Document embed

DECIZIE nr. 494 din 21 noiembrie 2013 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Mihaela Senia Costinescu	- magistrat-asistent-şef

A. Cu adresa nr. 2.249 din 23 octombrie 2013, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.952 din 23 octombrie 2013 şi constituie obiectul Dosarului nr. 681 A/2013.

La sesizare a fost anexată, în copie, Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

B. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile legii criticate sunt contrare Constituţiei, pentru următoarele argumente:

Legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. şi The Rompetrol Group N.V. Legea supusă controlului are un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda.

Cu privire la aceste aspecte, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, apreciind că: "Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie", dar că [... ] în ipoteza în care, însă reglementarea specială diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional".

În cazul de faţă, această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern. Ţinând cont de aceste motive, legea transmisă promulgării încalcă principiul egalităţii prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât are caracter discriminatoriu în raport cu alte subiecte de drept privat cu care statul se află în litigiu şi care sunt "investitorii strategici în domeniul energetic românesc".

Acest Memorandum de înţelegere care este aprobat prin legea în cauză reprezintă de fapt un contract de stat, potrivit art. 1 lit. o) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, care este definit astfel: "o înţelegere încheiată de către statul sau Guvernul român, precum şi de ministere sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu alt stat, guvern, organizaţie internaţională, respectiv cu instituţii financiare sau alte entităţi ce nu au calitatea de subiect de drept internaţional în domeniul economic, comercial, financiar şi în alte domenii şi care nu este guvernată de dreptul internaţional public." Scopul înţelegerii dintre cele două părţi este stingerea unor litigii, ceea ce reprezintă şi finalitatea unei tranzacţii. În situaţia de faţă, stingerea litigiilor respective se putea realiza pe calea unei tranzacţii între Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului. Totuşi, Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, pe care a depus-o în Parlament. Cu privire la această problemă, referitor la natura juridică a înţelegerii aprobate de puterea legislativă, instanţa de contencios constituţional a prevăzut, în Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, că: "Guvernul a optat pentru o cu totul altă rezolvare juridică, limitându-şi rolul la acela de iniţiator al unui proiect de lege, procedeu ale cărui carenţe au fost evidenţiate. Dincolo şi mai presus de cele deja arătate, Curtea consideră că Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu". Mai mult decât atât, competenţa Guvernului este cea de punere în executare a legilor, inclusiv prin încheierea de contracte de stat cu subiecte de drept privat, iar în situaţia de faţă Parlamentul şi-a depăşit competenţele invadând domeniul atribuţiilor executive.

Înţelegerea dintre cele două părţi prevede obligaţii în sarcina statului român, precum renunţarea la anumite litigii şi la unele măsuri provizorii, în timp ce pentru persoana juridică privată se impune participarea la o privatizare ulterioară şi realizarea unor investiţii, toate aceste obligaţii fiind însă stabilite fără vreo sancţiune juridică. Astfel, în situaţia în care partenerul privat nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, normele legii sunt imprecise şi nu prevăd sancţiuni exprese. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, o normă juridică lipsită de previzibilitate antrenează, în consecinţă, încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit cărora: "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

Prin legea de faţă se stabileşte dinainte conduita procesuală a părţilor aflate în litigiu, ceea ce este împotriva dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie referitoare la principiul potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, întrucât aceste reguli speciale aplicabile litigiului respectiv sunt contrare regulilor procesuale unitare aplicabile în mod identic tuturor celor care se află într-o situaţie similară. De aceea, analizând motivele pentru care s-a stabilit ca printr-o lege să se stingă tocmai acel litigiu cu persoana juridică privată respectivă, autorul criticilor de neconstituţionalitate consideră că acestea nu justifică refuzul părţilor de a apela la normele juridice de drept comun prevăzute pentru situaţii litigioase în general.

Având în vedere cele expuse, Preşedintele României solicită Curţii Constituţionale să constate neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

C. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

1. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis cu Adresa nr. 2/5.811 din 5 noiembrie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.128 din 5 noiembrie 2013, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Presupusa încălcare a art. 1 alin. (4) din Constituţia României este considerată ca nefondată având în vedere că "prin legea criticată sunt identificaţi destinatarii legii, clauzele Memorandumului nestabilind obligaţii pentru alte persoane şi nefiind incluse interdicţii privind accesul liber la justiţie. Memorandumul nu stabileşte obligaţii în sarcina instanţelor, printre care să se regăsească şi aceea de a judeca altfel decât le impune dreptul comun, ci instituie obligaţii numai pentru părţile care l-au încheiat.

Se apreciază că "întreaga motivare a sesizării de neconstituţionalitate se bazează pe o neînţelegere a naturii şi obiectului Memorandumului de înţelegere şi a aprobării acestuia prin lege. Prin ratificarea Memorandumului de către Parlamentul României se doreşte rezolvarea pe cale amiabilă a unui conflict între Statul român reprezentat de Ministerul Finanţelor şi The Rompetrol Group NV deţinut de către unui dintre cei mai mari investitori strategici din domeniul energiei.

În anul 2003, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa (R.R.C.), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 28 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005, au fost emise de către această societate obligaţiuni convertibile către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu termen de răscumpărare până la data de 30 septembrie 2010, obligaţiuni purtătoare de dobândă, plătibilă anual, până la 30 septembrie a fiecărui an. În acelaşi an, la data de 5 decembrie, a fost încheiată şi Convenţia de emisiune între Rompetrol Rafinare şi statui român, care a constituit ulterior Obiectul Dosarului nr. 14.404/118/2010.

La data de 30 septembrie 2010, Adunarea generală extraordinară a acţionarilor RRC a aprobat conversia obligaţiunilor nerăscumpărate în acţiuni şi emiterea acţiunilor corespunzătoare în beneficiul statului român. Ministerul Finanţelor Publice a folosit toate acţiunile prevăzute de lege pentru a anula şi a împiedica înregistrarea acestei hotărâri, însă acţiunile au fost respinse prin hotărârea definitivă şi executorie pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. 14.404/118/2010. în anul 2011, Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva hotărârii definitive; în prezent judecarea acestuia este suspendată. Din anul 2010, statul român a căutat în mod continuu aflarea unei soluţii în vederea stingerii amiabile a diferendului. Astfel, la data de 15 februarie 2013 a fost semnat prezentul Memorandum de înţelegere care reglementează termenii generali meniţi să ducă la buna soluţionare a neînţelegerilor între statul român şi Rompetrol Group N.V."

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 124 alin. (1) din Constituţie, în punctul de vedere al Camerei Deputaţilor, se consideră că "nu este neconstituţional ca părţile unui proces aflat pe rol să îşi exprime renunţarea la susţinerea cauzei. Dimpotrivă, conform art. 1.270 din Codul civil, prevede la alin. (1): "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante" şi la alin. (2): "Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege", iar în preambulul Memorandumului este stipulat că "Părţile doresc soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului existent în prezent între statul român şi R.R.C. [... ]părţile au convenit [... ] termenii principali ai acordului privind stingerea litigiului.

Stingerea litigiului, fiind astfel convenită de ambele părţi, duce în mod evident la stingerea tuturor proceselor subsecvente litigiului şi aflate pe rol, procese ce rămân fără obiect. în cazul înţelegerii totale, părţile pot să rămână cu acordul de mediere în forma scrisă, ca act sub semnătură privată, iar în cazul în care litigiul este pe rolul instanţei de judecată, părţile pot pune capăt procesului prin acordul total intervenit între ele în acest sens şi care este preluat în hotărârea de expedient pe care instanţa o emite sau se pot adresa notarului public, în vederea autentificării. În cazul acordului parţial, dacă litigiul este pe rolul instanţei de judecată, aceasta poate de asemenea lua act de înţelegerea părţilor. De altfel, noul Cod de procedură civilă prevede o astfel de posibilitate în acest moment, dispoziţiile incidente din acest act normativ reglementând stingerea litigiului care înseamnă oprirea procesului dacă părţile s-au adresat instanţei.

Aşadar, în cazul de faţă, principiul autonomiei de voinţă a părţilor este cel care guvernează, în limitele stabilite de lege, fondul şi forma actul juridic, libertatea contractuală a părţilor constituind un drept al acestora concretizat fără încălcarea cadrului normativ constituţional şi legal.

2. Guvernul a transmis cu Adresa nr. 5/6.734/2013, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.258 din 12 noiembrie 2013, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prin raportare la dreptul comun în materia procedurii civile.

Astfel, art. 2 din Lege dispune cu privire la mandatarea Ministerului Finanţelor Publice "să îndeplinească toate procedurile legale necesare pentru stingerea tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor", precum şi cu privire la mandatarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală "să ridice măsurile asigurătorii/executorii instituite", iar din clauza 6.4 din Memorandum rezultă expres că destinatarul normei este Oficiul Participaţiunilor Statului şi Privatizării în Industrie (O.P.S.P.I.) căruia îi revine obligaţia de "a face demersuri utile şi necesare" pentru a stinge în mod irevocabil "toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect, de Litigiu (inclusiv Litigiul), [...] fără judecare pe fond". În concret, O.P.S.P.I. este singurul destinatar al normei, iar din conţinutul acesteia rezultă cu claritate că legiuitorul nu are în vedere instituirea unor reguli speciale de procedură în considerarea persoanei părţilor. Practic, obligaţia legală a lui O.P.S.P.I. se îndeplineşte numai dacă face "demersuri utile şi necesare", fiind suficient să dovedească faţă de cealaltă parte că a efectuat aceste demersuri ca să poată susţine îndeplinirea obligaţiei, însă acest aspect nu are nicio legătură nici cu procedura din faţa instanţelor şi nici cu soluţia pe care instanţele o pot pronunţa.

Indiferent în ce fază procesuală s-ar afla litigiile, faptul că una dintre părţi se obligă să facă demersuri pentru stingerea litigiilor nu este de natură a afecta activitatea instanţelor, ci se doreşte ca părţile să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, procedură prevăzută de legislaţia în vigoare.

Astfel, faţă de această critică, este incident principiul disponibilităţii acţiunii civile, potrivit căruia părţile pot renunţa la judecată sau chiar la drept cu respectarea condiţiilor şi formalităţilor prevăzute de dreptul comun, Codul de procedură civilă, faţă de care prezenta lege nu instituie nici derogări şi nici reguli speciale.

Totodată, critica conform căreia Legea privind aprobarea Memorandumului încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie şi "aceste investiţii ar urma să fie făcute fără vreo sancţiune juridică" este neîntemeiată, deoarece chiar în cuprinsul acesteia, se mandatează Ministerul Finanţelor Publice, O.P.S.P.I., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu atribuţii în sensul derulării procesului de privatizare şi realizarea investiţiilor, proceduri care implică asumarea unor responsabilităţi de către ambele părţi, cu clauze expres prevăzute de legislaţia în vigoare.

De asemenea, Guvernul consideră că legea nu are caracter discriminatoriu, faţă de celelalte subiecte de drept privat cu care statul român încheie tranzacţii, deoarece prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, ori, în cazul de faţă, se doreşte încheierea litigiului dintre părţi pe cale amiabilă, respectându-se principiile, angajamentele şi termenii legali din cadrul documentaţiei care a stat la baza emiterii legii.

3. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

D. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.

I. Obiectul de reglementare al legii supuse controlului de constituţionalitate. Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa, şi The Rompetrol Group N.V. Astfel, cele două părţi semnatare îşi asumă un angajament de vânzare/cumpărare: The Rompetrol Group N.V. va cumpăra pachetul minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa, deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (O.P.S.P.I.) în schimbul a 200 milioane dolari S.U.A. Mai mult, O.P.S.P.I. şi-a asumat obligaţia unei participări nediluate (prin majorare de capital, vânzare-cumpărare sau prin orice altă metodă) de 18% din capitalul social al Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa pe o perioadă de 3 ani.

Ca o condiţie a realizării tranzacţiei, O.P.S.P.I. va face demersuri utile şi necesare pentru ca "(i) toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect, de Litigiu (inclusiv de Litigiul) să fie stinse în mod irevocabil, fără judecarea pe fond şi; (ii) imediat ulterior stingerii acestor litigii sechestrul instituit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală asupra activelor RRC şi titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010 să fie revocate şi ridicate" (pct. 6.4 din memorandum). De asemenea, "Angajamentele asumate de către Părţi în prezentul Memorandum vor înceta în cazul demarării sau reluării oricărui litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre Părţi sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte Părţi sau a unui afiliat al acesteia în legătură cu Litigiul. Afiliat în înţelesul prezentei clauze înseamnă orice afiliat al T.R.G. sau orice autoritate publică a statului român. În cazul în care statul român prin Ministerul Finanţelor Publice nu solicită suspendarea judecăţii litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa conform clauzei 5.1 de mai sus, T.R.G. poate denunţa unilateral prezentul Memorandum" (pct. 6.10 din memorandum).

De asemenea, cele două părţi stabilesc constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% aparţinând The Rompetrol Group şi 20% aparţinând statului român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.

Memorandumul de înţelegere care se aprobă prin legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează o tranzacţie prin care se asigură:

a) stingerea litigiilor dintre Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V.;

b) respectarea angajamentelor The Rompetrol Group N.V. privind achiziţionarea unui număr de acţiuni emise de Societatea Comercială "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa reprezentând 26,6959% din capitalul social, corespunzător obligaţiei corelative ale părţii române de a oferi spre vânzare aceste acţiuni;

c) reglementarea principiilor realizării unui fond de investiţii în sectorul energetic la care aportul The Rompetrol Group N.V. va fi de 150 mil. USD şi o participare de 80%, iar statul român urmând să deţină o participaţie de 20%, valoarea aportului urmând a fi vărsată iniţial de The Rompetrol Group N.V.

Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la data de 15 februarie 2013, rezolvă situaţiile litigioase apărute ca urmare a aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa, aprobată cu modificări prin Legea nr. 89/2005.

II. Regimul juridic al memorandumului

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, prin memorandum se înţelege "documentul diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relaţiile dintre state şi care formează sau vor forma obiectai unor tratative".

1. Pentru a califica din punct de vedere juridic noţiunea de memorandum, Curtea apreciază că este necesară analiza Legii nr. 590/2003 privind tratatele, care prevede expres, în cadrul procedurii încheierii tratatelor, elaborarea unor documente de către autorităţile publice naţionale competente.

1.1. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 din lege, pentru aprobarea iniţierii negocierilor unui tratat la nivel guvernamental, respectiv la nivel departamental, ministerul sau autoritatea administraţiei publice centrale, în competenţele căruia sau căreia se află domeniul principal reglementat prin tratat, elaborează un memorandum, care va fi avizat de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către toate ministerele în competenţele cărora se află, din punct de vedere substanţial, domeniile reglementate prin tratat şi care se înaintează spre aprobare Guvernului României, acordată prin semnătura prim-ministrului, iar în cazul tratatelor pentru care este necesară aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, este necesară semnătura Preşedintelui României, în calitate de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe memorandumul pentru aprobarea iniţierii negocierilor.

Memorandumul pentru aprobarea iniţierii negocierilor va conţine referiri la obiectul tratatului, necesitatea încheierii tratatului, finalitatea încheierii tratatului şi implicaţiile, în cazul încheierii tratatului respectiv, asupra obligaţiilor juridice şi altor angajamente internaţionale asumate anterior de partea română, respectiv asupra legislaţiei interne, inclusiv asupra Constituţiei României, dacă este cazul, elementele concrete de mandat al părţii române, ce urmează a fi promovate în cadrul negocierilor, şi va avea întotdeauna anexată propunerea de text a părţii române.

1.2. Pe toată durata negocierilor, ori de câte ori se va considera necesar, elementele de mandat şi variantele de acţiune ale părţii române pentru negocierea tratatelor la nivel de stat, la nivel guvernamental şi, respectiv, la nivel departamental vor putea fi modificate numai prin memorandum iniţiat, avizat şi aprobat de aceleaşi instituţii implicate în procedura aprobării iniţierii negocierilor (art. 11 din Legea nr. 590/2003).

1.3. După finalizarea negocierilor prin convenire sau adoptare, se elaborează un memorandum pentru aprobarea semnării care va conţine referiri la istoricul negocierilor, prezentarea prevederilor relevante ale tratatului cu raportare la elementele de mandat aprobate la începerea negocierilor, precum şi a implicaţiilor pe care le are tratatul asupra obligaţiilor juridice şi altor angajamente internaţionale asumate anterior de partea română, respectiv asupra legislaţiei interne, inclusiv asupra Constituţiei României, dacă este cazul, propuneri privind numele persoanei care va semna tratatul, cu menţionarea funcţiei şi instituţiei la care este încadrată, precum şi propunerea de a i se acorda depline puteri în acest sens, după caz. Memorandumul va avea anexat textul tratatului rezultat în urma negocierilor.

2. Memorandumul de înţelegere, ca instituţie juridică de sine stătătoare, desemnează un tratat care potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. a) din Legea nr. 590/2003 reprezintă actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi şi obligaţii juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internaţional public şi consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe.

Scopul memorandumului de înţelegere este de a stabili un cadru pentru cooperarea dintre părţi în diverse domenii, ţinând cont de prevederile legislaţiei naţionale şi europene, precum şi de obligaţiile internaţionale. Prin memorandum se stabilesc obiectivele cooperării, modalităţile de implementare, precum şi perioada de valabilitate a înţelegerii dintre părţi, procedura de modificare sau de denunţare a memorandumului. Cooperarea în cadrul memorandumului va fi guvernată de legile şi reglementările ţărilor respective şi de obligaţiile acestora în baza dreptului public internaţional. Orice diferend sau nelămurire între părţi cu privire la interpretarea sau aplicarea documentului se va soluţiona în spiritul înţelegerii reciproce şi al cooperării între părţi.

Părţile memorandumului de înţelegere sunt statele naţionale, reprezentate prin guverne, ministere de resort sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 şi 23 din Legea nr. 590/2003, tratatele se ratifică, se acceptă sau se aderă ia ale prin lege ori se aprobă, se acceptă sau se aderă la acestea prin hotărâre a Guvernului, după caz. În situaţii excepţionale prevăzute de lege se elaborează o ordonanţă de urgenţă de ratificare, aderare sau acceptare, care va fi supusă aprobării Parlamentului prin lege.

Menţionăm că, prin lege/ordonanţă de urgenţă, se ratifică, se acceptă sau se aderă la memorandumuri de înţelegere încheiate la nivel de guverne naţionale. în celelalte cazuri, aprobarea, acceptarea sau aderarea la acestea se realizează prin hotărâre a Guvernului.

3. Distinct de noţiunile de tratat/memorandum, Legea nr. 590/2003, în art. 1 lit. o), defineşte noţiunea de contract de stat ca fiind "o înţelegere încheiată de către statul sau Guvernul român, precum şi de ministere sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu alt stat, guvern, organizaţie internaţională, respectiv cu instituţii financiare sau alte entităţi ce nu au calitatea de subiect de drept internaţional în domeniul economic, comercial, financiar şi în alte domenii şi care nu este guvernată de dreptul internaţional public", iar, potrivit dispoziţiilor art. 44, "Contractele de stat nu intră sub incidenţa prezentei legi".

III. Conţinutul Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. Analizând documentul semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013 prin raportare la considerentele de principiu enunţate mai sus, Curtea reţine următoarele:

- părţile semnatare ale actului sunt O.P.S.P.I., instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei, care funcţionează în coordonarea ministrului economiei, şi The Rompetrol Group N.V., Amsterdam, Olanda, societate comercială, persoană juridică de drept privat. Memorandumul de înţelegere a fost semnat de reprezentanţii legali ai părţilor: şeful O.P.S.P.I., respectiv preşedintele Consiliului de administraţie al The Rompetrol Group N.V.;

- scopul memorandumului îl constituie soluţionarea pe cale amiabilă a unui litigiu aflat pe rolul instanţelor de judecată române, litigiu între statul român şi Societatea Comercială "Rompetrol Rafinare" - S A. Constanţa;

- obiectul memorandumului îl constituie, pe de o parte, angajamentul de cumpărare de către The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa, deţinut în prezent de O.P.S.P.I., şi, pe de altă parte, constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% aparţinând The Rompetrol Group şi 20% aparţinând statului român, care va investi în proiecte din domeniul energetic;

- memorandumul prevede termenul până la care "toate documentele necesare tranzacţiei - incluzând, dar fără a se limita la contractul de vânzare-cumpărare, documentele constitutive ale Fondului, vor fi fost încheiate", precum şi termenul până la care "toate actele normative şi alte hotărâri, ordine, documente şi aprobări ale organelor statului necesare în vederea implementării termenilor prezentului Memorandum vor fi fost emise şi sunt în vigoare şi aplicabile" şi "toate aprobările corporative şi de reglementare vor fi fost obţinute" (art. 4.4 din Memorandum);

- memorandumul este supus legislaţiei române; "documentele tranzacţiei [... ] vor fi supuse legii române şi orice litigii decurgând din sau în legătură cu respectivele documente vor fi soluţionate în mod exclusiv şi definitiv de către un tribunal internaţional de arbitraj în conformitate cu Regulile de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ. Locul arbitrajului va fi Paris."(art. 6. 5 din Memorandum);

- documentul prevede expres că nu este şi nu va fi interpretat de către niciuna dintre părţi sau de către terţi ca reprezentând o renunţare sau acceptare asupra unor drepturi sau a unor obligaţii şi nici ca o acceptare sau recunoaştere de către una din părţi a oricărei acuzaţii, pretenţii sau poziţii în cadrul unui litigiu;

- Memorandumul de înţelegere este aprobat prin lege.

- Guvernul, în punctul său de vedere transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 356A/2013, soluţionat prin Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013, arată că "întreaga motivare a obiecţiei de neconstituţionalitate este fundamentată pe o neînţelegere a naturii şi obiectului Memorandumului de înţelegere şi a aprobării acestuia prin lege." Astfel, Memorandumul constituie un contract de stat în sensul art. 1 lit. o) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, statul român comportându-se ca un subiect de drept civil şi nu ca un subiect de drept internaţional. Aprobarea Memorandumului prin lege "nu are sensul transformării clauzelor sale în norme de aplicabilitate generală, ci a însuşirii prevederilor acestuia, în special a prevederilor ce revin statului român la cel mai înalt nivel, al Parlamentului, [...] de a asigura opozabilitatea totală faţă de terţi şi de a autoriza instituţii ale statului (OPSPI, MFP, ANAF) să ia anumite decizii de oportunitate [...] care prin dimensiunea valorică a obiectului lor şi a caracterului lor irevocabil implică un larg consens, asigurat pe deplin printr-un act la nivelul legii."

În acest sens se mai arată în acelaşi punct de vedere al Guvernului că "nici scopul, nici conţinutul Memorandumului nu vizează stabilirea unor reguli cu aplicabilitate generală", ci au ca scop stingerea unui litigiu, fiind similar cu un contract de tranzacţie. Ca urmare a aprobării prin lege, Memorandumul intră în ordinea juridică internă cu forţa juridică egală cu a legii, însă, câtă vreme clauzele acestuia nu au ca destinatari marea masă a cetăţenilor, nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate potrivit căreia prin integrarea Memorandumului în ordinea juridică internă ca normă legală ar reveni obligaţii în sarcina instanţelor de judecată sau în sarcina terţilor.

IV. Procesul legislativ al Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetroi Group N.V." semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Proiectul de lege a fost înaintat, la data de 20 mai 2013, spre dezbatere Parlamentului, care a adoptat (Senatul a fost Camera decizională) la data de 28 mai 2013 Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, şi a înaintat-o spre promulgare Preşedintelui României, la data de 30 mai 2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, 80 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat Liberal, Uniunii Democrate Maghiare din România şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu au formulat o obiecţie de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile pct. 6.4 şi pct. 6.10 din anexa la lege, iar în urma controlului efectuat, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 31 iulie 2013, prin care, cu majoritate de voturi, a constatat că dispoziţiile criticate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

La data de 2 iulie 2013, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României a formulat cerere de reexaminare asupra legii, invocând următoarele aspecte:

- legea supusă reexaminării are un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda. Această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern;

- prin adoptarea de către Parlament a legii, puterea legislativă a încălcat dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la "principiul separaţiei şi echilibrului puterilor" în stat. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 600/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, şi prin Decizia nr. 970/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007.

Legea a fost retrimisă Parlamentului, care la data de 16 octombrie 2013 a respins cererea de reexaminare.

La data de 23 octombrie 2013, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, în ansamblul său.

V. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale cu privire la legile cu caracter individual

- Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 6.4 şi pct. 6.10 din anexa la Legea privind Memorandumul de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 31 iulie 2013. în ceea ce priveşte obiectul sesizării, Curtea a constatat că, deşi autorii acesteia au indicat Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, în ansamblul său, criticile formulate au vizat doar două dintre clauzele Memorandumului prevăzut în anexa ce face parte integrantă din lege, respectiv cele prevăzute la pct. 6.4 şi pct. 6.10, Diferenţa dintre cauza dedusă anterior controlului de constituţionalitate şi speţa actuală constă în temeiurile constituţionale invocate de autorii sesizării. Prin Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013 s-a soluţionat critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 124 din Constituţie.

Curtea a constatat netemeinicia criticilor formulate, reţinând că în plan procesual, clauzele Memorandumului dau expresie principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părţile unui litigiu pot determina existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului, precum şi de a determina cadrul procesual, atât din punct de vedere al obiectului, cauzei şi părţilor, cât şi din perspectiva apărărilor formulate în proces. Astfel, partea aflată pe poziţia procesuală de reclamant are dreptul de a renunţa la judecata cererii (art. 406, 407 din Codul de procedură civilă), de a renunţa la dreptul pretins (art. 408-410 din Codul de procedură civilă), dreptul de a încheia o tranzacţie (art. 438-441 din Codul de procedură civilă). Partea situată pe poziţia procesuală de pârât are dreptul de a achiesa la pretenţiile părţii adverse (art. 436, 437 din Codul de procedură civilă), precum şi dreptul de a încheia o tranzacţie (art. 438- 441 din Codul de procedură civilă). Împrejurarea că una dintre părţile unui proces se obligă să facă demersuri pentru stingerea acestuia, cu aplicarea şi în limitele dispoziţiilor legale, nu poate fi interpretată ca o afectare a activităţii instanţelor judecătoreşti."

- Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005 cu privire la constituţionalitatea Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005. "Chiar în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale. Aşa cum rezultă din chiar titlul său, legea dedusă controlului are ca obiect de reglementare situaţia juridică a unor bunuri, identificate nu doar prin nominalizarea lor in terminis ori prin enunţarea unor criterii de identificare, cât mai ales prin precizarea apartenenţei lor la patrimoniul unei anumite persoane, fostul suveran al României, Mihai I. Indicarea apartenenţei bunurilor în chiar titlul legii nu are însă exclusiv finalitatea unui criteriu de identificare, de vreme ce acestea ar fi putut fi la fel de bine identificate prin simpla menţiune că fac parte din domeniul Peleş, ci în primul rând pe aceea de evidenţiere a raţiunii intuitu personae a reglementării. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este astfel determinat, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc.

Potrivit chiar expunerii de motive, însăşi raţiunea de a fi a acestei legi o constituie adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun constituit de Legea nr. 10/2001, în materie de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, care îşi găseşte aplicarea, totodată, - cu titlu de premieră - şi în materie de restituire a unor bunuri mobile.

Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie. [...]

În ipoteza în care, însă, reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional. [...]

Aşa fiind, Curtea constată că Legea pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I, contravine principiului constituţional al egalităţii între cetăţeni, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstituţională. [...]

Prin definiţie, tranzacţia are ca finalitate prevenirea sau stingerea unui proces şi, ca atare, se încheie între părţile aflate în contrarietate de interese.

[... ] prevenirea proceselor care ar fi putut urma se putea realiza pe calea unei sau unor tranzacţii între petent şi Ministerul Finanţelor Publice, de care urma să se ia act printr-o hotărâre adoptată de Guvern, în cadrul competenţei sale de administrare a proprietăţii statului şi de organizare a executării legii. Ca act de aplicare, aceasta urma să reglementeze în concret regimul juridic al unui anumit bun sau al anumitor bunuri cu caracter litigios, ut singuli, aşadar prin dispoziţii cu caracter individual. Guvernul a optat pentru o cu totul altă rezolvare Juridică, limitându-şi rolul la acela de iniţiator al unui proiect de lege, procedeu ale cărui carenţe au fost evidenţiate. Dincolo şi mai presus de cele deja arătate, Curtea consideră că Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu."

- Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007 referitoare la sesizarea asupra neconstituţionalităţii Legii privind atribuirea unei locuinţe generalului în retragere Marin Lungu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007: "Examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată, prevederile legii criticate, prin raportare la dispoziţiile din Constituţie incidente, Curtea Constituţională constată că sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Asupra unor aspecte constând în reglementarea prin lege a unei situaţii cu caracter personal, precum şi invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1), Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005. Cu acel prilej, în esenţă, s-a statuat că, şi «în absenţa unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conţine fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale», că «este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie», precum şi că, în ipoteza în care «reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional». Aşa fiind, urmează să se constate că şi prezenta lege, care instituie un regim juridic intuitu personae, contravine, pentru considerentele reţinute în decizia menţionată, dispoziţiilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) şi, în consecinţă, este neconstituţională.

De altfel, Curtea constată că, prin obiectul său - atribuirea unei locuinţe -, legea supusă controlului de constituţionalitate dispune într-un domeniu ce intră în competenţa de reglementare a organelor administraţiei publice, iar nu a Parlamentului, care nu legiferează cu privire la drepturi cu caracter individual."

VI. Concluzii

Aspectele învederate în prealabil converg în a califica actul încheiat între O.P.S.P.I. şi The Rompetrol Group N.V., Amsterdam, Olanda, drept un contract de stat, o tranzacţie, guvernate de normele dreptului comercial, care are ca finalitate stingerea unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti. Tranzacţia consemnează acordul de voinţă a două părţi aflate în contrarietate de interese şi reprezintă un contract oneros şi comutativ, prin care părţile îşi fac concesii, renunţă reciproc la drepturi sau îşi transferă drepturi de la una la alta. Cauza tranzacţiei o constituie situaţia litigioasă existentă, iar scopul său este rezolvarea acesteia pe cale amiabilă.

Aşa fiind, denumirea convenţiei încheiate între părţi drept memorandum de înţelegere creează o evidentă confuzie cu privire la regimul juridic aplicabil acesteia, demonstrând o lacună în înţelegerea instituţiilor de drept al tratatelor, respectiv a celor privind contractele încheiate între părţi care au ca obiect existenţa, modalităţile, întinderea sau exercitarea oricăror drepturi, actuale sau eventuale, susceptibile de a fi valorificate în justiţie.

Din perspectiva controlului de constituţionalitate, efectul principal al calificării eronate a contractului dintre părţi drept memorandum de înţelegere este declanşarea procedurii de aprobare a memorandumului, în temeiul Legii nr. 590/2003 privind tratatele. În situaţia de faţă, stingerea litigiului se putea realiza pe calea tranzacţiei între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi The Rompetrol Group N.V., eventual aprobată printr-o hotărâre a Guvernului, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului, respectiv a pachetului de acţiuni din capitalul social al Societăţii Comerciale "Rompetrol Rafinare" - S.A. Constanţa.

Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, prin elaborarea unui proiect de lege care a avut ca obiect aprobarea de către Parlament a memorandumului de înţelegere încheiat între părţi, în condiţiile în care autoritatea executivă însăşi califică convenţia încheiată între părţi drept un contract da Stat, al cărui regim juridic iese din sfera de incidenţă a prevederilor Legii nr. 590/2003 privind tratatele. Mai mult, însăşi procedura este greşit calificată ca fiind una de aprobare prin lege. Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, prin lege se ratifică, se aderă sau se acceptă un tratat internaţional, respectiv un memorandum de înţelegere. Aprobarea unui astfel de document se realizează numai prin hotărâre a Guvernului.

Orice contract încheiat de autorităţile române cu o persoană juridică în domeniul economic, comercial sau financiar este un contract de stat, care este un act de drept privat, guvernat de actele normative în materie în acel domeniu. Orice înţelegere a statului ori a organelor sale cu orice entitate de drept privat (de exemplu, un contract de achiziţii, un contract de privatizare, de parteneriat etc.) este supusă regulilor de drept pe care aceştia decid să le aleagă ca lege aplicabilă. Dacă din anumite motive (de exemplu, dacă persoana juridică are sediul în străinătate) raportul juridic are şi elemente de extraneitate, se vor aplica regulile de drept internaţional privat (a se vedea opinia separată formulată la Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013). În niciun caz nu se vor aplica regulile dreptului internaţional public.

De altfel, potrivit doctrinei juridice internaţionale (a se vedea, de exemplu, Ivars Mekons - Forţa obligatorie a contractelor de stat conform dreptului internaţional public şi privat, Social Science Research Network: http://papers.ssrn.com), "contractele de stat, fiind aranjamente contractuale între state şi entităţi străine, au evoluat în cel mai puternic instrument de salvgardare a intereselor entităţilor străine, disponibile atât în dreptul internaţional public, cât şi privat. Contractul de stat, în cazul în care a fost elaborat în mod corespunzător, devine unica lege a părţilor şi prevalează chiar în faţa altor obligaţii internaţionale ale statului [...]. Contractul de stat, având o natură în esenţă comercială, desemnează orice acord comercial între un stat şi un investitor. Termenul "stat" se referă în acest caz la un funcţionar, agent, instituţie, organ sau orice altă persoană sau entitate de orice tip a cărei acţiune sau inacţiune este atribuită statului, în conformitate cu normele generale ale dreptului internaţional. Reamintim că, de obicei, statul este reprezentat de Guvern, în ansamblul său, de un minister, de un departament guvernamental, de o instituţie publică de stat, de o bancă centrală sau de o societate comercială cu capital de stat ce îndeplineşte o funcţie publică în numele statului". (În speţa de faţă, statul român este reprezentat de O.P.S.P.I., instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei.)

În acelaşi articol se mai precizează că, "exemple notabile de contracte de stat sunt contractele de privatizare, contractele de asociere în participaţiune, precum şi diverse proiecte de infrastructură sau contracte de concesiune. Contractele de stat, prin natura lor, sunt guvernate de normele dreptului internaţional privat. Dreptul internaţional public a conceput doar regulile menite să asigure un echilibru just al intereselor ambelor părţi".

Aşa fiind, potrivit dreptului comun, scopul esenţial al unui contract (acord, convenţie) este de a stabili raporturile juridice dintre părţi, drepturile şi obligaţiile acestora şi, astfel, contractul urmează să producă efecte numai cu privire la acestea, putând fi calificat aşadar drept un act individual.

În acelaşi timp, legea, ca act juridic al Parlamentului, este necesar să reglementeze relaţii sociale generale ori să ratifice acorduri, tratate ori alte înţelegeri internaţionale, iar nu să valideze înţelegeri punctuale între organe executive ale statului şi persoane juridice de drept privat şi, prin urmare, legea, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, este un act cu aplicabilitate generală. Cu alte cuvinte, dacă scopul încheierii unui/unei contract/acord/convenţii vizează interesul părţilor, scopul legiferării, în orice cadru constituţional, vizează un interes general al societăţii.

Din această perspectivă, aprobarea unui/unei contract/acord/convenţii prin lege nu corespunde finalităţii constituţionale a activităţii de legiferare ca activitate prin care se exercită puterea de stat, dat fiind că scopul contractului - act individual - vizează doar părţile şi interesele determinate ale acestora, în timp ce legea - act cu aplicabilitate eminamente generală - vizează societatea în general, reglementarea unei sfere cât mai largi de raporturi juridice în cadrul şi în interesul societăţii.

Ţinând seama de considerentele expuse mai sus, reţinem că prin adoptarea Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între satul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, autoritatea legiuitoare a încălcat prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea menţionată, a acţionat ultra vires, intrând în aria de competenţă a autorităţii executive, singura cu atribuţii în încheierea contractelor de stat.

"Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Soluţia legislativă adoptată pe calea prezentei legi nu utilizează ca premisă o anumită realitate socială aşadar un «dat» obiectiv, ci o prealabilă înţelegere, altfel spus, un acord de voinţă [... ] realizat practic pe cale de ofertă şi acceptare", (a se vedea Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005 şi Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007).

Or, în măsura în care domeniul de incidenţă a reglementării este determinat concret, dată fiind raţiunea intuitu personae a reglementării, aceasta are caracter individual, "ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz prestabilit fără echivoc" (a se vedea deciziile precitate).

Aşa fiind, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi, astfel cum îşi găseşte expresie în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu şi, ca atare, este sub acest aspect în totalitate neconstituţională. Legea contravine şi prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, într-adevăr, în măsura în care un anumit subiect de drept este sustras, prin efectul unei dispoziţii legale adoptate exclusiv în considerarea lui şi aplicabile numai în ceea ce îl priveşte, incidenţei unei reglementări legale constituind dreptul comun în materie, dispoziţiile legale în cauză nesocotesc principiul constituţional potrivit căruia "nimeni nu este mai presus de lege".

Curtea reţine că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă. Or, o astfel de interpretare este contrară celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa şi, prin urmare, în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale.

În legătură cu criticile autorului privind conţinutul art. 2 şi 3 din Legea privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, Curtea constată că aceste dispoziţii preiau o parte din obligaţiile asumate de către statul român prin Memorandumul de înţelegere (pct. 6.4 şi 6.10). Limitându-şi analiza legii exclusiv la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, pentru aceleaşi raţionamente expuse mai sus, Curtea reţine că preluarea în lege a obligaţiilor părţilor dintr-un act individual, intuitu personae, contravine normelor constituţionale. Aceste obligaţii ale părţilor, în condiţiile în care se regăsesc doar în memorandum (renunţarea la anumite litigii, participarea la o privatizare ulterioară şi realizarea unor investiţii), constituie aspecte de constituţionalitate intrinsecă, care, însă, din cauza naturii juridice a actului vizat - contract de stat - nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.

În concluzie, Curtea constată că Parlamentul, adoptând această lege, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, rolul constituţional al Parlamentului, precum şi obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, vicii care afectează legea în ansamblu.

Pe de altă parte însă, instanţa constituţională învederează că, în urma constatării neconstituţionalităţii Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, decizia Curţii Constituţionale nu va produce niciun efect asupra existenţei, conţinutului sau efectelor juridice pe care contractul de stat, act juridic guvernat de normele dreptului internaţional privat, le produce între părţile semnatare.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 819 din data de 21 decembrie 2013