ORDIN nr. 1054 din 5 iulie 2016 pentru aprobarea componenţei şi a regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, precum şi de stabilire a documentaţiei care însoţeşte cererea
În temeiul dispoziţiilor art. 263 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1
(1)În scopul soluţionării cererilor debitorilor de stingere a unor creanţe fiscale prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile se constituie Comisia pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, denumită în continuare Comisie, a cărei componenţă este prevăzută în anexa nr. 1.
(2)Comisia se organizează şi va funcţiona potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 2
Cuprinsul cererii şi documentaţia care însoţeşte cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor sunt stabilite în anexa nr. 3.
Art. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, prevederile Ordinului ministrului economiei şi finanţelor nr. 486/2007 pentru aprobarea Procedurii privind stingerea creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau a creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 22 iunie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Art. 4
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

ANEXA nr. 1: COMPONENŢA Comisiei pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile
Comisia are următoarea componenţă:
a)vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care coordonează activitatea de administrare - preşedinte
b)vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care coordonează activitatea de control - vicepreşedinte
c)secretarul general al Ministerului Finanţelor Publice - vicepreşedinte
d)secretarul general al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - vicepreşedinte
e)directorul general al Direcţiei generale juridice din Ministerul Finanţelor Publice - membru
f)directorul general al Direcţiei generale de legislaţie Cod procedură fiscală, reglementări nefiscale şi contabile din Ministerul Finanţelor Publice - membru
g)directorul general al Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului din Ministerul Finanţelor Publice - membru
h)directorul general al Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru
i)directorul general al Direcţiei generale juridice din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru
j)directorul general al Direcţiei generale coordonare inspecţie fiscală din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru
k)directorul general al Direcţiei generale de buget şi contabilitate din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - membru
l)directorul general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice, directorul general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti sau directorul general al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, după caz - membru*
* Participă în şedinţele Comisiei şi are calitatea de membru al acesteia în cazul analizării şi soluţionării unor cereri ale debitorilor ale căror obligaţii fiscale sunt în competenţa de administrare a direcţiei, precum şi a unităţilor subordonate acesteia.
m)specialist în evaluarea bunurilor, din cadrul structurilor organului fiscal central, desemnat de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru**
** Acest specialist are calitatea de membru în Comisie până la contractarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit legii, a unui serviciu de evaluare care va prelua atribuţiile acestuia.
ANEXA nr. 2: REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Comisiei pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile
Art. 1: Dispoziţii generale
(1)Comisia prevăzută la art. 1 din ordin este condusă de preşedinte. Preşedintele Comisiei este vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală care coordonează activitatea de colectare a veniturilor bugetare.
(2)În cazul în care preşedintele Comisiei nu este prezent, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de către vicepreşedintele Comisiei care are funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi care coordonează activitatea de control.
(3)În cazul absenţei oricărui membru al Comisiei, atribuţiile acestuia vor fi îndeplinite de către înlocuitorul său de drept.
(4)Pentru ducerea la îndeplinire de către Comisie a atribuţiilor ce îi revin, se înfiinţează în cadrul Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare un secretariat tehnic compus din 4 persoane din structura acestei direcţii.
(5)Evidenţa cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, transmise de direcţiile generale regionale a finanţelor publice sau de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, se ţine de către secretariatul tehnic într-un registru special.
Art. 2: Funcţionarea Comisiei
(1)Comisia pentru analiza şi soluţionarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile, îşi desfăşoară activitatea în şedinţe de lucru.
(2)Comisia se va întruni ori de câte ori este cazul, la convocarea preşedintelui acesteia, comunicată prin grija Secretariatului tehnic.
(3)Ordinea de zi a şedinţei va fi comunicată membrilor Comisiei odată cu convocarea.
(4)Cererile prezentate în cadrul şedinţei de lucru vor fi analizate de Comisie având în vedere documentaţia depusă în susţinerea acestora.
(5)Comisia va decide modul de soluţionare a cererilor debitorilor pe baza documentaţiei depuse şi în conformitate cu dispoziţiile legale. Asupra celor discutate şi hotărâte de Comisie se încheie, prin grija Secretariatului tehnic al Comisiei, un proces-verbal.
(6)Procesul-verbal se semnează de toţi membrii prezenţi ai Comisiei sau de înlocuitorii de drept ai acestora.
(7)Comisia este legal constituită dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din numărul membrilor acesteia, cu prezenţa obligatorie a preşedintelui sau a vicepreşedintelui care îndeplineşte atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia.
(8)În situaţia în care membrii Comisiei au opinii divergente privind modul de soluţionare a cererii, acestea vor trebui să fie motivate şi se vor consemna în procesul-verbal ca opinii separate.
(9)Comisia decide legal asupra modului de soluţionare a cererilor, cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
(10)În situaţia în care se înregistrează egalitate între numărul de voturi pentru şi numărul de voturi împotrivă, preşedintele Comisiei are dreptul de a decide asupra modului de soluţionare a cererii debitorului.
Art. 3: Atribuţiile Comisiei
Comisia are următoarele atribuţii:
a)analizarea cererilor debitorilor care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile care fac obiectul procedurii de dare în plată, având în vedere următoarele date şi documente:
1.documentaţia care însoţeşte cererea, astfel cum aceasta este prevăzută în anexa nr. 3 la ordin;
2.extras de carte funciară, în original, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile care fac obiectul cererii de dare în plată, precum şi faptul că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini, emis de biroul de carte funciara în a cărui rază teritorială se află acestea, precum şi actele care să ateste dreptul de proprietate al debitorului şi care au stat la baza înscrierii bunurilor imobile în cartea funciară, prezentate în forma prevăzută de lege;
3.solicitarea din partea unei instituţii publice pentru preluarea în administrare a bunurilor imobile care fac obiectul cererii de dare în plată;
4.existenţa acordului Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ori al Ministerului Sănătăţii, în cazul în care debitorul solicită prin cerere stingerea prin dare în plată a contribuţiilor sociale care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi/sau bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după caz;
5.eficienţa aplicării modalităţii de realizare a creanţelor fiscale prin dare în plată, faţă de alte modalităţi de stingere prevăzute de lege;
6.impactul reglementărilor legale în vigoare privind retrocedarea proprietăţii, în măsura în care acesta poate fi prevăzut;
7.cheltuielile necesare, după caz, estimate de către instituţia solicitantă a bunului imobil ce urmează a fi trecut în proprietatea publică a statului, pentru transformarea acestuia în sediu sau spaţiu corespunzător desfăşurării activităţii;
8.eficienţa aplicării acestei modalităţi de stingere a creanţelor fiscale, rezultată din compararea creanţelor fiscale stinse prin această modalitate, la care se adaugă eventualele cheltuieli de amenajare - refuncţionalizare, cu cheltuielile necesare unei noi construcţii sau achiziţii;
9.avizele obţinute de la direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform competenţelor specifice fiecăreia dintre acestea, ce vor fi transmise secretariatului tehnic în termen de 10 zile de la solicitarea acestora;
10.avizul administratorului special în cazul cererilor debitorilor persoane juridice la care s-a instituit administrarea specială;
b)analizarea cererilor debitorilor persoane juridice pentru care s-a deschis procedura insolvenţei, transmise de către administratorul sau lichidatorul judiciar, privind stingerea creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin dare în plată, având în vedere următoarele:
1.existenţa unei încheieri sau a unei sentinţe judecătoreşti de deschidere a procedurii insolvenţei;
2.acordul membrilor adunării creditorilor privind trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile libere de sarcini în contul creanţelor fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, înscrise în tabloul creditorilor, fie ca o măsură în cadrul planului de reorganizare judiciară, fie ca o modalitate de atribuire a unui bun în contul creanţei în cadrul lichidării;
3.existenţa unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a bunurilor imobile respective;
4.existenţa dreptului de proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile care fac obiectul dării în plată;
5.avizul administratorului sau al lichidatorului judiciar, după caz, asupra existenţei dreptului de proprietate al debitorului asupra bunurilor imobile, precum şi pentru inexistenţa unor cereri de revendicare şi restituire, potrivit legii;
6.bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri de revendicare şi restituire, potrivit legii;
c)solicitarea completării documentaţiei în susţinerea cererii cu alte date şi documente, pe care le consideră necesare în fundamentarea solicitării debitorului şi luarea deciziei;
d)deciderea modului de soluţionare a fiecărei cereri prin aprobarea sau respingerea acesteia. Comisia poate respinge cererile debitorilor în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt de uz sau de interes public sau poate revoca decizia de aprobare a cererii de dare în plată formulate de debitor, cu înştiinţarea acestuia, în cazurile prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
e)soluţionarea contestaţiilor persoanelor care se consideră lezate în drepturile lor prin emiterea deciziilor de aprobare/respingere ori revocare a cererilor de dare în plată formulate de debitori;
f)solicitarea de puncte de vedere ale direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau altor instituţii şi autorităţi publice pentru lămurirea cauzelor care fac obiectul contestaţiilor.
Art. 4: Atribuţiile Secretariatului tehnic
Secretariatul tehnic are următoarele atribuţii:
a)organizarea evidenţei cererilor debitorilor transmise de direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sau de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, care solicită stingerea unor creanţe fiscale, prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile, a proceselor-verbale încheiate cu ocazia fiecărei şedinţe de lucru a Comisiei, a deciziilor de aprobare/respingere/revocare a cererilor debitorilor, a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor şi a deciziilor de îndreptare a erorilor materiale emise de Comisie, a adreselor prin care se comunică deciziile Comisiei, precum şi a altor acte emise de Comisie şi asigurarea arhivării acestora;
b)verificarea, la primirea cererii, dacă aceasta, precum şi documentaţia în susţinere ce o însoţeşte cuprind datele şi/sau documentele prevăzute în anexa nr. 3 la ordin şi dacă se respectă prevederile legale în vigoare referitoare la executarea silită a creanţelor fiscale, dacă este cazul, pe baza referatului şi a actelor de executare transmise de direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sau de Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, după caz;
c)verificarea semnării de către directorul general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice sau de către directorul general al Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, a adresei de înaintare a cererii şi a documentaţiei în susţinere, precum şi a punctului de vedere şi a propunerii de soluţionare, comunicate Direcţiei generale de reglementare a colectării creanţelor bugetare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
d)solicitarea, prin Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, dacă este cazul, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice sau Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, de completare a documentaţiei în baza prevederilor din anexa nr. 3 la ordin, sau a avizelor direcţiilor de specialitate prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 9 şi lit. f) ori la propunerea Comisiei, după caz;
e)restituirea, prin Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, în cazurile prevăzute de lege ori în situaţia când Comisia hotărăşte aceasta, direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice sau Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, după caz, a cererii însoţite de documentaţia aferentă;
f)solicitarea şi urmărirea comunicării avizelor de către direcţiile de specialitate prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 9 şi lit. f);
g)întocmirea, pentru fiecare cerere ori contestaţie, a unei note de prezentare, pe baza cererii, a documentaţiei comunicate şi a punctului de vedere comunicat de către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice sau de către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, după caz, a avizelor transmise de direcţiile de specialitate prevăzute la art. 3 lit. a) pct. 9 şi lit. f);
h)convocarea în scris a membrilor Comisiei cu cel puţin două zile anterior datei stabilite de către preşedintele sau vicepreşedintele Comisiei, după caz, pentru şedinţa de lucru;
i)întocmirea deciziilor de aprobare/respingere a cererilor debitorilor, a deciziilor de revocare, a deciziilor de aprobare, a deciziilor de soluţionare a contestaţiilor şi a deciziilor de îndreptare a erorilor materiale, pe baza celor hotărâte de către Comisie. Aceste decizii se emit în termen de 10 zile de la data şedinţei de lucru.
Art. 5: Deciziile Comisiei
(1)Deciziile Comisiei se semnează de preşedintele acesteia sau de vicepreşedintele prevăzut la art. 1 alin. (2), după caz, şi sunt alcătuite din trei părţi: preambul, temei legal şi dispozitiv.
(2)Prin grija Secretariatului tehnic, decizia se emite, de regulă, în 5 exemplare, cu valoare de original, care sunt semnate de preşedintele ori vicepreşedintele Comisiei, după caz. Unul dintre exemplare se va arhiva de către Secretariatul tehnic. Acesta va fi semnat de toţi membrii sau de persoanele desemnate de membrii Comisiei, prezenţi în şedinţa Comisiei. În cazul în care bunurile imobile pentru care Comisia a decis trecerea în proprietatea publică a statului urmează a fi preluate în administrare de mai multe instituţii publice solicitante, pentru fiecare dintre acestea se emite câte o decizie.
(3)Decizia întocmită conform alin. (2) se comunică prin Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, astfel:
a)1 exemplar debitorului;
b)2 sau mai multe exemplare, în cazul în care sunt mai multe instituţii publice solicitante, către direcţia generală regională a finanţelor publice în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului sau către Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, după caz, care vor transmite câte un exemplar al deciziei organului fiscal competent, precum şi instituţiilor publice solicitante;
c)1 exemplar Direcţiei generale de legislaţie şi reglementare în domeniul activelor statului.
ANEXA nr. 3: Cererea şi documentaţia care însoţeşte cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor
Art. 1: Dispoziţii referitoare la cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor
Cererea debitorului va cuprinde în mod obligatoriu date referitoare la:
a)datele de identificare ale debitorului;
b)date privind structura capitalului social, a asociaţilor ori a acţionariatului, după caz, precum şi volumul şi natura creanţelor fiscale, pe bugete, din care pe debite principale şi accesorii;
c)în cazul debitorului garant volumul şi natura creanţelor fiscale asumate, pe bugete, din care pe debite principale şi accesorii;
d)menţiunea că în volumul creanţelor prevăzute la lit. b) şi c) nu sunt cuprinse şi creanţe cu reţinere la sursă şi accesoriile aferente acestora;
e)titlurile executorii în temeiul cărora sunt urmărite prin executare silită bunurile imobile care fac obiectul cererii, dacă este cazul;
f)bunurile imobile, pentru care se solicită trecerea în proprietatea publică a statului, denumirea, datele de identificare a acestora, precum şi o scurtă descriere şi menţiunea respectării obiectului dării în plată potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
g)menţiunea debitorului/debitorului garant persoană juridică referitoare la taxarea sau scutirea cu/de TVA a operaţiunii de transfer al proprietăţii bunului imobil prin dare în plată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
h)menţiunea cu privire la actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile respective;
i)acordul expres al debitorului/debitorului garant privind preţul de evaluare al bunurilor imobile, stabilit de experţi evaluatori proprii sau de experţi evaluatori independenţi, în conformitate cu prevederile art. 232 din Codul de procedură fiscală;
j)în cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică valoarea de inventar a bunurilor imobile, evidenţiată în contabilitate, reevaluată în conformitate cu ultimele reglementări legale în vigoare;
k)menţiunea debitorului/debitorului garant că a luat cunoştinţă despre valoarea la care se face stingerea creanţelor fiscale stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
l)menţiunea debitorului/debitorului garant că bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii, cu precizarea documentelor doveditoare;
m)menţiunea debitorului/debitorului garant că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi şi/sau nu sunt închiriate, concesionate, arendate;
n)menţiunea debitorului/debitorului garant că pe numele său nu există cereri sau nu a fost deschisă procedura insolvenţei şi că nu se află în administrare specială, potrivit legii;
o)acceptul debitorului/debitorului garant cu privire la compensarea diferenţei, potrivit legii, în cazul în care valoarea bunului imobil, determinată potrivit lit. k), este mai mare decât creanţa fiscală pentru care se solicită stingerea prin dare în plată;
p)semnătura reprezentantului legal al debitorului/debitorului garant persoană juridică.
Art. 2: Documentaţia care însoţeşte cererea privind stingerea creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile proprietate a debitorilor
La cerere se anexează:
a)copii legalizate de pe actele care atestă dreptul de proprietate al debitorului/debitorului garant asupra bunurilor imobile pentru care acesta solicită trecerea în proprietatea publică a statului;
b)extras de carte funciară, în original, emis în condiţiile legii, la data depunerii cererii, de biroul de carte funciară din cadrul oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială se află bunul imobil, din care să rezulte că acesta nu este grevat de drepturi reale şi de alte sarcini;
c)documentul încheiat în formă autentică prin care debitorul garant îşi asumă obligaţia de plată a debitorului;
d)raportul de evaluare întocmit de un expert privind bunurile imobile care fac obiectul dării în plată;
e)documentul emis de instituţiile abilitate, din care să rezulte că bunurile imobile nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii sau al altor litigii;
f)în cazul debitorului/debitorului garant persoană juridică, copii de pe fişa mijlocului fix şi de pe balanţa analitică a mijloacelor fixe;
g)certificat constatator eliberat de oficiul registrului comerţului din care să rezulte că pe numele debitorului/debitorului garant persoană juridică nu sunt înscrise menţiuni cu privire la declararea stării de insolvenţă;
h)acordul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ori al Ministerului Sănătăţii, după caz, referitor la stingerea prin dare în plată a contribuţiilor sociale care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli profesionale ori bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, după caz;
i)declaraţie pe propria răspundere a debitorului/debitorului garant din care să rezulte că bunurile imobile nu sunt aduse ca aport în cadrul unei asocieri în participaţiune, aport la capitalul social al unei societăţi şi/sau nu sunt închiriate ori concesionate, închiriate, arendate;
j)declaraţie pe propria răspundere a debitorului/debitorului garant din care să rezulte că pe numele acestuia nu există cereri sau nu a fost deschisă procedura insolvenţei sau că nu se află în administrare specială, potrivit legii;
k)declaraţie pe propria răspundere a debitorului/debitorului garant, potrivit căreia bunurile imobile nu sunt grevate de drepturi reale şi de alte sarcini şi că nu fac obiectul unor cereri privind retrocedarea proprietăţii;
l)declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că la data depunerii cererii bunurile imobile care fac obiectul solicitării de dare în plată sunt proprietate a debitorului/debitorului garant.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 565 din data de 26 iulie 2016