ORDIN nr. 2473 din 9 august 2013 privind modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 568/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în implementarea proiectelor finanţate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România
Având în vedere prevederile art. 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999 şi ale art. 48-53 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru Fondul European de Dezvoltare Regională şi ale art. 11 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 568/2009 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate în implementarea proiectelor finanţate în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 11 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 5 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:
"e) plătite de beneficiar în perioada de implementare a proiectului, conform prevederilor contractului de finanţare, cu excepţia cheltuielilor efectuate în ultima perioadă de raportare, pentru care costurile angajate în cadrul fiecărei linii bugetare pot fi plătite în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la finalizarea proiectului;"
2.La articolul 14 alineatul (3), litera a) se abrogă.
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Iulian Matache,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 528 din data de 22 august 2013