LEGE nr. 5 din 8 ianuarie 2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări - REPUBLICARE*)
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezenta lege are drept scop facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii între autorităţile competente din România şi cele din celelalte state membre sau din statele participante, privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, atunci când încălcarea a fost săvârşită cu un vehicul înmatriculat într-un stat membru sau stat participant, altul decât statul în care a fost săvârşită fapta, precum şi facilitarea executării de către autorităţile române a sancţiunilor aplicate pentru încălcări săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate în alte state membre şi în statele participante.
(2)În vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), prezenta lege stabileşte:
a)autoritatea publică română prin intermediul căreia se va asigura schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, în calitate de punct naţional de contact;
b)modalitatea de efectuare a schimbului de informaţii prin utilizarea căutării automatizate a datelor de înmatriculare a vehiculelor şi proprietarilor sau deţinătorilor acestora;
c)modalitatea de informare, de către autorităţile române competente, a proprietarului, deţinătorului vehiculului sau a persoanei identificate în alt mod, cu privire la încălcarea, pe teritoriul României, a normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, dacă această încălcare este săvârşită cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru;
d)regimul juridic al încălcărilor normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră ce au fost săvârşite pe teritoriul României.
(3)Prezenta lege se aplică în relaţia cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda, Regatul Danemarcei şi Confederaţia Elveţiană, începând cu data la care aceste state vor face obiectul aplicării Directivei (UE) 2015/413 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2015 de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră.
(4)Prezenţa lege nu aduce atingere dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi normelor de drept internaţional şi european relevante în domeniul cooperării judiciare în materie penală.
(5)Prezenta lege se aplică în relaţia cu un stat terţ în baza şi în condiţiile acordului încheiat de un stat terţ cu Uniunea Europeană în vederea participării la schimbul de date privind înmatricularea vehiculelor potrivit Directivei (UE) 2015/413 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2015, de la momentul intrării în vigoare a acestui acord.
Art. 2
(1)În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)stat membru - stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;
b)autorităţi române competente - autorităţi române cu atribuţii stabilite potrivit legii pentru constatarea şi sancţionarea încălcărilor normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră prevăzute la art. 3 alin. (1), săvârşite pe teritoriul României;
c)căutare automatizată - procedură de acces direct printr-un serviciu de comunicaţii electronice care presupune consultarea, de către autoritatea competentă a unui stat membru sau stat participant, în timp real, a sistemului de evidenţă aparţinând altui/altor state membre sau state participante, sub formă de cerere transmisă, ori transmiterea, printr-un singur mesaj de comunicare, către punctele naţionale de contact ale acestor state a unui lot de date conţinând cereri sau răspunsuri multiple, care se va prelucra automatizat;
d)punct naţional de contact - autoritate competentă desemnată de către un stat membru sau stat participant pentru schimbul de date privind înmatricularea vehiculului;
e)stat participant - stat terţ cu care Uniunea Europeană a încheiat un acord în vederea participării la schimbul de date privind înmatricularea vehiculelor;
f)vehicul - orice autovehicul supus înmatriculării, conform legislaţiei naţionale a statului membru sau a statului participant;
g)statul în care s-a săvârşit încălcarea - statul membru sau statul participant în care s-a săvârşit încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră;
h)statul de înmatriculare - statul membru sau statul participant în care este înmatriculat vehiculul cu care s-a săvârşit încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră;
i)exces de viteză - depăşirea limitei maxim admise de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
j)nefolosirea centurii de siguranţă - încălcarea obligaţiei de a purta centura de siguranţă sau de a folosi dispozitive de siguranţă pentru copii, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare ori, după caz, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
k)nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului - nerespectarea obligaţiei de a opri vehiculul la culoarea roşie a semaforului sau la orice alt semnal de oprire echivalent, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
l)conducerea sub influenţa alcoolului - conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori, după caz, potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
m)conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive - conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa drogurilor sau a altor substanţe cu efecte similare, faptă stabilită şi sancţionată potrivit art. 336 alin. (2) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, potrivit legislaţiei statului în care a fost constatată fapta, altul decât România, dacă fapta este prevăzută şi sancţionată şi de legile din România;
n)nefolosirea căştii de protecţie - nerespectarea obligaţiei de a purta casca de protecţie în timpul circulaţiei pe drumurile publice de către conducătorii motocicletelor/mopedelor şi persoanele transportate pe acestea, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
o)utilizarea unei benzi interzise - nerespectarea interdicţiei sau restricţiei de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
p)utilizarea ilegală a unui telefon mobil sau a altui dispozitiv de comunicare în timpul conducerii - nerespectarea interdicţiei de a utiliza telefonul mobil sau alt echipament de comunicare în timpul conducerii fără utilizarea dispozitivului de tip "mâini libere", astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau nerespectarea interdicţiei de a utiliza telefonul mobil sau alt echipament de comunicare în timpul conducerii, astfel cum această faptă este stabilită şi sancţionată potrivit legislaţiei statului în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
q)deţinătorul vehiculului - persoana fizică sau juridică, alta decât proprietarul, pe numele căreia este efectuată operaţiunea de înmatriculare a vehiculului sau care este înscrisă în certificatul de înmatriculare ca utilizator al vehiculului în virtutea unui drept legal potrivit dispoziţiilor legale sau, după caz, a legislaţiei statului de înmatriculare, altul decât România.
(2)Prin dispozitiv de siguranţă pentru copii prevăzut la alin. (1) lit. j), în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori al Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege dispozitiv de fixare în scaun pentru copii.
(3)Prin semnal de oprire echivalent culorii roşii a semaforului, prevăzut la alin. (1) lit. k), în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege lumina roşie a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă.
(4)Prin echipament de comunicare, prevăzut la alin. (1) lit. p), în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege orice echipament tehnic având şi funcţia de telefon mobil.
CAPITOLUL II: Schimb transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră
SECŢIUNEA 1: Domenii de aplicare
Art. 3
(1)Prezenta lege se aplică următoarelor încălcări ale normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, denumite în continuare încălcări:
a)excesul de viteză;
b)nefolosirea centurii de siguranţă;
c)nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului;
d)conducerea sub influenţa alcoolului;
e)conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive;
f)nefolosirea căştii de protecţie;
g)utilizarea unei benzi interzise;
h)utilizarea ilegală a unui telefon mobil sau a altor dispozitive de comunicare în timpul conducerii.
(2)Schimbul transfrontalier de informaţii între statele membre, precum şi între statele membre şi statele participante, în cazul încălcărilor prevăzute la alin. (1), se realizează prin accesul punctelor naţionale de contact ale acestor state la următoarele date privind înmatricularea vehiculelor aflate în sistemele de evidenţă aparţinând altor state membre sau statelor participante:
a)date privind vehiculele;
b)date privind proprietarii sau deţinătorii vehiculelor.
(3)Potrivit prezentei legi, schimbul transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră presupune accesul şi obţinerea datelor, în condiţiile alin. (2), prin căutare automatizată realizată prin intermediul platformei informatice EUCARIS, a cărei componentă naţională este administrată potrivit legii de către Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor din Ministerul Afacerilor Interne, denumită în continuare DRPCIV.
(4)Prevederile prezentei legi referitoare la accesul punctului naţional de contact român la datele privind înmatricularea vehiculelor din sistemele de evidenţă aparţinând altor state membre sau statelor participante se aplică în situaţia încălcărilor săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant, dacă:
a)au fost constatate de către autorităţile române competente cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic sau prin intermediul mijloacelor tehnice de constatare folosite în condiţiile legii;
b)autorităţile române competente nu deţin datele persoanelor responsabile de încălcări şi efectuează investigaţii în vederea identificării acestora.
SECŢIUNEA 2: Puncte naţionale de contact şi autorităţile române competente
Art. 4
(1)Se desemnează DRPCIV ca punct naţional de contact pentru România, în scopul:
a)furnizării automate a datelor prevăzute la art. 3 alin. (2) către punctele naţionale de contact ale statelor membre şi ale statelor participante, în condiţiile prezentei legi;
b)asigurării accesului autorităţilor române competente pentru a efectua căutarea automatizată a datelor prevăzute la art. 3 alin. (2) în sistemele de evidenţă ale statelor membre sau ale statelor participante, în condiţiile prezentei legi.
(2)Căutarea automatizată prevăzută la alin. (1) lit. b) şi colectarea datelor privind înmatricularea vehiculelor de către autorităţile române competente se realizează prin intermediul DRPCIV, doar în vederea efectuării investigaţiilor privind încălcările săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant.
(3)Căutarea automatizată prevăzută la alin. (1) lit. b) se realizează în situaţia în care autorităţile române competente nu deţin datele persoanelor responsabile de încălcările săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant şi efectuează investigaţii în vederea identificării acestora.
(4)Căutarea automatizată prevăzută la alin. (1) lit. b) este condiţionată de utilizarea de către autorităţile române competente a unui număr de înmatriculare complet.
(5)Procedura de căutare şi de furnizare a datelor privind înmatricularea vehiculelor prevăzute la art. 3 alin. (2), precum şi elementele acestor date se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.*)
___
*) A se vedea Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 65/2014 pentru stabilirea Procedurii de căutare şi de furnizare a datelor privind înmatricularea vehiculelor, precum şi a elementelor acestor date, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 7 mai 2014, cu modificările ulterioare.
Art. 5
(1)Punctele naţionale de contact ale statelor membre, altele decât România, sunt autorizate:
a)să acceseze automatizat Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate, denumit în continuare RNEPCVI, constituit la nivelul DRPCIV potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările şi completările ulterioare; şi
b)să efectueze căutări automatizate privind datele prevăzute la art. 3 alin. (2) existente în RNEPCVI.
(2)Punctele naţionale de contact ale statelor participante sunt autorizate să realizeze activităţile prevăzute la alin. (1) doar în condiţiile acordului încheiat de statul terţ cu Uniunea Europeană în vederea participării la schimbul de date privind înmatricularea vehiculelor potrivit Directivei (UE) 2015/413 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2015.
(3)Autorizarea prevăzută la alin. (1) şi (2) constă în conferirea accesului automatizat la RNEPCVI în vederea efectuării, de către autorităţile competente din statul în care s-a săvârşit încălcarea cu un vehicul înmatriculat în România, a investigaţiilor referitoare la încălcări, astfel cum acestea sunt definite în legislaţia naţională a acestui stat.
(4)Obţinerea de către punctele naţionale de contact ale statelor în care s-a săvârşit încălcarea, altele decât România, a datelor prevăzute la art. 3 alin. (2), prin căutare automatizată, se realizează în mod gratuit şi este condiţionată de utilizarea unui număr de înmatriculare complet.
Art. 6
(1)Autorităţile române competente, în temeiul prezentei legi, sunt abilitate:
a)să participe la schimbul transfrontalier de informaţii referitoare la încălcări, prin utilizarea căutării automatizate a datelor prevăzute la art. 3 alin. (2) în sistemele de evidenţă aparţinând altor state membre sau statelor participante;
b)să efectueze investigaţii pentru identificarea conducătorului vehiculului cu care a fost săvârşită încălcarea pe teritoriul României;
c)să transmită scrisoarea de informare prevăzută la art. 13.
(2)Autorităţile române competente se desemnează prin hotărâre a Guvernului.
Art. 7
(1)În vederea efectuării investigaţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b) privind încălcări săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru sau într-un stat participant, autorităţile române competente accesează datele privind înmatricularea vehiculului prevăzute la art. 3 alin. (2) din sistemele de evidenţă ale statului de înmatriculare. Accesarea se realizează în termen de maximum 30 de zile de la data săvârşirii încălcării.
(2)După obţinerea datelor privind proprietarii sau deţinătorii vehiculelor cu care au fost săvârşite încălcările şi după încadrarea juridică a faptelor, autorităţile române competente declanşează procedurile necesare pentru informarea acestora cu privire la iniţierea demersurilor legale privind constatarea faptelor, în condiţiile legii.
(3)Procedurile prevăzute la alin. (2) presupun transmiterea, în condiţiile prezentei legi, a scrisorii de informare prevăzute la art. 13 către proprietarii sau deţinătorii vehiculelor cu care au fost săvârşite încălcările.
(4)Dispoziţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător în situaţia în care, prin răspunsul la scrisoarea de informare, proprietarii sau deţinătorii vehiculelor indică autorităţilor române competente o altă persoană care a săvârşit încălcarea.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), autorităţile române competente nu declanşează procedurile de informare prevăzute la alin. (3) atunci când încălcarea constituie contravenţie şi autoritatea se găseşte în una dintre următoarele situaţii:
a)în urma uneia sau mai multor informări anterioare adresate aceleiaşi persoane nu a fost primit răspuns;
b)datele furnizate de sistemul de evidenţă sunt incomplete şi nu au permis, la o solicitare anterioară, contactarea proprietarului/utilizatorului vehiculului.
(6)În cazul prevăzut la alin. (5), datele obţinute cu privire la proprietarii sau deţinătorii vehiculelor cu care au fost săvârşite încălcările se şterg de îndată ce s-a constatat îndeplinirea condiţiilor în cazul fiecăreia dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
(7)În cazul în care încălcarea de pe teritoriul României constituie infracţiune, sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură penală.
SECŢIUNEA 3: Protecţia datelor cu caracter personal
Art. 8
Prelucrările de date cu caracter personal efectuate în temeiul prezentei legi de către autorităţile române competente şi DRPCIV se realizează cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 9
În accepţiunea art. 3 lit. e) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, DRPCIV şi autorităţile române competente desemnate potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) sunt operatori de date cu caracter personal pentru prelucrările efectuate în temeiul prezentei legi, potrivit competenţelor proprii.
Art. 10
(1)Datele colectate potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2), obţinute în condiţiile prezentei legi, sunt prelucrate de către autorităţile române competente numai în scopul stabilirii persoanei responsabile de încălcările săvârşite pe teritoriul României.
(2)În vederea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, autorităţile române competente sunt abilitate să îşi creeze sisteme de evidenţă a datelor cu caracter personal proprii potrivit scopului prevăzut la alin. (1), pentru:
a)efectuarea investigaţiilor privind încălcările săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un stat membru, altul decât România, sau într-un stat participant;
b)facilitarea executării de către autorităţile române a sancţiunilor aplicate pentru încălcări săvârşite pe teritoriul României de către cetăţeni sau rezidenţi ai unui stat membru sau ai unui stat participant.
(3)Condiţiile privind organizarea şi funcţionarea sistemelor de evidenţă create potrivit dispoziţiilor alin. (2) şi măsurile pentru asigurarea securităţii datelor se stabilesc prin dispoziţie a conducătorului operatorului de date cu caracter personal.
(4)Datele cu caracter personal colectate şi stocate potrivit dispoziţiilor alin. (2) nu pot fi prelucrate în alt scop decât cel prevăzut de prezenta lege.
(5)Termenul de stocare pentru datele prelucrate potrivit dispoziţiilor prezentei legi este de 5 ani. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care datele au fost colectate.
(6)La împlinirea termenului de stocare prevăzut la alin. (5), datele cu caracter personal sunt şterse în mod automat, prin proceduri ireversibile.
Art. 11
(1)În situaţia existenţei unor prelucrări de date cu caracter personal efectuate în RNEPCVI, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2), persoana vizată poate obţine de la DRPCIV, pentru fiecare operaţiune de prelucrare, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, în condiţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele informaţii cu privire la datele accesate de punctele naţionale de contact ale statelor în care s-a săvârşit încălcarea, altele decât România:
a)categoriile de date cu caracter personal ce o privesc, stocate în RNEPCVI şi comunicate, în condiţiile prezentei legi, autorităţii competente din statul în care s-a săvârşit încălcarea, altul decât România;
b)data la care a fost efectuată căutarea automatizată cu privire la datele cu caracter personal ce o privesc;
c)denumirea autorităţii competente căreia i-au fost comunicate datele şi, dacă există, datele de identificare a acesteia.
(2)În situaţia cererilor formulate potrivit alin. (1), prin derogare de la prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, termenul pentru formularea unui răspuns este de 60 de zile de la data depunerii cererii. În acest termen, DRPCIV solicită informaţii punctului naţional de contact al statului care a accesat datele din RNEPCVI şi/sau autorităţii competente căreia i-au fost comunicate datele, după caz.
Art. 12
În cazul cererilor privind exercitarea drepturilor prevăzute la art. 13-15 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, adresate autorităţilor române competente şi care vizează prelucrările de date cu caracter personal efectuate în condiţiile prezentei legi cu privire la încălcări săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru sau într-un stat participant, termenul pentru transmiterea răspunsului către persoana vizată este de până la 60 de zile de la data primirii cererii.
CAPITOLUL III: Scrisoarea de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră
Art. 13
(1)Autorităţile române competente transmit scrisoarea de informare privind încălcările săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru următorilor destinatari:
a)proprietarului sau deţinătorului vehiculului ale cărui date au fost obţinute în condiţiile prezentei legi;
b)persoanei identificate în alt mod, suspectate că a săvârşit încălcarea.
(2)Scrisoarea de informare se transmite destinatarilor prevăzuţi la alin. (1) în termen de maximum 30 de zile de la data obţinerii datelor de identificare a acestora. Forma şi conţinutul scrisorii de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.*)
____
*) A se vedea Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 75/2016 pentru stabilirea formei şi conţinutului scrisorii de informare privind încălcarea normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 26 aprilie 2016.
(3)Scrisoarea de informare cuprinde cel puţin următoarele informaţii relevante:
a)încălcarea săvârşită, astfel cum aceasta este stabilită de legislaţia română, precum şi natura contravenţională sau penală a acesteia, după caz;
b)locul, data şi ora la care a fost săvârşită încălcarea şi descrierea detaliată a acesteia;
c)o menţiune expresă cu privire la actul normativ ce stabileşte şi sancţionează încălcarea, care să cuprindă categoria juridică, numărul, data publicării şi titlul acestuia, precum şi trimiteri la dispoziţiile legale care au fost încălcate şi sancţiunea aferentă;
d)o menţiune expresă cu privire la posibilitatea contestării, potrivit legii, a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, ce urmează a fi încheiat de agenţii constatatori din cadrul autorităţilor române competente, dacă fapta constituie contravenţie;
e)date privind dispozitivul utilizat pentru detectarea încălcării;
f)consecinţele juridice ale încălcării, conform legislaţiei române;
g)existenţa dreptului de acces la datele cu caracter personal, în condiţiile art. 12;
h)existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor cu caracter personal;
i)termenul de stocare a datelor, prevăzut la art. 10 alin. (5);
j)menţiunile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
k)posibilitatea de achitare a jumătate din minimul amenzii contravenţionale prevăzute de lege pentru încălcare, datele de identificare a contului în care urmează să fie virată contravaloarea acesteia, precum şi posibilitatea de informare a autorităţilor române prin transmiterea dovezii de plată;
l)o menţiune expresă cu privire la posibilitatea de comunicare ulterioară a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea acestuia şi confirmarea de primire, dacă destinatarul indică autorităţii române competente datele corespunzătoare în acest scop;
m)termenul de răspuns, către autoritatea română competentă, la scrisoarea de informare;
n)posibilitatea de a solicita autorităţilor române competente, o singură dată, informaţii suplimentare referitoare la încălcare, în termen de maximum 15 zile de la primirea scrisorii de informare, precum şi menţiunea că aceasta nu prelungeşte termenul de răspuns către autoritatea română competentă.
(4)Scrisoarea de informare se întocmeşte în limba statului membru utilizată în documentul de înmatriculare a vehiculului cu care s-a săvârşit încălcarea, dacă acest document este disponibil sau, după caz, în una dintre limbile oficiale ale statului membru în care este înmatriculat vehiculul respectiv.
(5)Comunicarea scrisorii de informare se face prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în plic închis, la adresa proprietarului, deţinătorului vehiculului sau a persoanei identificate în alt mod, suspectate că a săvârşit încălcarea, ale căror date au fost obţinute în condiţiile prezentei legi.
(6)În sensul prezentului capitol, prin persoană identificată în alt mod, suspectată că a săvârşit încălcarea, se înţelege, după caz:
a)persoana indicată că a condus vehiculul la momentul săvârşirii faptei pe teritoriul României, de către proprietarul sau deţinătorul vehiculului, prin răspunsul la scrisoarea de informare comunicat autorităţilor române competente;
b)persoana despre care autorităţile române competente deţin informaţii că a condus vehiculul la momentul săvârşirii faptei pe teritoriul României.
(7)Prevederile cuprinse în prezentul capitol se aplică, în condiţiile acordului prevăzut la art. 5 alin. (2), şi în cazul conducătorilor vehiculelor înmatriculate în statele participante.
(8)Termenul de răspuns la scrisoarea de informare nu poate fi stabilit de către autoritatea română competentă pentru o perioadă mai mică de 30 de zile.
Art. 14
Prin derogare de la dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de la dispoziţiile art. 109 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, destinatarul prevăzut la art. 13 alin. (1), căruia i s-a comunicat scrisoarea de informare, are posibilitatea:
a)de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege pentru încălcare, astfel cum aceasta este stabilită şi sancţionată de legislaţia română, până la termenul de răspuns către autoritatea română competentă; şi
b)de a informa, în consecinţă, autorităţile române competente, prin răspunsul la scrisoarea de informare.
Art. 15
(1)În situaţia în care destinatarul prevăzut la art. 13 alin. (1) căruia i s-a comunicat scrisoarea de informare solicită, în termenul prevăzut la art. 13 alin. (3) lit. n), informaţii suplimentare referitoare la încălcare autorităţilor române competente, acestea comunică elementele necesare în termen de maximum 15 zile de la primirea solicitării.
(2)În situaţia în care destinatarul prevăzut la art. 13 alin. (1) căruia i s-a comunicat scrisoarea de informare invocă, în răspuns, existenţa unei erori de identificare în privinţa sa referitor la încălcarea detectată, autorităţile române competente efectuează investigaţiile necesare şi comunică un răspuns în termen de maximum 10 zile de la primirea răspunsului.
(3)Răspunsul autorităţilor române competente la solicitările prevăzute la alin. (1) şi (2) se întocmeşte într-o limbă de circulaţie internaţională şi se comunică în condiţiile art. 13 alin. (5) sau ale art. 19 alin. (4), care se aplică în mod corespunzător.
Art. 16
După primirea din partea proprietarului, a deţinătorului vehiculului sau a persoanei identificate în alt mod, suspectate că a săvârşit încălcarea, a răspunsului la scrisoarea de informare din care rezultă identitatea persoanei care a condus vehiculul la momentul săvârşirii încălcării, precum şi faptul că aceasta recunoaşte că a condus vehiculul la momentul săvârşirii încălcării, agenţii constatatori din cadrul autorităţilor române competente iau, după caz, următoarele măsuri:
a)constată contravenţia şi aplică sancţiunea contravenţională legală, prin întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, în situaţia în care încălcarea constituie contravenţie;
b)întocmesc actele de constatare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, în situaţia în care încălcarea prevăzută la art. 3 alin. (1) constituie infracţiune.
CAPITOLUL IV: Regimul juridic al încălcării normelor de circulaţie pe drumurile publice care constituie contravenţii, săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un stat membru sau într-un stat participant
Art. 17
(1)Constatarea încălcării normelor de circulaţie pe drumurile publice săvârşite pe teritoriul României cu un vehicul înmatriculat într-un alt stat membru sau într-un stat participant, care, potrivit legii, constituie contravenţii, şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale se fac în condiţiile prevăzute de prezentul capitol, în situaţia în care vehiculul a fost condus de un cetăţean al unui stat membru, altul decât România, de un cetăţean al unui stat participant sau de un cetăţean român ori străin cu domiciliul ori, după caz, reşedinţa sau rezidenţa în aceste state.
(2)Amenzile aplicate cetăţenilor statelor membre, altele decât România, cetăţenilor unui stat participant sau cetăţenilor români ori străinilor cu domiciliul ori, după caz, reşedinţa sau rezidenţa în aceste state, pentru încălcări săvârşite în condiţiile prevăzute la alin. (1) care, potrivit legii, constituie contravenţii, se fac venit la bugetul de stat şi se achită în numerar la orice unitate a Trezoreriei Statului sau prin virament în contul corespunzător de venituri ale bugetului de stat deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti, codificat cu codul de identificare fiscală al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.
(3)La achitarea prin virament a amenzilor prevăzute la alin. (2) pot fi utilizate orice mijloace de plată, cum ar fi servicii poştale, instituţii financiar-bancare sau instrumente de plată electronică, precum şi Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar.
Art. 18
(1)Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii în cazul contravenţiei săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:
a)data şi locul unde este încheiat;
b)numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;
c)date referitoare la identitatea persoanei care a condus vehiculul la momentul săvârşirii încălcării, respectiv numele şi prenumele, data şi, după caz, locul naşterii acesteia, adresa de reşedinţă sau rezidenţă ori, după caz, numărul permisului de conducere, data şi locul eliberării acestuia ori un număr de identificare a persoanei, furnizat de aceasta ori obţinut de agentul constatator potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2);
d)descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei;
e)date privind dispozitivul utilizat pentru detectarea încălcării;
f)indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;
g)sancţiunea aplicată;
h)posibilitatea achitării, în termen de 48 de ore, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ;
i)obligaţia de informare în consecinţă a autorităţilor române cu privire la achitarea amenzii, prin transmiterea dovezii de plată;
j)o menţiune expresă cu privire la posibilitatea contestării, potrivit legii, a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, încheiat de agenţii constatatori din cadrul autorităţilor române competente, respectiv termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
(2)În situaţia în care, prin răspunsul la scrisoarea de informare, destinatarul prevăzut la art. 13 alin. (1) comunică autorităţii române competente şi dovada de plată a jumătate din minimul amenzii contravenţionale prevăzute de lege pentru încălcarea cu privire la care a fost informat, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, întocmit potrivit legii, agentul constatator face o menţiune corespunzătoare. În acest caz, dispoziţiile prevăzute la alin. (1) lit. h) şi i) nu se aplică.
Art. 19
(1)Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, întocmit potrivit legii, pentru contravenţiile săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1), precum şi înştiinţarea de plată se comunică contravenientului, în condiţiile prezentului capitol.
(2)Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, precum şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu confirmare de primire, în plic închis, la domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa din străinătate a contravenientului cetăţean al unui stat membru, altul decât România, cetăţean al statului participant, cetăţean român sau străin.
(3)Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, precum şi a înştiinţării de plată se face în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancţiunii. Prin data aplicării sancţiunii se înţelege data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prin care se aplică sancţiunea contravenţională.
(4)Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii poate fi comunicat contravenientului şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea acestuia şi confirmarea de primire, dacă destinatarul, prin răspunsul la scrisoarea de informare, indică autorităţii române competente datele corespunzătoare în acest scop.
(5)În situaţia prevăzută la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se consideră comunicat în termen de două luni de la data expediţiei, dacă nu este returnată corespondenţa sau nu este confirmată primirea acesteia într-un termen mai scurt, fără a mai fi necesară comunicarea prin afişare la domiciliul, reşedinţa sau rezidenţa din străinătate a contravenientului sau prin alte mijloace de publicitate.
(6)Procedura de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, precum şi a înştiinţării de plată se socoteşte îndeplinită:
a)la data înscrisă pe confirmarea de primire sau dovada ce atestă primirea acestora de către contravenient sau altă persoană;
b)la data consemnării de către personalul furnizorului de servicii poştale, după caz, a refuzului de semnare a confirmării de primire, a refuzului de primire a corespondenţei ori a imposibilităţii de a semna, din motive întemeiate, confirmarea de primire, indiferent dacă destinatarul a primit sau nu corespondenţa personal.
(7)În cazul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, precum şi a înştiinţării de plată potrivit dispoziţiilor alin. (4), procedura se socoteşte îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a confirmării expedierii, certificată de personalul autorităţii sau instituţiei care a făcut transmisiunea.
Art. 20
Executarea sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru contravenţiile săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu a fost comunicat contravenientului în termen de două luni de la data aplicării sancţiunii.
Art. 21
(1)Executarea sancţiunilor de natură financiară aplicate cetăţenilor români sau persoanelor cu domiciliul, reşedinţa sau, după caz, rezidenţa normală pe teritoriul României, care au bunuri ori o sursă de venit în acest stat, de către autorităţile competente din alte state membre, ca urmare a săvârşirii, pe teritoriile acestora, a încălcărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) cu vehicule înmatriculate în România, se face de autorităţile judiciare române de executare, în condiţiile dispoziţiilor prevăzute în titlul VII cap. II secţiunea a 4-a din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În situaţia aplicării de către autorităţile române a unor sancţiuni de natură financiară ca urmare a unor încălcări săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate în alte state membre, care, potrivit legii, constituie infracţiuni, solicitarea executării acestora se realizează în condiţiile dispoziţiilor prevăzute în titlul VII cap. II secţiunea a 4-a din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22
Dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 6 alin. (2), art. 9, art. 391, precum şi cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL V: Dispoziţii finale
Art. 23
(1)În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, România, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, transmite Comisiei Europene următoarele informaţii:
a)dispoziţiile prezentei legi şi ale ordinelor ministrului afacerilor interne prevăzute la art. 4 alin. (5) şi la art. 13 alin. (2);
b)normele legale privind circulaţia pe drumurile publice referitoare la domeniul reglementat de prezenta lege, altele decât cele prevăzute la lit. a), aplicabile pe teritoriul României;
c)alte date necesare şi utile Comisiei Europene pentru elaborarea sintezei cu privire la normele în vigoare în statele membre referitoare la domeniul reglementat de Directiva (UE) 2015/413 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2015, prevăzută la art. 8 alin. (1) din directivă.
(2)Informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt furnizate de DRPCIV şi autorităţile române competente.
(3)Autorităţile române competente desfăşoară activităţi de furnizare a informaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) participanţilor la trafic, astfel cum aceştia sunt definiţi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)În scopul realizării activităţilor prevăzute la alin. (3), autorităţile române competente colaborează cu persoane juridice, organizaţii, organisme responsabile de siguranţa rutieră, organizaţii neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul siguranţei rutiere şi cluburile automobilistice interesate şi cooperează cu alte instituţii şi autorităţi ale administraţiei publice de la nivel central şi local, în condiţiile legii.
Art. 24
(1)În vederea urmăririi şi controlului aplicării prevederilor cuprinse în prezenta lege, Ministerul Afacerilor Interne întocmeşte un raport complet, precum şi rapoarte periodice.
(2)Rapoartele prevăzute la alin. (1) conţin următoarele date:
a)numărul de cereri de căutare automatizată efectuate de autorităţile române competente în sistemele de evidenţă ale statelor de înmatriculare, în condiţiile prezentei legi, în urma încălcărilor săvârşite pe teritoriul României cu vehicule înmatriculate într-un alt stat membru sau într-un stat participant;
b)natura contravenţională sau penală, după caz, a încălcărilor pentru care au fost depuse cereri de căutare automatizată de către autorităţile române competente, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 3 alin. (1) şi stabilite de legislaţia naţională;
c)numărul cererilor de căutare automatizată depuse de către autorităţile române competente care au fost respinse de către autorităţile competente din statele membre sau din statele participante;
d)o descriere a situaţiei de la nivel naţional în legătură cu măsurile ulterioare luate de către autorităţile române competente cu privire la încălcări, pe baza proporţiei încălcărilor care au făcut obiectul unor scrisori de informare.
(3)Rapoartele prevăzute la alin. (1) se întocmesc de către Ministerul Afacerilor Interne, pe baza informaţiilor colectate şi furnizate de către:
a)DRPCIV şi autorităţile române competente;
b)Ministerul Justiţiei, în cazul încălcărilor care, potrivit legii, constituie infracţiuni.
(4)România, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, transmite Comisiei Europene raportul complet, până la data de 6 mai 2016, iar ulterior, rapoarte periodice, la fiecare 2 ani.
(5)Rapoartele prevăzute la alin. (1) nu vor conţine date cu caracter personal sau informaţii clasificate.
(6)Rapoartele prevăzute la alin. (1) se întocmesc de către Ministerul Afacerilor Interne, astfel încât să fie respectat calendarul prevăzut la alin. (4).
*
Prezenta lege transpune în legislaţia naţională prevederile art. 1-3, art. 4 alin. (1) teza întâi, alin. (2), alin. (3) teza întâi şi a treia, alin. (4) şi (5) şi art. 5-8 din Directiva (UE) 2015/413 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2015 de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 68 din 13 martie 2015.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. III din Legea nr. 55/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 5/2014 şi care se aplică în continuare, ca dispoziţii proprii ale actului modificator:
"- Art. III
În termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, România, prin intermediul Ministerului Afacerilor Interne, transmite Comisiei Europene informaţii actualizate prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege."
-****-
____
*)Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 55/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informat» referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 14 aprilie 2016, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 5/2014 privind unele măsuri pentru facilitarea schimbului transfrontalier de informaţii referitoare la încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră şi pentru facilitarea executării sancţiunilor aplicate acestor încălcări a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2014.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 439 din data de 13 iunie 2016