HOTĂRÂRE nr. 50 din 1 septembrie 2015 privind vacantarea unui mandat de senator
Având în vedere demisia din calitatea de senator a domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad, Colegiul uninominal nr. 1,
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, precum şi ale art. 188 şi art. 194 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Senatul ia act de încetarea prin demisie a mandatului de senator al domnului Mihai-Răzvan Ungureanu, începând cu data de 1 iulie 2015, şi declară vacant locul de senator ales în Circumscripţia electorală nr. 2 Arad, Colegiul uninominal nr. 1.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 septembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 668 din data de 2 septembrie 2015