DECIZIE nr. 754 din 5 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale anexelor nr. 2 şi 3b la lege, precum şi a Legii nr. 63/2011 în ansamblul său

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Valentina Bărbăţeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la lege, excepţie ridicată de Lelia Ciobanu în Dosarul nr. 5.525/63/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 312D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în următoarele dosare: dosarele nr. 313D/2015 şi nr. 333D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele membrilor de sindicat Eugenia Dan şi alţii, în Dosarul nr. 1.349/113/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, respectiv de Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în numele membrilor de sindicat Manuela Pavel şi alţii, în Dosarul nr. 5.631/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă; Dosarul nr. 373D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi ale anexelor nr. 2 şi nr. 3b la lege, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Învăţământ Zona Balş, în numele membrilor de sindicat Elena Mihail şi alţii, în Dosarul nr. 1.915/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă; Dosarul nr. 374D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, excepţie ridicată de Sindicatul Liber Învăţământ Zona Caracal, în numele membrilor de sindicat Floricica Butoi şi alţii, în Dosarul nr. 1.793/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă; Dosarul nr. 397D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011, excepţie ridicată de Mihail Pohrib, prin reprezentant legal Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în Dosarul nr. 3.581/121/2014/a1 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 373D/2015, preşedintele Sindicatului Liber Învăţământ Zona Balş, domnul Răzvan Matei Onut, a solicitat judecarea în lipsă.
6. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 313D/2015, nr. 333D/2015, nr. 373D/2015, nr. 374D/2015 şi nr. 397D/2015 la Dosarul nr. 312D/2015. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 313D/2015, nr. 333D/2015, nr. 373D/2015, nr. 374D/2015 şi nr. 397D/2015 la Dosarul nr. 312D/2015, care a fost primul înregistrat.
7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
8. Prin Încheierea din 13 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.525/63/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi ale anexei nr. 2 la lege. Excepţia a fost ridicată de Lelia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului declarat de aceasta împotriva sentinţei prin care a fost respinsă acţiunea formulată pentru obligarea pârâtei Liceul Tehnologic "Dimitrie Filişanu" din Filiaşi, judeţul Dolj, la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate de soţul său, în prezent decedat, şi cele cuvenite conform Legii-cadru nr. 330/2009, aplicată în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, prin aplicarea Legii nr. 221/2008, reactualizate cu rata inflaţiei la momentul plăţii efective.
9. Prin Încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.349/113/2014, şi prin Sentinţa civilă nr. 148 din 6 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.631/121/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011. Excepţia a fost invocată de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele membrilor de sindicat Eugenia Dan şi alţii, respectiv Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în numele membrilor de sindicat Manuela Pavel şi alţii, în cauze având ca obiect obţinerea diferenţelor salariale dintre salariile acordate conform deciziilor de stabilire a drepturilor salariale emise în baza Legii nr. 63/2011 şi cele cuvenite.
10. Prin Încheierea din 11 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.915/104/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011, precum şi a anexelor nr. 2 şi 3b la lege. Excepţia a fost invocată de apelantul Sindicatul Liber Învăţământ Zona Balş, în numele membrilor de sindicat Elena Mihail şi alţii, într-o cauză având ca obiect obţinerea diferenţelor salariale dintre salariile acordate conform deciziilor de stabilire a drepturilor salariale emise în baza Legii nr. 63/2011 şi cele cuvenite.
11. Prin Încheierea din 18 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.793/104/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Liber Învăţământ Zona Caracal, în numele membrilor de sindicat Floricica Butoi şi alţii, într-o cauză având ca obiect obţinerea diferenţelor salariale dintre salariile acordate conform deciziilor de stabilire a drepturilor salariale emise în baza Legii nr. 63/2011 şi cele cuvenite.
12. Prin Decizia civilă nr. 17/R/2015 din 17 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.581/121/2014/a1, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011. Excepţia a fost ridicată de Mihail Pohrib, prin reprezentant legal Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în Dosarul nr. 3.581/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă şi litigii de muncă, într-o cauză având ca obiect obţinerea diferenţelor salariale dintre salariile acordate conform deciziilor de stabilire a drepturilor salariale emise în baza Legii nr. 63/2011 şi cele cuvenite. Curtea Constituţională a fost sesizată prin decizia prin care a fost admis recursul formulat împotriva încheierii prin care Tribunalul Galaţi a respins ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, similară în toate dosarele conexate, se arată, în esenţă, că prin Legea nr. 63/2011 au fost micşorate salariile de încadrare ale cadrelor didactice prin scoaterea sporurilor din salariul de bază, dar cuantumul brut al salariilor a rămas la acelaşi nivel cu cel avut conform Legii nr. 285/2010. Se precizează că, potrivit deciziilor Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 877 din 28 iunie 2011, precum şi Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11 din 8 octombrie 2012 pronunţate într-un recurs în interesul legii, salariile cadrelor didactice ar fi trebuit să revină, începând cu 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, stabilite la nivelul grilei din Legea nr. 221/2008 coroborată cu Legea-cadru nr. 330/2009. Se evidenţiază evoluţia cronologică a dispoziţiilor legale care prezintă relevanţă în cauză, respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 şi nr. 1/2009 declarate neconstituţionale prin decizii succesive ale Curţii Constituţionale. De asemenea, se face referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în care s-a reţinut faptul, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale ordonanţele de urgenţă menţionate, că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite funcţiilor didactice potrivit acestui act normativ şi drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009. Se mai susţine că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în învăţământul de stat din România s-au aplicat, în paralel, două sisteme de salarizare, respectiv salarizarea conform coeficienţilor de ierarhizare şi a valorilor rezultate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, impusă de art. 5 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, şi salarizarea conform coeficienţilor de salarizare şi a valorilor rezultate din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
14. În acest context se arată că începând cu data de 3 iulie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prin care s-a prevăzut, potrivit art. 16, pentru perioada iulie-decembrie 2010, diminuarea veniturilor brute pentru întreg personalul plătit din fonduri publice, "dar fără modificarea coeficienţilor de calculare a salariilor de bază stabiliţi prin Legea nr. 221/2008 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009". De asemenea, se arată că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, care a majorat salariile diminuate în temeiul Legi nr. 118/2010 cu 15%, de asemenea fără a se aduce modificări coeficienţilor de calculare a salariilor de bază, prevăzând în art. 1 că salarizarea în anul 2011 porneşte de la salariile de referinţă stabilite în luna octombrie 2010. Se mai arată că, până la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 877 din 28 iunie 2011, ordonatorii de credite au aplicat în mod diferit legea, fie raportându-se la valoarea coeficientului de multiplicare stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, fie prin raportare la valoarea stabilită prin Legea nr. 221/2008. Pentru a uniformiza aplicarea a fost adoptată Legea nr. 63/2011. Această lege ar fi trebuit să se raporteze la valorile rezultate din înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare şi de multiplicare prevăzuţi de Legea nr. 221/2008, dar, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, s-a raportat la valorile stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2009, astfel încât a rezultat o reducere a salariilor personalului didactic cu 25% faţă de prevederile Legii nr. 221/2008. Or, soluţia constituţională ar fi fost aceea a uniformizării salariilor din învăţământ prin raportare la valorile rezultate din prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
15. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât prevederile din Legea nr. 63/2011 supuse controlului de constituţionalitate stabilesc drepturile salariale ale personalului didactic şi didactic auxiliar pentru viitor, în virtutea dreptului autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, precizează că deciziile invocate în motivarea excepţiei au vizat alte acte normative decât Legea nr. 63/2011. În acest sens precizează că Legea nr. 63/2011 stabileşte drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare, fără a avea vreo legătură cu drepturile salariale obţinute în trecut sau cu deciziile Curţii Constituţionale care analizau dispoziţiile ce reflectau legal aceste drepturi.
16. Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale îşi exprimă opinia în sensul că prevederile legale criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate. În acest sens se apreciază că este dreptul legiuitorului să adopte măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării, în concordanţă cu condiţiile economico-sociale existente, iar procedura de adoptare a legii prin angajarea răspunderii Guvernului este reglementată de Constituţie. În ceea ce priveşte conţinutul Legii nr. 63/2011, prin raportare la reglementările anterioare în materia salarizării personalului din învăţământ, dispuse prin ordonanţe de urgenţă, se arată că acest argument nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, reţinându-se că, prin legea criticată, Parlamentul a adoptat măsurile pe care le-a considerat oportune.
17. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă apreciază că prevederile legale criticate sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. Arată că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, generată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ. Se asigură astfel un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. În aceste condiţii, situaţia obiectiv diferită a personalului didactic şi didactic auxiliar justifică instituirea unui tratament juridic distinct în ceea ce priveşte salarizarea acestei categorii profesionale, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării principiului respectării legilor.
18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, astfel cum rezultă din actele de sesizare şi din notele scrise depuse în motivarea excepţiei, prevederile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, ale anexelor nr. 2 şi 3b la aceeaşi lege, precum şi ale legii în ansamblul său. Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 1: "(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la 31 decembrie 2011, personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(2) Cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este cel prevăzut în anexele nr. 1, 2, 3a şi 3b, după caz. [...]
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.";
- Art. 2: "(1) Încadrarea personalului prevăzut la art. 1 se face potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Persoanele care au salariul de încadrare între limita minimă şi maximă a tranşei de vechime pentru funcţiile didactice din învăţământul universitar, respectiv a gradului profesional sau a treptei profesionale pentru funcţiile didactice auxiliare îşi păstrează încadrarea avută dacă se situează între limitele prevăzute în anexele la prezenta lege.";
- Art. 6: "Orice alte dispoziţii contrare cu privire la stabilirea salariilor şi a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă."
22. Anexa nr. 2 la Legea nr. 63/2011 prevede salariile de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, iar anexa nr. 3b la aceeaşi lege stabileşte salariile de încadrare pentru personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar.
23. Curtea observă că, deşi Legea nr. 63/2011 ar fi trebuit să fie un act normativ cu aplicabilitate limitată în timp, având în vedere domeniul său de reglementare precizat în titlul său, respectiv salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, aplicabilitatea Legii nr. 63/2011 a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârşitul anului 2015. Ca atare, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acesteia, întrucât îşi produce efectele în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.
24. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor.
25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate din Legea nr. 63/2011 sunt neconstituţionale, deoarece au eliminat coeficienţii de multiplicare (ierarhizare) astfel cum erau prevăzuţi în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008, instituind uniformizarea salariilor în învăţământ. În acest mod s-a operat, în fapt, încă o reducere a salariilor personalului didactic cu 25% faţă de nivelul prevăzut prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
26. În jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 99 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 29 aprilie 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 145 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015, paragraful 13, în acord cu cele statuate de instanţa de contencios european al drepturilor omului, Curtea a subliniat distincţia dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, sau Hotărârea din 20 mai 2010, pronunţată în Cauza Lelas împotriva Croaţiei, paragraful 58).
27. De asemenea, prin Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015, paragraful 15, Curtea a statuat că este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, şi Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).
28. Cu privire la principiul consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituţie, examinând legea criticată prin prisma exigenţelor referitoare la previzibilitatea normelor juridice şi protecţia aşteptărilor legitime ale cetăţenilor, Curtea Constituţională a constatat că acestea nu sunt încălcate câtă vreme Legea nr. 63/2011 a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. În plus, Curtea a reţinut că drepturile câştigate nu sunt cu nimic afectate prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, paragraful 21).
29. Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, a existat o situaţie juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare şi de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar. În acest context specific salarizării personalului didactic şi didactic auxiliar, reglementarea criticată dă expresie unei măsuri de politică bugetară, determinată de impactul financiar major asupra cheltuielilor de personal aprobate pentru anul 2011, având în vedere consecinţele modificărilor legislative şi ale soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.
30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
31. Curtea a observat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011, legiuitorul a reglementat prin art. 2 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învăţământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază şi a sporurilor, indemnizaţiilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază al personalului didactic şi didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, şi cu 5% începând cu 1 septembrie 2015 (Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, paragraful 25).
32. Cât priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 63/2011, potrivit cărora "Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi [...]", prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalităţii acestora, reţinând faptul că dreptul la negocieri colective în materie de muncă nu presupune posibilitatea exercitării acestuia în mod discreţionar şi nici nu implică existenţa unei autonomii de reglementare prin încheierea contractelor de muncă, respectiv de decizie în privinţa conţinutului acestora, în afara cadrului legal, care este general obligatoriu.
33. Cât priveşte invocarea de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate a deciziilor nr. 3 din 4 aprilie 2011 şi nr. 11 din 8 octombrie 2012, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, Curtea Constituţională a observat că acestea au vizat o situaţie existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, iar aspectele rezultate din aceste decizii nu mai subzistă în actuala reglementare, care a stabilit un sistem de salarizare unitar pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. De altfel, legiuitorul nu este obligat la adoptarea unei soluţii legislative care să preia cele stabilite în decizia pronunţată în urma soluţionării unui recurs în interesul legii, ci poate adopta o reglementare nouă şi neechivocă (Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, paragraful 27). Decizia pronunţată în urma promovării unui recurs în interesul legii reprezintă rezultatul unei activităţi de interpretare a legii (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 221 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010), şi nu de legiferare (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), şi îşi găseşte aplicabilitatea atât timp cât temeiul de drept, mai precis norma interpretată, este în vigoare. De altfel, aceste considerente de principiu se regăsesc în prevederile art. 518 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării".
34. Totodată, Curtea a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că, deşi legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar, iar Legea nr. 63/2011 a fost concepută ca o lege temporară, totuşi, în activitatea de legiferare în această materie, trebuie să se ţină seama de faptul că învăţământul constituie o prioritate naţională, iar salarizarea personalului didactic şi didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul şi importanta activităţii prestate (a se vedea, de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 212 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015, paragraful 35).
35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lelia Ciobanu în Dosarul nr. 5.525/63/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, de Sindicatul Învăţământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica", în numele membrilor de sindicat Eugenia Dan şi alţii, în Dosarul nr. 1.349/113/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, de Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în numele membrilor de sindicat Manuela Pavel şi alţii, în Dosarul nr. 5.631/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă, de Sindicatul Liber Învăţământ Zona Balş, în numele membrilor de sindicat Elena Mihail şi alţii, în Dosarul nr. 1.915/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, de Sindicatul Liber Învăţământ Zona Caracal, în numele membrilor de sindicat Floricica Butoi şi alţii, în Dosarul nr. 1.793/104/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, şi de Mihail Pohrib, prin reprezentant legal Sindicatul Liber "Educaţia" Galaţi, în Dosarul nr. 3.581/121/2014 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă şi litigii de muncă, şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, ale anexelor nr. 2 şi 3b la lege, precum şi ale Legii nr. 63/2011 în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2015.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 18 din data de 11 ianuarie 2016