ORDIN nr. 652 din 22 iulie 2013 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei şi al ministrului finanţelor publice nr. 919/3.367/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Accesibilitate", domeniul major de intervenţie "Îmbunătăţirea facilităţilor de transport transfrontalier terestru şi fluvial", pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013
Având în vedere prevederile art. 126 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului, prevederile art. 7 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 49-53 din Regulamentul (Ce) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. 6.331/2007 privind aprobarea Programului de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, modificată prin Decizia Comisiei Europene nr. 760/2013,
în temeiul prevederilor art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ale art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene şi ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, ministrul fondurilor europene şi viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emit următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei şi al ministrului finanţelor publice nr. 919/3.367/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în cadrul axei prioritare "Accesibilitate", domeniul major de intervenţie "Îmbunătăţirea facilităţilor de transport transfrontalier terestru şi fluvial", pentru proiecte finanţate în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte pentru Programul de cooperare transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 23 decembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 2 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:
"c) să fie angajată de către beneficiar sau de partenerii lui în perioada de implementare a proiectului şi să fie efectiv plătită până cel târziu la două luni de la finalizarea perioadei de implementare a proiectului;"
2.La articolul 2, alineatul (6) se abrogă.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 519 din data de 19 august 2013