ORDIN nr. 37 din 23 ianuarie 2014 privind autorizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare
În conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, al art. 12 lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 4 alin. (1) pct. 6 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1
Transporturile publice de pasageri şi/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare ale României pot fi efectuate numai de operatori economici autorizaţi în acest sens, persoane juridice sau fizice române care, potrivit legii, pot desfăşura activităţi economice sub codul CAEN 5030 - Transport de pasageri pe căi navigabile interioare şi/sau codul CAEN 5040 - Transport de marfă pe căi navigabile interioare şi care deţin capacităţile şi competenţele necesare desfăşurării acestora.
Art. 2
Transporturile publice de pasageri şi/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare ale României pot fi efectuate de persoane juridice străine care, potrivit legii, pot desfăşura activităţi economice în apele naţionale navigabile, cu nave care arborează alt pavilion decât cel român, fără a fi necesară autorizarea acestora în condiţiile prezentului ordin, numai în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
a)navele sunt înregistrate într-un stat membru al Uniunii Europene sau posedă un certificat de membru al flotei unui stat membru al acesteia;
b)navele tranzitează apele naţionale navigabile fără a efectua operaţiuni de încărcare/descărcare în porturile româneşti;
c)transportul de pasageri şi/sau de mărfuri în apele naţionale navigabile se realizează în trafic direct între un port românesc şi un portal statului al cărui pavilion îl arborează nava;
d)navele efectuează transporturi de pasageri în scop turistic de croazieră, cu escală în unul sau mai multe porturi româneşti;
e)persoana juridică străină care, potrivit legii, poate desfăşura activităţi economice, a obţinut de la Ministerul Transporturilor, direct sau prin intermediul expeditorilor mărfurilor şi/sau pasagerilor, autorizaţia prevăzută de reglementările în vigoare, pentru efectuarea transportului pe căi navigabile în trafic direct între un port românesc şi un port al altui stat, cu nave care nu arborează pavilionul statului în care se află portul de destinaţie;
f)prevederi exprese ale unor acorduri şi convenţii internaţionale la care România este parte dispun astfel.
Art. 3
(1)Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea Navală Română, autorizează operatorii economici, la cererea acestora, pentru desfăşurarea transporturilor publice de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare şi emite autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, denumită în continuare autorizaţie.
(2)Autorizaţia este documentul care atestă capacitatea operatorului economic de a executa activitatea înscrisă în aceasta, numai în condiţiile respectării prevederilor prezentului ordin, ale reglementărilor naţionale şi ale Uniunii Europene din domeniul transporturilor pe căi navigabile interioare, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.
(3)Autorizaţia emisă în vederea desfăşurării activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare va avea simbolul TPMCN.
(4)Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport pasageri şi/sau mărfuri pe căile navigabile interioare în folos propriu sau în interes personal nu se supun autorizării prevăzute de prezentul ordin.
Art. 4
Pentru activităţile de transporturi navale cu regim special, precum transporturi agabaritice, transporturi de materiale radioactive sau de deşeuri periculoase şi alte categorii de transporturi pe care Autoritatea Navală Română le consideră că au un regim special, Autoritatea Navală Română emite la cererea operatorilor economici autorizaţii speciale, independente de autorizaţia prevăzută la art. 3 alin. (1), valabile numai pentru respectiva activitate, cu condiţia prezentării documentaţiei corespunzătoare privind fezabilitatea transportului şi a îndeplinirii condiţiilor speciale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Art. 5
În situaţii de urgenţă ce reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa navigaţiei, persoanelor şi/sau mediului înconjurător, Autoritatea Navală Română poate aproba intervenţia unui operator economic care nu deţine autorizaţia prevăzută la art. 3 alin. (1).
Art. 6
(1)În vederea autorizării, operatorul economic înaintează Autorităţii Navale Române documentele care fac dovada îndeplinirii criteriilor de autorizare prevăzute în anexa nr. 1, însoţite de o cerere scrisă.
(2)Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 2.
(3)În termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de autorizare şi a documentaţiei complete, Autoritatea Navală Română va emite autorizaţia solicitată sau va comunica în scris motivele refuzului, după caz.
Art. 7
(1)Autoritatea Navală Română organizează şi face publice centrele de primire a cererilor de autorizare.
(2)Autoritatea Navală Română va afişa la centrele menţionate la alin. (1) lista cuprinzând documentele necesare autorizării, precum şi valabilitatea minimă admisă pentru fiecare document.
(3)Documentele necesare autorizării se depun în copie legalizată, iar, în cazul copiilor neautentificate, acestea vor fi însoţite de originale şi vor fi vizate pentru conformitate cu originalul de către personalul Autorităţii Navale Române.
(4)Centrele de primire a cererilor de autorizare prevăzute la alin. (1) şi lista prevăzută la alin. (2) vor fi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Navale Române.
Art. 8
(1)Autorizaţia emisă în conformitate cu art. 3 alin. (1) are valabilitate 5 ani de la data emiterii.
(2)Modelul şi conţinutul autorizaţiei sunt prevăzute în anexa nr. 3.
(3)Formatul şi elementele de siguranţă ale autorizaţiei se stabilesc de către Autoritatea Navală Română, prin decizie a directorului general.
(4)Autoritatea Navală Română ţine evidenţa autorizaţiilor emise în registrul unic denumit Registrul de evidenţă al autorizaţiilor.
Art. 9
Autoritatea Navală Română efectuează, prin personalul propriu împuternicit în acest sens, controlul privind respectarea permanentă a criteriilor de autorizare prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 10
(1)În cazurile în care, în urma controalelor efectuate de către Autoritatea Navală Română, prin personalul propriu împuternicit în acest sens, se constată că operatorul economic nu mai îndeplineşte criteriile în baza cărora a fost autorizat şi/sau nu au fost respectate reglementările legale privind desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, autorizaţia se suspenda pentru o perioadă de cel mult 30 de zile.
(2)Dacă la expirarea perioadei de suspendare operatorul economic nu face dovada remedierii deficienţelor ce au condus la luarea unei astfel de măsuri, Autoritatea Navală Română retrage din oficiu autorizaţia.
Art. 11
(1)La expirarea perioadei de valabilitate a autorizaţiei, precum şi în situaţia retragerii din oficiu a acesteia, Autoritatea Navală Română va înştiinţa în scris operatorul economic şi, prin căpităniile de port, administraţiile portuare asupra încetării valabilităţii autorizaţiei.
(2)Autorizaţia poate fi retrasă şi la cererea expresă a operatorului economic autorizat.
Art. 12
Pe întreaga perioadă de valabilitate a autorizaţiei, operatorul economic este obligat:
a)să îndeplinească criteriile de autorizare şi condiţiile prevăzute în prezentul ordin;
b)să respecte reglementările interne şi, după caz, pe cele internaţionale aplicabile activităţii pentru care a obţinut autorizaţia;
c)să păstreze la sediul său originalul autorizaţiei şi la bordul navelor lor câte o copie a autorizaţiei;
d)să informeze în scris Autoritatea Navală Română cu privire la orice modificare a condiţiilor pe baza cărora a fost emisă autorizaţia, în termen de cel mult 15 zile de la producerea acestora;
e)să transmită Autorităţii Navale Române datele statistice anuale privind numărul de pasageri şi/sau tone/TEU transportate;
f)să permită accesul membrilor echipei de control împuterniciţi special de către Autoritatea Navală Română şi să prezinte toate documentele solicitate.
Art. 13
(1)Autoritatea Navală Română va transmite trimestrial Direcţiei navale din Ministerul Transporturilor, până la data de 15 a lunii care urmează încheierii fiecărui trimestru, situaţia generală a autorizaţiilor valabile emise pentru fiecare operator economic, precum şi lista cuprinzând operatorii economici cărora li s-a retras autorizaţia în acel trimestru.
(2)Autoritatea Navală Română va transmite anual Direcţiei navale din Ministerul Transporturilor, până la data de 30 iunie, datele statistice anuale privind numărul de pasageri şi/sau tone/TEU transportate, pentru anul anterior, pe fiecare operator economic.
Art. 14
Pentru prestaţiile efectuate în vederea autorizării activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, Autoritatea Navală Română va percepe un tarif aprobat prin ordin al ministrului transporturilor.
Art. 15
(1)Autorizaţiile emise pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, valabile la data intrării în vigoare a prezentului ordin, îşi păstrează valabilitatea până la expirare.
(2)Pentru autorizaţiile al căror termen de valabilitate depăşeşte data de 30 iunie 2014, operatorii economici care le posedă au obligaţia să le preschimbe până la data de 31 decembrie 2014.
(3)Autorizaţiile preschimbate în conformitate cu prevederile alin. (2) îşi păstrează termenul de valabilitate acordat iniţial.
(4)Pentru preschimbarea autorizaţiilor la care face referire alin. (2) Autoritatea Navală Română nu percepe tarif.
Art. 16
Nerespectarea prevederilor prezentului ordin se sancţionează potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Art. 17
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 18
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 19
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 287/2003 privind autorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de transport naval, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 24 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
Art. 20
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Ministrul transporturilor,

Constantin Matei,

subsecretar de stat

ANEXA nr. 1: CRITERIILE DE AUTORIZARE a operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare
Art. 1
(1)Pentru a fi autorizaţi în vederea desfăşurării activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, operatorii economici trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
a)să fie persoane fizice sau juridice legal constituite, cu drept de funcţionare pe teritoriul României;
b)să deţină certificat constatator emis de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte capitalul social subscris şi vărsat, asociaţii, obiectul de activitate, administratorii, însoţit de copia certificatului de înregistrare eliberat potrivit reglementărilor în vigoare;
c)activitatea pentru care solicită autorizarea să fie inclusă în obiectul de activitate prevăzut în certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului;
d)să nu fie declaraţi în stare de faliment, să deţină certificat emis de organele competente care să ateste că nu există obligaţii restante la bugetul general consolidat;
e)conducătorul activităţii să prezinte un certificat de cazier judiciar, însoţit de declaraţia pe propria răspundere a acestuia privind ocuparea funcţiei de conducător al activităţii;
f)conducătorul activităţii să îşi poată demonstra capacitatea profesională, fie prin diplome care atestă dobândirea de cunoştinţe în domeniul activităţii pentru care se solicită autorizarea, prin diplome de licenţă/studii postliceale/studii medii sau alte documente echivalente, emise de către furnizorii de educaţie, de formare profesională sau de perfecţionare din România în domeniul transporturilor navale, fie printr-o experienţă practică relevantă, de minimum 3 ani, la un operator economic care a desfăşurat efectiv activitatea pentru care solicită autorizarea;
g)să demonstreze că deţin dotarea tehnică minimă necesară desfăşurării activităţii;
h)să demonstreze că navele lor respectă condiţiile minime în conformitate cu reglementările în vigoare sub aspectul siguranţei navigaţiei, al protecţiei mediului, al asigurării condiţiilor de muncă şi de viaţă la bordul acestora şi al altor condiţii prevăzute de lege;
i)să facă dovada că deţin în folosinţă navele, fie prin prezentarea de acte care atestă proprietatea asupra acestora, fie prin prezentarea unui contract de leasing sau de închiriere, care le dă dreptul să le utilizeze pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data solicitării autorizaţiei, iar contractul să fie înregistrat în registrele Autorităţii Navale Române;
j)să utilizeze numai personal de execuţie care îndeplineşte condiţiile necesare sub aspectul confirmării competenţei şi al certificării lui la autorităţile competente, dacă legea prevede astfel.
(2)În cazul în care operatorul economic efectuează transporturi de marfă cu nave a căror capacitate de încărcare la pescaj maxim este mai mare de 200 tone, fără a include în această categorie operatorii economici care au în operare bacuri de traversare a căilor navigabile interioare de orice capacitate, criteriul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi îndeplinit şi de o persoană desemnată de conducătorul activităţii şi care coordonează efectiv şi în permanenţă activitatea de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare.
(3)Autoritatea Navală Română poate autoriza, cu titlu provizoriu, pe o perioadă de cel mult un an, un operator economic să desfăşoare activitatea de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare, cu limitare numai la transport de marfă, fără îndeplinirea criteriului de capacitate profesională a conducătorului activităţii sau a persoanei desemnate de acesta, cu condiţia ca respectiva persoană să aibă experienţă practică de cel puţin 3 ani la un operator economic autorizat să desfăşoare activitatea de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare.
(4)Perioada de un an prevăzută la alin. (3) poate fi prelungită cu cel mult 6 luni în situaţii excepţionale justificate fie de decesul persoanei şi înlocuirea acesteia cu altă persoană care urmează să îşi dovedească în faţa comisiei Autorităţii Navale Române capacitatea profesională, fie de incapacitatea fizică sau legală a persoanei de a-şi dovedi capacitatea profesională în termenul iniţial.
(5)Autoritatea Navală Română poate accepta că un conducător al activităţii sau persoana desemnată de acesta îndeplineşte criteriul de capacitate profesională, fără a fi examinat, numai pe baza experienţei practice acumulate de cel puţin 3 ani la un operator economic autorizat care a desfăşurat efectiv activitatea de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare ori dacă a exercitat activitatea sau a condus cel puţin un an activitatea operatorului economic care a fost autorizat anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, cu condiţia ca respectivul operator economic să desfăşoare activitatea numai pe plan local ori numai pe căile navigabile interioare, din care se exclud: fluviul Dunărea, Canalul Sulina, Canalul Dunăre-Marea Neagră şi Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari.
Art. 2
Dotările tehnice minime necesare pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare se stabilesc şi vor fi făcute publice de către Autoritatea Navală Română la centrele de primire a cererilor de autorizare şi pe pagina sa de internet.
ANEXA nr. 2:

AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ

Adresa: Incinta Port Constanţa nr. 1, Clădirea ANR, Constanţa Cod 900 900

Tel: 0241/61.61.24; 0241/61.61.04;

Fax: 0241/61.62.29; 0372/41.68.07

E-mail: RNA@RNA.RO

(faţă)
Număr intrare ....................
Data ..................................
Către
AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ
Centrul de primire a cererilor de autorizare ...................................
I.Subsemnat(ul/a) ................................., domiciliat în .........................., str. .................... nr. ..............., bl. ..........., sc. ........., et. .........., ap. ............., judeţul/sectorul ..................., telefon ......................., act de identitate .........................., seria ............ nr. .................,eliberat de ................ la data ......................, CNP/NIF ..................., în calitate de ............................
II.Pentru operatorul economic: ...........................................1), având nr. de ordine în registrul comerţului ....................., nr. de ordine în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ................................, nr. autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi economice în mod independent ......................, cod unic de înregistrare ......................, obiect de activitate conform CAEN Rev. 2 - |_| codul CAEN 5030 - Transport de pasageri pe căi navigabile interioare şi/sau |_| codul CAEN 5040 - Transport de marfă pe căi navigabile interioare.2)
III.Cu sediul în: localitatea ............................, str. ............... nr. ............., bl. ........, sc. .......... et. ........, ap. ....................., judeţul/sectorul ...................., cod poştal ............................., telefon .................., fax ...................., e-mail ..................., website .....................................;
IV.Persoana juridică are un număr de .................. puncte de lucru/sucursale, conform listei anexate.
În temeiul Ordinului ministrului transporturilor nr. 37/2014 privind autorizarea operatorilor economici pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare, solicit autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri si/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare pentru ..............................3)
V.Pentru autorizarea desfăşurării activităţii de ................................... 3), anexez următoarele documente necesare4): .....................................................
(verso)
........................................................
.......................................................
.......................................................
___
1) Se înscrie denumirea operatorului economic şi a formei de organizare, conform reglementărilor legale: societate comercială (S.R.L., S.A., S.N.C., S.C.S., S.C.A.)/persoană fizică autorizată/întreprindere individuală/întreprindere familială/fundaţie etc.
2) Se va bifa în căsuţa aferentă.
3) Se va înscrie "transport public de pasageri pe căi navigabile interioare" sau "transport public de mărfuri pe căi navigabile interioare" ori "transport public de pasageri şi de mărfuri pe căi navigabile interioare", după caz.
4) Se va completa cu denumirea documentului, număr, data emiterii, data expirării, emitent, nr. file.
......................................................
......................................................
VI.Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că declaraţiile inexacte sunt pedepsite conform legii şi, de asemenea, au drept consecinţă retragerea autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare.
Sunt de acord ca datele cuprinse în prezenta solicitare să fie prelucrate şi să intre în baza de date a Autorităţii Navale Române. Autoritatea Navală Română se obligă să respecte drepturile prevăzute de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

Data ................

Semnătura ................

L.S.

ANEXA nr. 3: AUTORIZAŢIE pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
AUTORITATEA NAVALĂ ROMÂNĂ
AUTORIZAŢIE pentru desfăşurarea activităţii de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căi navigabile interioare
TPMCN nr. ...............
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, republicată, în baza documentelor prezentate,
se autorizează ................................1), cu sediul/domiciliul în ............................ 2), având Certificatul de înregistrare la registrul comerţului seria ......... nr. ........, codul unic de înregistrare nr. ......................, să desfăşoare activitatea de ................................... 3).
Prezenta autorizaţie atestă capacitatea operatorului economic de a efectua activitatea de transport public de pasageri şi/sau de mărfuri pe căile navigabile interioare, cu obligativitatea respectării prevederilor legale în domeniu.
Data emiterii:
......................
Valabilă până la data de:
.....................
Semnătura şi ştampila4)
___
1) Sa înscris denumirea operatorului economic.
2) Se înscrie adresa completă.
3) Se va înscrie "transport public de pasageri pe căi navigabile interioare" sau "transport public de mărfuri pe căi navigabile interioare" ori "transport public de pasageri şi de mărfuri pe căi navigabile interioare", după caz.
4) Se semnează de către persoana autorizată din cadrul Autorităţii Navale Române.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 90 din data de 5 februarie 2014