consecinţelor incendiilor: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte forţe şi servicii specializate existente (servicii publice voluntare şi servicii private);
b)localizarea, stingerea şi lichidarea consecinţelor incendiilor la fondul forestier: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Regia Naţională a Pădurilor (ROMSILVA), pentru pădurile aflate în proprietatea statului, respectiv prin inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare (ITRSV), pentru pădurile deţinute de alţi proprietari decât statul.
9.2.Rol secundar
a)sprijinul structurilor specializate în stins incendii: Ministerul Apărării Naţionale, autorităţile publice locale, prin serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă, operatorii economici prin serviciile private pentru situaţii de urgenţă (indiferent de domeniul de activitate). Ministerul Transporturilor, prin instituţiile aflate în subordine, sub autoritate sau în coordonare (pentru infrastructura feroviară, navală şi aeriană din administrare);
b)localizarea şi stingerea incendiilor la fondul forestier: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Inspectoratul General de Aviaţie;
c)localizarea şi stingerea incendiilor pe fluviul Dunărea şi pe Marea Neagră: Ministerul Transporturilor, prin structurile aflate în subordonare/coordonare/sub autoritate şi operatorii economici de profil, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.
10.Neutralizarea materialelor periculoase/explozive/ radioactive
Vizează coordonarea misiunilor pentru asigurarea răspunsului în situaţia producerii evenimentelor care implică substanţe chimice, biologice, radiologice, poluanţi, mijloace explozive (substanţe asignate domeniului CBRN). Prin acest tip de misiuni se asigură coordonarea forţelor şi mijloacelor specializate, potrivit competenţelor, şi managementul situaţiilor de urgenţă care implică activarea acestei funcţii de sprijin, respectiv asigurarea măsurilor şi acţiunilor subsecvente.
10.1.Rol principal
a)intervenţia operativă cu mijloace şi materiale de neutralizare a efectelor materialelor periculoase: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Poliţiei Române, în cooperare cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin structurile din subordine/coordonare;
b)intervenţia operativă cu mijloace şi materiale de neutralizare a efectelor materialelor periculoase în cazul atacurilor teroriste: Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române/Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
10.2.Rol secundar
a)stabilirea perimetrelor de securitate: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul Transporturilor, prin structurile aflate în subordine/coordonare/sub autoritate, Ministerul Sănătăţii;
b)evacuarea populaţiei existente în interiorul perimetrului de securitate: Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile administraţiei publice locale;
c)supravegherea gradului de contaminare în perimetrul zonelor contaminate: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu, Serviciul de Protecţie şi Pază - pentru obiectivele din competenţă;
d)aplicarea măsurilor de limitare a dispersării substanţelor poluante sau contaminatoare pentru asigurarea protecţiei populaţiei surprinse în zona afectată: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin operatorii economici care produc substanţe ce pot produce poluări şi care au obligaţia realizării măsurilor de decontaminare, Ministerul Transporturilor, prin structurile aflate în subordonare/ coordonare/sub autoritate şi operatorii economici de profil;
e)stabilirea priorităţilor pentru monitorizarea gradului de contaminare şi centralizarea datelor privind contaminarea teritoriului naţional: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Garda Naţională de Mediu, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Sănătăţii, prin structurile din subordine;
f)stabilirea priorităţilor pentru efectuarea decontaminării şi depoluării: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
g)supravegherea gradului de contaminare a populaţiei, de radioactivitate a alimentelor şi apei potabile, evaluarea efectelor asupra sănătăţii şi monitorizarea stării de sănătate a populaţiei: Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, prin laboratoarele de igiena radiaţiilor;
h)supravegherea gradului de contaminare a culturilor, fondului forestier şi păşunilor, evaluarea efectelor directe şi indirecte asupra animalelor şi oamenilor, realizarea decontaminării: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;
i)intervenţia operativă cu mijloace şi echipe pirotehnice specializate, atunci când capacitatea de intervenţie a forţelor Ministerului Afacerilor Interne este depăşită sau insuficientă, în cazul evenimentelor ce implică muniţie neexplodată sau nedezactivată rămasă din timpul conflictelor militare: Serviciul Român de Informaţii;
j)descoperirea/localizarea, identificarea şi, după caz, neutralizarea substanţelor explozive, în conformitate cu Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, republicată, prin aplicarea unor măsuri specifice de control, investigare, neutralizare, analiză postneutralizare/postincident şi, după caz, asanare: Serviciul Român de Informaţii;
k)intervenţia operativă pentru neutralizarea efectelor materialelor periculoase şi decontaminarea mijloacelor şi materialelor utilizate: toate autorităţile responsabile care au în coordonare/subordonare sau sub autoritate, după caz, astfel de structuri;
l)realizarea decontaminării animalelor: autorităţile administraţiei publice locale:
m)identificarea substanţelor sau obiectelor care sunt radioactive în vederea containerizării şi îndepărtării din zonă: Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Ministerul Sănătăţii prin DSP-LIR.
11.Asigurarea transportului
Se referă la gestionarea informaţiilor, punerea la dispoziţie a resurselor şi coordonarea acţiunilor care implică asigurarea transportului, altul decât cel în folos propriu. Prin această funcţie se asigură inclusiv gestionarea informaţiilor despre infrastructura de transport rutieră, maritim/fluvială, feroviară şi aeriană.
11.1.Rol principal
a)asigurarea transportului necesar pentru realizarea evacuării populaţiei, resurselor necesare pentru intervenţie şi asistenţă de primă necesitate în situaţii de urgenţă: Ministerul Transporturilor (prin operatori economici, regii autonome şi companii naţionale) şi autorităţile administraţiei publice locale.
11.2.Rol secundar
a)supravegherea, fluidizarea şi controlul circulaţiei auto: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române;
b)elaborarea concepţiei privind variantele de transport ale demnitarilor care beneficiază de protecţie şi constituirea parcului de mijloace necesare realizării acesteia: Serviciul de Protecţie şi Pază, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor;
c)realizarea graficului de transport şi asigurarea mijloacelor necesare pentru efectuarea evacuării, în termen de 6 ore de la declararea stării de urgenţă: Ministerul Transporturilor, autorităţile administraţiei publice locale;
d)sprijinirea autorităţilor locale pentru realizarea evacuării populaţiei, precum şi pentru transportul resurselor necesare pentru intervenţie şi asistenţă de primă necesitate în situaţii de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale; asigurarea transportului pentru animalele şi bunurile evacuate: Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Afacerilor Interne.
12.Asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi
Presupune gestionarea informaţiilor despre reţelele de utilităţi (canal, apă, energie, gaze etc.), poduri, viaducte de interes local/naţional, precum şi alocarea de forţe specializate şi coordonarea acestora pentru realizarea lucrărilor specifice.
12.1.Rol principal
a)asigurarea energiei electrice pentru obiectivele critice de răspuns la urgenţă, refacerea operativă a avariilor produse în reţelele de transport şi distribuţie a energiei electrice, precum şi refacerea operativă a avariilor produse în reţelele de transport şi distribuţie a gazelor naturale: Ministerul Energiei şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.
12.2.Rol secundar
a)nominalizarea responsabilităţilor în realizarea măsurilor de intervenţie de primă urgenţă: Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne şi autorităţile administraţiei publice locale.
13.Efectuarea depoluării şi decontaminării CBRN
Reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate de structurile de intervenţie pentru efectuarea depoluării şi decontaminării mediului, populaţiei, clădirilor şi tehnicii de intervenţie.
13.1.Rol principal
a)depoluarea şi decontaminarea CBRN: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi alte forţe şi servicii specializate existente (servicii publice voluntare şi servicii private pentru situaţii de urgenţă).
13.2.Rol secundar
a)depoluarea şi decontaminarea CBRN: Ministerul Transporturilor, prin structurile aflate în subordonare/ coordonarea/sub autoritate, pentru infrastructura feroviară, navală şi aeriană pe care o are în administrare;
b)depoluarea apelor interioare: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române", agenţii poluatori;
c)depoluarea fluviului Dunărea în context transfrontalier: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române" (pentru produse şi derivate petroliere), Ministerul Transporturilor, prin operatori economici, regii autonome şi companii naţionale responsabile cu navigaţia (pentru alte tipuri de poluanţi), agenţii poluatori;
d)depoluarea marină la Marea Neagră: Ministerul Transporturilor, prin ANR şi ARSVOM, operatori economici, regii autonome şi companii naţionale aflate în subordine, sub autoritate sau în coordonare, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin institutele de cercetare de specialitate;
e)depoluarea sau decontaminarea CBRN, după caz, în zona costieră: Ministerul Afacerilor Interne, prin inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Transporturilor, prin ANR, ARSVOM şi operatorii economici de profil, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, respectiv prin Administraţia Naţională "Apele Române", Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile publice judeţene şi locale;
f)efectuarea decontaminării populaţiei, căilor rutiere şi clădirilor: Ministerul Afacerilor Interne şi, la solicitarea organelor locale, personalul din unităţile specializate ale Ministerului Apărării Naţionale cu materialele necesare puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne;
g)efectuarea depoluării: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin operatorii economici de specialitate, Ministerul Transporturilor, prin structurile aflate în subordonare/coordonarea/sub autoritate, pentru obiectivele aflate în administrare, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române", pentru obiectivele aflate în administrare;
h)efectuarea decontaminării terenurilor şi rezervaţiilor: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin operatorii specializaţi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (cu excepţia poluărilor din domeniul radiologie şi nuclear unde participă pentru verificarea eficacităţii măsurilor luate pentru depoluare/decontaminare);
i)realizarea decontaminării produselor vegetale şi animale: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin operatorii specializaţi;
j)supravegherea gradului de contaminare, evaluarea efectelor asupra mediului şi depoluarea cursurilor de apă: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, agenţii poluatori;
k)supravegherea gradului de contaminare, evaluarea efectelor şi depoluarea, în caz de poluare marină şi costieră: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile publice judeţene şi locale;
l)supravegherea gradului de contaminare, evaluarea efectelor şi depoluarea surselor de apă potabilă: Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică - LIR şi alte instituţii responsabile conform legislaţiei
14.Menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice pe timpul situaţiilor de urgenţă
Implică măsurile şi acţiunile desfăşurate de structurile de ordine şi siguranţă publică, potrivit cadrului specific de reglementare şi care vizează asigurarea unui climat de siguranţă pe timpul acţiunilor care vizează răspunsul în situaţii de urgenţă.
14.1.Rol principal
a)menţinerea, asigurarea şi restabilirea ordinii publice: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
14.2.Rol secundar
a)menţinerea şi restabilirea ordinii publice: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Ministerul Justiţiei prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, autorităţile administraţiei publice locale prin Poliţia Locală;
b)menţinerea şi restabilirea ordinii publice: serviciile private de securitate şi ordine publică pentru operatorii economici;
c)stabilirea, potrivit competenţelor, a legalităţii intervenţiei: Ministerul Public.
15.Restabilirea stării provizorii de normalitate
Presupune asigurarea pachetului de măsuri şi acţiuni şi sprijinul tehnic de specialitate în situaţii care vizează sectoarele afectate.
15.1.Rol principal
a)asigurarea condiţiilor privind restabilirea stării provizorii de normalitate pe perioada situaţiei de urgenţă: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile administraţiei judeţene şi locale.
15.2.Rol secundar
a)asigurarea măsurilor specifice de ordin operativ, în principal de instituire a unor dispozitive de securitate, cercetare, recunoaştere, supraveghere, control/examinare şi investigare: Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Garda Naţională de Mediu - în domeniul protecţiei mediului;
b)identificarea mijloacelor specializate pentru restabilirea stării provizorii de normalitate pe perioada situaţiei de urgenţă: Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;
c)asigurarea condiţiilor privind restabilirea stării provizorii de normalitate pe perioada situaţiei de urgenţă generată de incidentul sau accidentul nuclear şi/sau de urgenţa radiologică: autorităţile centrale care au în subordine/coordonare instituţii/companii care deţin/exploatează reactori energetici de putere şi/sau de cercetare, instalaţii şi echipamente nucleare şi/sau radiologice prin intermediul specialiştilor din instituţii/companii, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare;
d)asigurarea sprijinului tehnic de specialitate privind verificarea eficacităţii implementării măsurilor pentru restabilirea stării provizorii de normalitate pe perioada situaţiei de urgenţă generată de incidentul sau accidentul nuclear şi/sau de urgenţa radiologică prin derularea de programe de monitorizare dedicate: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Ministerul Sănătăţii, prin laboratoare de igienă a radiaţiilor ionizante, şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor;
e)asigurarea condiţiilor privind refacerea provizorie a infrastructurilor critice care conţin deşeuri radioactive şi/sau combustibil ars, a condiţiilor pentru limitarea scurgerilor/împrăştierii/dispersiei în mediu a substanţelor/ materialelor radioactive cu caracter de deşeu, implicate în incident şi aflate în stare de depozitare, transport sau tranzitare a teritoriului României: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică, laboratoarele de igiena radiaţiilor;
f)asigurarea condiţiilor pentru refacerea barierelor biologice, recaracterizare şi recontainerizare, precum şi depozitare interimară în condiţii de securitate nucleară a substanţelor/materialelor radioactive cu caracter de deşeu implicate în incident: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, prin Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive;
g)asigurarea condiţiilor necesare pentru combaterea eficientă a fenomenelor meteorologice periculoase şi modificarea locală a parametrilor meteoclimatici prin intervenţii active în atmosferă: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin operatorii specializaţi;
h)coordonarea şi controlul reconstrucţiei ecologice a pădurilor afectate de incendii: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Garda Naţională de Mediu;
i)evaluarea rapidă a stabilităţii structurilor şi stabilirea măsurilor de intervenţie în prima urgenţă la construcţiile vulnerabile şi care prezintă pericol public: Inspectoratul de Stat în Construcţii, Corpul experţilor tehnici şi asociaţiile profesionale în construcţii, autorităţile administraţiei publice locale, prin structurile din subordine şi/sau coordonare;
j)asigurarea condiţiilor pentru refacerea sistemelor de comunicaţii civile potrivit competenţelor: Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională;
k)asigurarea condiţiilor pentru reînceperea cursurilor şcolare: Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, prin inspectoratele şcolare.
16.Acordarea de ajutoare de primă necesitate
Vizează solicitarea, colectarea, transportul, stocarea, distribuirea ajutoarelor de primă necesitate pentru populaţia afectată.
16.1.Rol principal
a)asigurarea ajutoarelor de primă necesitate: Ministerul Afacerilor Interne, prin Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
16.2.Rol secundar
a)centralizarea informaţiilor privind necesarul ajutoarelor de primă necesitate: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile publice judeţene şi locale;
b)asigurarea ajutoarelor de primă necesitate: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile administraţiei judeţene şi locale, operatorii economici şi agenţiile neguvernamentale potrivit domeniului de competenţă;
c)organizarea punctelor de informare a populaţiei: Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile publice judeţene şi locale.
17.Acordarea asistenţei sociale, psihologice şi religioase
Vizează solicitarea privind asistenţa socială, psihologică şi religioasă pentru populaţia afectată.
17.1.Rol principal
a)asigurarea ajutorului de acest tip: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile publice judeţene şi locale.
17.2.Rol secundar
a)organizarea punctelor de informare a populaţiei: Ministerul Afacerilor Interne, autorităţile publice judeţene şi locale;
b)centralizarea informaţiilor privind necesarul ajutorului de acest tip: Ministerul Afacerilor Interne;
c)asigurarea morgilor temporare şi a terenurilor necesare pentru înhumare: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin autorităţile publice judeţene şi locale;
d)evaluarea şi emiterea de măsuri de prevenţie privind impactul psiho-social în caz de urgenţă radiologică şi nucleară: Ministerul Sănătăţii, prin structurile din subordine.
18.Implementarea măsurilor de control în cazul evoluţiei unor epizootive grave şi zoonoze, respectiv implementarea măsurilor privind prevenirea situaţiilor determinate de atacul organismelor dăunătoare plantelor
Vizează acţiunile desfăşurate în scopul implementării măsurilor de control al bolilor, epizootii grave produse de boli majore la animale sau zoonoze, în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare, respectiv implementarea măsurilor privind prevenirea situaţiilor determinate de atacul organismelor dăunătoare plantelor.
18.1.Rol principal
a)stabilirea planului de acţiune privind intervenţia în focar şi implementarea activităţilor de combatere: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
b)stabilirea planului de acţiune pentru prevenirea răspândirii agenţilor patogeni la oameni, în cazul zoonozelor: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Ministerul Sănătăţii;
c)stabilirea planului de acţiune pentru prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare plantelor: Autoritatea Naţională Fitosanitară;
d)stabilirea planului de acţiune privind măsurile şi implementarea acestora pentru prevenirea răspândirii organismelor dăunătoare plantelor: Autoritatea Naţională Fitosanitară, prin oficiile fitosanitare judeţene.
18.2.Rol secundar
a)stabilirea planului de acţiune pentru prevenirea răspândirii agenţilor patogeni la oameni, în cazul zoonozelor: Ministerul Sănătăţii;
b)conlucrarea cu autorităţile sanitare veterinare judeţene pentru controlul mişcărilor de animale şi pentru respectarea restricţiilor impuse în zonele de control a bolii: Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
c)asigurarea pazei şi protecţiei necesare aplicării măsurilor de control pentru controlul bolii: Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
d)însoţirea şi paza transporturilor de cadavre animale cu risc patogen înalt către centrele de ecarisare: Inspectoratul General al Jandarmeriei Române;
e)conlucrarea cu autorităţile sanitare veterinare judeţene la obţinerea permisului de acces în exploataţii nonprofesionale/ comerciale: Inspectoratul General al Poliţiei Române;
f)instalarea barierelor pe drumurile de acces, acolo unde restricţiile privind circulaţia o impun: Inspectoratul General al Poliţiei Române;
g)gestionarea perturbărilor liniştii publice ce pot apărea la localurile de neutralizare a cadavrelor şi de impunere a restricţiilor de mişcare a animalelor: Inspectoratul General al Poliţiei Române;
h)sprijinirea aplicării măsurilor de control în mediul sălbatic: Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;
i)oprirea şi verificarea în trafic a legalităţii şi respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97: Inspectoratul General al Poliţiei Române;
j)controlarea, la punctele de trecere ale frontierei de stat, legalităţii şi circulaţiei transporturilor de animale susceptibile, precum şi mărfurile alimentare interzise în bagajele călătorilor: Inspectoratul General al Poliţiei Române;
k)construirea şi supravegherea filtrelor de dezinfecţie rutiere instituite pe drumurile publice: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
l)instalarea semnalelor şi panourilor de avertizare pe căile de acces din zonele de protecţie şi de supraveghere şi în jurul fermelor/curţilor unde boala a fost confirmată: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliţiei Române, autorităţile administraţiei publice locale;
m)îndeplinirea operaţiunilor de neutralizare a materialului de risc patogen reprezentat de cadavrele de animale, atunci când se utilizează metoda alternativă de incinerare la faţa locului: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă;
n)stabilirea de măsuri pentru preîntâmpinarea incendiilor, atunci când se utilizează metoda alternativă de denaturare a materialului de risc patogen: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
o)monitorizarea impactului pe care îl au activităţile de control al focarelor de boală asupra mediului; Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu;
p)sancţionarea încălcărilor prevederilor legale privind protecţia mediului, prevenirea riscurilor şi limitarea ameninţărilor de ordin ecologic, respectiv poluarea resurselor de apă, a aerului, diminuarea fertilităţii solului în timpul activităţii de control al focarelor de boli majore: Garda Naţională de Mediu;
q)controlul modului de respectare a legislaţiei de mediu privind ariile naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei, faunei sălbatice şi acvaculturii în activitatea de control a focarelor de boli majore: Garda Naţională de Mediu;
r)urmărirea respectării condiţiilor din autorizaţia de mediu în activitatea de control a focarelor de boli majore: Garda Naţională de Mediu;
s)asigurarea accesului rapid la resursele locale prin asigurarea logisticii şi a autorizaţiilor necesare: comitetele judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă;
ş)sprijinirea centrelor de intervenţie în teren cu personal, vehicule, logistică şi echipamente: comitetele judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă;
t)participarea la evaluarea animalelor, în vederea despăgubirii proprietarilor acestora: comitetele judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă;
ţ)identificarea şi punerea la dispoziţie a terenurilor pentru metode alternative de denaturare - incinerare/îngropare: comitetele judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă;
u)sprijinirea cu personal a activităţilor referitoare la încărcare, săpare, astupare, îngrădire etc. ce se pot ivi în activitatea de neutralizare alternativă: Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, comitetele judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă;
v)asigurarea transportului incineratoarelor mobile de la locul de garare la locul evoluţiei focarelor de epizootii: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu sprijinul autorităţilor locale;
w)asigurarea transportului materiilor de risc - subproduse de origine animală nedestinate consumului uman; Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cu sprijinul comitetele judeţene/locale pentru situaţii de urgenţă;
x)coordonarea activităţii de denaturare în întreprinderi specializate a materialelor cu risc patogen reprezentate de cadavrele animale rezultate în urma combaterii focarelor de epizootii grave: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
ANEXA nr. 4: LISTĂ ABREVIERI

AASNACP

- Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor

AFDJ

- Administraţia Fluvială a Dunării de Jos

ANAR

- Administraţia Naţională "Apele Române"

ANCOM

- Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

ANCPI

- Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară

ANDR

- Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive

ANF

- Autoritatea Naţională Fitosanitară

ANIF

ANM

ANP

ANPM

ANR

- Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare

- Administraţia Naţională de Meteorologie

- Administraţia Naţională a Penitenciarelor

- Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

- Autoritatea Navală Română

ANRSC

- Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice

ANRSPS

- Administraţie Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale

ANSVSA

- Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

APDF

- Administraţia Porturilor Dunării Fluviale

AP DM

- Administraţia Porturilor Dunării Maritime

APIA

- Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

ARBDD

- Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării"

ARSVOM

- Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare

CBRN

- evenimente chimice, biologice, radiologice şi nucleare

CNSCBT

- Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile

CETAPC

- Corpul experţilor tehnici şi asociaţiile profesionale în construcţii

CJSU

- Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă

CLSU

- Comitetul local pentru situaţii de urgenţă

CNA

- Consiliul Naţional al Audiovizualului

CNCAN

- Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

CNADNR

CNCF CFR - SA.

- Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România

- Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" - S A.

CNMFRMVM

- Centrul Naţional pentru Monitorizarea Factorilor de Risc din Mediul de Viaţă şi Muncă

CNRN

RADIONAV

- Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "RADIONAV" - S.A.

COCG

- Centrul Operaţional de Comandă al Guvernului

DGICIP

- Direcţia Generală pentru îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului

DEPABD

- Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date

DGAMSP

- Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică

DSP

- Direcţia de Sănătate Publică

EMSA

- Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă

GNM

- Garda Naţională de Mediu

IGAv

- Inspectoratul General de Aviaţie al MAI

IGI

- Inspectoratul General pentru Imigrări

IGJR

- Inspectoratul General al Jandarmeriei Române

IGPF

- Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

IGPR

- Inspectoratul General al Poliţiei Române

IGSU

- Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

IML

- Institutul de Medicină Legală

ICS

- Institutele de cercetare de specialitate

INCD

- Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare

INCDFP

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului

INSP

- Institutul Naţional de Sănătate Publică

URBAN-INCERC

- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă

INHGA

- Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor

ISC

- Inspectoratul de Stat în Construcţii

ISS

- Inspecţia Sanitară de Stat

ITRSV

- inspectoratele teritoriale pentru regim silvic şi vânătoare

ISJ

- inspectoratele şcolare judeţene

LIR

- laboratoare de igienă a radiaţiilor

MADR

- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

MAE

- Ministerul Afacerilor Externe

MAI

- Ministerul Afacerilor Interne

MApN

- Ministerul Apărării Naţionale

MC

- Ministerul Culturii

MDRAP

- Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

MECRMA

- Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

MENCS

- Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice

ME

- Ministerul Energiei

METROREX

- Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.

MFP

- Ministerul Finanţelor Publice

MJ

- Ministerul Justiţiei

MMAP

- Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

MMFPSPV

- Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

MP

- Ministerul Public

MS

- Ministerul Sănătăţii

MCSI

- Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea informaţională

MT

- Ministerul Transporturilor

MTS

- Ministerul Tineretului şi Sportului

RSP

- reţea sanitară proprie

ROMATSA

- Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian

ROMSILVA

- Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA

ROSA

- Agenţia Spaţială Română

SALVAMONT

- Salvamont din România

SALVASPEO

- Salvaspeo din România

SALVAMAR

- Salvamar din România

SIE

- Serviciul de Informaţii Externe

SMFA

- Statul Major al Forţelor Aeriene

SMU

- Serviciul Medicină de Urgenţă

SMFN

- Statul Major al Forţelor Navale

SNAPC

- Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor

SNUAU

- Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă

SNCR

- Societatea Naţională de Cruce Roşie din România

SPI

- societăţi de presă şi internet

SPP

- Serviciul de Protecţie şi Pază

SPRT

- societăţi private de radio-televiziune

SRI

- Serviciul Român de Informaţii

SRR

- Societatea Română de Radiodifuziune

SRT

- Societatea Română de Televiziune

STS

- Serviciul de Telecomunicaţii Speciale

UPU

- unităţile de primiri urgenţe

ANEXA nr. 5: LISTA autorităţilor responsabile în cadrul cărora se constituie şi funcţionează centre operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate permanentă
(- Anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru acrobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.491/2004)
1.Ministerul Afacerilor Interne;
2.Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;
3.Ministerul Apărării Naţionale;
4.Ministerul Afacerilor Externe;
5.Ministerul Sănătăţii*;
6.Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor;
7.Ministerul Transporturilor;
8.Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
9.Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri;
10.Ministerul Energiei;
11.Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională;
12.Serviciul Român de Informaţii;
13.Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;
14.Serviciul de Protecţie şi Pază;
15.Secretariatul General al Guvernului;
16.Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare;
17.Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive;
18.Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
_____
*Funcţionează în locaţia centrului constituit de Ministerul Afacerilor Interne.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 615 din data de 11 august 2016