ORDIN nr. 946 din 29 aprilie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Societatea Comercială "Medserv Min" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, ale art. 8 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, ministrul finanţelor publice şi ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice emit următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Societatea Comercială "Medserv Min" - S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul energiei, întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri,

Andrei Dominic Gerea

p. Ministrul finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

ANEXĂ:
MINISTERUL ENERGIEI, ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII ŞI MEDIULUI DE AFACERI
Societatea Comercială "Medserv Min" - S.A.
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2015
mii lei
 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2015

0

1

2

3

4

I.

  

VENITURI TOTALE
(Rd.1 = Rd.2 + Rd.5 + Rd.6)

1

4.697

 

1

 

venituri totale din exploatare, din care:

2

4.694

   

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 
   

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 
 

2

 

Venituri financiare

5

3

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II

  

CHELTUIELI TOTALE
(Rd.7 = Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

4.495

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

4.487

  

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

555

  

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

18

  

C.

cheltuieli eu personalul, din care:

11

3.784

   

C0

Cheltuieli de natură salarială
(Rd.13+Rd.14)

12

2.911

   

C1

ch. cu salariile

13

2.328

   

C2

bonusuri

14

582

   

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

 
    

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

 
   

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

254

   

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

620

  

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

130

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

7

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

203

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

23

72

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

130,6

 

1

 

Rezerve legale

25

10,2

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 
 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 
 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 
 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 
 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

120,4

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unul salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 
 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

60,2

  

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 
  

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 
  

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

60,2

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

60,2

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

 
  

a)

cheltuieli materiale

38

 
  

b)

cheltuieli cu salariile

39

 
  

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 
  

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 
  

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

152

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 
   

Alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

152

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

143

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

134

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială *)

50

1.781

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

1.448

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

35

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/ persoană)

53

 
 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

957

 

8

 

Plăţi restante

55

 
 

9

 

Creanţe restante

56

 
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 361 din data de 26 mai 2015