LEGE nr. 124 din 29 mai 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I
Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92 din 29 decembrie 2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 30 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:
1.La articolul I punctul 3, articolul 12 şi alineatul (4) al articolului 13 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 12
Reclama şi publicitatea pentru jocurile de noroc autorizate pe teritoriul naţional se vor face cu respectarea principiilor prevăzute la art. 10 alin. (3). Se vor posta la loc vizibil pe materialele de promovare seria şi numărul licenţei de organizare deţinute de organizatorul de jocuri de noroc. În înţelesul prezentului articol, nu sunt considerate acţiuni în scop de reclamă, publicitate sau cu caracter promoţional acţiunile desfăşurate de organizatori în mod direct în locaţiile şi pe paginile de internet proprii. Publicitatea prin transmiterea de mesaje electronice nesolicitate care conţin informaţii cu privire la un joc de noroc pentru un număr nelimitat de persoane este interzisă.
.....................................................................
(4) Echipamentul de comunicare pentru organizarea de jocuri de noroc la distanţă se referă la sisteme şi reţele informatice, altele decât cele ale furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, astfel cum aceştia sunt definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, care includ serverul organizatorului jocului de noroc şi toate componentele acestuia, sistemele de operare legate de acestea, serverul în oglindă, serverul de siguranţă şi software-ul jocului."
2.La articolul I punctul 4, alineatul (3) al articolului 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Organizarea de către operatorii economici de acţiuni de promovare a bunurilor şi serviciilor comercializate, dacă denumirea acţiunii de promovare induce clienţilor ideea participării la un joc de noroc sau dacă modalitatea efectivă de desfăşurare a acesteia contravine prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, este interzisă. În situaţia în care acţiunea promoţională a unui operator economic implică utilizarea unor denumiri, mijloace sau modalităţi de atribuire a premiilor specifice jocurilor de noroc, se instituie obligativitatea obţinerii avizului O.N.J.N."
3.La articolul I punctul 5, alineatele (1) şi (5) ale articolului 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 5
(1) Prin mijloc de joc se înţelege orice ansamblu de elemente, inclusiv sistemul informatic compus din software, hardware şi mijloacele de comunicaţii, care serveşte sau permite organizarea, desfăşurarea ori participarea la jocuri de noroc, dacă generează independent elementele aleatorii care stau la baza jocurilor de noroc sau dacă destinaţia sa este stabilită de producător. Mijloacele de joc pot fi: de bază şi auxiliare.
.....................................................................
(5) Sunt permise ca instrumente de plată care concură la exploatarea jocurilor de noroc, definite la art. 10 alin. (1), instrumentele de plată utilizate în sistemul financiar-bancar, mijloacele băneşti, inclusiv cardurile bancare, cu condiţia ca toate mijloacele de plată utilizate şi mijloacele băneşti, inclusiv cardurile bancare, utilizate de persoanele fizice majore participanţi la jocul de noroc să conţină informaţii despre persoana fizică ce a operat cu instrumentul de plată. Pentru jocurile de noroc la distanţă sau on-line definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-m), mijloacele de plată utilizate şi mijloacele băneşti, inclusiv cardurile, trebuie să fie operate prin intermediul unui procesator de plăţi licenţiat de O.N.J.N. Organizatorul de jocuri de noroc la distanţă licenţiat în România va depozita fondurile jucătorilor doar în conturi bancare deschise la bănci de pe teritoriul naţional român."
4.La articolul I punctul 6, alineatul (10) al articolului 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(10) În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, locaţiile specializate în care se poate desfăşura activitatea de jocuri de noroc sunt: sălile dedicate de slot-machine, agenţiile de pariuri şi agenţiile loto, cluburile de poker, sălile de bingo şi cazinourile. Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru locaţiile specializate vor fi reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Jocurile de noroc tradiţionale pot fi exploatate doar în locaţiile specializate, cu excepţia aparatelor electronice atribuitoare de câştiguri cu risc limitat, prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (ii) din prezenta ordonanţă de urgenţă."
5.La articolul I punctul 8, după alineatul (2) al articolului 7 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Accesul minorilor în locaţiile specializate pentru desfăşurarea jocurilor de noroc, precum şi participarea acestora la orice tip de joc de noroc sunt interzise."
6.La articolul I punctul 11, literele e), h) şi p) ale alineatului (1) al articolului 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"e) jocurile tip slot-machine: - jocuri tradiţionale - de trei tipuri, respectiv:
(i)slot-machine dacă evenimentele sunt organizate în prezenţa fizică a participanţilor prin intermediul maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor specifice, care vor fi operate în locaţii specializate în care se poate desfăşura activitatea de jocuri de noroc, iar câştigul este nelimitat şi depinde de hazard;
(ii)aparatele electronice atribuitoare de câştiguri cu risc limitat, dacă evenimentele sunt organizate în prezenţa fizică a participanţilor prin intermediul maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor specifice, care nu vor fi operate în locaţiile specializate în care se poate desfăşura activitatea de jocuri de noroc, iar câştigul este limitat şi depinde de hazard; şi
(iii)jocurile de videoloterie, care se desfăşoară în prezenţa fizică a jucătorilor, în care mijlocul de joc trebuie conectat la un server central, pe care rulează programul de joc şi care validează câştigul şi fără de care jocul nu se poate desfăşura. Sunt jocuri de tip loto prin care se obţin aleatoriu câştiguri, rezultatul participării la joc fiind relevat jucătorului prin intermediul terminalului de videoloterie, dexteritatea sau abilitatea jucătorului neavând nicio influenţă/relevanţă în obţinerea câştigului;
.....................................................................
h) jocurile loto - la distanţă - organizate şi transmise prin intermediul oricărui sistem de comunicaţii, respectiv: internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă şi orice alte sisteme de transmisie, care constau în extrageri de numere, de litere, bilete sau simboluri, indiferent de procedurile şi caracteristicile mijloacelor utilizate pentru efectuarea extragerilor, care pot fi: urne, roţi, cupe şi alte asemenea mijloace;
.....................................................................
p) jocurile de noroc temporare:
(i)reprezentând jocurile de noroc prevăzute la lit. c), lit. e) pct. (i) şi lit. f) care sunt desfăşurate în staţiunile turistice sau pe nave de agrement, pentru care un organizator de jocuri de noroc a obţinut licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare pentru o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire de încă maximum 3 luni. Activitatea se va desfăşura numai pe o perioadă limitată în timp bine definită şi în spaţii de exploatare situate doar în staţiunile turistice, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, cu completările ulterioare, cu respectarea condiţiilor de licenţiere şi autorizare prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
(ii)«Festivalul de poker» - joc tradiţional - este eveniment temporar, de practicare a jocului de poker în sistem turneu, care se desfăşoară exclusiv între participanţi în săli ori spaţii din cadrul unor unităţi de cazare sau în alte locaţii, cu respectarea regulamentului aprobat de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N."
7.La articolul I punctul 11, la articolul 10 alineatul (3), după punctul (v) se introduce un nou punct, punctul (vi), cu următorul cuprins:
"(vi)dezvoltarea şi implementarea unui program de protecţie a jucătorilor împotriva dependenţei de jocuri de noroc."
8.La articolul I punctul 12, alineatele (4), (5) şi (7) ale articolului 10 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(4) Pentru respectarea principiilor menţionate la alin. (3) va fi înfiinţată o fundaţie de interes public, din care vor face parte, la cerere, membrii Consiliului Consultativ de pe lângă O.N.J.N., al cărei obiectiv principal va fi respectarea măsurilor privind jocurile de noroc responsabile social, adoptate de Comitetul European pentru Standardizare. De asemenea, va fi înfiinţat un «fond» la dispoziţia O.N.J.N., denumit în continuare Fondul de prevenire a dependenţei de jocuri de noroc, la care vor fi obligaţi să contribuie toţi organizatorii de jocuri de noroc licenţiaţi, cu următoarele contribuţii anuale:
(i)organizatorii de jocuri de noroc la distanţă licenţiaţi din clasa I - 5.000 euro anual;
(ii)persoanele juridice implicate direct în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă licenţiate din clasa II - 1.000 euro anual;
(iii)jocurile la distanţă monopol de stat clasa III - 5.000 euro anual;
(iv)organizatorii de jocuri de noroc tradiţionale licenţiaţi - 1.000 euro anual.
(5) Sumele colectate de Fondul de prevenire a dependenţei de jocuri de noroc, prevăzut la alin. (4), vor fi alocate pentru activităţile şi programele de protecţie a tinerilor şi a jucătorilor împotriva jocurilor de noroc, prevenirea şi tratamentul dependenţei de jocuri de noroc, realizarea promovării şi publicităţii responsabile, soluţionarea promptă şi eficientă a litigiilor dintre un organizator de joc şi un jucător, sub condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilită prin ordin al preşedintelui O.N.J.N. Activităţile şi programele de protecţie a jucătorilor care vor fi finanţate din Fondul de prevenire a dependenţei de jocuri de noroc vor putea li derulate de fundaţia de interes public, prevăzută la alin. (4), în colaborare cu Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog sau alte O.N.G.-uri, conform prevederilor ordinului preşedintelui O.N.J.N.
.....................................................................
(7) Furnizorii de orice tip de servicii în domeniul jocurilor de noroc, precum şi procesatorii de plăţi sunt obligaţi să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice - furnizorii de servicii internet, de servicii de telefonie fixă sau mobilă, furnizorii de servicii radio sau TV şi de servicii prin cablu -, astfel cum sunt definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să respecte deciziile Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. referitoare la restricţionarea accesului către site-urile de jocuri de noroc neautorizate în România, precum şi cele referitoare la reclama şi publicitatea acelor jocuri de noroc organizate de către un operator de jocuri de noroc nelicenţiat în România."
9.La articolul I, după punctul 12 se introduce un nou punct, punctul 121, cu următorul cuprins:
"121. La articolul 10, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
«(8) Procedura de administrare a Fondului de prevenire a dependenţei de jocuri de noroc va fi stabilită prin ordin al preşedintelui O.N.J.N.»."
10.La articolul I punctul 13, alineatul (2) al articolului 11 se abrogă.
11.La articolul I punctul 14, alineatul (1) al articolului 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 12
(1) Licenţa de organizare a jocurilor de noroc se acordă operatorului economic care îndeplineşte condiţiile pentru organizarea activităţilor ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă şi este valabilă 10 ani de la data acordării, excepţie făcând jocurile de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. p) pct. (i), unde valabilitatea este de 3 luni pentru jocurile de noroc temporare, cu condiţia plăţii taxei de autorizare conform prevederilor art. 14."
12.La articolul I punctul 15, alineatul (3) al articolului 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, taxa de acces prevăzută la alin. (4), precum şi celelalte taxe prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă constituie venit la bugetul de stat. Un procent de 7% din taxele percepute pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi a autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi din taxa de acces prevăzută la alin. (4) se alocă anual prin legea bugetului de stat, astfel: 1% la Ministerul Culturii pentru Fondul cinematografic şi pentru Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, 2% la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, 2% la Ministerul Tineretului şi Sportului şi 2% la Ministerul Sănătăţii pentru suplimentarea sumelor privind Programul de reabilitare a spitalelor. Sumele se virează lunar din buget la nivelul încasărilor."
13.La articolul I, după punctul 15 se introduce un nou punct, punctul 151, cu următorul cuprins:
"151. La articolul 14, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«Art. 14
(1) Nivelul taxelor pentru eliberarea licenţelor de organizare a jocurilor de noroc, a autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc şi al taxei de acces prevăzute la art. 13 alin. (4), precum şi nivelul minim al capitalului social subscris şi vărsat de operatorii economici organizatori de jocuri de noroc sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă şi pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului.»"
14.La articolul I punctul 16, la articolul 14 alineatul (2) litera b), litera C a punctului (v) se abrogă.
15.La articolul I punctul 18, alineatul (1) al articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 15
(1) Pentru obţinerea licenţei de organizare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
A. Pentru jocurile de noroc tradiţionale, trebuie ca:
a) operatorii economici să facă dovada:
(i)existenţei ca obiect principal de activitate «organizarea de jocuri de noroc»;
(ii)existenţei avizului organelor de poliţie acordat reprezentanţilor legali, precum şi asociaţilor/acţionarilor persoanei juridice;
(iii)constituirii capitalului social subscris şi vărsat şi a garanţiilor în cuantumul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă;
b) reprezentanţii legali ai persoanei juridice să depună o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că:
(i)operatorul economic nu a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea;
(ii)nu se află într-o stare de incompatibilitate, conform legii;
(iii)identitatea beneficiarilor reali, astfel cum sunt definiţi în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi faptul că aceştia nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea pentru o infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă sau pentru o altă infracţiune săvârşită cu intenţie pentru care a fost aplicată o pedeapsă de minimum 2 ani cu închisoarea şi nu se află într-o stare de incompatibilitate, astfel cum sunt reglementate de lege;
(iv)împotriva persoanei juridice sau a reprezentanţilor acesteia nu au fost luate măsuri administrative - de tipul anulare, revocare sau suspendare a licenţei ori a autorizaţiei - în domeniul jocurilor de noroc sau nu se află în procedura de aplicare a unor măsuri administrative, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru o perioadă de un an înainte de data depunerii cererii de licenţă;
(v)în ultimii 3 ani nu au fost acţionari şi/sau administratori la societăţi care au declarat faliment;
c) reprezentanţii legali ai persoanei juridice să depună certificatele de cazier judiciar sau alte acte emise de autorităţile competente pe a căror rază de competenţă se află ultimul domiciliu/sediu social cunoscut, din care să rezulte că împotriva oricăruia dintre reprezentanţii legali ai persoanei juridice nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare pentru care nu a intervenit reabilitarea, în România sau într-un stat străin, pentru o infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă sau pentru o altă infracţiune săvârşită cu intenţie pentru care a fost aplicată o pedeapsă de minimum 2 ani cu închisoarea;
d) operatorul economic a depus cerere pentru obţinerea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc din categoria celor reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă şi în condiţiile impuse de aceasta.
B. Pentru jocurile de noroc la distanţă trebuie ca operatorii economici să facă dovada îndeplinirii cumulativ:
(i)a condiţiilor prevăzute la lit. A;
(ii)că deţin un cont bancar pentru depozitarea fondurilor jucătorilor deschis la o bancă din România;
(iii)că sistemul informatic central al organizatorului are un sistem de înregistrare şi de identificare a participanţilor la joc, precum şi un sistem pentru păstrarea şi transmiterea în timp real către un server în oglindă şi un server de siguranţă, aflate pe teritoriul României şi puse gratuit la dispoziţia O.N.J.N., a sesiunilor de jocuri de noroc simultane, a fiecărei taxe de participare plasate de fiecare jucător, precum şi câştigul plătit fiecărui jucător. Sistemul informatic central trebuie să asigure în mod obligatoriu înregistrarea automată, în timp real, a fiecărei tranzacţii în serverul de siguranţă şi să transmită rapoarte centralizatoare periodic, în serverul în oglindă, aflate la dispoziţia O.N.J.N., în conformitate cu procedura reglementată prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
(iv)că software-ul utilizat pentru desfăşurarea jocurilor de noroc la distanţă, precum şi orice nouă versiune de software utilizată pentru desfăşurarea jocurilor de noroc la distanţă au fost aprobate în prealabil de către O.N.J.N., pe baza testelor efectuate de către un laborator licenţiat;
(v)existenţei unui «reprezentant autorizat» al societăţii, în cazul în care aceasta este înregistrată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, reprezentant care trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României şi puteri reprezentative într-o măsură în care el este împuternicit pentru încheierea contractelor în numele persoanei străine şi pentru reprezentare în faţa autorităţilor de stat şi a instanţelor din România. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească reprezentantul autorizat vor fi reglementate în normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
(vi)că serverul de joc şi serverul de siguranţă asigură stocarea tuturor datelor în ceea ce priveşte oferirea de servicii de jocuri de noroc la distanţă, inclusiv înregistrarea şi identificarea de jucători, mizele plasate şi câştigurile plătite. Stocarea de informaţii trebuie să se realizeze pe echipamentul de stocare a datelor, respectiv serverul de siguranţă, situat pe teritoriul României, în conformitate cu procedura stabilită prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Datele vor fi stocate în modul în care acestea au fost create, pentru un termen de 5 ani de la expirarea termenului de prescripţie, pentru rambursarea datoriilor publice legate de aceste date;
(vii)că echipamentul pentru comunicaţii, altul decât cel al furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, astfel cum sunt ei definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să efectueze atât localizarea geografică a adresei IP, cât şi identificarea datei, orei şi duratei sesiunii de joc a jucătorului care s-a înregistrat el însuşi ca participant într-un joc pe site-ul organizatorului. Datele vor fi stocate pentru o perioadă minimă de 5 ani de la data colectării şi prelucrării lor;
(viii)că echipamentele de comunicaţii şi punctul central unde va fi amplasat sistemul informatic central al organizatorului sunt pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene ori pe teritoriul unui alt stat membru al Acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană;
(ix)dacă sistemul informatic central se află pe teritoriul României, operatorul va permite O.N.J.N, accesul direct la acesta prin intermediul serverului în oglindă, fără a mai fi nevoie de un server de siguranţă."
16.La articolul I punctul 20, litera c) a alineatului (4) al articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"c) au operat jocuri de noroc la distanţă, astfel cum sunt prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), în România şi nu au declarat şi nu au plătit sumele datorate conform prezentei ordonanţe de urgenţă. Site-urile de jocuri de noroc ale operatorilor care exploatează jocurile de noroc la distanţă prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h)-n), care nu au achitat taxele de licenţă şi de autorizare, precum şi alte sume datorate vor fi introduse pe o «listă neagră» a site-urilor de jocuri de noroc neautorizate în România până la clarificarea situaţiei şi vor fi scoase din «lista neagră» doar prin decizia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. Condiţiile de introducere şi de scoatere a site-urilor de jocuri de noroc în/din «lista neagră» vor fi reglementate prin ordin al preşedintelui O.N.J.N."
17.La articolul I punctul 21, la articolul 15 alineatul (6) partea introductivă şi punctul (i) ale literei a) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de acelaşi operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiaşi locaţii sau în locaţii diferite. Dacă numărul autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă, licenţa de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile. Numărul de slot-machine, pentru fiecare locaţie, este de:
(i)sala de jocuri - minimum 20 slot-machine pentru municipiul Bucureşti sau minimum 12 slot-machine în alte locaţii decât municipiul Bucureşti. În spaţiile în care se desfăşoară acest gen de activitate ca activitate principală se pot desfăşura doar activităţi economice de tip bar, restaurant şi inclusiv cele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Pentru această categorie se va acorda autorizaţie clasa A, conform pct. 1 subpct. II din anexă;"
18.La articolul I punctul 24, alineatul (1) al articolului 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 16
(1) Operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi exploatează, pe bază de autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, jocuri tip slot-machine, astfel cum sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi (iii), pot organiza sisteme de tip «jack-pot» prin interconectarea jocurilor tip slot-machine dintr-o locaţie, dacă se utilizează sisteme de joc de tip «mistery», sau a aparatelor de acelaşi tip, dacă se utilizează sisteme de joc de tip «progresiv». Organizatorii sistemelor de tip «jack-pot», pentru fiecare sistem, vor notifica acest fapt O.N.J.N. anterior începerii exploatării activităţii, parametrii de definire a algoritmului aleatoriu de acordare a premiilor, precum şi valoarea maximă a premiilor ce poate fi atinsă, seriile jocurilor tip slot-machine interconectate în sistem şi locaţia/locaţiile în care sunt exploatate acestea. Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligaţi să informeze O.N.J.N. cu privire la mutarea mijloacelor de joc pentru care deţin autorizaţie de exploatare anterior realizării operaţiunii."
19.La articolul I, după punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 241, cu următorul cuprins:
"241. La articolul 16, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(4) Operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc şi exploatează, pe bază de autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor pot organiza turnee de poker în baza unui regulament aprobat de Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. şi cu condiţia notificării O.N.J.N., cu cel puţin 30 de zile înainte, cu privire la locaţia în care urmează să se desfăşoare turneul, perioada de desfăşurare, taxa de participare şi intervalul orar de desfăşurare.»"
20.La articolul I punctul 27, alineatul (10) al articolului 17 se abrogă.
21.La articolul I punctul 27, alineatul (11) al articolului 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(11) Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. instituie o «listă neagră» a site-urilor de jocuri de noroc neautorizate în România. «Lista neagră» care conţine site-urile de jocuri care desfăşoară ori au desfăşurat activităţi de jocuri de noroc neautorizate va fi iniţiată la propunerea direcţiilor de specialitate din cadrul O.N.J.N., iar aprobarea pentru introducerea şi eliminarea din «lista neagră» se va face cu respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, ale normelor de aplicare a acesteia şi ale ordinului preşedintelui O.N.J.N.; O.N.J.N. va publica pe site-ul propriu «lista neagră»."
22.La articolul I punctul 29, alineatele (1), (4) şi (5) ale articolului 19 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 19
(1) Controlul tehnic al tuturor maşinilor, instalaţiilor, dispozitivelor, meselor de jocuri de noroc şi al altor mijloace de joc - pentru jocurile tradiţionale - se exercită de către Biroul Român de Metrologie Legală sau de către organisme de evaluare a conformităţii, denumite în continuare firme specializate în domeniu, licenţiate de O.N.J.N.
.....................................................................
(4) Condiţiile minime tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală şi de organismele de evaluare a conformităţii se stabilesc prin ordin al preşedintelui O.N.J.N.
(5) În normele tehnice de verificare utilizate de Biroul Român de Metrologie Legală şi de organismele de evaluare a conformităţii se cuprinde şi verificarea drepturilor de utilizare asupra programelor informatice utilizate, cu evidenţierea distinctă a verificării efectuate şi a rezultatelor acesteia în documentele eliberate de Biroul Român de Metrologie Legală sau de organismele de evaluare a conformităţii."
23.La articolul I punctul 29, alineatul (8) al articolului 19 se abrogă.
24.La articolul I punctul 30, alineatul (1) al articolului 191 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 191
(1) Monitorizarea, supravegherea şi verificarea tehnică operativă pentru jocurile de noroc prevăzute la art. 10 alin. (1) se realizează de către direcţiile de specialitate din cadrul O.N.J.N."
25.La articolul I punctul 31, alineatele (1), (3) şi (6) ale articolului 20 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"Art. 20
(1) Operatorii economici care desfăşoară activităţi de: producţie, distribuţie, reparaţii şi întreţinere pentru mijloacele de joc, import, export, achiziţie intracomunitară, livrare intracomunitară sau alte activităţi cu mijloace de joc, în scopul comercializării sau utilizării, sub orice formă, pe teritoriul României, sunt obligaţi să obţină licenţă de la Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. De asemenea, au obligaţia ca în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării operaţiunilor de producţie, import, export, achiziţie sau livrare intracomunitară în documentele contabile sau a operaţiunilor de comercializare ori utilizare sub orice formă pe teritoriul României, conform prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să declare aceste mijloace de joc O.N.J.N., conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Sunt exceptaţi de la obligaţia de a deţine licenţă clasa a 2-a organizatorii de jocuri de noroc care desfăşoară activităţile prevăzute în prezentul alineat în scopul exploatării activităţii pentru care deţin licenţă.
.....................................................................
(3) Se interzic producerea, importul, distribuirea, deţinerea, instalarea de mijloace de joc pe teritoriul României, în scopul organizării de jocuri de noroc, astfel cum acestea sunt definite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, fără licenţă şi fără notificarea O.N.J.N. Scopul organizării jocurilor de noroc se prezumă dacă mijlocul de joc este identificat la sediul social, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici, precum şi în orice spaţiu public în care se află mijloace de joc, indiferent de proprietarul acestora.
.....................................................................
(6) Operatorii economici care desfăşoară activităţi conexe în domeniul jocurilor de noroc la distanţă în România, alţii decât furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, astfel cum sunt ei definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: operatorii care oferă management şi facilităţi de găzduire pe platforma lor de jocuri, producătorii şi distribuitorii de software specializat jocurilor de noroc, procesatorii de plăţi, afiliaţii, certificatori şi auditori, sunt obligaţi să obţină licenţă de la Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. pentru desfăşurarea acestui gen de activităţi, conform prevederilor normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă."
26.La articolul I punctul 33, alineatul (6) al articolului 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(6) Partenerii, acţionarii semnificativi, membrii echipei manageriale şi ai corpului de control al organizatorului licenţiat de jocuri de noroc, proprietarul sau chiriaşul unui local în care se desfăşoară jocuri de noroc, angajaţii operatorului de jocuri de noroc nu pot participa la jocul de noroc organizat de persoana juridică cu care se află în relaţie de interdependenţă. Personalul O.N.J.N. nu poate participa la jocuri de noroc operate în România de persoane juridice private."
27.La articolul I, după punctul 40 se introduce un nou punct, punctul 401, cu următorul cuprins:
"401. La articolul 261, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:
«(3) Nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.
(4) Nerespectarea prevederilor art. 21 alin. (6) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei.»"
28.La articolul I, după punctul 42 se introduce un nou punct, punctul 421, cu următorul cuprins:
"421. La articolul 29 alineatul (8), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
«j) 33.000 euro pentru locaţia din Bucureşti a unui club de poker, 23.000 euro pentru locaţia din ţară a unui club de poker, dar nu mai mult de 55.000 euro la nivelul unui singur organizator.»"
29.La articolul I, punctele 43-48 se abrogă.
30.La articolul I, după punctul 48 se introduce un nou punct, punctul 49, cu următorul cuprins:
"49. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă."
31.La articolul III punctul 1, alineatul (2) al articolului 75 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Veniturile din jocuri de noroc cuprind toate sumele încasate, bunurile şi serviciile primite, ca urmare a participării la jocuri de noroc, indiferent de denumirea venitului sau de forma în care se acordă, inclusiv cele de tip jack-pot, definite conform normelor metodologice."
32.La articolul III punctul 3, alineatele (2) şi (4) ale articolului 77 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) Veniturile din jocuri de noroc se impun prin reţinere la sursă. Impozitul datorat se determină la fiecare plată, prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc:

Tranşe de venit brut

- lei -

Impozit

- lei -

până la 66.750, inclusiv

1%

peste 66.750-445.000, inclusiv

667,5 + 16% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei

peste 445.000

61.187,5 + 25% pentru ceea ce depăşeşte suma de 445.000 lei

.....................................................................
(4) Nu sunt impozabile următoarele venituri obţinute în bani şi/sau în natură:
a) premii sub valoarea sumei neimpozabile stabilite în sumă de 600 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare premiu;
b) veniturile obţinute ca urmare a participării la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machines şi lozuri, sub valoarea sumei neimpozabile de 66.750 lei, inclusiv, realizate de contribuabil pentru fiecare venit brut primit.
Verificarea încadrării în plafonul neimpozabil se efectuează la fiecare plată, indiferent de tipul de joc din care a fost obţinut venitul respectiv.
În cazul în care venitul brut primit la fiecare plată depăşeşte plafonul neimpozabil de 66.750 lei, inclusiv, impozitarea se efectuează distinct faţă de veniturile obţinute din participarea la alte tipuri de jocuri de noroc."
33.La articolul III, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 31, cu următorul cuprins:
"31. La articolul 77, alineatul (3) se modifică fi va avea următorul cuprins:
«(3) Obligaţia calculării, reţinerii şi plăţii impozitului revine organizatorilor/plătitorilor de venituri.»"
34.La articolul III punctul 4, alineatele (7)-(9) ale articolului 77 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru veniturile realizate de către persoanele fizice ca urmare a participării la jocuri de noroc la distanţă şi festivaluri de poker, impozitul anual datorat se determină de către organul fiscal competent.
(8) Contribuabilii care obţin venituri din jocurile de noroc prevăzute la alin. (7) au obligaţia de a depune declaraţia privind venitul realizat, potrivit prevederilor art. 83 alin. (12). Organul fiscal competent stabileşte impozitul anual datorat pentru veniturile din jocurile de noroc prevăzute la alin. (7), pe baza declaraţiei privind venitul realizat, şi emite decizia de impunere, la termenul şi în forma stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Impozitul de achitat pentru veniturile din jocurile de noroc prevăzute la alin. (7), conform deciziei de impunere anuale, se plăteşte în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează şi nu se datorează sumele stabilite potrivit reglementărilor în materie privind colectarea creanţelor bugetare.
(9) Impozitul anual datorat pentru veniturile din jocuri de noroc prevăzute la alin. (7) se determină prin aplicarea următorului barem de impunere asupra fiecărui venit brut primit de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc:

Tranşe de venit brut

- lei -

Impozit

- lei -

până la 66.750, inclusiv

1%

peste 66.750-445.000, inclusiv

667,5 + 16% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei

peste 445.000

61.187,5 + 25% pentru ceea ce depăşeşte suma de 445,000 lei

"
35.La articolul III, după punctul 4 se introduc două noi puncte, punctele 41 şi 42, cu următorul cuprins:
"41. La articolul 77, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (10) şi (11), cu următorul cuprins:
«(10) Pentru veniturile din jocuri de noroc prevăzute la alin. (7), fiecare organizator/plătitor de venituri are următoarele obligaţii:
a) transmiterea către fiecare contribuabil a informaţiilor referitoare la fiecare venit brut, primit în cursul anului fiscal, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul precedent, în formă scrisă;
b) să depună anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul anterior, la organul fiscal competent o declaraţie informativă referitoare la fiecare venit brut, pentru fiecare contribuabil.
(11) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (10) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.»
42. La articolul 83, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:
«(12) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 77 alin. (8), la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.»"
Art. II
(1)Operatorii economici care deţin licenţă de organizare şi autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi nu doresc continuarea activităţii în noile condiţii pot desfăşura această activitate până la data expirării autorizaţiilor, cu respectarea prevederilor art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi a următoarelor condiţii:
a)în cazul în care societatea se află în perioada de valabilitate a licenţei, pentru perioada tranzitorie, societatea are obligaţia ca pentru desfăşurarea activităţii să achite taxa de licenţă în cuantumul prevăzut de vechea normă legală, licenţa fiind valabilă până la data expirării ultimei autorizaţii;
b)autorizaţiile de exploatare aprobate până la data de 13 februarie 2015 îşi menţin valabilitatea, cu condiţia achitării acestora în cuantumul prevăzut la data acordării;
c)până la data expirării tuturor autorizaţiilor de exploatare deţinute, organizatorii de jocuri de noroc menţionaţi mai sus nu vor fi obligaţi să întregească numărul minim de mijloace de joc autorizate.
(2)La operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nu doresc continuarea activităţii pentru care au fost licenţiaţi se instituie obligativitatea efectuării unei inspecţii fiscale până la data expirării ultimei autorizaţii.
(3)Operatorii economici care deţin licenţă de organizare a jocurilor de noroc valabilă la data intrării în vigoare a prezentei legi şi nu doresc continuarea activităţii pentru care au fost licenţiaţi nu vor mai putea solicita o nouă licenţă decât după un interval de 12 luni de la expirarea autorizaţiei/ultimei autorizaţii.
(4)De la data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii jocului tip slot-machine, astfel cum este definit la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi (iii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia de a achita taxa de viciu în tranşe trimestriale, odată cu plata autorizaţiei.
(5)Condiţiile referitoare la numărul de mijloace de joc/locaţii şi cuantumul garanţiilor rămân valabile până la expirarea autorizaţiei/ultimei autorizaţii.
(6)Conectarea aparatelor de joc tip slot-machine, astfel cum sunt definite la art. 10 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (O.N.J.N.), precum şi celelalte condiţii referitoare la numărul minim de mijloace de joc şi constituirea garanţiilor pentru cei care continuă activitatea în noile condiţii se vor realiza până la data de 31 decembrie 2015.
(7)Comitetul de Supraveghere al O.N.J.N. poate acorda drept de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc la distanţă, până la data de 31 decembrie 2015, operatorilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)depun documentele doveditoare ale societăţii;
b)deţin un cont bancar pentru depozitarea banilor jucătorilor deschis la o bancă din România;
c)probează faptul că software-ul utilizat pentru desfăşurarea jocurilor de noroc la distanţă a fost certificat de către un laborator specializat, autorizat să funcţioneze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană - care deţine certificare ISO 17025;
d)desemnează un reprezentant autorizat al societăţii, în cazul în care aceasta este înregistrată într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, reprezentant care trebuie să aibă domiciliul pe teritoriul României şi puteri reprezentative într-o măsură în care el este împuternicit pentru încheierea contractelor în numele persoanei străine şi pentru reprezentare în faţa autorităţilor de stat şi a instanţelor din România;
e)probează faptul că sistemul informatic central al organizatorului are un sistem de înregistrare şi de identificare a participanţilor la joc şi prezintă auditarea întregului sistem de către un laborator specializat, autorizat să funcţioneze pe teritoriul României, într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat semnatar al Acordului privind Spaţiul Economic European ori în Confederaţia Elveţiană - care deţine certificare ISO 27001;
f)dovedeşte că echipamentele de comunicaţii şi punctul central unde este amplasat sistemul informatic central al organizatorului sunt pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene ori pe teritoriul unui alt stat membru al Acordului privind Spaţiul Economic European sau în Confederaţia Elveţiană;
g)prezintă dovada plăţii în avans a taxelor prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Se datorează taxă de autorizare pentru toţi participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi toţi participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat;
h)pune la dispoziţie datele privitoare la cifra de afaceri a companiei şi un plan de afaceri;
i)pune la dispoziţie o listă a contractelor pe care le deţine cu: procesatorul de plăţi, platforma de joc, auditor, certificator şi afiliaţi, chiar dacă aceştia nu deţin în prezent licenţă în România;
j)pune la dispoziţia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. o declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al operatorului, din care să reiasă faptul că a desfăşurat/nu a desfăşurat, prin intermediul unei platforme de joc personalizate la nivelul organizatorului, jocuri de noroc la distanţă în România, pentru toţi participanţii la joc care au accesat platforma de joc de pe teritoriul României şi toţi participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat;
k)pune la dispoziţie orice alte documente sau informaţii solicitate de O.N.J.N.;
l)toată corespondenţa, documentele şi informaţiile solicitate de O.N.J.N. vor fi puse la dispoziţie în limba română, certificate de un traducător autorizat, după caz.
(8)Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu este considerată infracţiune în sensul art. 23 alin. (1) desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a jocurilor de noroc la distanţă până la data de maximum 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă organizatorii de jocuri de noroc la distanţă care au operat în România plătesc taxele de licenţă pentru perioada în care au operat şi taxa de autorizare în cuantum de 20% din veniturile organizatorului aşa cum sunt definite la art. 11 din ordonanţă. Pentru calculul taxei de autorizare prevăzute în prezentul alineat organizatorul are obligaţia să pună la dispoziţia Comitetului de Supraveghere al O.N.J.N. un audit financiar din care să reiasă sumele încasate de la jucători cu titlul de taxă de participare la joc şi premiile acordate (inclusiv "jack-pot"-ul) pentru fiecare tip de joc pe o zi/lună calendaristică sau, după caz, pentru jocurile de noroc în care organizatorul încasează un comision de la participanţii/câştigătorii la jocurile de noroc, încasările obţinute (comisioanele reţinute de la participanţii la joc), respectiv cota-parte din suma percepută de organizator, conform regulamentelor de joc pe o zi/lună calendaristică. Plata celor două taxe în cuantumurile prevăzute în prezentul alineat exonerează de răspundere penală şi fiscală firmele care au desfăşurat activitatea de jocuri de noroc la distanţă până la termenul prevăzut în prezentul alineat.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

ANEXĂ:
(- Anexă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2014)
(- Anexă la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009)
1.Taxe anuale percepute pentru activităţile din domeniul jocurilor de noroc
I.Taxe aferente licenţei de organizare a jocurilor de noroc (anuale)
A)Pentru jocurile loto: 115.000 euro
B)Pentru pariurile mutuale: 45.000 euro
C)Pentru pariurile în cotă fixă: 25.000 euro
D)Pentru pariurile în contrapartidă: 25.000 euro
E)Pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 95.000 euro
F)Pentru jocurile caracteristice clubului de poker: 15.000 euro
G)Pentru jocurile tip slot-machine: 20.000 euro
H)Pentru jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: 10.000 euro
I)Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: 70.000 euro
J)Pentru jocurile de noroc la distanţă se acordă 3 categorii de licenţe după cum urmează:
Licenţă clasa 1: pentru jocurile de noroc la distanţă prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. i)-n) din ordonanţa de urgenţă. Se acordă operatorilor care organizează jocuri de noroc la distanţă care au contract direct cu jucătorul şi se calculează în funcţie de cifra de afaceri a organizatorului, după cum urmează:

Cifra de afaceri

Taxa de licenţa anuală

Până la 500.000 euro/an

6.000 euro

500.001-1.000.000 euro/an

24.000 euro

1.000.001-5.000.000 euro/an

60.000 euro

5.000.001-10.000.000 euro/an

96.000 euro

Peste 10.000.000 euro/an

120.000 euro

Licenţă clasa a 2-a: pentru persoanele juridice implicate în domeniul jocurilor de noroc tradiţionale şi la distanţă, precum şi organismelor de evaluare a conformităţii. Se acordă:
(i)operatorilor care oferă management şi facilităţi de găzduire pe platforma de jocuri, alţii decât furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, astfel cum sunt definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, 6.000 euro/an;
(ii)operatorilor economici care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 20 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă: 6.000 euro/an;
(iii)procesatorilor de plăţi: 6.000 euro/an;
(iv)firmelor producătoare şi/sau distribuitoare de software specializat în domeniul jocurilor de noroc: 6.000 euro/an;
(v)afiliaţilor 6.000 euro/an;
(vi)certificatorilor: 6.000 euro/an;
(vii)auditorilor: 6.000 euro/an;
(viii)organismelor de evaluare a conformităţii 6.000 euro/an.
Licenţă clasa a 3-a: pentru jocurile loto - la distanţă - monopol de stat prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de urgenţă. Se acordă operatorului de jocuri tip loteristic: 115.000 euro.
K)Pentru Festivalul de poker: 5.000 euro
L)Pentru jocuri temporare tip cazinou (valabilă 3 luni): 23.750 euro
M)Pentru jocuri temporare tip slot-machine (valabilă 3 luni): 5.000 euro
N)Pentru jocuri temporare tip bingo în sală (valabilă 3 luni): 2.500 euro
O)Pentru jocuri tip tombolă - joc tradiţional: 5.000 euro
P)Pentru jocurile de videoloterie - joc tradiţional: 50.000 euro
II.Taxe aferente autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc (anuale)
A)Pentru jocurile tradiţionale de tip loto: 180.000 euro
B)Pentru pariuri mutuale - tradiţionale: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai puţin de: 90.000 euro
C)Pentru pariuri în cotă fixă - tradiţionale: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai puţin de: 90.000 euro
D)Pentru pariuri în contrapartidă - tradiţionale: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai puţin de: 90.000 euro
E)Pentru jocuri de noroc caracteristice cazinourilor:
(i)pentru fiecare masă, în municipiul Bucureşti: 60.000 euro
(ii)pentru fiecare masă, în alte locaţii decât municipiul Bucureşti: 30.000 euro
F)Pentru clubul de poker:
(i)pentru fiecare locaţie, în municipiul Bucureşti: 70.000 euro
(ii)pentru fiecare locaţie, în alte locaţii decât municipiul Bucureşti: 30.000 euro
G)Pentru fiecare mijloc de joc tip slot-machine:
(i)slot-machine clasa A: 2.600 euro
(ii)aparatele electronice atribuitoare de câştiguri cu risc limitat clasa B: 1.500 euro
H)Pentru jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: 7.000 euro pentru fiecare sală, precum şi 3% din valoarea nominală a cartoanelor achiziţionate de la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., care se achită în avans la Trezoreria Statului, cu prezentarea ordinului de plată vizat de trezorerie la ridicarea cartoanelor
I)Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai puţin de: 115.000 euro
J)Pentru jocurile de noroc la distanţă clasa 1: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai puţin de: 100.000 euro
K)Pentru jocurile de noroc la distanţă clasa a 3-a: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă, dar nu mai puţin de: 100.000 euro.
L)Pentru Festivalul de poker: 20.000 euro
M)Pentru jocuri temporare tip cazinou (valabilă 3 luni): 10.000 euro
N)Pentru jocuri temporare tip slot-machine clasa A (valabilă 3 luni): 650 euro
O)Pentru jocuri temporare tip bingo în sală (valabilă 3 luni): 1.750 euro, pentru fiecare locaţie, precum şi 3% din valoarea nominală a cartoanelor achiziţionate de la Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - S.A., care se achită în avans la Trezoreria Statului, cu prezentarea ordinului de plată vizat de trezorerie la ridicarea cartoanelor
P)Pentru jocuri tip tombolă - joc tradiţional: 16% din veniturile din jocuri de noroc, realizate la nivelul organizatorului, astfel cum sunt definite la art. 11 din ordonanţa de urgenţă
2.Valoarea minimă a capitalului social subscris şi vărsat la data solicitării cererii de obţinere a licenţei de organizare a jocurilor de noroc*)
*) În situaţia în care acelaşi organizator solicită licenţă de organizare a jocurilor de noroc care implica utilizarea mai multor categorii de mijloace de joc, condiţia de existenţă a unei valori minimale a capitalului social subscris şi vărsat la data cererii de obţinere a licenţei de organizare a jocurilor de noroc se aplică cumulativ.
A)Pentru organizatorii care exploatează jocuri loto: minimum 2.000.000 lei
B)Pentru organizatorii care exploatează pariuri mutuale: minimum 1.000.000 lei
C)Pentru organizatorii care exploatează pariuri în cotă fixă: minimum 1.000.000 lei
D)Pentru organizatorii care exploatează pariuri în contrapartidă: minimum 1.000.000 lei
E)Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc caracteristice cazinourilor: minimum 1.000.000 lei
F)Pentru organizatorii care exploatează jocurile tip slot-machine: minimum 30.000 lei
G)Pentru organizatorii care exploatează jocurile bingo desfăşurate în săli de joc: minimum 100.000 lei
H)Pentru organizatorii care exploatează jocurile de noroc on-line definite la art. 10 alin. (1) lit. h)-m) din ordonanţa de urgenţă: minimum 1.000.000 lei
I)Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune: minimum 1.000.000 lei
J)Pentru organizatorii de jocuri temporare: minimum 1.000.000 lei
K)Pentru organizatorii de festivaluri de poker: minimum 100.000 lei
L)Pentru organizatorii de cluburi de poker: minimum 100.000 lei
3.Taxe speciale
A)Pentru videoloterie (VLT): 3% aplicată asupra venitului din jocurile de noroc ale operatorului licenţiat. Taxa se virează în totalitate la bugetul de stat, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pentru luna anterioară. Taxa colectată se alocă anual prin legea bugetului de stat Ministerului Tineretului şi Sportului pentru încurajarea mişcării sportive la nivel naţional, precum şi pentru finanţarea cluburilor sportive, centre pentru copii şi juniori.
B)Taxa de acces - bilet de intrare:
(i)pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor: 50 lei
(ii)pentru jocurile de noroc caracteristice cluburilor de poker: 30 lei
C)_
(i)Taxa de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. e) pct. (i) şi pentru videoloterie (VLT): 400 euro/post autorizat/an, care se achită de organizator odată cu taxa de autorizare
D)Taxe administrative pentru solicitarea licenţei pentru jocurile de noroc la distanţă:
(i)taxa analiză documentaţie: 2.500 euro plătiţi la depunerea cererii pentru o licenţă de jocuri de noroc la distanţă, împreună cu depunerea documentelor prevăzute în ordonanţa de urgenţă;
(ii)taxa de eliberare licenţă: 8.500 euro/an/licenţă.
4.Valoarea în lei atât a taxelor pentru jocuri de noroc, cât şi a garanţiilor stabilite în moneda euro se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acest curs se utilizează pe toată durata anului următor.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 407 din data de 9 iunie 2015