NORME din 15 ianuarie 2016 privind fundamentarea, acordarea şi justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activităţi desfăşurate de unii operatori economici, prin bugetul Ministerului Transporturilor
CAPITOLUL 1: Unităţi care vor aplica prevederile prezentelor norme
Art. 1
(1)Operatorii economici care beneficiază pentru desfăşurarea activităţii de sume de la bugetul de stat, sub forma subvenţiilor/transferurilor, sume pentru realizarea proiectelor cu finanţare externă rambursabilă şi/sau nerambursabilă, precum şi de sume destinate rambursării creditelor externe, plăţii dobânzilor şi comisioanelor, în baza prevederilor art. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, sunt:
a)Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.;
b)Regia Autonomă "Administraţia Fluvială a Dunării de Jos" Galaţi;
c)Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa" - S.A.;
d)Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu;
e)Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galaţi;
f)Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.;
g)Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A.;
h)Societatea Naţională de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A.;
i)Societatea Comercială "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.;
j)Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa;
k)Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale "Radionav" - S.A.;
l)Societatea Comercială "Navrom-Delta" - S.A. Tulcea;
m)Compania Naţională "Administraţia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanţa.
(2)Prevederile prezentelor norme se vor aplica şi altor operatori economici care vor beneficia de sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1).
CAPITOLUL 2: Înscrierea în bugetul de stat
Art. 2
(1)Operatorii economici menţionaţi la art. 1 au obligaţia de a prezenta Ministerului Transporturilor propuneri pentru înscrierea în bugetul de stat a sumelor ce reprezintă subvenţii, transferuri, cheltuieli pentru proiecte cu finanţare externă nerambursabilă/rambursabilă, rambursări de credite externe/interne şi plăţi de dobânzi şi comisioane, în vederea cuprinderii acestora în bugetul ministerului, în termenele stabilite de Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Anual, în etapa de elaborare a proiectului bugetului de stat, fiecare operator economic care beneficiază de sume de la bugetul statului fundamentează necesarul acestora, urmărind realizarea în condiţii corespunzătoare a obiectului de activitate, cu încadrarea în limitele transmise de Ministerul Transporturilor. Sumele destinate rambursării creditelor externe/interne şi plăţilor de dobânzi şi comisioane se vor stabili în funcţie de scadenţe.
(3)Ministerul Transporturilor transmite fiecărui operator economic sumele aprobate în bugetul de stat pentru anul respectiv, cu defalcare pe trimestre, potrivit repartizării aprobate de Ministerul Transporturilor ce are calitatea de ordonator principal de credite.
(4)Operatorii economici beneficiari ai sumelor respective răspund de utilizarea acestora potrivit scopului pentru care au fost acordate.
(5)Bugetele de venituri şi cheltuieli ale operatorilor economici menţionaţi la art. 1 sunt aprobate conform prevederilor legale privind înfiinţarea acestora, în condiţiile stipulate de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii anuale a bugetului de stat.
CAPITOLUL 3: Solicitarea lunară a subvenţiilor/transferurilor de către operatorii economici
Art. 3
(1)Operatorii economici care beneficiază de subvenţii/transferuri pentru activitatea curentă vor întocmi lunar, în 5 exemplare, formularul prevăzut în anexa nr. 1 "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru ..... la data de .....".
(2)Nivelul subvenţiilor/transferurilor solicitate pentru luna sau perioada analizată va rezulta ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile curente prognozate a se realiza în luna respectivă şi se va încadra în bugetul aprobat pentru fiecare operator economic care beneficiază de sumele respective, potrivit actului constitutiv. Justificarea sumelor primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor se va face lunar, pe baza datelor rezultate din balanţa de verificare.
(3)Veniturile se vor defalca în funcţie de natura lor. Veniturile din coloana nr. 3 a formularului prevăzut în anexa nr. 1 vor corespunde totalului veniturilor prevăzute din clasa 7 din balanţa de verificare diminuat cu sumele reprezentând surse de investiţii/transferuri, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe/interne, programe cu finanţare externă rambursabilă/nerambursabilă primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, conform legii anuale a bugetului de stat.
(4)Cheltuielile se vor defalca pe naturi de cheltuieli, iar acolo unde anumite cheltuieli prezintă o pondere însemnată, acestea se înscriu ca alineat distinct, menţionându-se documentul în baza căruia se efectuează cheltuiala.
(5)Cheltuielile din coloana nr. 3 a formularului prevăzut în anexa nr. 1 vor corespunde totalului cheltuielilor din clasa 6 din balanţa de verificare, diminuat cu sumele aferente cheltuielilor de investiţii, plăţilor de dobânzi şi comisioane la credite externe/interne şi cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă/nerambursabilă.
(6)Operatorii economici care beneficiază de sume de la bugetul de stat sub forma subvenţiilor pentru susţinerea serviciilor publice fără perceperea de tarife sau cu percepere de tarife sociale aprobate potrivit legislaţiei specifice şi care întocmesc balanţe aferente serviciului public realizat vor întocmi şi prezenta spre avizare şi anexa nr. 1/1 "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite pentru serviciul public de la bugetul de stat pentru ..... la data de ....." aferentă acestui serviciu.
(7)Pentru transportul feroviar public de călători, operatorul economic prestator întocmeşte în 5 exemplare documentaţia conform anexei nr. 2 "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de .....". Veniturile (rd. 4 + rd. 5) din coloana nr. 4 din anexa nr. 2 vor corespunde totalului veniturilor înregistrate din clasa 7 din balanţa de verificare, diminuat cu sumele reprezentând surse de investiţii/transferuri, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe/interne, după caz, primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, conform legii anuale a bugetului de stat. Cheltuielile din coloana nr. 4 din anexa nr. 2 vor corespunde totalului cheltuielilor înregistrate din clasa 5 din balanţa de verificare, diminuat cu cheltuielile de investiţii şi cheltuieli aferente creditelor externe şi programelor cu finanţare rambursabilă/nerambursabilă.
(8)Operatorii economici vor prezenta formularele prevăzute în anexele nr. 1, nr. 1/1 şi nr. 2 spre avizare direcţiilor generale ale finanţelor publice regionale, precum şi Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, până la data de 25 a lunii curente, pentru sumele justificate în luna precedentă. Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili verifică şi avizează "Nota de fundamentare ş: justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru ..... la data de ....." - anexa 1, "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite pentru serviciul public de la bugetul de stat pentru ..... la data de ....." - anexa nr. 1/1 şi "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de ....." - anexa nr. 2, pentru coloana nr. 3, respectiv coloana nr. 4, în baza datelor prezentate în balanţa de verificare contabilă pentru luna precedentă, la sediul organului de avizare. Avizul se acordă pe baza datelor prezentate sub responsabilitatea operatorului economic, cu rezerva controlului ulterior asupra modului de utilizare a acestor surse bugetare, ocazie cu care se dispun măsurile de regularizare a eventualelor diferenţe.
(9)În cursul lunilor ianuarie-februarie, operatorii economici nu vor completa coloana nr. 3 a formularului prevăzut în anexa nr. 1 şi nici coloana nr. 4 a formularului prevăzut în anexa nr. 2, după caz.
(10)Veniturile din coloana nr. 3 a formularului prevăzut în anexa nr. 1 vor fi defalcate conform anexei nr. 1/a) "Defalcarea veniturilor pentru luna ....., de către operatorul economic".
(11)Plăţile preliminate pentru luna în curs prevăzute în coloana nr. 4 din formularul prevăzut în anexa nr. 1 vor fi prezentate detaliat în formularul prevăzut în anexa nr. 1/b) "Memoriu privind justificarea sumelor preliminate a se plăti în luna în curs", ce va cuprinde toate plăţile efective ale operatorilor economici până la data de 20 a lunii respective, la care se vor adăuga plăţile preliminate a se efectua până la sfârşitul lunii. În plăţile respective se pot regăsi şi avansurile acordate potrivit legii pentru achiziţii şi servicii.
(12)Cheltuielile preliminate pentru luna pentru care se fundamentează solicitarea sumelor vor fi prezentate detaliat în formularul prevăzut în anexa nr. 1/c) " Fundamentare privind justificarea sumelor ce se vor plăti în luna .....".
(13)Aceste plăţi urmează să se regăsească în conturile de cheltuieli şi stocuri, conturi care permit, conform prezentelor norme, justificarea în anul financiar curent a utilizării sumelor primite. Dacă la finele anului financiar plăţile respective nu se regăsesc în conturile de cheltuieli sau în variaţia de stoc, se va proceda la regularizarea acestora cu bugetul de stat.
(14)În cazul plăţilor mai mari de 80 mii lei se vor anexa copii ale documentelor care dovedesc necesitatea şi legalitatea efectuării plăţii.
(15)În cazul în care apar disponibilităţi în cont la finele lunii precedente celei în care se solicită deschiderea de credite, se vor explica motivele care au determinat acest disponibil. Neprezentarea acestei explicaţii va conduce în mod automat la diminuarea subvenţiilor/transferurilor în perioada pentru care se va solicita deschiderea de credite.
(16)La fundamentarea subvenţiilor/transferurilor se vor lua în calcul şi creşterile de stocuri faţă de luna precedentă.
(17)Stocurile avute în vedere sunt, de regulă, cele legate de caracterul sezonier al unor activităţi.
(18)Valoarea acestor stocuri se cumulează cu sumele ce figurează la pct. II "Cheltuieli" din formularul prevăzut în anexa nr. 1. Suma acestora va sta la baza justificării subvenţiilor/transferurilor solicitate.
(19)Odată cu transmiterea acestor documente se va prezenta Ministerului Transporturilor, în mod obligatoriu, şi balanţa de verificare contabilă întocmită pentru luna precedentă celei în care se solicită deschiderea de credite, precum şi formularul "Situaţia obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale la data de .....", prevăzut în anexa nr. 1/d).
(20)Notele de fundamentare şi justificare întocmite potrivit formularelor prevăzute în anexele nr. 1, nr. 1/1 şi nr. 2, avizate conform alin. (8), inclusiv formularele prevăzute în anexele nr. 1/a), 1/b), 1/c) şi 1/d), după caz, se prezintă până la data de 28 a fiecărei luni la Ministerul Transporturilor - Direcţia economică, în vederea analizării utilizării sumelor primite, a fundamentării unor noi sume pentru luna următoare şi a întocmirii cererii de deschidere a creditelor bugetare.
(21)În cazul în care un operator economic nu mai solicită subvenţii/transferuri pentru o anumită perioadă, acesta are obligaţia de a prezenta justificarea subvenţiilor/transferurilor primite, în fiecare lună, cu cheltuielile perioadei respective.
(22)Pentru solicitarea creditelor bugetare, Ministerul Transporturilor prezintă la Ministerul Finanţelor Publice cererea de deschidere a creditelor, împreună cu documentaţia întocmită în conformitate cu Normele metodologice privind deschiderea creditelor bugetare din bugetul de stat, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
(23)Operatorii economici care au beneficiat în cursul anului de subvenţii sau de transferuri de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor au obligaţia de a verifica, pe baza deconturilor definitive, dacă alocaţiile bugetare primite sunt justificate şi, în cazul în care se constată că s-au primit sume în plus, acestea vor fi restituite la capitolul "Diverse venituri" cod 35.01, subcapitolul "Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi" cod 35.01.32, deschis la Trezoreria Statului, până la data de 31 ianuarie a anului următor, dacă legea nu prevede altfel.
(24)În cazul în care după depunerea situaţiilor financiare la sfârşitul anului se constată modificări ale justificării subvenţiei/transferurilor, potrivit balanţei de verificare finală operatorul va întocmi o nouă Notă de justificare ....., pentru care va solicita avizul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, precum şi Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, după caz.
CAPITOLUL 4: Solicitarea şi justificarea sumelor de la bugetul de stat reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transporturi, pentru realizarea programelor cu finanţare nerambursabilă, precum şi a sumelor destinate rambursării creditelor externe/interne, plăţilor de dobânzi şi comisioane
Art. 4
(1)Operatorii economici care primesc sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transporturi, pentru realizarea programelor cu finanţare nerambursabilă, precum şi sume destinate rambursării creditelor externe/interne, plăţilor de dobânzi şi comisioane aferente, completează în 5 exemplare formularul prevăzut în anexa nr. 3 "Nota privind fundamentarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul de stat reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a ........, programe cu finanţare externă rambursabile/nerambursabile, rambursări de credite externe/interne, plăţi de dobânzi şi comisioane". În susţinerea datelor se întocmesc formularele prevăzute în anexele nr. 3/a)-3/f), conform modelelor prezentate.
(2)Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, precum şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili verifică şi avizează formularul prevăzut în anexa nr. 3 pentru coloanele nr. 3 şi 4, pe baza datelor rezultate din documentele bancare ce atestă efectuarea plăţilor către beneficiari, şi, respectiv, atestă rambursarea creditelor externe/interne, a plăţilor de dobânzi şi comisioane aferente, la sediul organului de avizare. Avizul se acordă pe baza datelor prezentate sub responsabilitatea operatorului economic, cu rezerva controlului ulterior asupra modului de utilizare a acestor surse bugetare, ocazie cu care se dispun măsurile de regularizare a eventualelor diferenţe.
(3)Notele de fundamentare şi justificare, cuprinzând formularele prevăzute în anexa nr. 3, avizată conform alin. (2), însoţite de anexele nr. 3/a)-3/f), se prezintă la Ministerul Transporturilor - Direcţia economică, în vederea analizării modului de utilizare a sumelor primite şi a modului de fundamentare a sumelor pe luna următoare celei în care se solicită deschiderea de credite bugetare.
(4)În cazul în care din formularul prevăzut în anexa nr. 3 rezultă că operatorul economic respectiv nu a utilizat integral sumele puse la dispoziţie pentru perioada de la începutul anului până la sfârşitul lunii anterioare celei în care se solicită deschiderea de credite bugetare, se va diminua necesarul pe luna pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare cu sumele nejustificate.
(5)În situaţia inversă, cu sumele de primit, se va majora necesarul pe luna pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare, în limita sumelor aprobate în bugetul de stat şi, respectiv, în bugetul operatorului economic.
(6)Operatorii economici care au beneficiat în cursul anului de sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor pot păstra la finele anului, în conturile deschise la unităţi bancare, numai valută procurată în scopul rambursării la extern a ratelor de împrumuturi externe guvernamentale şi al plăţii dobânzilor sau comisioanelor acestora, cu termene scadente până la data de 15 ianuarie a anului următor. Sumele rămase neconsumate vor fi restituite la capitolul "Diverse venituri" cod 36.01, subcapitolul "Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi" cod 36.01.32, deschis la Trezoreria Statului, până la data de 31 ianuarie, dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL 5: Solicitarea lunară a sumelor de la bugetul de stat reprezentând "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" - "Transferuri curente pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare"
Art. 5
(1)Cheltuielile curente ce se pot finanţa din sume de la bugetul de stat prin titlul de cheltuială "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", respectiv de întreţinere a infrastructurii rutiere naţionale, cu respectarea prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companie: Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt: cheltuieli pentru întreţinere şi reparaţii curente şi periodice la: drumurile publice, lucrările de artă, construcţiile, utilajele, echipamentele şi mijloacele de transport specifice sectorului de drumuri, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, avansurile la începerea lucrărilor de întreţinere, avansurile lunare acordate potrivit prevederilor legale, cheltuieli pentru licitaţii, taxe, avize şi autorizaţii, precum şi pentru serviciile aferente.
(2)Cheltuielile curente şi, respectiv, plăţile ce se pot finanţa din sume de la bugetul de stat pentru infrastructura feroviară prin titlul de cheltuială "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", cu respectarea prevederilor anuale cuprinse în Legea bugetului de stat, sunt: plata obligaţiilor către bugetul general consolidat, către fondul de risc şi plata ratei de capital, dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului contractat de către Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2012 pentru aprobarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 noiembrie 2012, privind garantarea în proporţie de 100% a obligaţiilor aferente Acordului de împrumut (Restructurarea financiară a Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.) dintre Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în valoare de până la 175.000.000 euro, aprobată prin Legea nr. 93/2013, respectiv materiale, lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, energie electrică şi apă etc.
(3)Cei doi operatori economici vor întocmi lunar, în 5 exemplare, formularul prevăzut în anexa nr. 4 "Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul .....", pentru transferurile primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare, însoţit de anexele nr. 4/a)-4/c).
(4)Vor prezenta spre avizare Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, până la data de 25 a lunii curente, formularul prevăzut în anexa nr. 4 "Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul .....", pentru sumele justificate în luna precedentă. Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili verifică şi avizează "Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul ....." pentru coloanele nr. 3 şi 4 pe baza datelor rezultate din balanţa de verificare pentru luna precedentă sau, în cazul plăţilor pe baza extraselor de cont, sumele utilizate din alocările de fonduri primite de la Ministerul Transporturilor şi sumele decontate. Avizul se acordă pe baza datelor prezentate sub responsabilitatea operatorului economic, cu rezerva controlului ulterior asupra modului de utilizare a acestor surse bugetare, ocazie cu care se dispun măsurile de regularizare a eventualelor diferenţe.
(5)Operatorii economici vor completa coloana nr. 5 a formularului prevăzut în anexa nr. 4 "Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul .....", cu sumele solicitate de la bugetul de stat în baza notei de fundamentare privind necesarul lucrărilor de întreţinere şi a necesarului de fonduri de la bugetul de stat reprezentând transferuri pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare. "Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul ....." va cuprinde următoarele informaţii: simbol indicativ, denumire indicativ/activitate, valoare. Necesarul de: fonduri de la bugetul de stat reprezentând transferuri pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare va cuprinde următoarele informaţii: număr curent, denumirea furnizorului, codul fiscal al furnizorului, număr contract, număr, data şi valoare în lei factură/document justificativ, obiectul prestaţiei, data scadenţei facturii/documentului justificativ.
(6)Operatorii economici vor transmite până la data de 25 a fiecărei luni la Ministerul Transporturilor - Direcţia economică, Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul ....., avizată conform alin. (4), însoţită de o adresă de înaintare semnată de conducătorul unităţii prin care se solicită deschiderea de credite bugetare în vederea analizării modului de utilizare a sumelor primite, a fundamentării sumelor solicitate şi a întocmirii cererii de deschidere a creditelor bugetare.
Art. 6
(1)Formularele "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru ..... la data de .....", "Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de .....", "Nota privind fundamentarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul de stat reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a ......., programe cu finanţare externă rambursabile/nerambursabile, rambursări de credite externe/interne, plăţi de dobânzi şi comisioane", "Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ..... anul ....." vor constitui documentele prin care se va aproba de către ordonatorul principal de credite înregistrarea în contabilitatea Ministerului Transporturilor a sumelor cheltuite/plătite, inclusiv a plăţilor efectuate pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor, serviciilor şi lucrărilor achiziţionate în ultimele luni ale anului, pentru care decontul de TVA se întocmeşte şi se regularizează cu bugetul de stat în următorul an financiar. Cu sumele respective operatorul economic va face regularizarea direct cu bugetul de stat.
(2)Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor, serviciilor şi lucrărilor achiziţionate, plătită din sumele primite de la bugetul de stat reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de transporturi, va fi inclusă în documentele de justificare.
(3)Taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor, serviciilor şi lucrărilor achiziţionate de către operatorii economici înregistraţi ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată se deduce potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)După încheierea exerciţiului bugetar anual, operatorii economici vor vira la bugetul de stat sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor, serviciilor şi lucrărilor achiziţionate plătite în cursul anului din sumele primite de la bugetul de stat reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii în transporturi şi care a fost dedusă potrivit prevederilor din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit legislaţiei în vigoare.
(5)Operaţiunile de regularizare a TVA cu bugetul de stat, prevăzute la alin. (4), nu se evidenţiază în conturile specifice de TVA şi nici în decontul de TVA. Pentru determinarea sumelor de regularizat cu bugetul de stat se vor ţine evidenţe extracontabile.
(6)Toate formularele de fundamentare şi justificare a sumelor primite de la bugetul de stat vor cuprinde în mod obligatoriu menţiunea: "Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise" şi vor purta semnătura persoanelor autorizate, respectiv directorul general şi directorul economic.
Art. 7
Anexele nr. 1, 1/1, 1/a)-1/d), 2, 3, 3/a)-3/f), 4 şi 4/a)-4/c) fac parte integrantă din prezentele norme.
-****-
ANEXA nr. 1: Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru ........... la data de ............

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

Operatorul economic ...................

Avizat de DGRFP sau DGAMC

mii lei
 

Indicator

Prevederi buget perioada*)

Realizări în luna precedentă

(cumulat de la începutul anului)

Plăţi preliminate pentru luna în curs

Propuneri pentru luna **)

0

1

2

3

4

5

1

VENITURI (total cls. 7)

din care:

    
 

70. CIFRA DE AFACERI

    

71. VARIAŢIA STOCURILOR

    

72. VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZĂRI

    

74. VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE***)

    

75. ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE

    

76. VENITURI FINANCIARE

    

77. VENITURI EXTRAORDINARE

    

78, VENITURI DIN PROVIZIOANE

    

79. VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

    

II

CHELTUIELI (total cls. 6)

din care:

    
 

60. CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE

    

61. CHELTUIELI CU LUCR. ŞI SERV. EXEC. DE TERŢI

    

62. CHELTUIELI CU ALTE SERV. EXEC. DE TERŢI

    

63. CHELT. CU ALTE IMPOZ. TAXE, VĂRSĂM. ASIMILATE

    

64. CHELTUIELI CU PERSONALUL

    

65. ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE

    

67. CHELTUIELI EXTRAORDINARE

    

68. CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE ŞI PROVIZIOANE

    

69. CHELT. CU IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ALTE IMPOZITE

    

III

CREŞTEREA DE STOCURI

    

IV

SUBVENŢII/TRANSFERURI PENTRU ACTIVITATE (II-I)/(II+III-I)

    

V

SUBVENŢII/TRANSFERURI PRIMITE

    
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise"

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

VIZAT C.F.P.

NOTĂ
*) Reprezintă bugetul cumulat la nivelul trimestrului care include luna pentru care se face deschiderea de credite bugetare.
**) Luna următoare celei în care se solicită deschiderea de credite bugetare.
***) Cuprinde sumele primite de la bugetul de stat pentru cheltuieli materiale-drepturi cu caracter social.
ANEXA nr. 11: Nota de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite pentru serviciul public de bugetul de stat pentru ............. la data de ..............

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

Operatorul economic ...................

Avizat de DGRFP sau DGAMC

mii lei
 

Indicator

Prevederi buget perioada*)

Realizări în luna precedentă

(cumulat de la începutul anului)

Plăţi preliminate pentru luna în curs

Propuneri pentru luna **)

0

1

2

3

4

5

I

VENITURI (total cls. 7)

din care:

    
 

70. CIFRA DE AFACERI

    

71. VARIAŢIA STOCURILOR

    

72. VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZĂRI

    

74. VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE***)

    

75. ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE

    

76. VENITURI FINANCIARE

    

77. VENITURI EXTRAORDINARE

    

78. VENITURI DIN PROVIZIOANE

    

79. VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

    

II

CHELTUIELI (total cls. 6)

din care:

    
 

60. CHELTUIELI PRIVIND STOCURILE

    

61. CHELTUIELI CU LUCR. ŞI SERV. EXEC. DE TERŢI

    

62. CHELTUIELI CU ALTE SERV. EXEC. DE TERTI

    

63. CHELT. CU ALTE IMPOZ. TAXE, VĂRSĂM. ASIMILATE

    

64. CHELTUIELI CU PERSONALUL

    

65. ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE

    

67. CHELTUIELI EXTRAORDINARE

    

68. CHELTUIELI CU AMORTIZĂRILE SI PROVIZIOANE

    

69. CHELT. CU IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ALTE IMPOZITE

    

III

CREŞTEREA DE STOCURI

    

IV

SUBVENŢII/TRANSFERURI PENTRU ACTIVITATE (II-I)/(II+III-I)

    

V

SUBVENŢII/TRANSFERURI PRIMITE

    
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise"

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

VIZAT C.F.P.

NOTĂ
*) Reprezintă bugetul cumulat la nivelul trimestrului care include luna pentru care se face deschiderea de credite bugetare.
**) Luna următoare celei în care se solicită deschiderea de credite bugetare.
***) Cuprinde sumele primite de la bugetul de stat pentru cheltuieli materiale-drepturi cu caracter social.
ANEXA nr. 1a: DEFALCAREA veniturilor ce se realizează pentru luna ..... de către operatorul economic ...........

Nr. crt.

Tipul venitului

Sume reprezentând venituri realizate în luna precedentă

(cumulat de la începutul anului)

Sume reprezentând venituri preliminate pentru luna în curs

Sume reprezentând venituri preliminate în luna pentru care se acordă subvenţia/transfer

 

VENITURI TOTALE, (total cls. 7)*)

din care:

   
 

70. CIFRA DE AFACERI

   
 

71. VARIAŢIA STOCURILOR

   
 

72. VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZĂRI

   
 

74. VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE

   
 

75. ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE

   
 

76. VENITURI FINANCIARE

   
 

77. VENITURI EXTRAORDINARE

   
 

78. VENITURI DIN PROVIZIOANE

   
 

79. VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

   
 

TOTAL

   
*) Se defalcă în funcţie de specificul activităţii.

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 1b: MEMORIU privind justificarea sumelor preliminate a se plăti în luna în curs
MINISTERUL TRANSPORTURILOR

Nr. crt.

Tipul plăţii

Documentul

(tip, nr., data)

Beneficiarul plăţii

Suma plătită sau preliminată a se plăti

1

Plăţi cu materiile prime

   

2

Plăţi cu materialele consumabile, din care:

a. plăţi privind combustibilul

b. plăţi privind piesele de schimb

   

3

Plăţi privind materialele de natura obiectelor de inventar

   

4

Plăţi privind energia electrică

   

5

Plăţi privind consumul de apă

   

6

Plăţi de întreţinere şi reparaţii

   

7

Plăţi de protocol, reclamă şi publicitate

   

8

Plăţi cu transportul de bunuri şi personal

   

9

Plăţi poştale şi taxe de comunicaţii

   

10

Plăţi cu remuneraţiile nete ale personalului

   

11

Plăţi privind impozitul pe salarii

   

12

Plăţi cu asigurările şi protecţia socială din care:

a. plăţi privind contribuţia unităţii la asigurările sociale de stat

b. plăţi privind contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj

c. plăţi privind contribuţia unităţii pentru asigurările sociale de sănătate

d. plăţi privind contribuţia pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

   

13

Plăţi cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

   

14

Plăţi din diferenţe de curs valutar

   

15

Plăţi privind dobânzile

   

16

Plăţi cu deplasări, detaşări şi transferări

   

17

Alte plăţi cu serviciile executate de terţi

   

18

Alte plăţi*)

   
 

TOTAL PLĂŢI, din care:

- efectuate din venituri proprii

- efectuate din subvenţii/transferuri de la bugetul de stat

   
*) Alte plăţi curente efectuate în funcţie de specificul şi complexitatea activităţii desfăşurate de operatorul economic.

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 1c: FUNDAMENTARE privind justificarea sumelor ce se vor plăti în luna .........
MINISTERUL TRANSPORTURILOR

Nr. crt.

Tipul plăţii

Documentul

(tip, nr., data)

Beneficiarul plăţii

Suma ce va fi plătită

1

Plăţi cu materiile prime

   

2

Plăţi cu materialele consumabile, din care:

a. plăţi privind combustibilul

b. plăţi privind piesele de schimb

   

3

Plăţi privind materialele de natura obiectelor de inventar

   

4

Plăţi privind energia electrică

   

5

Plăţi privind consumul de apă

   

6

Plăţi de întreţinere şi reparaţii

   

7

Plăţi de protocol, reclamă şi publicitate

   

8

Plăţi cu transportul de bunuri şi personal

   

9

Plăţi poştale şi taxe de comunicaţii

   

10

Plăţi cu remuneraţiile nete ale personalului

   

11

Plăţi privind impozitul pe salarii

   

12

Plăţi cu asigurările şi protecţia socială din care:

a. plăţi privind contribuţia unităţii la asigurările sociale de stat

b. plăţi privind contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj

c. plăţi privind contribuţia unităţii pentru asigurările sociale de sănătate

d. plăţi privind contribuţia pentru asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale

   

13

Plăţi cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

   

14

Plăţi din diferenţe de curs valutar

   

15

Plăţi privind dobânzile

   

16

Plăţi cu deplasări, detaşări şi transferări

   

17

Alte plăţi cu serviciile executate de terţi

   

18

Alte plăţi*)

   
 

TOTAL PLĂŢI, din care:

- efectuate din venituri proprii

- efectuate din subvenţii/transferuri de la bugetul de stat

   
*) Alte plăţi curente efectuate în funcţie de specificul şi complexitatea activităţii desfăşurate de operatorul economic.
Se completează după caz.

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 1d: SITUAŢIA obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale la data de ...........

Nr. crt.

Denumire indicator

Datorat

Vărsat efectiv

Rămas de vărsat

în termen

restant

1

Obligaţii faţă de bugetul de stat - TOTAL din care:

-*)

-*)

-*)

    
 

Obligaţii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat - TOTAL

    

2

Obligaţii faţă de bugetele fondurilor speciale - TOTAL, din care:

-*)

-*)

    

3

-*)

    
*) Se completează după caz.

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 2: NOTA DE FUNDAMENTARE ŞI JUSTIFICARE a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători la data de .............

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

OPERATOR ECONOMIC

Avizat de DGRFP sau DGAMC

Nr. crt.

Indicator

U/M

Prevederi buget

Realizări în luna precedentă

(cumulat de la începutul anului)

Plăţi preliminate pentru luna în curs

Propuneri pentru luna *)

0

1

2

3

4

5

6

1.

CĂLĂTORI - KM.

mil.

    

2.

Tarif mediu/călător km

lei

    

3.

Tren/ km

lei

    

4.

Cost mediu/călător km

mii lei

    

5.

Venituri din transportul de călători (1*2)

mii lei

    

6

Venituri din alte activităţi

mii lei

    

7.

Cheltuieli pentru transportul de călători (1*4)

mii lei

    

8.

Subvenţie/transfer (7-5-6)

mii lei

    

9.

Subvenţii/transferuri primite

mii lei

    

10.

Diferenţe (8-9)

mii lei

    
 

TOTAL CHELTUIELI (A+B+C)

mii lei

    

A.

CHELTUIELI PENTRU EXPLOATARE (I+II+III+IV)

mii lei

    
       

I.

CHELTUIELI CU PERSONALUL

mii lei

    

1.

salarii

mii lei

    

2.

C.A.S.

mii lei

    

3.

Contribuţia pentru ajutorul de şomaj

mii lei

    

4.

Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

mii lei

    

5.

deplasări, detaşări, transferări

mii lei

    

6.

Contribuţii pentru asigurările de accidente de munca şi boli profesionale

mii lei

    
       

II.

CHELTUIELI MATERIALE

mii lei

    

1.

materii prime, materiale

mii lei

    

2.

piese de schimb

mii lei

    

3.

combustibili

mii lei

    

4.

alte cheltuieli materiale

mii lei

    
       

III.

ALTE CHELTUIELI

mii lei

    

1.

cheltuieli privind energia

     

2.

cheltuieli privind consumul de apă

     

3.

cheltuieli cu amortizările

     

4.

cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile

     

5.

alte cheltuieli, din care:

     

5.1

- cheltuieli din reevaluări

     

5.2

- cheltuieli din provizioane

     
       

IV.

TAXA ACCES INFRASTRUCTURĂ

mii lei

    
       

B.

CHELTUIELI FINANCIARE

mii lei

    
       

C.

CHELTUIELI EXTRAORDINARE

mii lei

    
*) Luna următoare celei pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare.

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

VIZAT C.F.P.

"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise"
ANEXA nr. 3: Nota privind fundamentarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul de stat reprezentând contribuţia Guvernului la realizarea lucrărilor de reabilitare a ............., programe cu finanţare externă rambursabile/nerambursabile, rambursări de credite externe/interne, plăţi de dobânzi şi comisioane

UNITATEA ...................

Avizat de DGRFP sau DGAMC

mii lei

Nr. crt.

Indicator

Program anual

Realizări perioada*)

Propuneri pentru

Realizări preliminate

cumulat

luna

luna

luna în curs

0

1

2

3

4

5

6

I.

TOTAL Surse din care:

     

A

Realizarea lucrărilor de reabilitare (Anexa 3/a) (rd.)**)

     
 

- programe cu finanţare rambursabilă, din care:

I.F.I.

program cu finanţarea rambursabilă (titlul 65)

     
 

- programe cu finanţare nerambursabilă, din care:

I.S.P.A.

F.E.D.R.

F.C.

etc.

     

B

Rambursare rate la credite externe/interne (Anexa 3/b) (rd.)**)

     

C

Dobânzi şi comisioane pentru credite externe/interne (Anexa 3/c) (rd.)**)

     

D

Comisioane pentru credite externe

     

II.

Utilizare surse TOTAL, din care pentru:

     

A

Realizarea lucrărilor de reabilitare (Anexa 3/d) (rd.)**)

     
 

- programe cu finanţare rambursabilă, din care:

I.F.I.

program cu finanţarea rambursabilă (titlul 65)

- programe cu finanţare nerambursabilă, din care:

I.S.P.A.

F.E.D.R.

F.C.

etc.

     

B

Rambursare rate la credite externe/interne (Anexa 3/e) (rd.)**)

     

C

Dobânzi şi comisioane pentru credite externe/interne (Anexa 3/f) (rd.)**)

     

D

Comisioane pentru credite externe

     

III.

Sume de primit/justificat (II-I)

     
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise"

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

VIZAT C.F.P.

*) Cuprinde realizările la luna anterioară celei în care se solicită deschiderea de credite.
**) Se completează cu sumele înscrise în rândurile corespunzătoare din bugetul de venituri şi cheltuieli, pen coloanele "program anual", "propuneri pentru perioada" aferentă lunii următoare celei în care se solicită deschiderea de credite bugetare.
ANEXA nr. 3a: SITUAŢIA sumelor primite de la bugetul de stat destinate realizării lucrărilor de reabilitare/programelor cu finanţare externă nerambursabilă/rambursabilă .............. în perioada ................
UNITATEA .......................
mii lei

Nr. crt.

Documentul (O.P.)

Data

Sume

din care TVA

     
     
     
     
 

TOTAL

   

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 3b: SITUAŢIA sumelor primite de la bugetul de stat pentru rambursarea ratelor aferente creditelor externe/interne în perioada ............
UNITATEA .......................
mii lei

Nr. crt.

Documentul (O.P.)

Data

Sume

    
    
    
    
 

TOTAL

  

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 3c: SITUAŢIA sumelor primite de la bugetul de stat pentru plata dobânzilor şi comisioanelor aferente creditelor externe/interne în perioada ............
UNITATEA .......................
mii lei

Nr. crt.

Documentul (O.P.)

Data

Sume

    
    
    
    
 

TOTAL

  

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 3d: SITUAŢIA sumelor utilizate pentru realizarea lucrărilor de reabilitare/programelor cu finanţare externă nerambursabilă/rambursabilă în perioada ..........
UNITATEA .......................
mii lei

Nr. crt.

Documentul (O.P.)

Data

Sume

din care TVA

     
     
     
     
 

TOTAL

   

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 3e: SITUAŢIA sumelor utilizate pentru rambursarea ratelor aferente creditelor externe/interne în perioada ...............
UNITATEA .......................
mii lei

Nr. crt.

Beneficiar

Nr. contract

Program an

Plăţi preliminate pentru perioada

Realizări perioada

Banca

cumulat

luna

cumulat

luna

        
        
        
        
 

TOTAL

      

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 3f: SITUAŢIA sumelor utilizate pentru plata dobânzilor şi comisioanelor aferente creditelor externe/interne în perioada ..............
UNITATEA .......................
mii lei

Nr. crt.

Beneficiar Banca

Nr. contract

Program an

Plăţi preliminate pentru perioada

Realizări perioada

    

cumulat

luna

cumulat

luna

        
        
        
 

TOTAL

      

DIRECTOR,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 4: Nota privind fundamentarea, acordarea şi justificarea utilizării sumelor primite de la bugetul statului pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare pe luna ......... anul ..........
Avizat DGAMC
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA/COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A.
- mii lei

Nr. crt.

Explicaţii

Program anual

Realizări luna precedentă

Realizări cumulat la luna precedentă

Necesar preliminat pentru luna în curs

Propuneri pentru luna următoare*)

0

1

2

3

4

5

6

I

Sume alocate de la bugetul de stat

     

II

Sume decontate din care:

     

1

Plăţi pentru activitatea de exploatare - total, din care:

     
 

a) plăţi cu combustibilul

     
 

b) plăţi cu energia electrică şi apa

     
 

c) plăţi cu materialele

     
 

d) plăţi cu întreţinerea şi reparaţiile

     
 

e) plăţi cu salariile

     
 

f) alte plăţi din activitatea de exploatare

     

2

Plăţi pentru activitatea financiară

     

3

Plăţi pentru activitatea extraordinară

     

III

Sume de justificat (I-II)

     
*) Luna următoare celei pentru care se solicită deschiderea de credite bugetare.
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise".

DIRECTOR GENERAL,

DIRECTOR ECONOMIC,

VIZAT C.F.P.

ANEXA nr. 4a: MEMORIU privind justificarea sumelor preliminate a se plăti în luna în curs
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA/COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A.
(lei)

Nr. crt.

Tipul plăţii

Documentul

(tip, nr., data)

Beneficiarul plăţii

Suma plătită sau preliminată a se plăti

0

1

2

3

4

 

Plăţi pentru activitatea de întreţinere

- total din care:

   
 

a) plăţi cu materiale, din care:

   
 

b) plăţi cu combustibilul, din care:

   
 

c) plăţi cu energia electrică şi apa, din care:

   
 

d) plăţi cu lucrările de întreţinere, din care:

   
 

e) plăţi cu salarii

   
 

f) plăţi reprezentând obligaţii la bugetul consolidat de stat, din care:

   
 

g) alte plăţi achitate din alocaţia pentru întreţinerea Infrastructurii Feroviare publice conform actelor normative în vigoare, din care:

   
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise".

DIRECTOR GENERAL,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 4b: SITUAŢIA obligaţiilor faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ce pot fi achitate din alocaţia bugetară pentru întreţinerea infrastructurii rutiere/feroviare publice la data .............
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA/COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A.
(lei)

Nr. crt.

Denumirea indicatorilor

Datorat

Vărsat efectiv

Rămas de vărsat

0

1

2

3

4

5

1

Obligaţii faţă de bugetul de stat

- TOTAL, din care:

    

2

Obligaţii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat,

TOTAL, din care:

    
 

TOTAL obligaţii la bugetul general consolidat (ce pot fi achitate din alocaţia bugetară pentru întreţinerea infrastructurii feroviare publice)

    
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise".

DIRECTOR GENERAL,

DIRECTOR ECONOMIC,

ANEXA nr. 4c: FUNDAMENTARE privind sumele ce se vor plăti în luna ............
MINISTERUL TRANSPORTURILOR
COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA/COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE "C.F.R." S.A.
(lei)

Nr. crt.

Tipul plăţii

Documentul

(tip, nr., data)

Beneficiarul plăţii

Suma ce urmează a se plăti

0

1

2

3

4

 

Plăţi pentru activitatea de întreţinere

- total din care:

   
 

a) plăţi cu materiale, din care:

   
 

b) plăţi cu combustibilul, din care:

   
 

c) plăţi cu energia electrică şi apa, din care:

   
 

d) plăţi cu lucrările de întreţinere, din care:

   
 

e) plăţi cu salarii

   
 

f) plăţi reprezentând obligaţii la bugetul consolidat de stat, din care:

   
 

g) alte plăţi achitate din alocaţia pentru întreţinerea Infrastructurii Feroviare publice conform actelor normative în vigoare, din care:

   
"Certificăm pe propria răspundere legalitatea, necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea datelor înscrise".

DIRECTOR GENERAL,

DIRECTOR ECONOMIC,

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 70 din data de 1 februarie 2016