Document embed

DECIZIE nr. 365 din 24 septembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Oana Cristina Puică	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae Virgiliu Tănase în Dosarul nr. 28.243/281/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 183D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 340 din 7 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 28.243/281/2012, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Nicolae Virgiliu Tănase cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva unei ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală şi a rezoluţiei de respingere date de procurorul ierarhic superior.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât soluţia de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în faţa instanţei de judecată, iar soluţia pronunţată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu este supusă niciunei căi de atac. Face trimitere şi la Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale. De asemenea, invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 1, 3, 6, 62 şi urm. din Codul de procedură penală.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. În acest sens, arată că liberul acces la justiţie nu presupune accesul la toate căile de atac în orice cauză.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile din Legea fundamentală invocate. Aminteşte, în acest sens, că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. În cazul procedurii întemeiate pe dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, accesul la justiţie este asigurat tocmai prin aceea că persoanei vătămate prin soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror i se recunoaşte dreptul de a se adresa cu plângere judecătorului, contestând legalitatea şi temeinicia acestei soluţii. În fine, câtă vreme dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor părţilor din procedura instituită de art. 278¹ din Codul de procedură penală, nu se poate susţine caracterul discriminatoriu al acestora.

Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 97/2013, nr. 1.626/2011, nr. 62/2012, nr. 188/2012, nr. 234/2012, nr. 329/2012, nr. 477/2012, nr. 599/2012, nr. 564/2012, nr. 571/2012, nr. 482/2012, nr. 589/2012 şi nr. 1.072/2012, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Totodată, arată că, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor, a eliminat calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate conform dispoziţiilor art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Potrivit deciziei de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, precum şi din considerentele actului de sesizare reiese, însă, că excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, introduse prin art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din acelaşi cod, modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 278 alin. 2¹: "Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.";

- Art. 278¹ alin. 10: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 2¹, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Or, în cazul de faţă, rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, nu înlătură dreptul părţii interesate de a formula plângere, în condiţiile art. 278¹ alin. 1, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de clasare şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 1019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai prin lege" [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].

Dispoziţiile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278¹ din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.

Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.025 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 11 ianuarie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

Pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

Totodată, autorul excepţiei invocă contradicţia dintre dispoziţiile de lege criticate şi prevederile art. 1, 3, 6, 62 şi urm. din Codul de procedură penală. O asemenea critică nu poate fi nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţii din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nicolae Virgiliu Tănase în Dosarul nr. 28.243/281/2012 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 278 alin. 2¹ şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 693 din data de 13 noiembrie 2013